Buletin de știri

Luni 16 ianuarie 1989

Soarele răsare la 7,48 și apune la 17,06. Temperatură maximă de 10⁰C, minima este de -2,5⁰C. Viteza maximă a vântului este de 25 km/h.

În România liberă Constantin Vrânceanu anunță că „producția crește ritmic pentru a răspunde indicațiilor subliniate de tovarășul Nicolae Ceaușescu” în ultima ședință a CPEx-ului (de vineri, 13 ianuarie, n.m., S.Ș.). Ion Popovici și Petre Mihai Băcanu publică cu supratitlul Patriotismul faptei – țării prinosul nostru de muncă și creație și titlul Însemnele dăruirii și abnegației muncitorești, un reportaj despre tezele lui Ceaușescu la lucru: munca eroică din Turcoaia, „unde întâlnim starea de victorie, într-o geometrie a granitului, a pietrei”. De acolo se extrage piatra care se află „la temelia atâtor transformări ce poartă pecetea noului. Avem mereu nevoie de piatră pentru a construi.” Granitul din acele cariere a fost folosit la căile ferate, la pietruirea unor drumuri și la diverse edificii comuniste din Capitală și din alte orașe. Peste mai puțin de două săptămâni, pe 26 ianuarie, Petre Mihai Băcanu va fi arestat împreună cu colegii săi Mihai Creangă, Anton Uncu și tipograful Nicolae Chivoiu, pentru că tipăriseră și se pregăteau să distribuie o publicație anticomunistă numită România

Peste tot se anunță „producție ritmică pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor economice.”

​Pe Valea Amaradiei, de pildă, ne informează jurnalistul Ion Becheru în paginile României libere, extinderea tehnologiilor moderne de foraj se află în centrul atenției petroliștilor, creșterea eficienței fiind „o nouă dovadă a rolului important al modernizărilor tehnologice de foraj, al organizării superioare a întregii activități pe direcțiile trasate de conducerea partidului și statului. ” Becheru era un jurnalist important, prețuit de statul comunist: primise, printre altele, în 1963 Steaua României din mâinile lui Dej pentru activitatea jurnalistică.

În cadrul Adunării generale solemne a Academiei Republicii Socialiste România, nemuritorii adresează un „vibrant omagiu, profundă stimă și înaltă prețuire față de tovarășa Elena Ceaușescu.” În kilometrica telegramă se spune că „membrii Academiei, toți cei care lucrează în cercetare, cultură și învățământ, întreaga intelectualitate a României își afirmă și cu acest prilej profundul atașament față de cauza scumpă a poporului- construirea societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, față de politica internă și externă a partidului și statului nostru, elaborată și condusă cu înțelepciune și clarviziune de secretarul general al Partidului, președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, membru titular și Președinte de Onoare al Academiei RSR,” și „exprimă” cele mai alese sentimente de respect și admirație,pentru sărbătorită, spunând că le este „exemplu de devotament și dăruire patriotică.”

Pentru că telegrama nu a fost suficientă, îi adresează vorbe călduroase și șeful Academiei, Radu Voinea, Suzana Gâdea, care era membru corespondent, academicienii Ion Ursu, Cristofor Simionescu, Ioan Anton, Ștefan Pascu și Mihail Florescu, membru corespondent, dar și ministru-secretar de stat la Comitetul Național pentru Știință și Tehnologie.

Scânteia tineretului care adoptă o gândire ideologică laterală, promovează valorile asocierii, familiei, cuplului. O pagină întreagă este dedicată familiei tinere în care se face apologia familiei. Aflăm astfel cum funcționa și care erau valorile fundamentale ale familiei (dăruirea, abnegația, construcția viitorului pentru copii, i.e. a comunismului). De pildă, familia tipografului Florian Virgil în reportajul Cristinei Balint ne dă definiția la firul ierbii a formulei „Casă de piatră”: Este casa familiei, „casa durată cu trăinicie pe temeliile înțelegerii și cunoașterii. Casa care nu dăinuiește și nu-și merită numele decât dacă în ea se nasc și cresc copii. Numai prin ei primăvara familiei noastre este clipa care a rămas și va rămâne. Numai prin ei casa noastră va avea trăinicia și durata pietrei. ”

Căsnicie fericită are și invitata rubricii „Romantici pentru o secundă”, lector univ. Maria Voinea de la Universitatea din București, care explică pe înțelesul tinerilor ce înseamnă „și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” în lumina documentelor partidului. „Este oportun și necesar, spune universitara, să începem cu o precizare și anume că realizarea în țara noastră a unei egalități sociale autentice a sexelor pe baza constituirii relațiilor sociale socialiste implică o optică nouă în alegerea partenerului, străină de interesele materiale discriminatorii pentru indivizi”. ” Societatea în care trăim, mai spune ea, este direct interesată în formarea unor familii trainice în care să se desfășoare o viață normală, fără tensiuni și conflicte, care să permită memnrilor ei intehrarea corespunzătoare în viața specială.”

Gavril Inoan ne dă și contraexemple: ce înseamnă să nu pui sentiment, abnegație, dăruire pentru viitor etc. Ne spune povestea lui Marius, un don Juan care încearcă diferite metode pentru a-și descoperi jumătatea: se duce la discotecă, bate parcurile în căutare de fetelor de casă ieșite cu copii. „Privise, analizase, studiase. Nimic.” Și-a încercat apoi norocul în transportul în comun, dar nu a dat decât de personaje anoste sau absente. Până la urmă tot cu metoda antică a pețitorilor a reușit să-și realizeze ambiția. S-a căsătorit cu Ana (25 de ani) care avea diplomă de croitoreasă din 1987. La vârsta ei, era destul de îngrijorată de viitorul casnic astfel că era receptivă la orice sugestie cât de cât acceptabilă... Prezentați de o mătușă, s-au văzut, s-au plăcut. O cafea, o prăjitură, un film, o plimbare prin parc... abia o lună s-a scurs și cei doi s-au căsătorit. Însă viața lor de familie nu a durat prea mult (o zi, ne spune reportarul cu amărăciune, o zi după ce Ana dereticase prin garsoniera în care stăteau, punând mileuri pe mobilă și bibelouri prin vitrine) și Marius a dispărut de acasă. De fapt se căsătorise doar din ambiție, pentru a demonstra că poate. Un exemplu de așa nu! Tot în Scânteia tineretului, Emilia Vasiliu trece la chestiuni serioase și ne spune ce înseamnă activitatea politico-ideologică: aceasta trebuie să fie în permanentă legătură cu cerințele dezvoltării economico-sociale a patriei. Vorbește despre „necesitatea intensificării activității politico-ideologice, afirmarea în rîndul maselor a unei noi atitudini față de muncă, față de interesele generale ale societății, inclusiv constituirea familiei.” Pe scurt, orice progres științific ar fi de neînchipuit fără prelucrarea sa în cadrul învățământului politic.

În Săptămâna lui Eugen Barbu și C.V.Tudor, campioni ai protocronismului și național-comunismului, la rubrica de modă, Annunziata, semnatara rândurilor cu pricina, ne învață tainele „nevătămatelor dorinți” și face pe arbitra eleganței vorbind despre misterul vetust al femeilor încercănate și despre arta dichisului cu chinoroz și cârmâz::„(...) trebuie să adăugăm că în primăvara care nu peste mult va veni (deci, curaj), paleta machiajului se bazează, în exclusivitate pe roz și pe maro închis. Adio ochilor histrionici, tiviți cu negrul dermatografului, adio și tandrelor culori pastel care dădeau relief pleoapelor și privirilor o adâncime voluptuos-nefirească.”

Declarația României despre documentul final al Reuniunii CSCE de la Viena ocupă ultima pagină a ziarului România liberă, alături de citate din presa internațională despre Ceaușescu și „politica lui fermă de edificare a unei lumi a păcii, colaborării și progresului” În Declarație, România ar fi de acord cam cu tot, dar are obiecții importante în privința drepturilor omului, spunând că, sub pretextul protejării drepturilor omului, în document au fost strecurate prevederi care contravin unor norme și reglementări internaționale deschizând calea „amestecului în treburile interne ale altor state, încălcării independenței și suveranității naționale , pot stimula și încuraja activități obscurantiste, retrograde.” „De asemenea, sunt menținute prevederi care, în fapt, stimulează emigrarea și încurajează furtul de inteligență, lovind in interesele dezvoltării economico-sociale a popoarelorși ,în primul a celor mai puțin dezvoltate. ” Ținând cont de toate acestea, delegația română declară că România nu-și asumă niciun angajament de a îndeplini acele prevederi din documentul final la care a prezentat amendamente fără a fi acceptate. Va aplica Declarația parțial, fără acele prevederi. De fapt, n-o va aplicat deloc.

Mircea Zaciu scrie în Jurnalul său că are un sentiment „continuu de pândă, de haute surveillance (?).” Cineva îi povestește că a fost vizitat unui ofițer de miliție în urma unei reclamații. Pare să fi fost o farsă, dar Mircea Zaciu nu poate să nu își amintească de vizita pe care i-o făcuse locotenent-colonelul S. gândindu-se o clipă că și acesta era un impostor. „Dar M. îmi confirmase că atât numele maiorului L. cât și al lt.colonelului sunt autentice, există în chiar funcțiile pe care și le declinaseră.” E preocupat apoi de moliciunea sa, de reflexele sale încetinite. „Somnolența asta! o boală? epuizare? influență a anotimpului? a presiunii atmosferice? Simplă convalescență? autoapărare? refugiu?”

La Operetă era reprezentație cu Silvia iar la Teatrul Național cu Ucenicul vrăjitor. La Operă e relache.

Programul de televiziune al zilei începe la ora 19 cu Telejurnalul. Continuă cu Industria-programe prioritare. Valorificarea superioară a metalului. La 19.45 Știința pentru toți. La 20.15 e emisiunea Ctitorii ale Epocii de Aur, apoi Tezaur focloric. La 21 Programul de organizare și modernizare a localităților țării. Marele timp al înnoirii. La 21.20 Din lumea capitalului urmată la 21,35 de Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie (versuri color). La 21.50 un Telejurnal de zece minute. Programul se închide la 22. Nimic despre aniversarea lui Eminescu.