Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 25 noiembrie 1989


25 noiembrie 1989

Congresul s-a încheiat vineri, 24, cu alegerea lui Ceaușescu în funcția de secretar general al partidului. Nu a fost greu. Nu s-a împotrivit nimeni, Nu s-a abținut nimeni. A fost ales de toată suflarea celor din sală. Cei peste 3300 de delegați și-au îndeplinit mandatul de onoare „încredințat de cei peste 3,8 milioane de comuniști și au afirmat voința lor nestrămutată” alegându-l „într-o impresionantă unitate de gând și simțire (...) act politic de importanță fundamentală pentru prezentul și viitorul României.”

Ceaușescu le-a mulțumit frumos spunând că speră să acționeze cu partidul și cu întregul popor, „ca și până acum, pentru edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate...” Au fost aleși și cei 467 de membri ai Comitetului Central și cei douăzeci de membri ai Comitetului Politic Executiv cu Ceaușescu care-i și întrece. La ședința de închidere a Congresului Manea Mănescu nu a ratat ocazia de a-i arăta lui Ceaușescu cât de mult ține la el: „În aceste momente înălțătoare, de puternică vibrație patriotică, de însuflețire și nemărginită bucurie, din adâncul inimii, cu aleasă căldură, îi urăm tovarășului Nicolae Ceaușescu, mândria și demnitatea revoluționară a partidului, a poporului, viață îndelungată, multă sănătate și putere de muncă, spre gloria PCR, spre măreția scumpei noastre patrii, Republica Socialistă România.” Ceaușescu a vorbit ca de obicei îndelung, întrerupt adesea de sala care recita aceleași lozinci despre eroism și comunism. „Am acționat întotdeauna ca soldat al revoluției, ca soldat al partidului, al poporului, pentru libertatea și independența sa” spune el modest.

„Actualitatea Românească”, Apelul FSN, noiembrie 1989
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:38:15 0:00


