Bogdan Aurescu a criticat vineri, la Bruxelles, atât întrunirea tardivă a miniștrilor UE de Externe pe tema Orientului Mijlociu, la care a participat, cât și rezoluția prin care parlamentul irakian a decis să ceară trupelor străine să se retragă de pe teritoriul său.
„Ne întâlnim la acest Consiliu extraordinar pentru Afaceri Externe privind evoluțiile din Irak și Iran. Acum UE are șansa de a se implica în rezolvarea crizei. Aș fi preferat, sincer, să avem întâlnirea la începutul săptămânii, pentru că ești mai eficient atunci când reacționezi mai devreme. UE poate discuta azi modul cum se poate implica și, în opinia mea, în a ajuta Irak să se stabilieze. Există un apel al parlamentului irakian pentru ca trupele străine să se retragă. Nu cred că asta contribuie la stabilitatea în regiune, pentru că aceste trupe sunt acolo pentru a antrena forțele irakiene să fie mai puternice în fața amenințărilor teroriste”, a spus Bogdan Aurescu, vineri, la Bruxelles, citat de Mediafax.
Parlamentul irakian a adoptat, duminică, o rezoluție prin care cere guvernului să interzică prezența trupelor străine și să le interzică utilizarea spațiului aerian și maritim al țării indiferent de scop. Potrivit rezoluției, guvernul ar trebui să revoce cererea Irakului de asistență din partea coaliției internaționale de luptă împotriva Statului Islamic.
Rezoluția a fost adoptată după ce generalul Qasem Soleimani, considerat de regimul de la Teheran un erou al luptei împotriva terorismului, a fost ucis duminică lângă aeroportul din Bagdana de trupele americane. Statele Unite au aproximativ 5.000 de militari în Irak, implicaţi în misiuni de instruire a serviciilor de securitate irakiene pentru contracararea reţelei teroriste Stat Islamic. Soldații americani se află în Irak la solicitarea guvernului irakian, conform acordului încheiat între Bagdad și Washington.