Linkuri accesibilitate

Boris Johnson nu poate trece de Parlament. Confuzia privind Brexitul se adâncește


Liderul Camerei Comunelor, John Bercow, în timpul unei dezbateri despre Brexit
Liderul Camerei Comunelor, John Bercow, în timpul unei dezbateri despre Brexit

Premierului britanic Boris Johnson i s-a respins solicitarea de a relua votul în privința acordului de ieșire a Marii Britanii din UE, astfel că data la care va avea loc Brexitul rămâne incertă

Boris Johnson a fost refuzat de președintele Camerei Comunelor, John Bercow, care a spus că nu se poate relua votul pe care sâmbătă deja îl exprimaseră aleșii din Parlamentul britanic, potrivit BBC.

Este vorba despre solicitarea Parlamentului ca, înainte de a aproba un nou acord cu UE, Guvernul să prezinte legislația care aplică înțelegerea cu Uniunea privind termenii în care are loc retragerea Regatului Unit din UE. Răgazul indicat de Parlament a fost de trei luni, ceea ce conduce la amânarea până la finalul lui ianuarie Brexitul.

Situația de la Londra se complică, de vreme ce mai sunt doar zece zile până la data convenită pentru Brexit, iar pentru a intra în vigoare acordul care conține condițiile în care Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană este nevoie de aprobarea lui și în Parlamentul de la Londra, și în Parlamentul European.

Argumentul lui John Bercow, președintele Camerei Comunelor, acolo unde sunt membrii aleși de popor ai Parlamentului, a spus că un nou vot, cerut de Johnson, ar fi repetitiv.

Bercow a spus că este nevoie de respect pentru deciziile Parlamentului și de păstrarea cuviinței în privința timpului de care dispune Legislativul. A invocat și o convenție care datează din 1604, care statuează că nu se repetă întrebările adresate Parlamentului. Ce poate face premierul, a mai spus Bercow, este să transforme chiar astăzi în lege acordul negociat cu UE.

Chiar și așa, potrivit procedurilor, acordul transformat în lege ar avea nevoie de timp pentru a fi aprobat atât în Camera Comunelor, cât și în Camera Lorzilor.

De menționat că decizia de sâmbătă a Parlamentului i-a mai cerut lui Boris Johnson să solicite Uniunii Europene prelungirea termenului până la care se produce Brexitul - ianuarie 2020. Boris Johnson, care a spus de la preluarea mandatului de premier că Brexitul se produce la 31 octombrie cu sau fără acord, a trimis scrisoarea cerută de Parlamentul de Westimster la Bruxelles, însă nu a semnat-o. A trimis și o alta, asumată, în care a afirmat că o întârziere a Brexitului ar fi o greșeală.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG