Linkuri accesibilitate

BOR și coronavirusul: „Împărtășania nu este sursă de infestare”. Ce se întâmplă cu slujbele de Paște


Credincioși la slujbă, duminică, la Cluj.
Credincioși la slujbă, duminică, la Cluj.

Imaginile surprinse la slujbe unde sute de persoane s-au împărtășit folosind aceeași linguriță nu reprezintă o problemă pentru Patriarhia Română, ci doar pentru cei „necredincioși, care nu se împărtășesc”, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Credincioșii care s-au adunat la sfârșitul săptămânii trecute în curțile bisericilor, pentru a asculta liturghiile și a se împărtăși, adesea folosind o unică linguriță aflată în dotarea preoților, au făcut un gest creștin firesc și știau că pot veni de acasă cu propria linguriță, pentru a se împărtăși, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), pentru Europa Liberă. În opinia sa, împărtășania nu poate constitui „o problemă medicală” sau „o sursă de infestare”, iar criticile apărute în spațiul public, în contextul pericolului pandemiei de coronavirus, provin de la persoane care „de fapt nu se împărtășesc niciodată”.

Duminică, Sfântul Sinod al BOR a lansat un set de măsuri prin care slujbele nu se vor mai putea desfășura cu public, nici măcar în curțile bisericilor, așa cum s-a putut până duminică, dar vor fi transmise online și prin trustul de presă al Patriarhiei. Credincioșii sunt îndemnați să țină legătura la telefon cu preoții lor duhovnici și „să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit împreună cu duhovnicul lor”.

În acest context, slujba de Paște, care pică în acest an pe 19 aprilie, se va desfășura sub aceleași reguli: fără public, transmisă online și la posturi de radio și televiziune ale Patriarhiei, iar credincioșii nu vor mai putea să se adune nici măcar în fața bisericii, pentru a lua lumină, după cum a explicat pentru Europa Liberă Vasile Bănescu.

Sfânta Euharistie nu este o sursă de infestare. Oamenii necredincioși nu se împărtășesc. Doar comentează în marginea unei probleme pe care în absența credinței, nu o pot înțelege.
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR


Oficialul BOR a mai spus că în această perioadă, Patriarhia a încheiat protocoale de colaborare cu IGSU, prin care își pune la dispoziție cantinele sociale, pentru a livra mâncare bătrânilor sau celor săraci, aflați în izolare din cauza măsurilor de prevenire a pandemiei de coronavirus.

Coronavirus în România: Ce ne arată slujbele transmise live pe Facebook?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:52 0:00

Principalele declarații ale lui Vasile Bănescu:

  • Legat de nerespectarea unor măsuri de igienă minimale în vreme de pandemie: „Problema împărtășaniei nu este o problemă medicală, nu are nicio relevanță medicală. Noi nu am îndemnat pe nimeni să vină să se împărtășească. Sfânta Euharistie nu este o sursă de infestare”.
  • „Preoții nu sunt autorități care să impună prin ordine și gesturi fizice această distanță”.
  • „Slujbele de Paști, din noaptea de Înviere, se vor oficia doar de către clerici, în biserică. Credincioșii nu vor putea intra în biserică și nici nu vor putea compune grupuri de mai multe persoane, anul acesta, nici în curtea Bisericii”.
  • „Putem compensa prin retragerea noastră acasă, în plan sufletesc, ne putem ruga împreună, putem participa sufletește la slujbele pe care le urmărim în diverse media”.
  • „Nu este nimic apocaliptic, este doar o situație dramatică, prin care trecem alături de alte țări”.

Europa Liberă: Cum comentați aceste situații care au apărut la sfârșitul săptămânii, la diverse slujbe din țară, cu împărtășania din aceeași linguriță? Cum credeți că trebuia să se întâmple?

Vasile Bănescu: „Duminica trecută, a fost posibilă, pentru ultima dată legal în această perioadă care se întinde în fața noastră până la sfârșitul stării de urgență, organizarea slujbelor religioase în afara bisericii. Nu doar pentru Biserica Ortodoxă Română, ci pentru toate cultele religioase din România. Aceste slujbe s-au desfășurat legal. Fiecare dintre credincioși, ca fiecare dintre oamenii care intră într-un spațiu public, se presupune că are grijă să păstreze distanța, transmisă non stop pe toate canalele de autoritățile din România. Preoții nu sunt autorități care să impună prin ordine și gesturi fizice această distanță. Faptul că a venit un număr de oameni legal, sub 100, în curtea unei biserici, a fost un lucru care s-a desfășurat în logica realității de duminică.

