Linkuri accesibilitate

 
Cum se prezintă situația financiară a țării și când ar putea fi votat Bugetul pentru 2025

Cum se prezintă situația financiară a țării și când ar putea fi votat Bugetul pentru 2025


Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna
Romania - Finance Minister Tanczos Barna

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Săptămâna viitoare ar urma să fie adoptat și calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale. Cel mai probabil, primul tur al alegerilor va fi organizat pe 23 martie, notează Știrile ProTV.

Întârzierea bugetului pentru 2025 este strâns legată de situația financiară a țării, susține nou ministru al Finanțelor, Tanczos Barna. El a declarat la ProTV că România nu își mai permite abateri, iar propunerile din buget trebuie respectate. În acest context, a subliniat că nu intenționează să afecteze și mai mult mediul de afaceri și că va depune toate eforturile pentru a evita o creștere a cotei de TVA sau a impozitului pe veni.

„Voi face tot posibilul ca aceste impozite în 2025 să nu fie mărite", a declarat Tanczos Barna.

Chiar dacă inițial discuțiile pentru adoptarea calendarului electoral au fost pentru prima săptămână din acest an, potrivit unor surse politice, liderii Coaliției se vor întâlni săptămâna următoare pentru a adopta calendarul. Dacă se va întâmpla acest lucru, acestea ar putea fi organizate pe 23 martie - primul tur - și 6 aprilie - turul al doilea.

Citește mai mult pe Știrile ProTV.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG