Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 13 august 1989


Vizită de lucru; autori: Ion Vinţan, Vladimir Setran; oferit de Comitetul municipal de partid București; anii 1980. Sursa comunismulinromania.ro (MNIR)

Duminică 13 august 1989

Soarele răsare la ora 6.15 și apune la ora 20.26. Vreme călduroasă. Cer instabil, cu înnorări temporare, în nord, nord-vest averse de ploaie cu descărcări electrice. Temperaturi maxime care se încadrează între 26 și 33 de grade, minime de la 14 la 18 grade mai scăzute în zonele deluroase și montane.

Unde să-i urmărești mai bine pe brigadieri de ziua lor decât la locul de muncă, pe șantiere? Cea mai nouă jucărie a lui Ceaușescu era Șantierul național al tineretului Canal București Dunăre și acolo se duce Anica Florea de la Scânteia să-i serbeze cu un reportaj lacrimogen. Găsește brigadieri mai tineri și mai bătrâni. Cei mai în vârstă dintre tineri, abia trecuți de vârsta majoratului. Îi găsește, în acea dimineață, mărșăluind cu pas cadențat, cu „salopetele albastre pe fondul verde-întunecat al pădurii de stejar în care legenda spune că au mas oștenii lui Mihai Viteazu în noaptea premergătoare bătăliei de la Călugăreni, marș intonat de glasuri tinere de brigadieri.” Șeful de șantier, Eugen Spasiu, îi știe, ca orice general de armată, pe toți cei din subordine: nu trebuie să se uite pe fereastră, îi recunoaște după voci pe cei care bat pas de defilare mergând la muncă, și-i spune gazetarei că sunt brigadierii din Vrancea. Nu e nicio vrăjitorie, explică el. Mai sunt și brigăzi din Covasna, Iași, Mehedinți și Hunedoara, dar fiecare are cântecele lor soldățești preferate. Cei din Vrancea intonează un marș pe versuri recent premiate la concursul ad-hoc din tabără: „Patria ne cheamă astăzi/Datoria să-mplinim/ De pe-ntreg cuprinsul țării/ Azi pe Argeș construim/ Să muncim fără-ncetare/ Pentru-a țării înflorire/ Strâns uniți, cum bunii noștri/ Au luptat pentru Unire!” așadar nimic despre meșterul Manole și sisifica ridicare a Mănăstirii Argeșului. Acolo lucrează 3000 de brigadieri dintre care două mii sunt muncitori și specialiști din cadrul Antreprizei Naționale a Tineretului, mai sunt 450 de elevi brigadieri, 400 de tineri muncitori din uzinele Capitalei, aduși de Comitetul municipal București al UTC. Elevii sunt de la licee industriale, parte din anii terminali, dar și din alți ani școlari. Li se alătură și elevi de la școlile profesionale că nu era unul să nu-și dorească să petreacă vacanța la muncă patriotică. „Și unii, și alții, tineri, harnici, plini de abnegație. Acel romantism lucid (...) este firul care-i leagă și-i aseamănă. Marca generației, a acestei generații crescute de partid la flacăra nestinsă a dragostei de țară.”

De Ziua Brigadierilor s-a organizat o adunare festivă care a avut ca rezultat o telegramă trimisă pe adresa lui Ceaușescu. Recunoștință fierbinte față de eroul între eroii neamului, „prietenul și îndrumătorul apropiat al tinerei generații”, „adeziune deplină pentru realegerea lui Ceaușescu în funcția de secretar general,” „vom face totul”! etc. cum ar veni tot tacâmul cultului personalității. Îi raportează că, „prin efortul tinerilor brigadieri de la începutul anului și până acum s-au executat în cadrul celor 16 șantiere naționale, 4„ șantiere județene și 109 șantiere locale ale tineretului lucrări de construcții-montaj și de minerit în valoare totală depășește 2,7 miliarde de lei și-i promit că vor depăși planul pe primele opt luni până la 23 August și pe întreg anul până la Congres. De asemenea, îl încredințează „că brigadierii, noile generații de constructori tineri, mândri de misiunea încredințată, vor continua nobila tradiție a muncii pentru țară (...)”, fiind conștienți că „învestirea cu titlul de brigadier al unui șantier al tineretului înseamnă, înainte de toate, autoconstrucție morală, spirituală și profesională” motiv pentru care zecile de mii de brigadieri se angajează „să facă din șantierele tineretului spații de manifestare plenară a romantismului revoluționar, a elanului și inițiativei specifice vârstei, autentice școli de pregătire pentru muncă și viață a tineretului, de creștere continuă a competenței profesionale, responsabilității comuniste și spiritului revoluționar.”

În sinea lor, toți muncitorii sunt niște brigadieri: au suflet de soldat, luptători cu planul în câmpul muncii. Sunt gata de sacrificii, vor (cel puțin, șefii lor vor) să muncească peste program, pentru a realiza planul anticipat, ca să câștige titlul de Erou al Muncii socialiste sau măcar vreun titlu de fruntaș în producție. Pe șantierul naval din Oltenița, relatează Nicolae Militaru, în Scânteia, este pe punctul lansării la apă a navei de 5000 tdw cu numărul de fabricație 100. Nava, spune George Bozeanu, directorul șantierului, va fi livrată la finalul lui septembrie. De altfel, însuflețiți de chemarea-apel a secretarului general, pentru realizarea planului pe acel an înainte cu o lună și ceva, directorul spune că vor să livreze cargoul cu două săptămâni înainte de termen. Tot înainte de termen, adică la sfârșitul lui august, va fi terminată motonava de 3300 tdw cu numărul 78. În ce a mai rămas din an, promit să construiască o nouă navă de 5000 tdw care se afla în stadiu avansat de execuție. Vor să lanseze nava în cinstea Congresului partidului, spune directorul tehnic al șantierului Sabin Berbescu. Muncesc intens, pe fronturi mari de lucru, și-au fixat sarcinii precise pe om și echipă. Termenele pentru fiecare punct de lucru în parte sunt afișate peste tot, nimeni nu termină pentru imediat după aceea e trimis la alt punct de lucru „acolo unde trebuie intensificată activitatea”. Astfel că, muncind din răsputeri au întrunit „toate condițiile necesare realizării peste plan, în lunile rămase din 1989, a unei nave de 3300 tdw.” Nu ar fi ceva nou, în primele șapte luni ale anului, și-au depășit planul la export cu 34% livrând cinci, nu patru motonave, așa cum fusese planificat.

Ansamblul Rapsodia Română nu se bucură de popularitatea și critica afectuoasă pe care o merită, e de părere Vlad Andrei Orheianu care vrea să repare nedreptatea, cu atât mai mult cu cât spectacolele acestui colectiv artistic „se înscriu în perimetrul valorii artistice permanente, contribuind la educarea estetică a largului public spectator.” Mai ales că multe dintre spectacolele prezentate ajung la numere record de reprezentații ca Pe sub cetini, la izvoare, de pildă, care a fost adus pe scenă de cinci sute de ori. Ansamblul sindicatelor nu s-a menținut doar la spectacole concert și avea ambiții mai mari extinzându-și „paleta interpretativă” pentru a aborda „cu curaj și competență genul estradistic și dificilul teatru de esență populară.” Au pus în scenă, de pildă un spectacol Baltagul, după romanul lui Mihail Sadoveanu. În rolul Vitoriei Lipan, Sofia Vicoveanca. Sunt spectacole, spune cronicarul, pe gustul publicului, nici plictisitoare, nici prea încărcate, redundante. Sunt spectacole care-și construiesc „rezistența și viabilitatea pe sublinierea caracterului reprezentativ al folclorului românesc, el însuși măreț, grandios, răscolitor”. Spectacolele sunt gândite în așa fel încât să aibă o unitate stilistică organică, turnată „în matricea estetică a dorului românesc” pentru că realizatorii vor să reconstituie scenic „atmosfera de adâncă bucurie pentru muncă și viață, de mirifică și statornică pace, atmosferă atât de pregnantă în spiritualitatea românească.” Totul este de excepție: dansatori virtuozi, o orchestră „cu mari valențe și disponibilități armonice”, grupuri vocale de excepție, soliști vocali și instrumentali „de recunoscută valoare”, „într-un cadru plastic policromatic („uneori cu tendințe ușor idilice”), cu costume frumoase („deși unele prea strălucitoare chiar neautentice”). Toate dedicate „datinilor și obiceiurilor de muncă și viață, cu simbolurile bogăției, bunăstării și bucuriei obștești, cu virtuțile morale ale țăranului român peste veacuri, redate artistic cu deosebită virtuozitate.” E loc și de mai bine. Uneori, spune criticul, apar unele exagerări „în planul stilizării unor dansuri populare și tendința de a conferi jocurilor feciorești din Transilvania salturi acrobatice, figuri sincrone de dans aerian!” Însă, în ciuda micilor rezerve, conchide criticul, Rapsodia Română demonstrează potențialul său creativ inepuizabil, de ridicat nivel artistic, străduindu-se să facă din fiecare spectacol o adevărată solie a artei populare românești.” Desigur, putea adăuga faptul că Ansamblul era imaginea propagandistică internă și pentru export a artei populare românești, înlocuind cu butaforia (și dansul aerian) autenticitatea și dramatismul unui folclor care, altminteri, era pe moarte.

