Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 23 noiembrie 1989


Joi 23 noiembrie 1989

Mihail Gorbaciov îi scrie lui Ceaușescu. Fusese deranjat de faptul că, în cuvântarea sa la Congresul XIV, acesta din urmă ceruse condamnarea Tratatului Ribbentrop-Molotov. Mesajul îi este remis de omniprezentul ambasador E. M. Tiajelnikov. Scrisoarea a venit pe neașteptate și audiența ambasadorului nici măcar nu este consemnată în agendă. Este un mesaj în care-l înștiințează ce urmează să discute cu Bush și, subtil, îi dă câteva sfaturi de comportament politic. Știm, grație fondului CC al PCR, secția Cancelarie ce-i scrie, în fapt, liderul de la Kremlin Eroului de pe Dâmbovița și cum au primit Ceaușescu și sicofanții lui acest mesaj.

Dar astăzi doar mesajul. Îi spune, în primul rând, că s-au finalizat negocierile dialogului cu președintele Bush și că una dintre teme poate fi cea referitoare la „procesele ce au loc în Europa răsăriteană, aspectele internaționale ale acestora, influența asupra situației din Europa și din lume.” Gorbaciov afirmă că unul dintre principiile de la care va porni în acest dialog va fi discutarea recunoașterea dreptului suveran al aliaților URSS să-și aleagă calea propriei dezvoltări. Pe de altă parte, interdependența crescândă a statelor trebuie să pună capăt „rămășițelor războiului rece, politicii și psihologiei născute sau generate de confruntarea dintre blocuri.” Pentru a se decide în ce direcție se vor îndrepta cu toții sunt necesare discuții la masa tratativelor însă Actul de la Helsinki (acceptat doar „pe ici-pe colo” de Ceaușescu) este un bun punct de plecare. Trebuie să se treacă de la confruntare la colaborare. Însă nimic nu se poate schimba cu reciproc avantaj decât dacă se mențin și întăresc bazele stabilității europene. Nu trebuie să afecteze realitățile teritorial politice statornicite, să afecteze granițele postbelice europene. „Pacea în Europa va rămâne trainică atâta timp cât va fi închisă această cutie a Pandorei.” (Readucerea în discuție a pactului Ribbentrop- Molotov, cu alte cuvinte, ar fi putut redeștepta disputele teritoriale și revendicările revizioniste). De aceea, Gorbaciov nu voia să intre în discuții pe marginea RDG și posibilității reunificării. Existența celor două Germanii ar fi fost, în viziunea lui Gorbaciov, garanția stabilității europene. „O trăsătură esențială a noii gândiri politice o constituie dezideologizarea raporturilor interstatale. Aceasta contribuie la avansarea dinamică pe calea conlucrării constructive practice, a întăririi încrederii.” Astfel că prezentarea reformelor din URSS, reformele din alte țări socialiste drept un semn al „eșecului socialismului.” „Este de fapt un proces de reînnoire a societății socialiste” și a califica altfel perestroika și glasnost e semn de miopie și revenire la stereotipiile „războiului rece.” Gorbaciov mai spune că în viitorul apropiat și mediu, cele două blocuri militare se vor transforma în organizații politico-defensive și că vor trece la o relație instituțională de colaborare interblocuri. Poate fi o contribuție esențială la întărirea securității în Europa, crede liderul de la Kremlin.În fine, propunea ca, după Malta, liderii țărilor Tratatului de la Varșovia să vină la Moscova pentru a fi informați despre rezultatele dialogului Gorbaciov-Bush. Ar fi urmat să vină în prima parte a zilei în așa fel încât „lucrările să înceapă la orele 15.30”. Din partea sovietică urmau să participe la întâlnirea cu camarazii Gorbaciov, Râjkov, Șevarnadze, Iakovlev. Inutil să spun că Ceaușescu a luat foc. Mesajul se lega de câteva tabuuri personale: convingerea lui Ceaușescu că reformele puneau în pericol integritatea socialismului, dezideologizarea care reprezenta în viziunea lui un pact cu Marele Satana al capitalismului imperialist și orice concesie făcută acestuia înseamna macularea imaculatului socialism. În fine, Ceaușescu credea că ar fi bine ca blocurile militare să fie desființate deodată, nu să fie transformate în vehicule politice. Dar despre acestea se va vorbi câteva zile mai târziu, pe 27 noiembrie, când Ceaușescu va prezenta și răspunsul lui membrilor Comitetului Central, răspuns pe care-l va trimite apoi la Moscova.

Tot în acele zile, președintele american George Bush apunea că îi va cere lui Mihail Gorbaciov la Malta să construiască împreună o nouă lume. El a adăugat că în Europa a venit libertatea și că noua Europă trebuie să se bazeze pe valorile democrației. A mai spus că pacea pe care o vor construit trebie să se bazeze pe valori democratice și că „a sosit timpul pentru schimbări istorice.”(cf. 1989, Principiul dominoului. Prăbușirea regimurilor comuniste europene, Editura Fundației Culturale Române, 2000)

Agenda încărcată nu i-a permis să aibă o reacție oficială în chiar acea zi. Se va fi certat puțin cu excelența sa ambasadorul sovietic dar a trebuit să se întoarcă la Congres. Conform agendei a stat în sala de Congres între orele 8.30 și 14.10 și a revenit la ora 16.30 și a plecat la 19.15. Înainte de a intra în sala de Congres i-a primit pe șefii delegațiilor din Africa și cândva în timpul primei părți a zilei, i-a primit și pe șefii delegațiilor din Europa. În pauza dintre cele două sesiuni, a primit delegația Partidului muncitoresc unit polonez condusă de Kazimierz Cybryniak, președintele comisiei de control și revizie, pe Roland Bauer de la PSUG și pe șefii delegațiilor din America latină. Tot între sesiuni, după ce a luat masa și și-a făcut somnul de după-amiază, s-a văzut cu oamenii casei: Curticeanu, Nicolcioiu, Mitea, E. Florescu iar seara, după ce a ieșit din sală, i-a primit pe Manea Mănescu și din nou Curticeanu, Mitea și Florescu. Agenda Elenei Ceaușescu e cam bramburită în aceste zile, rezultă însă că pe parcursul după-amiezei (15.30-17.00) a participat la o recepție.

Delegațiile străine sunt duse în continuare în turnee propagandistice. Cea a URSS condusă de V.I.Vorotnikov, vicepreședintele sovietului suprem al URSS, președintele Sovietului Suprem al RSFSR, a vizitat Combinatul Siderurgic Târgoviște. Deși muncitorilor li se vorbește despre relațiile frățești și extinderea cooperării, invitația era făcut, cu siguranță pentru a-l impresiona pe oaspetele unei țări care intenționase cu ceva vreme în urmă să facă din România o țară preponderent agrară. Delegația chineză a fost dusă să viziteze Întreprinderea de mașini-unelte și agregate din București iar comuniștii vietnamezi au vizitat Electroaparataj. În comunicatul dat publicității de Agerpres se spune că „conducătorul delegației, după ce s-a referit la activitatea oamenilor muncii vietnamezi pentru progresul economico-social al țării, a arătat că poporul vietnamez este recunoscător poporului român pentru sprijinul acordat în îndelungata sa luptă de eliberare națională, în edificarea noii orânduiri.”