El a lăudat nivelul înalt al discuțiilor unde academicienii au fost la fel de elocvenți ca și țăranii ceapiști. Lucrările Congresului spune el, în aclamațiile milităros regizate ale sălii, au demonstrat „unitatea și voința de nezdruncinat a întregii națiuni de a înainta, sub conducerea partidului, pe calea socialismului și a comunismului.” Ce a înțeles Ceaușescu din lucrările Congresului? Că România a ajuns departe pe drumul de luptă și muncă al revoluției permanente. Că se află la un înalt nivel de dezvoltare economico-socială. Că au înfăptuit cu succes „pe pământul străbun al patriei noastre socialismul – visul întregii noastre națiuni.” Toată lumea a pus umărul la această izbândă: și muncitori, și țărani și, desigur, intelectuali. Dar toate acestea au fost posibile „numai datorită lichidării orânduirii burghezo-moșierești, lichidării asupririi și inegalităților, făuririi celei mai drepte orânduiri – societatea socialistă.” Le urează să continue să întărească rolul partidului, proprietatea statului, să asigure „unitatea de granit între partid și popor – garanția victoriei socialismului și comunismului, a înaintării ferme a patriei noastre pe calea progresului, a întăririi independenței și suveranității României.” Delegații s-au înflăcărat și ei: Ceaușescu să trăiască, România să-nflorească! Ceaușescu-PCR! Ultima mare adunare populară înainte de cea finală, de pe 21 decembrie. Oamenii au fost aduși în Piața Republicii pentru a marca finalul Congresului XIV și realegerea lui Ceaușescu în fruntea partidului. Ar fi urmat cândva în primăvara lui 1990 alegerile pentru președinție. La care singur candidat era, evident, Ceaușescu. Reportajele oficiale susțin că ar fi vorba despre vreo sută douăzeci de mii de oameni care veniseră entuziaști să-și aclame secretarul-general. Cum arăta piața? Era decorată, ca de sărbători: „Pretutindeni fluturau steaguri tricolore și roșii, se puteau vedea tablourile tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu, chemări la muncă susținută pentru înfăptuirea hotărârilor Congresului al XIV-lea al partidului.” Veniseră locuitori ai Bucureștiului din cele mai diferite întreprinderi, instituții și unități economice. Erau muncitori, funcționari și elevi, conform scenariului entuziasmului regizat de unitățile de propagandă ale partidului care-i aduceau pe oameni din producție sau din timpul orelor de școală cu convocatorul și cu amenințarea desfacerii contractului de muncă sau al penalizărilor salariale. Așadar cum să nu vină oamenii entuziasmați „pentru a-și face cunoscută adeziunea la politica internă a partidului și statului, consacrată binelui țării, binelui tuturor fiilor săi, la politica externă a României socialiste, pusă în slujba păcii, dezarmării, colaborării cu toate statele lumii.” Apariția cuplului prezidențial a încins megafoanele la roșu: au fost ovaționați îndelung, au fost scandate diverse lozinci, oamenii „au rostit cu venerație numele patriei, al partidului, al secretarului său general.” Cei doi au străbătut pe jos drumul de la Sala Palatului la sediul Comitetului Central PCR în aclamațiile fanilor: „Ceaușescu-PCR”; „Ceaușescu și poporul”; „Ceaușescu – eroism, România – comunism!”; „Ceaușescu să trăiască, România să-nflorească!” Zeci de tovarășe și tovarăși bine selectați de secția de propagandă și securitate au venit să le dea celor doi buchete de flori. Nu au lipsit pionierii și șoimii patriei. Cei doi s-au prins într-o horă mare „a bucuriei, alături de tineri și tinere îmbrăcate în frumoase costume naționale, specifice diferitelor zone folclorice ale țării.” Apoi, cei doi ajungând la adăpost, în CC, la balcon, le-au făcut cu mâna bezele și saluturi tovărășești, răspunzând „cu deosebită căldură manifestărilor cu care au fost înconjurați în această zi memorabilă pentru partid, pentru întregul popor.” Ceaușescu le-a vorbit apoi oamenilor din piață și, cu ajutorul televiziunii și radioului, întregii țări. Este un rezumat al discursului din sala de Congres. Devine patetic în final: trebuie să luptăm să fie pace în lume. „Ne adresăm tuturor celor care iubesc viața, care iubesc copiii, în numele copiilor, al vieții, să facem totul pentru dezarmare, pentru pace, pentru o lume fără arme nucleare, o lume a păcii, a colaborării între toate națiunile, în deplină egalitate.” Agerpres spune că a durat mult până să se stingă aplauzele și uralele după acest speech. „Aceste entuziaste gesturi și manifestări redau simplu, firesc, dar pe deplin convingător dragostea fierbinte pentru marele conducător al națiunii noastre (...) dorința și angajamentul fierbinte de a munci fără preget pentru a înfăptui” etc.etc.etc.

Primește felicitări austere de la Gorbaciov care le adresează comuniștilor români urări de succes pentru a soluționa sarcinile dezvoltării social-economice a RSR. Jiang Zemin este mai generos cu laudele și cu căldura: Îi urează din toată inima succese tot mai importante la conducerea PCR și a poporului „în înaintarea victorioasă și continuă pe calea socialismului.” Iar Kim Ir Sen îi trimite o telegramă de trei ori mai voluminoasă și mai călduroasă decât cea a lui Gorbaciov: realegerea lui Ceaușescu ar fi o expresie a înaltei stime și a încrederii profunde acordate de comuniști, de întregul popor. Îi urează succese mari în lupta partidului pentru îndeplinirea hotărârilor Congresului și multă sănătate. Încheie spunând că este convins că relațiile de prietenie dintre cele două țări în lupta comună împotriva imperialismului se vor amplifica și dezvolta pe mai departe etc.etc. De scris i-au scris alte zeci de partide și grupări muncitorești, unele foste cândva pe lista grupărilor teroriste. Cel mai scurt mesaj de felicitări a fost cel de la Partidul Socialist Ungar semnat de președintele său Rezső Nyers. Oricum, dacă studiem lista telegramelor primite, lipsesc partide importante, cele mai multe partide și grupări care i-au scris lui Ceaușescu fiind din lumea a treia sau din rândul statelor emergente.

Se publică și lungi citate din presa internațională despre Congres și alegerea lui Ceaușescu (agenția sovietică TASS, Tehran Times, Prensa Latina, Borba, Politika, Dnevnik, adică publicații din spațiul comunist, dar și televiziunea zaireză și cea mexicană) Toate îl elogiază pe Ceaușescu pentru succesul unanim și rezumă kilometricele cuvântări reținând lupta socialismului cu imperialismul și a prezentului cu viitorul.

Nici nu s-a stins bine zarva Congresului și Ceaușescu s-a suit în limuzină să facă obișnuitul tur al ctitoriilor. Pe 25 noiembrie, dis-de-dimineață, odihnit după băile de mulțime care avuseseră loc cu o zi înainte, face vizite de lucru în București, la magazinul Fortuna, la Biblioteca Națională, Opera Română, lacul Văcărești, Casa Republicii și Casa Științei. Revenea mereu și mereu la aceleași trasee: axa Victoriei Socialismului, splaiul Dâmboviței și traseul amenajat al Dâmboviței, canalul Dunăre-București. A fost o vizită de mai bine de trei ore. Înainte de plecare i-a primit pe M. Neagoe, V. Anca, Postelnicu, Ioan Totu, Iulian Vlad, Curticeanu, un Spânu enigmatic și Elena Ceaușescu. Agenda Elenei Ceaușescu este mult mai bogată. Ea a rămas în cabinetul 2 să facă politică mică de culise. Îi vede pe V. Bărbulescu, I. Radu, Totu, Postelnicu, Vlad, C. Olteanu, Ioan Ursu, Bobu.

Toate gazetele apărute în finalul săptămânii Congresului (România literară, Săptămâna) scriu colateral dar, se pare, stimulate de secția de propagandă, despre premiera filmului Mircea scris de Titus Popovici și regizat de Sergiu Nicolaescu. Este acel Mircea grandilocvent, plin de texte născocite de Institutul de istorie militară al lui Ilie Ceaușescu pe care-l evocă mereu Ceaușescu. Ioan Lazăr scrie în România literară că este „în egală măsură un film-portret dar și o evocare, reconstituire în spirit a tensiunii subterane, fremătătoare, în care personajul titular își trăia destinul, implicându-se cu luciditatea și tact diplomatic, fără ezitări, călăuzit de ideea moștenirii lăsate urmașilor (și, în film, simbolic, nepotului său Vlăduț, fiul lui Vlad, unul din cei doi băieți ai domnitorului). Bătrânul și copilul devin polii unui dialog peste vreme și prin vreme despre condiția eroică a dăinuirii.” Deși e spectaculos, grandios, zice cronicarul, valoarea filmului stă în filonul inițiatic, de familiarizare a viitorului, potențial Vlad Țepeș cu știința cârmuirii. Sunt domnitori în descendența cărora Ceaușescu se așază mereu și mereu mai presus de ei. Oricum, imaginea lui Mircea inițiindu-și nepotul se suprapune în imaginarul colectiv aceleia a dialogului presupus dintre Ceaușescu și potențialului său succesor, Nicu Ceaușescu. De ce să mire atunci că, după cum spune Ioan Lazăr „Mircea reprezintă o piesă de rezistență în filmografia epopeii naționale.”

Topul de muzică alcătuit de Andrei Partoș pentru revista Săptămâna (a lui Eugen Barbu și C.V.Tudor) pune pe primul loc melodia Silviei Dumitrescu Cred în tine. Pe doi, Otilia Rădulescu și Daniel Iordăchioaie cu Românie, apoi Te voi iubi mereu cu Doina Matei-Pocorschi. Urmează Adrian Daminescu (Alături de tine); Loredana Groza (Iubirea, cartea mea de oftat) și Angela Similea (Te rog, nu plânge). La secția de muzică străină, Kaoma continuă să conducă cu Lambada. Apoi Madonna cu Cherish și Milli Vanilli cu On the Rain. Urmează Black Box (Ride on Time); Soul II Soul (Back to Life); Roxette (Listen to Your Heart). La secția de muzică populară Valentin Gheorghe e pe primul loc cu Ce frumoasă-i țara mea. Apoi Ileana Ciuculete cu În vale la noi, la Jii, Maria Dragomiroiu cu Auzit-am auzit: Eufimia Dogaru cu Trecui azi prin pădurice și, pe ultimul, Florica Jinga cu Țara mea, plai de lumină.

Facebook Forum

Multimedia

5 lucruri despre Auschwitz
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
Mai mult
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
XS
SM
MD
LG