Faptul că acești oameni s-au împărtășit e cel mai firesc lucru din lume, în calitate de creștin, când mergi la biserică. Problema împărtășaniei nu este o problemă medicală, nu are nicio relevanță medicală Sfânta Euharistie. Noi nu am îndemnat pe nimeni să vină să se împărtășească. Cei care aleg să o facă sunt oameni credincioși, asta se întâmplă de peste 2.000 de ani. Sfânta Euharistie nu este o sursă de infestare. Oamenii necredincioși nu se împărtășesc. Doar comentează în marginea unei probleme pe care, în absența credinței, nu o pot înțelege. Dar cei care au dileme morale, care au teamă de a nu se contamina prin împărtășanie își pot tranșa aceste dileme cu preoții lor duhovnici și pot, în virtutea unui comunicat pe care Patriarhia Română l-a oferit încă din 27 februarie, să aleagă să se împărtășească după liturghie, cu o linguriță adusă de acasă, în acest context. Sfânta Euharistie nu trebuie transformată în ținta unor persoane care de fapt nu se împărtășesc niciodată”.

Europa Liberă: Deci părinții preoți au făcut cunoscută această posibilitate, de a veni de acasă cu lingurița?

Vasile Bănescu: „Nu știu ce a făcut fiecare preot, dar comunicatul este public, de pe 27 februarie. Oamenii sunt la curent cu această posibilitate”.

Europa Liberă: De acum încolo, ați instituit niște măsuri prin care slujbele se vor desfășura fără credincioși sau online. Pentru perioada Paștelui, aveți o estimare cum ar urma să arate slujbele?

Vasile Bănescu: „Este limpede că în contextul în care ne aflăm, slujbele de Paști, din noaptea de Înviere, se vor oficia doar de către clerici, în biserică. Importantă este neîntreruperea sfintelor liturghii în spațiul creștin. Credincioșii nu vor putea intra în biserică și nici nu vor putea compune grupuri de mai multe persoane, anul acesta, nici în curtea Bisericii. Slujbele vor fi transmise online, la nivel național, Trinitas va acoperi aceste transmisiuni”.

Europa Liberă: În această perioadă încărcată de tensiune, ce sfaturi aveți pentru credincioși?

Vasile Bănescu: „Îndemnul pe care l-a dat Biserica Ortodoxă Română, prin Patriarhia Română, prin toate eparhiile din țară, a fost de la început coincident cu cel al autorităților. Este firesc, ne aflăm într-o stare de urgență, o ordonanță militară nu se comentează, ea se respectă, se execută, cei care au făcut armata își amintesc. Îndemnul Bisericii către toți credincioșii este ca acum, în această perioadă de recluziune socială, de distanțare socială impusă în mod justificat de autorități, din rațiuni medicale, să fie riguros respectată. Putem compensa prin retragerea noastră acasă, în plan sufletesc, ne putem ruga împreună, putem participa sufletește la slujbele pe care le urmărim în diverse media. Nu este nimic apocaliptic, este doar o situație dramatică, prin care trecem alături de alte țări. Trebuie să avem grijă de noi, protejându-i pe alții în același timp.

Eu cred că acum creștinii autentici pot să-și transfere credința lor în niște gesturi foarte concrete, în sfera filantropiei, a voluntariatului. Atenția creștinilor ar trebui să se mute către cei care sunt vulnerabili, spre cei bătrâni care nu mai pot ieși din case să-și cumpere medicamente. La nivelul Patriarhiei funcționează deja foarte multe servicii sociale care pot sprijini, în alianță cu autoritățile, foarte mulți oameni vulnerabili. Vă asigur că acest lucru se întâmplă”.

Europa Liberă: Aveți deja acțiuni de acest gen?

Vasile Bănescu: „Arhiepiscopia Bucureștilor are șase cantine sociale, în fiecare sector câte una. S-a semnat un parteneriat cu IGSU, există un număr de telefon unic la care vârstnicii, oamenii săraci care stau acasă acum, carantinați, pot apela și li se poate duce acasă sau pot primi dacă vine cineva să ridice, în fiecare zi mâncare. Același lucru se întâmplă la toate cantinele sociale ale Patriarhiei Române. Esențial acum este să promovăm spiritul de solidaritate și să învățăm să vorbim toți limba solidarității. Dincolo de credințele noastre, de îndoielile noastre, de necredințele unora, limba solidarității trebuie învățată acum de toți”.

5 lucruri despre miturile coronavirusului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:26 0:00

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG