Linkuri accesibilitate

Bloomberg: Cele mai bogate 25 de familii din lume fac 100 de milioane de dolari pe zi


Bursa de la New York unde sunt cotate cele mai mari companii din lume
Bursa de la New York unde sunt cotate cele mai mari companii din lume

Cele mai bogate 25 de dinastii de pe planetă dețin împreună 1,4 trilioane de dolari, o sumă aproximativ egală cu Produsul Intern Brut al Spaniei

Aritmetica acestor 25 de familii scoate la iveală că afacerile lor produc 70.000 de dolari pe minut, 4 milioane de dolari pe oră, 100 de milioane de dolari pe zi, potrivit calculelor Bloomberg.

Într-o analiză amplă, Bloomberg se întreabă dacă declajul tot mai mare dintre bogați și săraci poate fi oprit, devreme ce, de pildă "cei mai bogaţi 0,1% dintre americani au averi mai mari decât în orice altă perioadă de după 1929, în vreme ce, performanţe similare se pot observa și în Asia şi Europa. La nivel mondial, 25 de familii bogate au averi totale de 1, 4 trilioane de dolari, cu 24% mai mult decât anul trecut. Pentru unii critici, aceste cifre sunt o dovadă că trebuie reglat sistemul capitalist, întrucât inegalităţile au devenit o problemă politică explozivă de la Paris la Seattle şi Hong Kong".

Clasamentul celor mai bogate dinastii făcut de Bloomberg

1. Familia Walton (SUA) are o avere de 190,5 miliarde de dolari, deține rețeaua de supermarket-uri Walmart aflate sub umbrela companiei Walmart

2. Familia Mars (SUA) - compania Mars - avere: 126,5 miliarde de dolari, deține fabrici de dulciuri și vestitele battane de circolată cu același nume

3. Familia Koch (SUA) are o avere estimată la124,5 miliarde de dolari și deține compania Koch Industries cu afaceri în energie, prelucrarea petrolului și a dezvoltat companii în industria chimică

4. Familia regală Al Saud (Arabia Saudită) - avere de 100 de miliarde de dolari; familia deține puterea în Arabia Saudită, iar afacerile sunt bazate pe exporturi de petrol. Bloomberg consideră că cifra prezentată nu reprezintă cu adevărat valoarea activelor deținute de familia regală

5. Familia Wertheimer (Franţa) are o avere de 57,6 miliarde de dolari și deține compania Chanel

6. Familia Hermes (Franţa) are o avere de 53,1 miliarde de dolari și deține compania Hermes axată pe produse de lux. Sunt foarte căutate de oamenii înstăriți poșetele Hermes, ale căror prețuri sunt între 10 și 300.000 de dolari

7. Familia Van Damme, De Spoelberch, De Mevius (Belgia) are o avere de 52,9 miliarde de dolari și deține compania Anheuser-Busch InBev, foarte cunoscută în producția de bere, printre cele mai cunoscute produse brand-uri sunt Pilsner Urquell, Tyskie, Lech, Dreher, Ursus.

8. Familia Boehringer, Von Baumbach (Germania) are o avere de 51,9 miliarde de dolari și deține compania Boehringer Ingelheim, care este unul dintre cei mai mari producători de farmaceutice din lume

9. Familia Ambani (India) are o avere de 50,4 miliarde de dolari și deține compania Reliance Industries, care este conglomerat de societăți comerciale din diferite domenii, de la energie la textile

10. Familia Cargill, MacMillan (SUA) are o avere de 42,9 miliarde de dolari și deține compania Cargill de produce agricole

11. Familia Thomson (Canada) avere: 39,1 miliarde de dolari și deține compania Thomson Reuters cu vestita agenție de știri Reuters

12. Familia Kwok (Hong Kong), compania Sun Hung Kai Properties, avere: 38 de miliarde de dolari;

13. Familia Chearavanont (Thailanda), compania Charoen Pokphand, avere: 37,9 miliarde de dolari;

14. Familia Johnson (Fidelity) (SUA) - compania Fidelity Investments, avere de 37,4 miliarde de dolari;

15. Familia Cox (SUA), compania Cox Enterprises, avere de 36,9 miliarde de dolari);

16. Familia Quandt (Germania) - compania BMW, avere de 35 de miliarde de dolari;

17. Familia Pritzker (SUA), compania Hyatt Hotels, avere de 33,7 miliarde de dolari;

18. Familia Mulliez (Franţa), compania Auchan, avere de 33 de miliarde de dolari;

19. Familia Johnson (SUA), compania SC Johnson, avere: 33 de miliarde de dolari;

20. Familia Albrecht (Germania), compania Aldi, avere de 32,6 miliarde de dolari);

21. Familia Rausing (Marea Britanie), compania Tetra Laval, avere de 32,5 miliarde de dolari;

22. Familia Hartono (Indonezia), compania Bank Central Asia, avere 32,5 miliarde de dolari;

23. Familia Lauder (SUA), compania Estee Lauder, avere de 32,3 miliarde de dolari;

24. Familia Hoffmann, Oeri (Elveţia), compania Roche, avere: 31,3 miliarde de dolari;

25. Familia Ferrero (Italia), compania Ferrero, avere: 29,8 miliarde de dolari.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG