Duminică 10 septembrie 1989

Vremea continuă să se încălzească ușor, mai ales în est. Cer variabil, cu înnorări mai pronunțate în sud-vest. Acolo, pe alocuri, cad ploi uneori cu caracter de aversă. În rest, ploile vor fi izolate. Temperaturile minime sunt cuprinse între 8 și 18 grade, mai scăzute în depresiuni, iar maximele în general între 20 și 28 de grade. Dimineața, pe alocuri este ceață slabă, mai ales în centrul țării și la munte.

Profesor doctor Dumitru Ciucur întreține în Scânteia iluzia că partidul, Ceaușescu în persoană, s-au îngrijit ca, în paralel cu plata exorbitantei datorii externe, ștergerea imenselor datorii ale CAP-urilor, alte plăți sociale (majorări de salarii și pensii), guvernul și partidul s-au îngrijit să mențină un fond de acumulare la nivelul dezvoltării economico-sociale. E un fel de a spune că tot mai desele semne de dezintegrare ale economiei sesizabile în rapoartele prezentate la ultimele CPEx-uri nu sunt semne ale haosului, ci doar derapaje de etapă pe care socialismul științific le va redresa în mod miraculos. Astfel că profesorul Ciucur este optimist și spune că totul e sub control: fără un echilibru între acumulare și consum nu s-ar fi obținut ritmurile înalte de dezvoltare ale economiei românești, „posibile doar pe baza alocării a circa o treime din venitul național pentru acumulare.” Acumulare și fondul de dezvoltare, spunea și Ceaușescu la Adunarea solemnă consacrată celei de-a 45-a aniversări a „revoluției din August”, „România ar fi rămas în continuare o țară slab dezvoltată și acum, în loc să vorbim de marile realizări, am discuta cum să depășim greutățile.” Așadar era necesară acumulare pentru a avea fonduri de dezvoltare. România, spune politrucul de la Scânteia, nu este în situația privilegiată a țărilor capitaliste care „au jefuit și exploatat secole de-a rândul popoarele din colonii și semicolonii” a căror acumulare s-ar fi realizat în mare măsură pe seama prăduirii teritoriilor dependente. Spre deosebire de vampirismul capitalist, economia socialistă românească „are ca sursă unică efortul propriu, munca plină de abnegație și dăruire a poporului, în condițiile politicii științifice de alocare a unei părți importante din venitul național pentru dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale proprii.” Totul este bine drămuit pentru ca acumularea să fie la potențial maxim: nivelul dezvoltării forțelor de producție, înzestrarea tehnică a muncii, structura economiei naționale etc.etc. El spune că pe măsură ce crește productivitatea, societatea poate crea un „plusprodus” tot mai mare care poate fi transformat „în noi elemente ale dezvoltării economico-sociale viitoare.” Nimic nu se poate fără acumulare, aceasta este funcția progresistă cea mai importantă a societății, o condiție vitală a progresului economico-social și, în același timp, un produs al acestuia. Totul e să ții seama de raportul dintre nevoile societății și necesitatea investițiilor, dintre cheltuieli de consum și investiții (și, evident, ceea ce politrucului nu spune, să restrângi cât poți cheltuielile de consum pentru a putea face investițiile acelea faraonice în care se lansase Ceaușescu mai ales în ultimii câțiva ani). Politrucul face câteva calcule simple: dacă acumularea ar fi fost din 1971 până în 1980 de 25%,adică cu zece procente mai mică decât a fost în mod real, venitul național obținut la finalul intervalului ar fi fost mai mic cu 114,8 miliarde de lei iar fondul de consum cu aproape 29 de miliarde de lei. Așadar, o treime acumulare din venitul național era raportul de aur al socialismului științific determinând „creșterea posibilităților de majorare a retribuțiilor și pensiilor în condițiile în care efortul investițional este orientat în mod hotărâtor în direcția modernizării și intensivității” etc.etc. în conformitate cu programele de modernizare a economiei, de organizare și modernizare a teritoriului și localităților patriei. Cu asemenea acumulare, nu e de mirare că profesorul credea că în 2000 potențialul economic și acumulările vor permite României ”o creștere a productivității muncii care să o situeze printre țările cele mai avansate.” Așa că toți trebuie să-și vadă de treabă, să-și îndeplinească sarcinile de producție folosind eficient acumularea iar „strâns uniți în jurul partidului”, al lui Ceaușescu, oamenii muncii obțin „succese remarcabile” pentru a întâmpina Congresul al XIV-lea al PCR, „eveniment de însemnătate istorică pe drumul glorios spre visul de aur – comunismul.” Dumitru Ciucur a ajuns departe cu ideile astea. În 1989 scria un manual despre Modernizarea economiei naționale a RSR. A supraviețuit cu brio Revoluției din decembrie iar manualul lui de economie le explică și azi studenților visul de aur al capitalismului. Dar nu e singurul său curs universitar care face ravagii și azi: are în CV și un curs de Economie politică, tratate de microeconomie, ba chiar și un manual din 2006 despre Economia României și Uniunea Europeană, editat, cum altfel, la Editura ASE, instituție universitară mereu foarte generoasă cu foștii politruci convertiți la economia de piață.

În nordul Capitalei se lucrează intens la noua magistrală de apă, scrie Horia Tabacu în Informația Bucureștiului. Șantierul a trecut deja pe sub șoseaua București-Ploiești și a ajuns la parcul de lângă Casa Scânteii. Se avansează eroic spre stația de pompare Grivița. În fiecare zi sunt gata circa cinci metri de galerie. Pe acolo se construiește un apeduct de dimensiuni atât de mari, se miră naiv gazetarul, că prin el ar putea circula un autoturism. Apeductul Grivița Nord are șase kilometri dar nu este primul. Au mai fost și altele: Bragadiru-Drumul Taberei, Roșu-Nord, Arcuda- București. Transportul apei se face gravitațional iar apeductul are și o zonă de protecție sanitară. Prin noul debit de apă, stațiile de pompare Grivița și Nord vor pompa o cantitate dublă de apă. „Astfel nordul, centrul și partea de est a Capitalei vor primi o cantitate mai mare de apă, ceea ce va determina creșterea presiunii de pompare, mai cu seamă când rețeaua este foarte solicitată.” Și era solicitată pentru că exact zonele cu pricina constituiau „semiluna nefertilă” industrială a Capitalei, locul unde erau concentrate mari zone industriale sau mari aglomerări urbane.

Procurorul Alexandru Georgescu de la Procuratura județeană Ialomița și Adrian Ștefan, medic specialist au înființat în 1981 filiala județeană a Centrului de cercetări pentru problemele tineretului iar Florența Mardale-Tălmaciu de la Scânteia tineretului stă de vorbă cu ei să afle de ce a fost nevoie de această organizație. Procurorul Georgescu recunoaște: este unul dintre cei care au susținut înființarea acestei filiale, „o necesitate în urma dezvoltării economice într-un ritm rapid, îndeosebi dezvoltarea industrială, a orașelor noastre. ” O consecință a dezvoltării a fost creșterea populației active, constituită în special „din tineri veniți cu obiceiuri de viață din medii sociale diverse, pornind chiar de la concepția despre traiul în familie, într-o colectivitate până la aspectele respectării stării de sănătate.” Poate că procurorul vorbea mai scorburos și cețos, dar medicul Ștefan pune degetul pe rană, chirurgical: pentru educarea sanitară a tinerilor roluri importante le revin nu doar medicilor, ci și juriștilor, psihologilor. „Pentru că nu este vorba numai de sănătatea fizică, ci și de cea morală.” Iar asociația și-a propus în primul rând educarea morală. „De exemplu, în cazul fărmării tinerei familii, ideea noastră a fost de a dezvolta dorința de a avea copii, dar și faptul că ei, viitorii părinți, trebuie să fie sănătoși, să se autoeduce în meseria de părinte.” Medicul spune că metoda cea mai eficientă este să-i cunoști pe oameni la ei acasă, să-i vezi cum trăiesc ca să știi ce sfaturi și ce măsuri să iei. De pildă, are în evidență o mamă de șapte copii, zidăriță de profesie care a născut primul copil acum douăzeci de ani, un copil cu probleme „rămânând complet dependent social.” Femeia, eroină, nu a vrut să-l încredințeze unei instituții sociale. Ceilalți erau copii normali și modul în care-i creștea și-i educa depășea „orice descriere din partea noastră, o concluzie fiind faptul că i-am respectat dorința de a-și crește toți copiii în familie.” Procurorul intervine liric spunând că a fost la orfelinat unde pe un zid a văzut scrijelit cuvântul magic „mamă” care includea „sentimentul tragic al necunoașterii părinților” astfel că mama eroină trebuia respectată și lăsată să-și crească copiii fără intervenția statului pentru că dorea să-și ferească „copilul de sentimentul singurătății, al înstrăinării”, distribuindu-și iubirea în mod echitabil față de toți copiii. Medicul Ștefan intervine spunând că există și o atitudine diametral opusă, cea a copilului nedorit, „cum îl denumim noi, medicii și juriștii.” Este vorba despre problema „destul de gravă” a avorturilor provocate („unde noi luptăm cu o deformare a conștiinței partenerilor de viață”) sau în situații în care, în jurul unui