Alexandru Balaci face, în România literară o recapitulare a motivelor pentru care îl considera un erou al istoriei naționale pe Nicolae Ceaușescu și Congresul XIV, un moment de cotitură. „Scriitorii români văd în actualul Congres al Partidului un cald, îndreptățit elogiu adus muncitorului, țăranului, intelectualului, fiecărui om din minunata noastră țară (...) Este o meritată cinstire adusă omului care creează pentru progresul țării, ridicat prin complexul cadru organizatoric, legislativ (....) la adevărata calitate de stăpân al destinelor sale, de proprietar al mijloacelor de producție, de real beneficiar al propriei sale munci.” Academicianul italienist spune că îndemnurile lui Ceaușescu pentru a educa oameni de înaltă calificare și pregătire profesională, cu înalt nivel de cultură, cu o înaltă conștiință revoluționară” îi motivează pe scriitori care se consideră esențiali în crearea omului de azi „străbătut de spirit revoluționar, înarmat cu o conștiință înaintată, conștiința comunistă” și e meritul partidului, al lui Ceaușescu în persoană că i-au înarmat pe scriitori „cu o nouă perspectivă asupra lumii și societății. Este viziunea în care palpită suflul adevărului omului și al artei” astfel că e de datoria lor să imortalizeze în operele lor figuri cu adevărat reprezentative pentru epoca prin care treceau pentru că „numai literatura străbătură de spirit revoluționar, de atitudine critică față de formele vechiului, ale schematismului și clișeelor își poate îndeplini menirea de a îmbogăți tezaurul de valori spirituale, continuând pe marii scriitori ai istoriei literare românești ș.a.m.d.” E normal, așadar, ca România să treacă printr-o perioadă de înflorire culturală, spune academicianul, adăugând că „scriitorii României contemporane își expimă înalta prețuire față de tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu, față de remarcabila sa contribuție la dezvoltarea complexă a învățământului, științei și culturii românești din care literatura este o luminoasă parte integrantă.” Elena Ceaușescu se afla în fruntea comisiei Congresului care analiza printre altele și educația și cultura așadar era prudent pentru ilustrul academician s-o elogieze cât mai consistent. Nu uită de faptul că viața în acest „timp eroic este determinată de uriașa activitate a tovarășului Nicolae Ceaușescu, al cărui unic țel este progresul României și prosperitatea poporului său.” Cum să nu fie fascinați de el, de vreme ce academicianul îl consideră un „patriot înflăcărat care a deschis calea adevărului, istoriei și demnității poporului român.” Este și motivul pentru care scriitorii, în frunte cu Alexandru Balaci și ciracii săi, susțin realegerea lui Ceaușescu în funcția de secretar-general al partidului și primit ca adevărul și realitatea, „marile teme ale artei și literaturii indicate de (...) tovarășul Nicolae Ceaușescu, vor fi transfigurate de creatorii valorilor spirituale în formele luminoase ale umanismului românesc contemporan.” Alexandru Balaci a fost redactor șef la ESPLA, vicepreședinte al Comitetului de stat pentru cultură și artă, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, membru supleant al CC al PCR.A devenit academician la doar 48 de ani, semn că era prețuit de culturnicii zilei. Politrucul slugarnic este dublat de un intelectual de calibru (zece monografii, o istorie a literaturii italiene etc.) iar trecerea vremii pare să-i facă pe tot mai mulți să-l uite pe primul în folosul celui de-al doilea. Rândurilor sale onctuoase din România literară li se adaugă versurilor unor Constantin Clisu („În sala mare, a Marelui Congres,/ E anul două mii, cuvântul lui sorginte;/ În fiecare comunist e-o țară, un Partid/ Punând la temelie inima-i fierbinte”) sau Victor Rusu („Toate visele noastre,/ Toate năzuințele de mai bine,/ Toate iubirile/ Vor vibra,/ La înalta tribună-a Congresului/ În glasul Marelui Ctitor al țării,/ De care aven nevoie/ Ca sângele de inima lui...”), sau Corin Bianu („În toate acestea e comunismul prezent/Și timpul reține în cursu-i fără zăgaz/ O prea măiască lucrare de faur atent/ Iar țara mea, prin vremuri, e masi frumoasă azi”), sau în fine Ion C. Ștefan („Ca o imensă navă spre zare urcă timpul,/ Catargele de alb se înalță rând pe rând - / Noi am pornit prin muncă să cucerim Olimpul - / Congresul de lumină ni-i faptă și ni-i gând!”). Nu se poate să nu te întrebi dacă aceste poeme sunt serioase sau doar niște parodii și de ce și-ar înjosi într-atât cineva talentul.

Facebook Forum

Multimedia

5 lucruri despre Auschwitz
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
Mai mult
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
XS
SM
MD
LG