Linkuri accesibilitate

Biden, în Polonia, despre ucraineni: „oameni cu multă coloană vertebrală” și cu „mult curaj"


Președintele Joe Biden i-a vizitat la Jasionka, în Polonia, la circa 80 km de granița cu Ucraina, pe militarii americani staționați aici. El le-a mulțumit acestora și a invocat curajul impresionant al ucrainenilor care își apăra țara în fața invaziei ordonate de Vladimir Putin .
Președintele Joe Biden i-a vizitat la Jasionka, în Polonia, la circa 80 km de granița cu Ucraina, pe militarii americani staționați aici. El le-a mulțumit acestora și a invocat curajul impresionant al ucrainenilor care își apăra țara în fața invaziei ordonate de Vladimir Putin .

Președintele SUA, Joe Biden, a ajuns vineri în Polonia, cea de-a doua etapă a vizitei sale în Europa, ca urmare a războiului declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. SUA au anunțat recent că „forțele lui Putin” comit crime de război în Ucraina, iar Joe Biden l-a numit pe acesta „brută”.

Cel puțin 10 milioane de ucraineni au fost nevoiți să își părăsească locuințele în ultima lună în încercarea de a scăpa cu viață. Aproape 4 milioane au părăsit țara, iar numărul morților nu poate fi estimat. Soarta oamenilor din orașele asediate e „de coșmar” spunea Crucea Roșie despre situația din Mariupol.

Joe Biden a vizitat vineri forțe militare ale SUA dislocate în Polonia, și a vorbit cu cei care se ocupă de situația umanitară în condițiile în care peste 2 milioane de refugiați din Ucraina au ajuns în ultima lună în Polonia.

„Cel mai important lucru pe care îl putem face de la început este să menținem democrațiile unite prin răspunsul și efortul nostru de a reduce
distrugerile care au loc din cauza unui om care, sincer, cred că este un criminal de război. Și cred că va îndeplini și definiția legală a acestui termen”, a declarat Joe Biden în Polonia.

Mai mult de jumătate din copiii Ucrainei au fost nevoiți să-și părăsească locuințele de la începutul războiului, potrivit UNICEF. Este vorba despre 4,3 milioane din cei 7,5 milioane de copii ai Ucrainei.

Cei mai mulți dintre ei se ascund – în orașe neatacate încă sau în subsoluri, acolo unde au loc bombardamente: la Kiev, în orașul asediat Mariupol, la Harkov, Nikolaiev, Izium etc. 1,8 milioane sunt deja în afara țării.

Numărul total al refugiaților care au părăsit Ucraina din 24 februarie până acum se apropie de 4 milioane, 10% din populația țării.

Președintele american Joe Biden a mulțumit organizațiilor umanitare din Polonia pentru că au trimis ajutoare Ucrainei și i-au ajutat pe refugiați.

Vorbind în timpul unei mese rotunde centrate pe problema refugiaților, Biden a spus că ar fi preferat să vadă criza dintr-o perspectivă și mai atentă, dar a fost împiedicat de preocupările de securitate.

„Nu mă vor lăsa, de înțeles, cred, să trec granița și să arunc o privire la ce se întâmplă în Ucraina”, a spus Biden, citat de CNN.

El a spus că a fost impresionat de curajul civililor ucraineni care au dovedit că „au multă coloană vertebrală”.

„​Uitați-vă cum se ridică. Femei, tineri care stau în mijlocul, în fața unui tanc blestemat, spunând doar 'Nu plec'. Sunt incredibili”, a spus el.

El s-a referit și la criza tot mai mare a refugiaților, mulțumind organizațiilor umanitare din Polonia pentru că au trimis ajutoare Ucrainei și i-au asistat pe refugiați. El le-a spus militarilor americani aflați în Polonia că lumea se confruntă în prezent cu o luptă între „democrație și oligarhi”.

Ajutor pentru refugiați

Cu o zi înainte de vizita în Polonia, Joe Biden a anunțat, de la sediul NATO din Bruxelles, o serie de măsuri pentru sprijinirea refugiaților ucraineni și a eforturilor țărilor europene care îi găzduiesc.

SUA au suplimentat cu un miliard de dolari fondurile destinate asistenței umanitare și vor prelua 100.000 de refugiați ucraineni în special pe cei care au deja rude în Statele Unite, a spus Joe Biden.

În timpul vizitei recente pe care vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a făcut-o în Polonia și România, președintele Poloniei, Andrzej Duda, i-a cerut personal acesteia grăbirea procedurilor consulare de acceptare în SUA a ucrainenilor cu familii în această țară.

Potrivit CNN, Duda avertiza încă de atunci că Polonia se apropie de limita capacității de primire a refugiaților.

Refugiații ucraineni. Victimele războiului

Oficial, potrivit Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), din 24 februarie, odată cu începerea războiului ordonat de Vladimir Putin, până în 24 martie, 3,725,806 de persoane au fost înregistrate la granițele Ucrainei ca părăsind această țară.

Datele se bazează pe raportările oficiale din punctele de frontieră și sunt estimări.

Numărul exact al celor care au părăsit Ucraina din fața războiului este estimativ, iar în privința morților și răniților, cifrele sunt mult mai greu de estimat.

Doar în bombardamentul asupra Teatrului din Mariupol ar fi murit cel puțin 300 de persoane, estimează autoritățile locale, iar până în 22 martie acestea raportau 2.400 de civili uciși, cifră preluată și de Departamentul de Stat atunci când a anunțat că „forțele lui Putin” comit crime de război.

Bombardamente și înmormântări. Locuitorii din Mariupol încearcă să trăiască
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00

Estimări internaționale oficiale sunt furnizate de Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, care spune însă clar că numărul civililor morți sau răniți, inclusiv copii, este mult mai mare decât ce poate confirma oficial.

ONU a confirmat până vineri după-amiază 1,081 de civili uciși, inclusiv cel puțin 90 de copii și 1,707 de civili răniți, inclusiv cel puține 118 copii, potrivit Reuters.

Sunt localități, arată ONU în raportarea oficială de joi, precum Mariupol, Volnovaha, Izium, Sievierodonețk, Rubijne, Trosteaneț de unde sunt relatări despre numeroase victime, dar acestea sunt în curs de a fi confirmate oficial și nu au fost incluse în estimări.

Aceste raportări nu acoperă morțile din rândul militarilor. Ucraina ar fi pierdut în primele două săptămâni de război circa 1.300 de soldați, dar nu a furnizat informații recente.

Rusia a anunțat, vineri, potrivit AP, că 1,351 din militarii trimiși în Ucraina au murit. Zilele trecute, oficialii ucraineni, dar și NATO, estimau că numărul militarilor ruși uciși ar putea ajunge la 15.000.

Procurorul General al Ucrainei anunța până în 24 martie 128 de copii uciși și cel puțin 127 răniți, adaugă informarea ONU, iar din Harkov, Poliția Regională anunțase până în 23 martie uciderea a 294 de civili în această regiune, dintre care 15 copii.

Organizația Mondială a Sănătății a transmis că 52 de spitale au fost ținte ale atacurilor forțelor Rusiei în primele trei săptămâni de război, iar Ministerul Educației din Ucraina spune că până în 25 martie, 570 de școli au fost bombardate, 73 fiind distruse în totalitate.

Estimările ONU arată și că un milion și jumătate de oameni din Ucraina nu mai au acces la apă potabilă, în timp ce 4,6 milioane au acces limitat la surse de apă potabilă și se află în pericol de a rămâne fără acestea.

450.000 de copii între 6 și 23 de luni au nevoie de sprijin alimentar complementar.

CNN relatează că vizita lui Joe Biden în Polonia e menită să transmită un semnal puternic de sprijin pentru Europa și pentru Ucraina și ucraineni, dar înseamnă chiar mai mult decât atât: Joe Biden va rosti, sâmbătă, „un discurs istoric” în care va descrie invadarea Ucrainei drept o provocare la adresa scopului principal al președinției sale: asigurarea în SUA și în lume a „unui viitor bazat pe principiile democrației.”

Militarii americani din Europa

Joe Biden a vizitat, vineri, militarii americani din Divizia 82 Aeropurtată, dislocați la începutul lunii februarie în Polonia.

Președintele Joe Biden i-a vizitat la Jasionka, în Polonia, la circa 80 de kilometri de granița cu Ucraina, pe militarii din Divizia 82 Aeropurtată.
Președintele Joe Biden i-a vizitat la Jasionka, în Polonia, la circa 80 de kilometri de granița cu Ucraina, pe militarii din Divizia 82 Aeropurtată.

În 2 februarie, SUA au anunțat că, în urma acțiunilor Rusiei, care mobiliza forțe militare importante la granițele Ucrainei, vor trimite mai mulți militari în România și Polonia.

„Aceste forțe dislocate în amplasamente înaintate contribuie la descurajarea agresiunii și, în cazul în care descurajarea dă greș, acestea luptă umăr la umăr cu Aliații noștri pentru a menține securitatea și stabilitatea în Europa", transmitea Pentagonul.

1.700 de militari din Divizia 82 Aeropurtată și unități esențiale de sprijin au fost dislocați în Polonia de la Fort Bragg, Carolina de Nord

Militarii americani de la Mihail Kogălniceanu au fost vizitați, în 11 februarie, de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Militarii americani de la Mihail Kogălniceanu au fost vizitați, în 11 februarie, de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„În România a fost repoziționat un batalion Stryker de aproximativ 1.000 de militari americani, aflați deja în teatrul de operațiuni din Europa. Regimentul 2 Cavalerie (infanterie mecanizată), unitate mecanizată staționată la baza Vilseck din Germania va disloca o unitate de forțe armate întrunite, dotate cu vehicule de luptă blindate pe roți, pentru a descuraja agresiunea și a consolida capabilitățile de apărare în statele Aliate din prima linie, în această perioadă de risc sporit. Aceste forțe vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obișnuit de rotație”, a informat Departamentul american al Apărării.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG