București este un oraș-capcană pentru persoanele cu dizabilități. Deplasarea acestora este o provocare, iar măsurile autorităților insuficiente.
„Este foarte greu. Accesibilitatea lipsește cu desăvârșire. Bordurile nu pot să le urc, nu mai spun de mijloacele de transport în comun”, spune Amalia Vlahov. Are 62 de ani și trebuie să ajungă lunar la tratament la o clinică din Băneasa.
„Orașul este total neprietenos cu persoanele cu dizabilități, în special pentru cele care sunt într-un cărucior sau care sunt nevăzătoare”, punctează și Lucian Aldea, reprezentantul unei asociații care apără drepturilor acestei comunități.
În România sunt 837.000 de persoane cu dizabilități, conform datelor oferite de Autoritatea Națională pentru acest domeniu. În București și în localitățile limitrofe din Ilfov sunt în jur de 120.000 de oameni cu un dizabilități. Viața lor nu este ușoară nici măcar de „ziua lor”.
Cristian Petre a început de un an să folosească un scaun cu rotile electric pentru a se putea deplasa în București. Îi place să meargă în parc, iar cu unul obișnuit, la care împingi roțile cu mâinile pentru a rula, era imposibil să treacă strada fără însoțitor.
Un cărucior electric este costisitor, prețul pleacă de la 2.500-3.000 de lei. Cristian Petre a dat 3.000 de lei pe al său.
Autoritățile acordă sume de bani fiecărei persoane cu handicap pentru a acoperi plata unui însoțitor. Indemnizația este de aproximativ 500 de lei net pe lună. Din acest venit, persoanele cu dizabilități spun că nu-și permit nici măcar să plătească o persoană care să-i ajute câteva 2-3 ore pe zi. Așa că, în cazul celor mai multe dintre ele, responsabilitatea revine familiei.
Probleme Bucureștiului
Rampele blocurilor. Amalia Vlahov spune că dificultăților încep încă de la ieșirea din apartament. Când trebuie să intre sau să iasă din bloc, multe dintre rampe sunt doar de decor. Au o pantă imposibil de urcat sau coborât de o persoană în scaun cu rotile, care nu are un însoțitor. „Este prea abruptă și risc să mă răstorn, plus că bordurile sunt înalte”, se plânge ea.
Bordurile. Dacă au trecut de rampă, urmează un hop de netrecut, bordurile mari. „De exemplu, ca să ajung în Parcul Plumbuita, trebuie să ocolesc un kilometru din cauza unei singure borduri. Autoritățile nu ne ajută”, spune și Cristian Petre. Acesta nici nu are curaj să încerce să urce bordurile pentru că spune că nu va reuși nici cu acest căruț electric pe care îl manevrează. A mai încercat și i s-a stricat vehiculul.
Reprezentanții primăriilor de sector spun că înalță bordurile pentru ca șoferii să nu-și parcheze mașinile pe trotuare.
Mijloacele de transport în comun. Persoanele cu dizabilități încearcă să convingă autoritățile, dar și restul populației, să facă din Bucureștiul un oraș accesibil pentru toată lumea.
Cristian Petre a ajuns chiar să vâneze situații și locuri inaccesibile pentru persoanele în cărucior pentru a arăta realitatea. El a filmat momente în care șoferii autobuzelor nici nu se deranjează să apese pe buton pentru a întinde rampa destinată accesului căruciorului. Niciunul din șoferii de autobuz filmați nu a ieșit din cabină pentru a oferi ajutor.
Nici stațiile de metrou nu sunt toate accesibilizate. În acest moment șase intrări la metrou nu au lifturi, iar în alte câteva stații nu sunt lifturi directe. Sunt două ascensoare în aceste ultime stații, între cel care pleacă de la suprafață și cel care ajunge pe peron, fiind scări (de exemplu, stația Unirea).
Cele șase guri de metrou care nu au lift deloc sunt: Pantelimon, M. Bravu, Eroilor 1, Obor, P-ţa Muncii, Dristor 2, Tineretului. „Din cauza configuraţiilor arhitecturale specifice, în 6 staţii de metrou nu s-au găsit soluţii fiabile de montare a lifturilor, urmând a se individualiza soluţii alternative similare ca şi la alte administraţii de metrou din Europa care au aceleaşi probleme constructive”, au explicat reprezentanții Metrorex.
Trotuarele. Cristian a mai observat situații dese în care trotuarele nu au spațiu pentru a permite trecerea scaunelor cu rotile. „Sunt mașini parcate pe trotuare. Nu ai pe unde să treci. Așa că trebuie să o iau pe stradă, printre mașini”, spune acesta. Lucian Aldea spune că aceste situații sunt foarte periculoase. „Noi avem cazuri în care o mașină a acroșat o persoană cu dizabilități pentru că nu avea loc să meargă pe stradă. S-a întâmplat anul trecut”, își amintește Lucian Aldea.
Semafoarele. Poate cele mai periculoase locuri din București pentru persoane cu dizabilități sunt semafoarele. Persoanele în cărucior nu pot coborî sau urca bordurile sau, dacă le urcă prea greu, riscă să nu aibă timp să traverseze pe „verde”.
Cumpărăturile. De la achiziția de alimente și până la cea a medicamentelor, persoanelor cu dizabilități trebuie să treacă peste mari piedici. Multe magazine alimentare, chiar supermarketurile, nu au loc între standuri pentru persoane în scaun cu rotile.
Chinul unui nevăzător din Capitală
Nu doar persoanele cu deficiențe locomotorii au o viața grea în București. Nevăzătorii sunt o altă categorie defavorizată. Daniela Țăncoi, interpretă de muzică populară, este nevăzătoare și ne povestește o parte din piedicile peste care trebuie să treacă zilnic.
„Magazinele nu au personal care să mă ajute. Uneori sunt și certată că de ce intru în magazin, dacă nu pot cumpăra sau dacă nu am însoțitor. Nu mi se pare corect”, spune ea.
Cum în București doar semafoarele de pe marile bulevarde au semnale audio pentru nevăzători, Daniela Țăncoi spune că nu poate trece strada în cartier decât dacă este ajutată.
„Oh, Doamne, se întâmplă să stau 10-30 de minute la semafor să trec, să mă ajute cineva. Mă ambiționez uneori și trec uneori la risc. Ar trebui să țină mai mult semnalul acela acustic”, mai spune aceasta.
Coșmarul: drumul spre clinica de tratament
Coșmarul persoanelor cu handicap este că nu au cum să ajungă la spitale pentru tratamentele care îi țin în viață. „Ca să ieși din casă și să-i duci la doctor este foarte greu”, ne spune Lucian Aldea.
Amalia Vlahopol reclamă că îi este imposibil să ajungă la tratament. „Taxiurile nu mă iau pentru că spun nu au spații ca să depoziteze căruciorul, iar mijloacele de transport în comun nici nu poate fi vorba, că nu au condiții”, spune aceasta.
Teoretic, bolnavii care nu se pot deplasa, dar au prescrise tratamente vitale, au, conform legislației, accesul la sistemul public de ambulanțe. Mai exact, aceștia trebuie să fie transportați de acasă și până la clinică sau spital cu în ziua când primesc tratamentul. În realitate, acest serviciu este inaccesibil.
„Este ambulanță pentru persoane ca noi, dar trebuie să mă ridice în salvare însoțitorul, eu am o doamnă care are grijă de mine și care nu mă poate ridica. Da, pentru noi ambulanța este inutilă, nu ne poate ajuta”, răspunde Amalia Vlahopol.
Această mai spune că drumurile cu ambulanța sunt un chin, șoferii conduc rapid pentru că au multe intervenții, sunt multe gropi, iar pasagerii din cărucioare au dureri insuportabile de oase după o astfel de călătorie.
Octavian Grigorescu are tatăl imobilizat într-un cărucior, cu o formă de pareză. „Are probleme de deplasare, nu se poate deplasa decât cu căruciorul și însoțitor”.
El a încercat, ca să evite transportul cu ambulanța, să-și ducă tatăl la tratamentul periodic cu autoturismul personal. Însă a văzut că și această variantă este la fel de dificilă și îi afectează starea de sănătate. „Trebuia să se ridice în mâini, să se așeze în mașină, apoi la clinică la fel. Pentru el și asta este un chin”, ne explică bucureșteanul.
Adevărate „Salvare"
Octavian Grigorescu și Amalia Vlahopol au observat, când mergeau la tratamente, doi oameni care au mașini speciale cu care transportă bolnavii în cărucioare, până la ușa clinicii.
„Din întâmplare și din noroc, i-am întâlnit la spital unde tatăl meu făcea procedurile medicale. Era foarte greu de deplasat, cu dureri. Noi i-am întâlnit din întâmplare în timp ce aducea pe cineva și ne-au ajutat”, ne explică Octavian.
Cei doi sunt soții Uță. Elena și Alexandru. Din aprilie, ei au înființat o asociație, „Elena și Alexandru”, care ajută cu transportul persoanelor cu dizabilități la tratamente. Soții Uță locuiesc într-o garsonieră din București. Veniturile lor se rezumă la pensia Elenei.
„Acest transport este foarte important pentru ei. Activitatea principală a asociației noastre este transportul. Dar mergem și le facem și cumpărături, dacă putem, stăm cu ei. Îi ducem și îi și aducem”, ne explică emoționată Elena Uță, președinte al asociației.
„Eu am o dizabilitate și mama era bolnavă, vedeam ce greu este. De tânără mi-a plăcut să ajut oamenii în cărucioare. Să mă împrietenesc cu ei. Din 2010 am făcut lucru acesta cu multă plăcere, multă dragoste până în prezent. Acest lucru îl fac și îl voi face mereu. Ne dorim să ajutăm cât mai mulți oameni”, adaugă Elena.
„Noi avem două mașini cu rampă, cu lift și atunci putem să-i transportăm direct în mașină. Taxiul este gratuit, sunt unii oameni binevoitori care ne donează 10-20 de lei, 100 de lei, 200 de lei”, spune Alexandra Uță.
„Acum am venit cu două persoane. Una face tratament și pansat și una face radioterapie. Domnul nu se poate mișca deloc și este greu de mutat de mașină. Este foarte greu. Pentru doamna este la fel de greu pentru că stă foarte departe. Am avut persoane pentru care transportul a durat 8-9 ore. A trebuit să stau cu ele, să mergem la spital”, ne mai spune aceasta.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu am găsit asociația, am avut cu cine să vin. Nu am voie să folosesc mâinile, aveam nevoie de un transport în care să nu folosesc mâinile. Era un efort care îmi era interzis. Norocul meu fost să dau peste această asociație, care este o binecuvântare”, spune Amalia Vlahopol.
„Ne străduim să-i ajutăm pe toți, să nu-i refuzăm. Timpul nu ne ajunge”, adaugă Elena Uță.
Promisiunile noului premier
3 decembrie marchează de aproape trei decenii Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că are în vedere îmbunătățirea condițiilor de viața ale persoanelor cu dizabilități.
„Știu că mai avem mult de lucru pentru ca adulții și copiii cu dizabilități să poată beneficia cu adevărat de incluziune pe toate palierele vieții sociale, însă vă asigur de toată deschiderea și sprijinul meu pentru a pune lucrurile în mișcare și în acest domeniu”, a declarat premierul.
