Fotografii care ar fi vrut să imortalizeze sufletele cartierelor erau alungați. Trebuia să ai mare noroc să nu ajungi pe mâna Miliției, să nu ți se confiște aparatul și rolele de filme și să ajungi pe o listă neagră.

Puținii care s-au încumetat sunt astăzi, la jumătate de secol de evenimente, deținătorii unor comori inestimabile - sunt mărturii care ajută istoricii sau oamenii de cultură să mai reconstituie din memoria vremurilor și a cartierelor dispărute ale Bucureștilor.

Dan Vartanian este un inginer constructor de origine armeană. Avea puțin peste 20 de ani în anii '70, când a auzit primele zvonuri despre demolări - adică despre cum va fi pus în aplicare planul dictatorului Nicolae Ceaușescu de transformare totală a Bucureștilor.

Cochetase cu arhitectura, dar știa că nu e bun la desen artistic și n-ar fi reușit să fie admis la facultatea la care i-ar fi plăcut să studieze, așa că s-a reorientat către Facultatea de Construcții.

„În perioada terminală a liceului, am vrut să urmez arhitectura. Dintr-un motiv destul de subiectiv, am renunțat să dau examen la arhitectură și am trecut la construcții, dar pasiunea pentru arhitectură mi-a rămas,” explică el, subliniind motivul pentru care a fost atât de atras de documentarea vizuală a orașului.

A păstrat, însă, pasiunea pentru locuri și clădiri.

Primele experiențe cu fotografia

Interesul pentru fotografie al lui Vartanian a început în copilărie, când a primit primul său aparat de fotografiat.

„Am avut primul aparat de fotografiat la 7 ani și am avansat. Primul aparat a fost un simplu, ieftin, pe care l-am primit de la părinții mei, după care am avansat la aparate din ce în ce mai performante”, rememorează el.

Evoluția echipamentului a fost însoțită de o creștere în înțelegerea și aprecierea artei fotografice. Și-a făcut apoi un studio de developare, și-a cumpărat hârtie și substanțe fotografice.

Documentarea Bucureștiului în transformare

Când a auzit de primele demolări - vestea se transmitea din om în om - avea un aparat din Germania socialistă, Praktica. „Cam tot ce era mai bun la acel moment”.

Deși nu locuia în zona demolabilă, fotograful a simțit o nevoie profundă de a păstra memoria unor locuri importante din oraș, mai ales cele care urmau să fie rase de pe fața Pământului.

„Este o poveste simplă și totodată un pic complicată. Am vrut să rămână pentru mine memoria unor locuri de care eram atașat - în principiu, de Bucureștiul în sine”, explică el.

„Am făcut fotografii în cea mai mare parte în zona Uranus, dar și în alte cartiere care au suferit transformări mari, să zicem Pantelimon, Calea Călărașilor, Colentina”, povesteșe Vartanian pe unde l-a plimbat aparatul de fotografiat.

Deși a documentat intens orașul, fotograful nu s-a întâlnit mai niciodată cu locuitorii evacuați din case.

„Nu am avut întâlniri de felul ăsta și nici nu cred că mi-ar fi plăcut. E greu să stai de vorbă cu niște oameni în situația respectivă”, recunoaște el.

Această distanță i-a permis să se concentreze pe documentarea arhitecturală, fără a fi influențat emoțional de poveștile personale dramatice ale locuitorilor.

Provocările și recompensele

Deși de multe ori documentarea locurilor era o provocare, Dan Vartanian nu s-a descurajat. Norocul lui a fost că nu a atras atenția tovarășilor de la partid (Partidul Comunist Român) și nici a Securității.

Afla, de obicei, cu câteva săptămâni înainte ca buldozerele să intre în zonele de case și avea vreme să fotografieze locuințele și străzile părăsite.

„Tot ce fotografiam prelucram eu, adică developam filmul și îl transpuneam pe hârtie. Mi-am făcut un laborator în bucătărie, evident în locul unde puteam să fac întuneric foarte bine”, povestește el.

Procesul era costisitor și dificil pentru acea vreme, când fotografia putea părea un moft. Eforturile sale au dus la rezultate impresionante.

