Așa numita „baricadă de protecție anti-fascistă”, Zidul care tăia Berlinul în două, a fost ridicat de regimul comunist est-german începând cu 13 august 1961.
Cum s-a ajuns aici? După cel de-al doilea război mondial, fosta Germanie nazistă a fost împărțită în două: jumătatea de Vest a devenit membră NATO și parte a sistemului democratic și de alianțe occidental, sub numele de Republica Federală Germania, iar jumătatea de Est s-a numit Republica Democrată Germană, era ocupată de trupele sovietice sub protecția cărora a fost declanșat procesul de comunizare: economie centralizată, partid unic și supraveghere cvasi-totală a cetățenilor de către poliția politică numită STASI.
Berlinul, așezat geografic în Germania Democrată, a rămas totuși împărțit în patru: jumătatea sovietică în Est, jumătatea Aliaților (SUA, Marea Britanie și Franța) în Vest, cu posibilitatea între 1945 și 1961 ca locuitorii să circule – mai mult sau mai puțin nestingheriți de punctele de control militare – dintr-o parte în alta. Dar cum est-germanii o duceau, „grație” sistemului sovietic, prost și foarte prost, din ce în ce mai mulți se mutau în vestul Berlinului și de acolo plecau, eventual, în Republica Federală Germană, aflată, de asemenea, sub protecție americană.
Ei bine, dictatorul comunist Walter Ulbricht și guvernul său nu au găsit altă soluție ca să pună capăt acestei migrații continue a berlinezilor spre Vest decât să îngrădească, la propriu, printr-un zid, partea lor de oraș. Sub cuvânt că în acest fel se apăra de spionii Occidentului cu care Moscova și sateliții săi se aflau în plin Război Rece (adversari cu regimuri politice diferite: democrație vs. comunism, dar care nu se puteau ataca reciproc pentru că armele nucleare făceau parte, ca și azi, din arsenalul ambelor tabere, iar o confruntare nucleară ducea/ ar duce la distrugerea întregii planete n.r.).
Așa se face că, din august 1961 până în seara de 9 spre 10 noiembrie 1989, Berlinul a fost traversat de un zid impenetrabil, dublat în multe locuri de garduri de sârmă ghipată și puncte de pază înarmate până în dinți.
De-a lungul deceniilor, mii și mii de oameni au încercat să treacă ilegal Zidul Berlinului spre Vest; unii au săpat tuneluri de kilometri pe sub Zid. Alții au reușit să înșele vigilența paznicilor sau au trecut cu acte false. Treptat însă, militarizarea zonelor de oraș prin care trecea Zidul a devenit draconică: 140 de transfugi au fost împușcați.
Unul din monumentele închinate lor se află azi în imediata apropiere a Porții Brandenburg, monument distinctiv al Europei, astăzi unite.
Zidul Berlinului a căzut în seara zilei de 9 noiembrie 1989 - simbolic, momentul a marcat căderea comunismului în Europa de Est.
