Vineri 1 decembrie 1989

Vremea se încălzește treptat, mai ales în zonele deluroase. Cer variabil, înnorări accentuate în nord și est. Acolo ninge pe alocuri. Temperaturi minime între -15 și -5 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane. Maximele termice se vor situa între -5 și +5 grade, mai ridicate în zonele deluroase.

Este marcată Unirea cea Mare dar marea performanță a tuturor articolelor este să eludeze atât unirea Basarabiei cu România cât și rolul monarhiei și al partidelor istorice în înfăptuirea acestui act întemeietor. Poate și pentru că ar fi trebuit să spună cum au sfârșit parte dintre părinții Unirii în închisorile comuniste? Să justifice soarta monarhiei? Sau, pur și simplu, pentru că în societatea orwelliană multilateral dezvoltată, dacă nu vorbeai despre un lucru el nu exista. Cumva (poate și pentru că Ceaușescu însuși s-a născut în anul Unirii) actul istoric de la 1 decembrie este legat de Partidul Comunist, de dacii lui Decebal, de Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Dacă e să ne luăm după studiile cu aer pseudoistoric publicate de presă, de pildă cel semnat de Silviu Achim în Scânteia, marea performanță a fost în 1918 unirea cu Transilvania, „de drept și de fapt, o țară românească, ai cărei locuitori au trăit necontenit într-o strânsă osmoză sufletească de gând și simțire, cu celelalte viguroase ramuri ale marelui trunchi etnic românesc. A fost un triumf al justiției istorice pentru că românii au tot luptat pentru unitatea lor națională și s-au pregătit pentru ea „de-a lungul multor veacuri, luptând și jertfindu-se pentru a rămâne mereu ei înșiși” etc.etc. după cum scrie pe prima pagină a Scânteii. „De-a lungul veacurilor, aspirația spre unitate a trăit mereu în conștiințe, a constituit torța nestinsă care a luminat, prin vremuri adesea maștere (sic!), drumul vieții poporului român.” Aspirația își avea un îndreptățit temei în unitatea geografică a „pământului românesc, în obârșia comuni și limba unitară a românilor, în complementaritatea economiei țărilor române” etc.etc. și continuă tot așa pe alte cinci coloane de ziar pentru a spune că această aspirație și materializarea ei a asigurat „creșterea capacității de acțiune politică a forțelor care se pronunțau pentru transformarea revoluționară a societății românești, o importanță hotărâtoare având în acest sens făurirea Partidului Comunist Român în 1921.” Acesta, spune istoricul politruc, a continuat opera Unirii și a luptat împotriva exploatării, „propunând țării cel mai înaintat program de acțiune politică” și a organizat importanta manifestație de 1 mai 1939, „în organizarea și desfășurarea căreia rolul determinat a revenit tovarășului Nicolae Ceaușescu, tovarășei Elena Ceaușescu.” În fine, în anii socialismului, și mai ales după Congresul IX, în frunte cu Ceaușescu, România socialistă a înfăptuit „un vast proces de transformare revoluționară.” Rodul acestuia este, în primul rând „formarea și dezvoltarea conștiinței noi, revoluționare, pentru ca fiecare om al țării să-și înțeleagă profund drepturile, îndatoririle și răspunderile față de țară, întărindu-se astfel necontenit conștiința de sine a națiunii.” Toate acțiunile de acest tip, plus politic externă au întărit unitatea de voință și acțiune a țării. Așadar, nimic despre Basarabia, nimic despre partidele istorice, nimic despre monarhie. Totul despre PCR și Ceaușescu.

Ceaușescu își începe ziua de lucru cu agricultura și o termină cu o reuniune având ca temă producția de halva. Între timp își fac loc două ședințe mai importante ale CPEx și Secretariatului CC, plus o vizionare pe pasarelă a unor machete privind sistematizarea Capitalei. Ziua Primei Tovarășe a decurs ceva mai simplu. A participat, desigur, la ședința CPEx și a avut după-amiază o „ședință de lucru la săliță cu Gh. Oprea, Șt. Andrei, Ion Pățan (era ziua de naștere a acestuia, făcea 62 de ani, poate că aceasta era de fapt ședința; Pățan a fost primit dimineață și de Ceaușescu senior), I. M. Nicolae și Ilie Văduva (pe care-l primise și înainte între patru ochi). Cum între patru ochi s-a văzut de două ori cu Nicu Ceaușescu și, separat, cu fosta noră și foarte buna ei prietenă, Poliana Cristescu.

La CPEx, fiind prima ședință după Congres, Ceaușescu a rostit un lung discurs de angajament și indicații. Să se pună ordine în stilul de muncă al guvernului, ministerelor, să se asigure perfecționarea activității comitetelor județene de la toate palierele, a consiliilor populare, a consiliilor oamenilor muncii, mai ales că România socialistă avea, spune Ceaușescu, „un sistem foarte larg de organe democratice, care asigură o largă participare a maselor populare, a întregului popor la adoptarea tuturor hotărârilor, la realizarea lor în viață.” Trebuie să crească răspunderea MAN, a comisiilor MAN, să adopte „o poziție mai fermă față de sectoarele sau cadrele care nu-și îndeplinesc în mod corespunzător obligațiile și îndatoririle.” În îndeamnă să nu folosească manierist critica și autocritica, recunoscând doar de formă lipsurile; „folosirea lor este valabilă numai în măsura în care duce la lichidarea greșelilor, a lipsurilor, la îmbunătățirea rapidă a întregii activități.” Se plânge apoi de abundența și lipsa de eficiență a organismelor de control. „... ele nu asigură, din păcate, un control corespunzător și măsuri ferme pentru înlăturarea unor stări de lucruri negative.” Vrea să îmbunătățească funcționării sistemului începând cu Controlul muncitoresc și Curtea de Control Financiar „printr-o unificare și o coordonare comună a tuturor organismelor de control.” Mai spune că e preocupat și de controlul sectorului comercial și le recomandă să aibă în vedere și controlul muncitoresc, care trebuie să constituie o parte a controlului general, a participării maselor populare las controlul tuturor sectoarelor de activitate.” În fine, „sunt multe probleme” dar trebuie să se concentreze pe înfăptuirea programelor de dezvoltare economico-socială, pe realizarea planului etc.

CPEx și-a ales în unanimitate și Biroul său permanent condus, desigur de Ceaușescu și format din Dăscălescu, Elena Ceaușescu, Manea Mănescu, Gheorghe Rădulescu, Emil Bobu, Gh, Oprea, Ion Dincă. Cu mulți dintre ei cuplul Ceaușescu se va afla, peste 22 de zile, în clădirea CC-ului asediată de protestatari. În acea zi de 1 decembrie au analizat care sunt măsurile pe care trebuie să le aplice pentru realizarea planului pe întregul an 1989 și pentru asta s-a stabilit că trebuie să se concentreze pe „aplicarea fermă a programelor privind organizarea și modernizarea proceselor de producție, ridicarea calității produselor, reducerea consumurilor de materii prime, materiale și energie, încadrarea strictă în normele aprobate, creșterea mai accentuată a productivității și eficienței economice.” S-au mai discutat diverse subiecte economice, proiectul de buget de stat pe 1990, s-a stabilit un program de lucru pentru definitivarea planului cincinal 1991-1995. Aici Ceaușescu a propus și CPEx a aprobat mărirea cu 10% a burselor pentru studenți și elevi, inclusiv pentru cei din școlile profesionale. De asemenea, s-a stabilit ca toți studenții, „fii de muncitori și de țărani cooperatori, care urmează cursurile de zi, să primească burse, indiferent de veniturile părinților.” O altă urgență pentru Ceaușescu era situația din spațiul țărilor socialiste și CPEx i-a dat mână liberă să organizeze o conferință internațională, pentru a fi discutate problemele „ce preocupă țările socialiste, mișcarea comunistă, partidele comuniste și muncitorești” mai precis epidemia de reforme care îl făcea pe stalinistul Ceaușescu să se teamă că va pierde ceva din putere și că partidul va pierde din putere și influență cedând monopolul deciziei și al proprietății. În fine s-a mai decis ca pe 12 decembrie să aibă loc Plenara CC al PCR.

Generalul Iulian Vlad îl informează pe Ceaușescu în legătură cu apropiata întâlnire dintre George Bush și Mihail Gorbaciov. Îi spune că vor fi discutate cu prioritate probleme legate de redefinirea sferelor de influență „și elaborarea unei strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate probleme internaționale.” În același document, Iulian Vlad spune că se va discuta și despre noile strategii de presiune asupra acelor țări care nu aplică reforme cu referire concretă la China, Cuba și România. Bush ar urma să-i propună lui Gorbaciov să exercite presiuni economice, reducând livrările la minereu de fier, țiței și gaz metan (vezi Ioan Scurtu, Revoluția română din decembrie 1989 în context internațional, pp.160 ș.u.)

În Budapesta a avut loc în ultimele zile ale lunii noiembrie ședința Comitetului miniștrilor apărării ai statelor participante la Tratatul de la Varșovia. Delegația României a fost condusă de Vasile Milea. Ședința a fost prezidată de ministrul apărării din Republica Ungară. S-a discutat, cum altfel, despre situația politico-militară din Europa, despre pașii făcuți înainte pe calea pacificării și îmbunătățirii relațiilor internaționale. În Comunicatul comun dat la finalul reuniunii s-a subliniat că „O mare însemnătate o au pașii practici ai statelor participante la Tratatul de la Varșovia în domeniul dezarmării, care deschid perspectivele unor noi măsuri pentru întărirea păcii, securității și încrederii.” S-a discutat despre orientarea relațiilor Tratatului cu NATO „pe un făgaș de neconfruntare”, stabilindu-se un dialog constructiv. S-a decis ca următoarea ședință să aibă loc la Berlin. Era o organizație muribundă și reuniunea de la Budapesta avea loc înainte de o întâlnire la nivel înalt care va schimba fața lumii: negocierile Bush-Gorbaciov de la Malta.

Ioan Erhan teoretizează în Scânteia pe marginea politicii de acumulare despre care spune că a fost din toate timpurile izvorul prosperității iar în România ea a fost aplicată mai ales după Congresul IX unde a fost adoptată ca opțiune politică fundamentală. Această politică a însemnat, recunoaște politrucul, un efort substanțial pentru societatea socialistă românească, un efort „absolut necesar, fără de care nu ar fi fost posibile realizarea marilor construcții industriale, agricole, sociale, schimbarea din temelii a înfățișării întregii țări (...) fără marele efort de acumulare, efort de durată pe care l-a efectuat poporul român, nu ar fi fost realizat niciodată rezultatele spectaculoase cu care se mândrește azi, pe bună dreptate, întregul popor.” S-a putut realiza această politică de acumulare după ce organele de partid și de stat au respins concepția că România „trebuie să rămână o țară eminamente agrară, ca și concepția reacționară care afirma că poporul român nu este în stare să realizeze o industrie modernă, dezvoltată”. În România, acumularea a fost zădărnicită multă vreme de „condamnabila nepăsare a claselor exploatatoare, ca și rapacitatea multor rânduri de jefuitori care s-au abătut peste țară.” Firește nu e vorba despre haraciul plătit Moscovei după război, nici despre jefuirea sistematică a țării cu ajutorul Sovrom-urilor care exploatau resursele la prețuri fără competitor ci despre investitorii străini, despre burghezo-moșierime și alții de același fel. Singura modalitate de a se redresa a economiei românești a fost acumularea (nu raptul naționalizării, regularizării fiscale sau al cooperativizării): „Politică pe care poporul nostru este ferm hotărât să o urmeze neabătut și în anii viitori. Rațiunea efortului trebuie văzută în însăși evoluția revoluției științifico-tehnice contemporane.” Doar așa pot fi comprimate („arse”) etapele de dezvoltare. Dacă nu ar depune acest efort, România socialistă ar rămâne tot mai în urma statelor avansate pentru că „nu alocă resursele necesare promovării noilor cuceriri ale științei și tehnicii.” E o competiție „aspră”, care supune toate statele unui efort, unui stres financiar teribil. Apoi recunoaște, cum a făcut-o adesea și Ceaușescu, că acumularea presupune „o succesiune de mari eforturi, o serie de renunțări, dar altă soluție nu există.” Dar, după cum s-a văzut, aceste privațiuni au dat roade: Ceaușescu a ridicat o sumedenie de ctitorii, așadar românii nu făceau foamea degeaba, aveau satisfacții arhitectonice. Tot aceste satisfacții, printre altele, i-au și scos în stradă trei săptămâni mai târziu.

Telegramele de felicitare continuă să curgă puhoi. La fel și versurile omagiale. Ion Socol scrie în Informația Bucureștiului: „La Congres partidul i-a dat crezul/ Și poporu-ncredere deplină/ De a fi în fruntea noastră-n miezul/ Luptei pentru vremea ce-o să vină!// Reales cu inima fierbinte/ Ca simbol înalt al devenirii,/ Spre-a conduce țara înainte/ Pe drumul comunist, al fericirii” etc.etc.

Tinerii continuă să muncească „patriotic” pe gratis adică. În Timiș 750 de uteciști de la Uzina Mecanică Timișoara execută combine, repere pentru automacarale și cilindri hidraulici în valoare totală de peste două milioane de lei. La Întreprinderea Electromotor Timișoara 625 de uteciști au efectuat mai multe motoare tip Irak (și alte motoare electrice) în valoare de aproape 1,9 milioane de lei. La Întreprinderea de lacuri și vopsele Azur, 310 uteciști au preparat 70 t email și 7,5 t poliac roșu și alb, valoarea lucrării ridicându-se la 710 mii de lei. Uteciștii de la Electrotimiș au participat la o dezbatere pe tema: „Activitatea de cercetare științifică în noua etapă de dezvoltare a țării, în lumina istoricelor hotărâri ale marelui forum al comuniștilor români – Congresul al XIV-lea al PCR.”

La Calafat se organizează în zilele de 16 și 17 decembrie a 10-1 ediție a concursului interjudețean Imnurile patriei. Manifestarea face parte din Festivalul național Cântarea României și este dedicată Congresului al XIV-lea al partidului și zilei Republicii. Concursul două secțiuni: interpretare (poezie și muzică tânără) și creație poetică. La creație poetică, participanții pot concura cu 7-10 poezii care trebuiau dactilografiate în cinci exemplare cu moto, expediate în plin închis până pe 10 decembrie pe adresa Centrului de creație și cultură socialistă Cântarea României din Calafat. În plicul mare trebuia să fie un alt plic închis care să aibă același moto și să conțină numele și prenumele autorului, ocupația, adresa și nr. de telefon, denumirea cercului sau cenaclului literar din care face parte, plus o scurtă prezentare referitoare la debut, revistele la care a colaborat și premiile obținute la alte concursuri de poezie.”

Moare regizorul Ion Popescu Gopo (30 aprilie 1930-29 noiembrie 1989), pionier al filmului de animație românesc care a făcut grafică, sculptură, ilustrație de carte, publicistică, filme de scurt și lung metraj. A făcut grafică pentru început la România liberă (1945-1950), a întemeiat primul studio de desene animate din România în 1950. „Scurtă istorie” a luat Marele Premiu la Cannes în 1957. A scris scenariul și a regizat 15 filme artistice („S-a furat o bombă”; „De-aș fi Harap-Alb”, „Faust XX” etc.)

De vânzare: „Covoare manuale, studio, radiocasetofon Silvano, îmbrăcăminte, televizor și magnetofon pentru piese”; „Mobilier stil Ruxandra, bibliotecă, fotolii, sufragerie completă”; „Gladiole Oscar roșu catifelat, bulbi mari pentru forțat și puiet, tuberoze cu flori bătute, bulbi floriferi și puiet vând autorizat”; „Căciulă și guler nutrie, televizor Sirius, aerotermă, radiator, lampă birou, tetieră auto, rachete tenis câmp, telefon memorie”; „Sufrageria Ruxandra, recamier, fotolii, măsuță televizor, cărucior Sport, aragaz”; „Mașină cusut Singer de picior, suveică rotundă, serviciu cristal de tort, farfurie mare ceramică”; „Sufragerie neagră, șifonier Baroc, ampliegalizator 100, schiuri, radio, clăpari Orion, boyler electric, haină piele”; „Mobilă stil, serviciu cafea deosebit, lână, casetă tacâmuri, diverse obiecte.”; „Divan, bibliotecă, galerii, minicalculator, minicasetofon, telefon butoane, aparat auditiv, blitz, foto aparat, haină piele, pantofi, poete, pardesiu, perucă, brichete, radio, costume”; „Masă ovală masivă extensibilă, scaune tapițate, canapea, mobilă bucătărie, aragaz, arzătoare gaze, cazan presiune, baterie baie, chiuvetă, lavoar, plită electrică Vera, radio Gloria. Apartament două camere, hol locuibil, gaze sobe, eventual schimb.”

Se cumpără: „ Garaj în bloc, ceas elvețian perfect nou, coprocesor 8087, casă bani (eventual fișet metalic) cu cifru și microscop, stare perfectă. Vând ață chirurgicală Ethicon”; „Piele alb-negru. Vând autoradiocasetofon cu boxe Coronet, picup Belcanto 3010, aparat foto Beirette”

La Opera Română se cântă Freischutz. La Operetă, Silvia. La Filarmonica George Enescu este Concert simfonic. Dirijor: Cristian Mandeal. Solist: Daniel Podlovschi. La Sala Studio: Treptele afirmării artistice. Gina Nicola (vioară). La pian Doina Dacian (Beethoven, Lalo, Wieniawski, Enescu). La Teatrul Național, în Sala Mare se joacă Bădăranii, în sala Amfiteatru, Capcana; în sala Atelier, Ultimul set. La Teatrul Bulandra (sala Schitu Măgureanu) reprezentație cu Secretul familiei Posket, iar în sala din Grădina Icoanei: Dimineața pierdută. La Teatrul Mic, Niște țărani. La Teatrul Foarte Mic, Dragă Joey. La Teatrul de Comedie se joacă Scaiul iar la Teatrul Nottara, sala Studio, Al patrulea anotimp. La Teatrul Giulești, sala Majestic, Să nu-ți faci prăvălie cu scară. La Tănase (sala Savoy) Savoy, Savoy. În sala Victoria, Cavalcada râsului. La Studioul de teatru IATC, Camera de alături. Circul de stat București continuă să găzduiască Arena atracțiilor cu Circul din Bulgaria.

La televizor programul începe la ora 19.00 cu Telejurnal. Înfăptuim hotărârile marelui forum al comuniștilor români! La 19.20 Congresul al XIV-lea – Congresul marilor victorii socialiste. Cu poporul, pentru popor – cale sigură de făurire a socialismului și comunismului în România. Documentar. La 19.50, Unire, unitate – idealuri împlinite, mărețe perspective. Producția a Studioului de film TV. Documentar. La 20.15, Deplină unitate în patria română. Spectacol literar-muzical-coregrafic. La 20.50 Hotărârile Congresului al XIV-lea al partidului – mobilizator program de muncă pentru întregul nostru popor. Dezvoltarea în continuare a industriei prelucrătoare și cu prioritate a sectoarelor tehnicii de vârf. La 21.10, România în lume. La 21.30, Hotărârile Congresului al XIV-lea al PCR la temelia perfecționării învățământului românesc. La 21.50, Telejurnal. Emisiunea se închide la ora 22.00