„Pozele alea rămâneau la mine, în bibliotecă. Ulterior, după Revoluție, în 1998-1999, când a început să se dezvolte internetul, le-am postat online și, spre surprinderea mea, am avut foarte mare succes”, povestește bărbatul.

Expoziții și recunoaștere

Fotografiile sale au atras atenția și au fost expuse în diferite locuri devenite importante - printre ele, clădirea impozantă (Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului) care se ridicase pe locul vechiului cartier Uranus, cea mai mare zonă de case ștearsă de pe fața pământului de Nicolae Ceaușescu.

Activiștii civici care, după Revoluția din decembrie 1989, încercau să îi facă pe bucureșteni să nu uite memoria locurilor au considerat munca lui Vartanian aur curat.

„Au fost văzute și de oameni care m-au ajutat să fac două expoziții, una pe gardul Parlamentului și alta la Muzeul de Istorie a Bucureștiului”, menționează fotograful.

Deși nu a primit un răspuns direct de la oamenii care au trecut prin trauma demolării casei copilăriei și a mutării în blocurile gri, comuniste, impactul expozițiilor sale a fost semnificativ, contribuind la aprecierea și înțelegerea istoriei arhitecturale a orașului.

Acum, după 40 de ani, vorbind despre munca sa semi-clandestină, Vartanian are un regret: „Îmi pare rău că n-am făcut mai multe fotografii.”

Remușcările vin din conștientizarea importanței pe care o au acum aceste imagini: „Nu știam la vremea respectivă că vor deveni documente istorice.”

El își amintește de zonele care l-au impresionat cel mai mult: „Sunt câteva clădiri din zona Uranus care îmi plăceau, văzându-le pe un picioare încă, și pe care le-am fotografiat.”

„Pe de altă parte, sunt și două-trei-patru fotografii ale unor case pe care nici la momentul respectiv nu-mi venea să cred că sunt în București, într-o zonă centrală, adică niște colibe.”

Nu a avut intenția de a publica o carte proprie, însă fotografiile lui au fost incluse în diverse alte cărți.

„Unele au apărut în cartea «Bucureștiul mutilat», dar au apărut ca ilustrații și în alte cărți. Ultima a fost în ianuarie 2023 în cartea-album dedicată Monicăi Lovinescu”, spune el, evidențiind contribuția sa valoroasă la documentarea vizuală a istoriei orașului.

Fotograful nu și-a imaginat inițial că munca sa va avea o asemenea valoare istorică.

„La momentul în care le-am făcut, în niciun caz nu puteam să mă gândesc la așa ceva. Le-am făcut pur și simplu din dorința mea de a păstra în memorie ceea ce îmi plăcea din vechiul București,” spune el.

Acum, aceste fotografii oferă o fereastră către trecutul orașului.

În ciuda dificultăților și a regretelor, fotograful și-a continuat pasiunea, revenind în multe din locurile pe care le-a fotografiat inițial, pentru a documenta și noile construcții.

„În principiu, da, multe din locuri le-am revăzut. Poate mai puțin în zona Uranus, unde nici acum nu s-au terminat complet. Dar în Pantelimon, Colentina, pe Calea Călărașilor, pe Calea Moșilor, am poze și înainte, și după demolare, și cu construcțiile noi”, spune el.

Această comparație vizuală între trecut și prezent oferă o perspectivă valoroasă atât asupra evoluției orașului, cât și asupra ororilor comunismului.

Mai vede Vartanian un viitor al Bucureștiului Vechi?

Când vine vorba de restaurarea sau reconstruirea vechilor cartiere, fotograful este sceptic: „E mult prea târziu să reconstruiască una, două, cinci clădiri.”

Farmecul și importanța acelor locuri rezidă în ansamblul lor, și nu doar în câteva clădiri izolate, crede el. „Ce anume să reconstruim în zona Uranus? Ca atare tot cartierul era interesant. Nu văd rostul să reconstruim una, două, cinci clădiri.”

Sutele de fotografii pe care le-a făcut de-a lungul a peste zece ani, și pe care le-a păstrat în bibliotecă, rămân printre singurele dovezi palpabile a unei importante părți a istoriei.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.