copil deja născut, „apar discuții și comportări reprobabile”. El spune că a făcut muncă de lămurire pe lângă o familie care nu voia un copil și i-a convins pe cei doi să păstreze un copil care le-a salvat căsnicia. Apoi tânăra mamă a venit într-o zi plânsă la medic și i-a spus că bărbatul ei a bătut-o. Ce să facă medicul? A consolat-o cum a putut, dar ce să vezi? La cabinetul lui în prag îl găsește mai pe seară pe soțul bătăuș care recunoaște printre lacrimi că luase un pahar în plus iar medicul l-a sfătuit de bine, vânătăile au trecut și iubirea de cuplu a revenit, medicul spunând că, deși a fost în situația delicată de a interveni în familia altuia „am ales cel mai potrivit ton al discuției care s-a soldat cu o mare realizare și pentru mine: mi s-a acordat încredere nu numai ca specialist, dar și ca om.” Aici se bagă în discuție și procurorul care spune că e mare lucru să ai încredere față de medic, față de omul legii. „Subliniez acest lucru pentru că femeile îndeobște (...) nu cunosc faptul că medicul sau juristul prin natura profesiei, a jurământului lor de credință, au datoria și obligația de a păstra secretul profesional. De aceea ele nu vin cu sufletul deschis să se confeseze. De aceea se întâmplă drame ce zguduie micul univers al familiei, conchide filosof procurorul comunist. Iar medicul îi preia și spune că organizația lor asta voia să prevină „actele inumane (cum ar fi avortul) sau destrămarea familiei.” Ei vor să câștige încrederea cuplurilor pentru a discuta diverse amănunte intime din viața familiei, dar și să prevină accidentele produse de „necunoașterea sau nerespectarea legii.” Educația în această privință se face peste tot: la locul de muncă, în școală, dozând informațiile contextual și ținând cont de categoriile de vârstă și de sexul celor cărora li se adresau. „Tânărului aflat pe băncile școlii îi vei arăta importanța întemeierii unei familii după ce situația profesională este clară, familia trebuind să se bazeze pe un echilibru bugetar propriu. (...) În unitățile economice discutăm probleme grave ale actelor antisociale, ale avortului delictual, acolo unde ponderea o formează femeile, dar nu ezităm să discutăm aceste lucruri și cu soții lor (de pildă la Fabrica de bumbac Slobozia, Întreprinderea de tricotaje Fetești, dar și în șantierele trustului de construcții etc.)” pentru că într-o familie fiecare soț știe ce face celălalt, iar bărbații trebuie să știe că sunt la fel de vinovați de încălcarea ei ca și femeile. „Educația celor șase ani de-acasă trebuie să fie completată acolo unde este necesar de către cei în drept, pentru că dorim să avem un tineret viguros, sănătos moral, sufletește. Se începe educația în familie, continuă în școală, dar câteodată e firesc să nu fie întreruptă nici când ei au la rândul lor sarcina de a face educație.” Și primii care le pot da lecție sunt medicii ginecologi și procurorii. Numele unui medic Adrian Ștefan de la Slobozia se regăsește în 2015 într-un dosar de luare de mită pentru pensionări pe motive medicale. Moara aceasta funcționa de multă vreme și omul își clădise o avere. Era doar vârful aisbergului și, după cum se pare, avea susținere nu doar în administrația spitalului, ci și la procuratură.

Se încheie la Costinești reuniunea Comisiei Uniunii Internaționale a Studenților pentru Europa, America de Nord și alte țări dezvoltate. Manifestarea a fost găzduită de Consiliului UASCR iar la reuniune au participat reprezentanți ai unor uniuni naționale studențești europene, precum și din alte țări dezvoltate care, spune știrea Agerpres, au dezbătut căile și modalitățile de intensificare a participării studenților și organizațiilor lor la realizarea dezarmării în primul rând a dezarmării nucleare etc.etc. S-a organizat și o masă rotundă pe tema învățământului superior, „a contribuției acestuia la formarea de cadre cu pregătire superioară, la dezvoltarea economică și socială.”

Comitetul municipal UTC din București organizează împreună cu Întreprinderea cinematografică municipală concursul de educație politică și cultură cinematografică „Decenii de împlini mărețe.” S-au înscris tineri din licee, unități economice, instituții, institute de cercetare. Sarcina lor nu e simplă: ei trebuie să răspundă la întrebări legate de filme inspirate de actualitatea socialistă. Pentru aceasta vor viziona la începutul lunii octombrie la cinematograful Timpuri noi filme ca București, file de epopee, Niște băieți grozavi, Vulcanul stins, O vară cu Mara, Cale liberă. Etapa de sector a concursului se desfășoară la jumătatea lunii iar etapa finală va avea loc pe trei noiembrie la Centrul de creație și cultură socialistă Cântarea României al tineretului din sectorul 6.

În prima zi din finalele Campionatelor mondiale de canotaj academic desfășurate la Bled, în Iugoslavia, echipajul României a cucerit medalia de aur la proba de schif 4 plus 1, Proba de 1500 m din cadrul probei feminine de la Cupa mondială de atletism desfășurată la Barcelona a fost câștigată de Paula Ivan.

La Filarmonica George Enescu (Ateneul Român) Recital vocal-insturmental Cornelia Bronzetti (vioară), Viorica Rădoi (pian); Ruxandra Donose (mezzosoprană); Krimhilda Cristescu (pian); Mihai Almavenus Mateescu (bas), Camelia Cojocaru-Sima (pian). La Teatrul de Operetă, Contesa Maritza. La Teatrul Național este spectacol, în Sala Mare, cu Nu se știe niciodată (dimineața) apoi Bădăranii (ora 18). În Sala Sala Atelier, Faleza (matineu) și Autograf (ora 18). La Teatrul Nottara, Într-o dimineață. Teatrul Giulești a programat, la sala Majestic, Ar fi fost o mare iubire. La Teatrul Mic se joacă Astă seară stau acasă. La Teatrul foarte mic se joacă Bărbatul și... femeile. Teatrul Țăndărică a programat în Sala Victoria, Ileana Sânziana iar la Teatrul de păpuși din Herăstrău, Vasilache și Marioara. Teatrul satiric-muzical Constantin Tănase are pe afiș, la Grădina Boema, Bună seara, Boema!

La cinematografe Martori dispăruți; Fiul stelelor; Flori de gheață; O vară cu Mara; Artista, dolarii și ardelenii; Cucoana Chirița; De la literatură la film; Norocoasa; Secretul lui Nemesis; Norocoasa; Atenție, sâmbătă filmăm! Împăcarea; Nava lui Yang, Un weekend neobișnuit.

La televizor, programul începe cu Lumea copiilor la ora 11.00. La 12.25, Sub tricolor, la datorie! La ora 13, emisiunea de știri Telex. La 13.05, emisiunea de divertisment Album duminical. La ora 15.00 programul se închide. Este reluat la ora 19.00 cu Telejurnalul. Apoi la 19.20, Cântarea României. Omagiul țării conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Consiliul culturii și educației socialiste și cu Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Mureș. La ora 20.25, Film artistic Acuzatul. La 21.55, Telejurnalul de noapte. Emisiunea se închide la ora 22.00.

Vulcanul stins (1987, George Cornea, scenariu Dumitru Carabăț) Cu Oana Sârbu, Adrian Pintea, Alexandru Repan, Dana Dogaru, Mircea Andreescu, Cristina Tacoi. Un film despre un geolog care caută compulsiv un filon de cupru pe un munte și care suferă un accident grav în timpul explorărilor. Unii i se alătură, alții îi bagă bețe în roate. Un film în care abruptișul muntelui e opus ședințelor și birocrației. Flashbackuri, stream of consciousness, vorbe și tăceri profunde, replici patetice – un scenariu plin de banalități, dar fără stridențele de care te izbești la tot pasul în filmele perioadei. De altfel, Carabăț a scris scenarii pentru multe filme interesante/importante de la Valurile Dunării, la Zidul, Accident și Ultima noapte de dragoste. Fiecare actor încearcă să scoată ce poate din rolul său, unele anoste, altele însă pregnante și bine conturate. Dacă facem abstracție de premisele politice (căutarea resurselor, prospecțiunile geologice etc. erau una dintre temele recurente ale discursurilor din acea perioadă), este un film cu tensiune, de substanță, cu momente memorabile. Pintea este un tânăr prins între geologie și pasiunea pentru jazz, Mircea Andreescu este un geolog îndrăgostit de pietre care descoperă un filon de cupru și jelește muntele pe care trebuia să-l sacrifice ca să exploateze minereul. Repan este un conțopist care se agață de proiect doar pentru a promova (ceea ce chiar se întâmplă). E un film tensionat, care pune probleme morale și nu e (foarte) îmbâcsit de retorica de primă pagină cu planul cincinal și patriotism de paradă. Filmul a luat Diploma de onoare a UCIN în 1987.