Linkuri accesibilitate

 
De ce a fost arestat preventiv Bogdan Peșchir, susținătorul lui Călin Georgescu. Motivația judecătorilor

De ce a fost arestat preventiv Bogdan Peșchir, susținătorul lui Călin Georgescu. Motivația judecătorilor


în urmă cu o săptămână, Bogdan Peșchir a fost adus de la Brașov la București, iar ulterior a fost arestat pentru 30 de zile.
în urmă cu o săptămână, Bogdan Peșchir a fost adus de la Brașov la București, iar ulterior a fost arestat pentru 30 de zile.

Judecătoria Sectorului 5 a decis plasarea în arest preventiv a omului de afaceri Bogdan Peșchir pentru că acesta ar fi conceput de mult timp strategia pentru coruperea alegătorilor, potrivit motivării instanței consultată de G4Media.

Strategia de corupere a alegătorilor a fost minuțios dezvoltată și pusă în practică. Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, în speţă, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă a comis cu intenţie o infracţiune săvârşită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, se mai arată în motivare consultată de G4Media.

Instanța arată că, din analizarea convorbirilor purtate de Bogdan Peșchir cu diverse persoane pe aplicațiile Tik Tok și Whatsapp, „rezultă, fără dubiu, că inculpatul s-a implicat în campania electorală a candidatului independent GEORGESCU CĂLIN prin plata unor sume de bani, fiind identificate modalitatea oferirii de gift-uri pe alicația Tik Tok (plăți efectuate prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani), dar și plăți prin aplicația Revolut (conturi bancare deschise la Revolut Bank, prin sume de bani și prin criptomonede), din contul personal și printr-un interpus”, arată motivarea publicată de G4Media.

Judecătorul de drepturi și libertăți susține că „infracţiunea de coruperea alegătorilor, în formă continuată, „prezintă un grad însemnat de pericol social abstract (infracţiune electorală, reglementată în Titlul IX al codului penal), cât şi un grad foarte ridicat de pericol social concret, prin modalitatea de săvârşire a acesteia”.

În motivare se aratră că Bogdan Peșchir a oferit suma de 879.521,13 USD, sub formă de gift-uri pe alicația TikTok, adică făcea plăți prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani. De asemenea, Peșchir a mai dat 302.547,87 de lei și 17.859,31 USD, prin transferuri efectuate prin aplicația Revolut către 265 de persoane, în scopul determinării acestora să îl voteze pe Călin Georgescu.

Instanța a arătat că toată activitatea de corupere a alegătorilor a început cu mult timp înaintea desfășurării campaniei electorale, dar a continuat și în timpul acesteia.

Judecătorul de caz a arătat că întregul material probator relevă faptul că Bogdan Peșchir nu era un simplu susținător al unui anumit candidat care își manifesta susținerea ca atare în mediul virtual, ci „întreaga activitate frauduloasă a fost cu mult timp înainte concepută și minuțios dezvoltată și pusă în practică, având un scop bine definit – respectiv determinarea alegătorilor să voteze un anumit candidat”, se mai arată în motivarea publicată de G4Media.

Reamintim că în urmă cu o săptămână, omul de afaceri Bogdan Peşchir a fost adus de la Braşov la audieri în Capitală, în dosarul de corupere electorală făcută de influencerii care au susținut campania electorală a lui Călin Georgescu.

Peșchir a negat că ar fi finanțat direct campania lui Georgescu, sugerând că donațiile sale nu au fost destinate exclusiv promovării acestuia.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG