Linkuri accesibilitate

Tot ce trebuie să știe românii despre schimbările aduse de Brexit


Marea Britanie va ieşi din piaţa unică, din Uniunea vamală şi din toate sistemele politice ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021, după o perioadă de tranziție de 11 luni menită să acorde timp celor două părți să încheie un acord comercial
Marea Britanie va ieşi din piaţa unică, din Uniunea vamală şi din toate sistemele politice ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021, după o perioadă de tranziție de 11 luni menită să acorde timp celor două părți să încheie un acord comercial

Turism, călătorii în scop de afaceri sau studii, toate se vor modifica începând cu 1 ianuarie 2021 când românii care până acum erau obișnuiți să călătorească fără obstacole în Marea Britanie vor trebui să se obișnuiască cu realitatea Brexitului.

Marea Britanie va ieşi din piaţa unică, din Uniunea vamală şi din toate sistemele politice ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021. Libera circulaţie a persoanelor, produselor, serviciilor şi capitalului între UE şi Marea Britanie încetează la 1 ianuarie 2021. Astfel, procesul început în vara lui 2016 odată cu referendumul pentru Brexit va fi finalizat după aproape 5 ani foarte tensionați.

Rezidență sau călătorii

La 1 decembrie 2020, Marea Britanie a lansat, în cadrul noului sistem de imigrare pe bază de puncte, viza pentru muncitorii calificați și înalt calificați care doresc să se stabilească în Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2021, alături de noua viză pentru studenți operaționalizată în luna noiembrie.

Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că:

  • are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office;
  • salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline);
  • poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1.

Noul sistem de imigrare pe bază de puncte nu se adresează turiştilor şi nici cetăţenilor europeni care la 31 decembrie 2020 erau deja stabiliţi în Regatul Unit şi care au obţinut sau urmează să obţină până la 30 iunie 2021 statutul PRE-SETTLED sau SETTLED.

  • Settled - Cetățenii europeni care au avut reședința în Marea Britanie pentru 5 ani consecutivi sau mai mult vor fi eligibili pentru Settled Status. Dacă obțineți Settled Status, vă veți păstra aceleași drepturi pe care le aveți și în prezent:dreptul de a lucra, dreptul de a studia, dreptul de a accesa sistemul medical britanic și cel de securitate socială pe teritoriul Marii Britanii pe o perioadă nelimitată.
  • Pre-Settled - Cetățenii europeni care au avut reședința în Marea Britanie pentru mai puțin de 5 ani consecutivi vor fi eligibil pentru Pre-Settled Status. Dacă primiți Pre-Settled Status, veți putea să locuiți în Marea Britanie pentru o perioada de 5 ani, care o să vă acorde timpul necesar pentru a fi eligibil pentru a obține Settled Status. Daca obțineți pre-Settled Status, vă veți păstra aceleași drepturi pe care le aveți și în prezent: dreptul de a lucra, dreptul de a studia, dreptul de a accesa sistemul medical britanic și cel de securitate socială pe teritoriul Marii Britanii. Însă, dupa cei 5 ani de ședere continuă trebuie să aplicați pentru Settled Status, care nu va fi acordat automat.

Un număr 670.600 de români au prezentat cereri pentru statutul de rezident în Regatul Unit, fiind pe locul doi ca număr de străini care au cerut rezidența, după polonezi care au depus 773.840 de cereri.

Conform noilor reglementări anunțate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetățenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru șederi de scurtă durată - în scop turistic sau în vizită - pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cu toate acestea, românii care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare.

Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea în Marea Britanie se va putea face în baza pașaportului sau a cărții de identitate românești valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza pașaportului valabil - pașaport simplu electronic, pașaport simplu temporar.

Românii care intră sub incidența Programului EU Settlement Scheme vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naționale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.

Începând din ianuarie, studenţii europeni vor avea nevoie de o viză pentru orice sejur universitar mai mare de 180 de zile în Regatul Unit. De asemenea, ei vor trebui să plătească taxe de şcolarizare mai ridicate - de până la patru ori mai mari la medicină sau pentru anumite diplome universitare prestigioase. Potrivit unui studiu al parlamentului britanic, în anul universitar 2018-2019 în Regatul Unit învăţau 143.000 de studenţi din Uniunea Europeană.

Roaming

Operatorii telecom din România nu vor mai avea obligația legală de a oferi utilizatorilor roaming la tarife naționale (Roam like at home - RLAH) pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), începând cu data de 1 ianuarie 2021.

RLAH este un beneficiu garantat doar în interiorul Spațiului Economic European. Bineînțeles, nu există o interdicție pentru furnizorii din România să păstreze în continuare Marea Britanie în sfera de aplicare RLAH, dar o astfel de decizie ține strict de strategia comercială a fiecărui furnizor.

În orice caz, utilizatorii beneficiază de măsuri de protecție și în cazul călătoriilor în afara Uniunii Europene, precum mesajul de informare personalizat cu privire la tarifele de roaming aplicabile în statul vizitat sau atenționarea cu privire la atingerea plafonului financiar de 50 de Euro, fără TVA, pentru volumul de date consumat în roaming, conform precizărilor ANCOM.

Mărfuri

Importatorii și exportatorii vor trebui să facă declarații vamale, ca și când ar avea de-a face cu țări din alte părți ale lumii.

Unele produse, inclusiv plante, animale vii și unele alimente, vor avea nevoie și de licențe și certificate speciale. Alte produse vor trebui etichetate în moduri specifice.

Dar, pentru a limita impactul devastator al crizei COVID asupra multor companii, guvernul britanic a ales să amâne cu șase luni impunerea controalelor totale asupra mărfurilor care intră în Marea Britanie din UE, deși vor exista în continuare verificări pentru anumite substanțe.

Cei care vor să aducă în Marea Britanie unele bunuri din spațiul UE pot face acest lucru atâta timp cât produsele sunt pentru uz personal.

Când Marea Britanie era membră a UE, oamenii puteau intra în țară cu cantități nelimitate de alcool și tutun dintr-o țară membră fără a plăti nicio taxă la frontieră, atâta timp cât a fost plătită o taxă în țara de achiziție și era vorba despre produse pentru uz propriu. Acum, vor exista limite pentru valoarea produselor pe care un călător le poate aduce dintr-o entitate în alta.

Nu vor mai exista magazine de mărfuri, cum ar fi electronice și îmbrăcăminte, fără taxe pe aeroport.

Rambursările de TVA pentru vizitatorii din străinătate în magazinele din Marea Britanie vor fi, de asemenea, eliminate.

Persoanele care călătoresc din UE în Regatul Unit cu 10.000 de lire sterline sau mai mult în numerar vor trebui să facă o declarație.

Pașapoartele UE pentru animale de companie nu vor mai fi valabile, dar oamenii vor putea călători în continuare cu animale de companie, urmând un proces diferit și mai complicat.

Autovehicule

Vizitatorii cu un permis de conducere din EU vor putea conduce în continuare în Regatul Unit, fără a avea nevoie de un permis internațional de conducere (IDP).

Dacă aveți asigurare pentru vehiculul dumneavoastră emis în UE, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia sau Elveția, trebuie să aveți o carte verde de asigurare sau altă dovadă de asigurare.

Pentru a fi valabilă, o altă dovadă a asigurării trebuie să fie un document emis de furnizorul de asigurări de vehicule care include: numele furnizorului de asigurări, plăcuța de înmatriculare sau alte informații de identificare ale vehiculului și perioada de acoperire a asigurării.

Asistență medicală

După finalizarea perioadei de tranziție, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români care s-au înregistrat în noul sistem de înregistrare britanic (EU Settlement Scheme – EUSS), vor avea acces, potrivit prevederilor din Acordul de retragere, la serviciile medicale pe teritoriul Regatului Unit, în baza prevederilor
legislației naționale din Regatul Unit, potrivit precizărilor făcute de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Înregistrarea în sistemul EUSS poate fi făcută până la data de 30 iunie 2021, cu condiția să vă fi aflat pe teritoriul Regatului Unit înainte de data de 1 ianuarie 2021.

Asigurații români beneficiari ai Acordului de retragere vor avea acces la servicii medicale în baza prevederilor legislației naționale din Regatul Unit, precum și în baza prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială în vigoare. Astfel, dreptul asiguraților români de a accesa prestațiile corespunzătoare sistemului de asigurări de sănătate pe teritoriul Regatului Unit va fi acordat pe întreaga perioadă în care aceștia se află într-un context transfrontalier România – Regatul Unit, context inițiat anterior datei de 31 decembrie 2020, în condițiile prevăzute în Acordul de retragere.

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români care nu sunt beneficiari ai Acordului de retragere și care se vor deplasa în Regatul Unit pentru mai mult de șase luni trebuie să plătească taxa de sănătate pentru imigrație (IHS), care le va permite să acceseze asistență medicală în Regatul Unit prin National Health Service (NHS).

Conform prevederilor din Acordul de retragere, resortisanții britanici care au dreptul la rezidență legală pe teritoriul României vor avea acces, după finalizarea perioadei de tranziție, la servicii medicale pe teritoriul României, în baza prevederilor legislației naționale și ale prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială.



XS
SM
MD
LG