Linkuri accesibilitate

Boris Johnson le-a dat ultimatum „rebelilor” conservatori în cazul în care vor continua revolta în Parlament


Premierul britanic, Boris Johnson, în timpul unui interviu, la summitul G7, de la Biarritz
Premierul britanic, Boris Johnson, în timpul unui interviu, la summitul G7, de la Biarritz

Boris Johnson le-a adresat un ultimatum colegilor săi din Partidul Conservator, avertizându-i că vor fi excluși din partid, iar la viitoarele alegeri nu se vor mai regăsi pe listele electorale, potrivit Daily Telegraph.

Este vorba despre parlamentarii conservatori care au anunțat că vor încerca, pe parcursul acestei săptă,âni de foc în politica britanică, să blocheze un Brexit fără acord, invocat ca fiind foarte probabil de premierul Johnson.

În paginile presei britanice se vorbește și despre alegeri anticipate ca plan al conservatorilor pentru a-l împiedica pe Jonhson să iasă din UE fără acord convenit cu UE, dar mai ales cu Irlanda.

BBC vorbește despre un posibil anunț de alegeri anticipate în zilele următoare. Prim-ministrul intenţionează să retragă Regatul Unit din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, cu sau fără un acord. Rebelii conservatori discută cu opoziţia posibilitatea de a bloca pe cale legislativă un Brexit fără acord. Iar printre rebeli se numără inclusiv președintele Camerei Comunelor, John Bercow, de la care se așteaptă blocarea Brexitului fără acord.

Liderii grupului parlamentar al Partidului Conservator au avertizat luni că voturile împotriva guvernului ar putea transfera Partidului Laburist, de opoziţie, controlul asupra guvernului. O sursă din conducerea grupului a susţinut că „orice parlamentar conservator care face asta va fi exclus din partid şi nu va fi candidat conservator la alegeri". Cei de la BBC sunt de părere că „un prim-ministru gata să renunţe la minuscula majoritate de lucru pare un prim-ministru gata să convoace alegeri, dacă va fi nevoie".

Revolta în interiorul Partidului Conservator, aflat la guvernare, a pornit de la solicitarea lui Johnson de a ține Parlamentul în vacanță trei săptămâni din perioada de dinainte de 31 octombrie, data Brexit-ului. Solicitarea lui Johnson a fost aprobată de Regina Elisabeta a II-a. În aceste condiții, susținătorii ieșirii din UE doar cu un acord negociat cu Bruxelles-ul precipită luarea unor decizii legislative care să-l împiedice pe premierul britanic să poată scoată Regatul Unit fără un acord din UE

În același timp cu disputa politică de la Londra, guvernul a inițiat deja campania de pregătire a publicului pentru Brexit. Panouri publicitare pe străzi, reclame pe rețelele sociale, la televiziune, vorbesc despre „o responsabilitate comună a cetățenilor în cazul unui Bfrexit fără acord”. Se pare că prețul unei astfel de campanii este de peste 100 de milioane de lire sterline.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG