Guvernul libanez a decretat starea de urgență pentru două luni în Beirut, în vreme ce planeta se mobilizează pentru a-și aduce ajutorul. Banca Mondială a făcut astfel cunoscut că e gata să își «mobilizeze resursele». Emmanuel Macron a anunțat ieri după-amiază pe Twitter că va călători azi la Beirut, în semn de sprijin pentru acest fost protectorat care e Libanul, rămas întotdeauna foarte apropiat cultural de Franța.
În Liban, însă, nemulțumirea populației e pe punctul de a exploda. Cum o scrie Le Figaro, în Franța, principala nemulțumire este aceea că etern corupta putere din Liban fusese alertată în mod repetat de pericolul pus de acele substanțe abandonate în port și că acum refuză să-și asume consecințele.
La fel scrie și The Guardian, la Londra, care descrie mânia populației, acum că se știe că guvernul fusese avertizat în legătură cu acea „bombă plutitoare”. Cotidianul francofon din Beirut L’Orient-Le Jour scrie că directorul vămilor avertizase justiția de șase ori în legătură cu riscurile puse de prezența în port a 2.700 de tone de nitrat de amoniu. Deocamdată, doar directorul portului a fost arestat. Atât Amnesty International, cât și Human Rights Watch, cer însă o anchetă multinațională în ceea ce s-a întâmplat.
Faptul că Macron a călătorit de îndată la Beirut, primul șef de stat care face asta, și că toate țările, din Germania și Franța, până la Rusia, Iran și Turcia se grăbesc să aducă un ajutor ar fi de natură să liniștească, însă The Daily Telegraph vede aici și un semn îngrijorător, ca și cum ar fi semnele prevestitoare ale unei lupte pentru influență pe teritoriul unui stat mărunt, sfâșiat de uriașe tensiuni interne economice, sociale și politice. China a promis deja că va reconstrui portul, în vreme ce Rusia urmărește totul îndeaproape, căutând să apere interesele protejatei sale, Siria. Presa libaneză pro-iraniană, precum cotidianul Al-Akhbar, apropiat de formațiunea șiită Hezbollah, cere de altfel ca țara să se întoarcă în acest moment mai degrabă spre China și să accepte ajutorul oferit.
Europa: epidemia ca puzzle
Între timp, al doilea val al pandemiei se lărgește, cu efecte serioase în Europa. Le Soir, în Bruxelles, anunță astfel în această dimineață că Germania a pus orașul belgian Antwerpen (Anvers) și provincia sa pe lista zonelor de risc. La rândul ei, Belgia a pus eticheta portocalie (zone de risc) unor noi regiuni din Franța și Spania, iar întreaga regiune a orașului Vukovar, din Croația, este marcată acum cu roșu, ca fiind interzisă cetățenilor belgieni.
Întreaga hartă a Europei seamănă iarăși cu un puzzle care stârnește multă confuzie printre cetățenii în vacanță sau în deplasare.
Cetățeanul Juan Carlos de Borbón, rege emerit
În Spania, principalul subiect rămâne plecarea subită în străinătate a fostului rege Juan Carlos, însoțită de întrebarea dacă el a ales să facă asta pentru a scăpa de urmările justiției, fostul suveran aflându-se sub anchetă pentru corupție și spălare de bani, la cererea procuraturii din Elveția. El Pais scrie că guvernul a decis că «cetățeanul Juan Carlos de Borbón y Borbón» va putea să-și păstreze titlul oficial de «rege emerit» (rey emérito).
Premierul socialist Pedro Sánchez insistă că el nu are nici un fel de informații despre locul în care s-ar afla acum fostul suveran plecat în exil. El Pais scrie însă că regele dispune în permanență de o escortă și un serviciu de securitate care depind de ministerul de interne și că dacă premierul ar dori să afle unde e „cetățeanul Borbón”, el n-ar avea decât să-l întrebe pe ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska.
În tot acest timp, guvernul de la Madrid trebuie să facă față asaltului formațiunilor separatiste din Catalonia și Țara Bascilor, care cer insistent tot mai multe explicații despre „fuga” fostului rege.
Cotidianul dreptei monarhiste El Mundo scrie că tensiunile pe această temă pun la grea încercare coaliția guvernamentală a socialiștilor cu extrema stângă din Podemos.
La Vanguardia, în Barcelona, revelează însă că regele însuși și-a sunat câțiva prieteni și apropiați pentru a le spune că plecarea lui din Spania este doar o „paranteză”. Fostul suveran ar fi spus: „Nu sunt în vacanță și nici nu abandonez Spania. Asta e doar o paranteză.”
Între timp, cum o anunță El Pais, orașul Gijón își va reboteza avenida de Juan Carlos I, un bulevard central, pentru că “nu mai reprezintă valorile morale și democratice”.
„Belgia, țară de spioni”
„În Belgia mișună spionii străini”, atât din țări ostile, cât și prietene. Asta spune, în primul său interviu acordat presei, mai precis cotidianului din Bruxelles Le Soir, noul șef al Comitetului permanent al serviciilor secrete belgiene, Serge Lipszyc. Intrat în funcțiune de un an, acesta acordă primul său mare interviu, al cărui interes este acela că serviciile secrete belgiene se ocupă de Bruxelles, care este sediul UE și NATO, dar și al principalelor mari sindicate internaționale sau al multor companii de interes mondial, precum SWIFT, firma care asigură plățile bancare internaționale și care are sediul lângă Bruxelles.
În aceste condiții, este limpede că Bruxelles colcăie de spioni, cum am mai scris-o și cum o confirmă și noul patron al serviciilor Serge Lipszyc. Aici trebuie văzută și situația rară a Belgiei și mai ales a capitalei, Bruxelles, entități multinaționale, în care servicii secrete din țări precum Turcia, Marocul, Congo sau Rusia își spionează propriii lor concetățeni instalați acolo. Apoi, prezența instituțiilor UE și NATO a atras dintotdeauna o intensă activitate rusească. Șeful „Comitetului R” al spionajului belgian constată însă că pandemia și regulile carantinei au avut un efect direct și asupra spionajului.
Un taxi pentru Tobrouk
La Paris, Le Canard enchaîné, săptămânalul extrem de bine informat și infiltrat în mediile militare, scrie iarăși în ultimul său număr (doar pe hârtie) despre felul în care s-au împotmolit marile planuri militare ale lui Emmanuel Macron în Africa. Principalul focar este acum Libia, unde s-a strâns în ultimele luni o „Internațională a mercenarilor” de circa 20.000 oameni, în special turci și ruși (prin ruși înțelegându-se o majoritate de musulmani din Rusia, precum ceceni sau daghestanezi). Majoritatea acestora au fost aduși de Putin și Erdogan direct din Siria, unde s-au antrenat in vivo.
Putin și Erdogan sprijină fiecare una din cele două tabere aflate față în față în Libia. Ankara sprijină guvernul de la Tripoli, cel recunoscut internațional, al lui Faïez Sarraj, dar care e doar o coaliție heteroclită, foarte firavă pe plan militar, în vreme ce Rusia (ca și Egiptul vecin și alte țări arabe) îl sprijină pe mareșalul Haftar, cel ale cărui trupe domină toată partea răsăriteană a țării, Cirenaica. Franța tinde să se situeze de partea acestui Mareșal Haftar, în vreme ce Recep Tayyip Erdogan își justifică amestecul militar în Libia prin aceea că el apără guvernul recunoscut de ONU, pe când Franța, aliat din NATO, se situează de partea unui general rebel.
Le Canard își pune chiar, retoric, întrebarea dacă nu există cumva un acord ruso-turc pentru a-și împărți Libia și rezervele sale de petrol.
Presa despre presă
În sfârșit, la acel nivel specular în care presa scrie despre presă, La Repubblica în Italia analizează anunțul făcut de New York Times: pentru prima oară încasările digitale din abonamente și publicitate combinate au depășit veniturile aduse de versiunea pe hârtie a ziarului. "Print dollars are replaced by digital dimes" iar presa întreagă trece acum printr-o mutație fără precedent, la scară planetară.
De altfel, în ce măsură presa tradițională se află într-o competiție permanentă cu rețelele sociale se poate vedea chiar și de la această simplă postare pe Twitter a momentului exploziei în Beirut, captat de fotograful care tocmai se pregătea să realizeze câteva clișee pentru o nuntă. Faptul că acel moment reprezintă perfect haosul libanez, în doar câteva secunde filmate brut și distribuite instantaneu pe rețelele sociale, arată cel mai bine prin ce mutații trece în acest moment presa.
Facebook Forum