Linkuri accesibilitate

Brexit | Cetățenii UE din Marea Britanie mai au la dispoziție 28 de zile pentru a solicita rezidența


Cetățenilor UE le va fi permis să depună actele pentru statutul de rezidență inclusiv după data limită de 30 iunie. Aceștia vor trebui să justifice întârzierea.

Guvernul britanic a anunțat că va trimite o notificare de 28 de zile cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie, în care le reamintește să facă cerere pentru rezidență permanentă (settled status) sau temporară (pre-settled status) după Brexit, conform The Guardian.

Anunțul vine cu o săptămână înainte de încheierea procesului de depunere a cererilor pentru rezidență, iar notificarea le amintește cetățenilor UE, printre care și cei români, că dacă nu depun solicitările la timp riscă să piardă accesul la serviciile de sănătate sau dreptul de a munci.

Home Office, echivalentul Ministerului Afacerilor Interne din Marea Britanie, susține că măsura este menită să protejeze persoanele vulnerabile, care nu au avut până acum acces la informații despre procesul de depunere a cererilor și condițiile rămânerii în Regat după Brexit.

Măsura nu extinde actualul termen limită, stabilit la data de 30 iunie, explică autoritățile: „Pur și simplu, prelungirea termenului nu este soluția pentru a ajunge la acei oameni care nu au depus încă candidatura. Am fi puși într-o poziție în care, dacă am cere prelungirea termenului, nu am face nimic altceva decât să creăm oportunitatea unei noi întârzieri pe viitor, ducând astfel la mai multă incertitudine”, a declarat Kevin Foster, oficial al Home Office.

Un ofițer de poliție, aflat în patrulă la punctul de trecere al frontierei britanice de pe aeroportul Heathrow, 4 iunie 2014.
Un ofițer de poliție, aflat în patrulă la punctul de trecere al frontierei britanice de pe aeroportul Heathrow, 4 iunie 2014.

Acesta a ținut să clarifice că cei care nu vor reuși să depună cererea până la data de 30 iunie, nu își vor pierde automat dreptul de ședere în Regat și celelalte drepturi asociate acestuia. Printre ele, se numără și dreptul la asistență socială, de care mulți cetățeni UE beneficiază și care va fi oferit în continuare, inclusiv după 1 iulie, în cazul în care aceștia nu reușesc să depună cererea la timp.

Cetățenii UE vor trebui, în schimb, să își justifice perioada de întârziere. Home Office promite înțelegere și clemență față de motivele întârzierii.

Maike Bohn, co-fondator al inițiativei numite „the3million” (cei trei milioane), o campanie pentru susținerea cetățenilor UE din Marea Britanie, îi avertizează pe aceștia cu privire la riscurile întârzierii depunerii cererilor pentru rezidență. „Cei eligibili [pentru rezidență] și care nu depun actele, riscă să își piardă locurile de muncă, accesul la asistență medicală gratuită și multe altele”, a declarat el pentru BBC.

Bohn a explicat că, deși cei care beneficiază deja de măsuri de protecție socială nu le vor pierde, situația e mai complicată pentru persoanele care abia acum doresc să ceară aceste beneficii. Mai exact, niciun cetățean fără rezidență permanentă nu va putea depune o cerere pentru acordarea ajutorului social, nu va putea să se angajeze sau să închirieze o proprietate.

Cererea pentru rezidență în Marea Britanie

Marea Britanie a negociat cu Uniunea Europeană un acord de ședere pentru cetățenii sosiți din ambele părți. Astfel, cetățenii UE trebuie să își înregistreze șederea în Regatul Unit, dacă doresc să continue să trăiască pe teritoriul britanic după Brexit.

Cetățenii UE, printre care și cei români, pot face cerere pentru rezidența permanentă, sau settled status, doar dacă au împlinit 5 ani de ședere în Marea Britanie din momentul sosirii lor oficiale în Regat și până la data de 31 decembrie 2020.

În cazul în care aceștia nu au împlinit 5 ani de ședere la data de 31 decembrie 2020, ei pot solicita rezidență temporară, sau pre-settled status.

Aceste două tipuri de rezidență le dau dreptul cetățenilor UE să continue să trăiască sau să lucreze în Marea Britanie pentru următorii ani.

Cetățenii care au aplicat deja pentru rezidență pot să verifice, pe site-ul guvernului britanic, statutul de imigranți, inclusiv valabilitatea rezidenței temporare.

În prezent, aproximativ 918,000 de români trăiesc în Marea Britanie. Aceștia formează a doua cea mai mare comunitate de imigranți din UE în Marea Britanie, după cea de polonezi (975,000).

Pentru europenii sosiți în Regat după 1 ianuarie 2021 se aplică un alt sistem de imigrație.

*Articol de Sorin Dojan, stagiar Radio Europa Liberă.

40 de români, blocați pe aeroportul din Barcelona
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:20 0:00
XS
SM
MD
LG