În Jurnalul ei Doina Cornea scrie, amintindu-și din nou de copilărie, după cum făcuse și în zilele precedente: „Mergând mai departe cam în aceeași ordine de idei, sunt aproape sigură că în frageda-mi copilărie, atât cât îmi stă azi în putință să-mi reamintesc trăirile de atunci (...) mă bucuram de o disponibilitate naturală și față de spiritual, nu numai față de cea legată de palpabil. „Naivitatea” copilăriei nu cuprinde oare și un spațiu virtual al libertății, pe lângă cel al reacțiilor condiționate sau cel al ignoranței? Copilul foarte mic este liber de ură, liber de minciună, de viclenie, de agresivitate. Aceste forme de condiționare, de îngrădire a libertăți și le însușește doar după ce a avut contacte, mai mult sau mai puțin îndelungate, cu gesturile și modelele mentale viciate ale adulților su ale copiilor mai mari, contaminați și ei.”

Câteva cvartale mai încolo, undeva în Cluj, Mircea Zaciu scria și el în Jurnal cam tot pe-atunci: „Nu mai notez pe zile. Scriu tot mai rar, mai fără chef: inapetența confesiunii, fie și sub forma (lacunară, pe sărite, incompletă) a acestui jurnal! Revizuit biblioteca. Vând teancuri de cărți la anticariat. Mă pregătesc pentru ce? Încerc oricum să pun oarecare ordine ăn marea mea dezordine (de viață, perspective, gânduri)”. Și după ce enumeră câteva preocupări literare, revine la tonul de mai sus: „În rest, mai nimic: poștă, chirie, anticariat, croitor, întâlniri cotidiene, la colțul librăriei, cu amici de tot felul, Situație uneori încordată, simți presiunea „sistemului” care ne are în „colimator”, ne pândește, așteaptă să înhațe. Fără apărare. Un singur refugiu: în eros. Întâlniri tot mai dese cu R. Și mereu bucuria regăsirii, pierderii, uitării, epuizării și reaprinderii aprige a dorinței.”

La televizor programul începe la ora 11.30 cu Lumea copiilor. Telefilmoteca de ghiozdan: Fiul munților. Producție a Casei de Filme Unu. Scenariu Petre Luscalov, Gheorghe Naghi. Regia: Gheorghe Naghi. Episodul I. La 12.25, Sub tricolor, la datorie! La 12.40, Viața satului. La ora 13, Telex. La 13.05, Album duminical. La 15.00 programul se încheie pentru a fi reluat la ora 19 cu Telejurnal. În întâmpinarea marii noastre sărbători naționale. Apoi, la 19.20, Cântarea României. Omagiul țării conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Consiliului Culturii și Educației Socialiste și cu Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Prahova. La 20.25, Film artistic: Emigrantul. La 21.50, Telejurnal. Programul se închide la ora 22.00.

La Teatrul de Operetă pe afiș este Suzana, La Teatrul Național în Sala Mare e reprezentație cu Ioneștii, în Sala Amfiteatru se joacă Cineva te iubește iar în sala Atelier, Autograf. La Giulești, sala Majestic, Arta conversației. La Grădina Boema a teatrului C. Tănase, Bună seara, Boema! Iar la Teatrul de Vară Herăstrău, Varietăți. Teatrul Țăndărică pune în scenă Puiul (la Teatrul de păpuși Herăstrău). Iar Teatrul Mic continuă, în Grădina Cișmigiu, Rotonda scriitorilor, reprezentațiile cu spectacolul Cântăm România de azi.

La cinematografe: Noiembrie, ultimul bal; Luna filmului pentru pace: Copilăria lui Ivan; Flori de gheață; Secretul armei secrete; Viața ca o poveste (Film românesc ieri și azi); Experimentul; De la literatură la film; Nava lui Yang.

Facebook Forum

Multimedia

Lideri PSD: E foarte bine în opoziție
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:29 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG