Miercuri 29 martie 1989

Soarele răsare la ora 7.02 și apune la ora 19.39. Vremea va fi în general frumoasă. Cerul e temporar noros în nordul și nord-estul țării. Pe alocuri, în aceste regiuni va ploua. În celelalte regiuni, cer variabil și ploi izolate. Temperaturile minime se vor situa între două și opt grade iar cele maxime între 14 și 24 de grade.

Din înaltul turn de 105 metri al Întreprinderii de fabricație și montaj ascensoare din București, spune cu fior poetic Ion Andreiță în România liberă, orașul se vede ca „opera unui bijutier talentat. Între verdele parcurilor și azurul înaltului, arhipelagul noilor construcții etalează o cromatică vie, tulburătoare.” Nu e singur în vârful orașului, e însoțit de inginerul Nicolae Dragomir care-i va descifra „rosturile unui efort unic, supus, aidoma tuturor eforturilor acestei țări, unei înnoiri semnificative.” Întreprinderea inaugurată pe 1 ianuarie 1961 a rămas, află ziaristul, singura producătoare a acestor „instalații indispensabile vieții moderne.” A căpătat tot mai multă importantă după Congresul IX, căci de atunci s-au construit peste 2,6 milioane de apartamente din fondurile statului și, cum această dezvoltare se petrecea cu precădere pe verticală, ascensorul era un element important și, după cum își amintesc mulți dintre cei care au trăit pe-atunci, de multe ori absent din viața de zi cu zi. Prin 1968 ascensoarele se mișcau ca melcul, cu un metru pe secundă. Atunci a apărut inginerul Dumitru Mateescu, tatăl și mama ascensoarelor moderne românești, și „tot ce s-a conceput și construit apoi a trecut și prin inima și inteligența personalității sale care și-au lăsat o puternică amprentă.” Dar, ca și în viață, când urci sau cobori în ctitoriile lui Ceaușescu, liftul trebuie să aibă o viteză constantă, astfel că inginerul a făcut și studii de matematică, a învățat totul despre variabile și, în cele din urmă a depășit bariera liftului de un metru pe secundă. Firește, a ajutat mult și vizita secretarului general Nicolae Ceaușescu, spune directorul Nicolae Popa, căci i-a stimulat și a deschis o nouă și importantă etapă de dezvoltare în cadrul căreia s-a diversificat producția și, „pe lângă ascensoare - tot mai bune, tot mai confortabile - s-a trecut la asimilarea în producție a aparaturii de la metrou.” Adică, tot ca în viață, de la înălțimile turnului de probă, au ajuns să lucreze în subterane.

Conferențiar doctor Niculae Niculescu le explică românilor, în paginile Scânteii, de ce proprietatea socialistă este temelia democrației socialiste. E simplu: „întreaga experiență a construcției socialiste din țara noastră și din alte state demonstrează mai mult decât convingător că proprietatea socialistă este temelia de neclintit a progresului economico-social multilateral al economiei naționale, asigură înfăptuirea principiilor de echitate și dreptate socială, perfecționarea democrației socialiste, realizarea în practică a drepturilor fundamentale ale oamenilor muncii, ridicarea bunăstării generale a poporului, întărirea independenței și suveranității patriei,” pe scurt, după cum capitalul e în miezul capitalismului, proprietatea în devălmășie e în miezul socialismului. Toate se leagă de ea și de faptul că este „a întregului popor.” Este motivul pentru care „fiecare om al muncii” este responsabil de „consolidarea și creșterea proprietății socialiste de stat și cooperatiste, aceasta ca un reflex firesc și necesar al importanței pe care o acordă acestei probleme partidul nostru, secretarul său general.” Așadar, creșteți avuția țării, ca să crească proprietatea statului. Păziți-o ca pe ochii din cap, dar să nu vă atingeți de ea. După 1989 conferențiarul Niculescu a crescut, s-a făcut profesor. A ajuns rector al Universității Petre Andrei, în mijlocul unor imense scandaluri de vânzări de diplome și posturi și cumpărări de privilegii și oameni. A apucat așadar să educe multe alte generații de studenți în spiritul eticii și echității socialiste.

Din 1988, în județul Botoșani funcționează mult mai bine controlul oamenilor muncii „ca modalitate de participare directă a maselor la apărarea și dezvoltarea avuției sociale, întărirea spiritului gospodăresc, a ordinii și disciplinei, a corectitudinii în toate sectoarele și unitățile supuse acestei forme de supraveghere și sprijin cetățenesc”, susține Eugen Hrușcă în Scânteia. Nici nu ar fi putut merge altfel de vreme ce, din martie 1988 până în martie 1989, cele trei sute de echipe de control din județ au efectuat 2200 de controale și au transmis peste 2900 de propuneri și sugestii din care au fost soluționate 2650 „contribuind astfel la îmbunătățirea activității din unitățile respective,” îi spune gazetarului Maria Paraschiv, președinta comisiei pentru probleme sociale de la Consiliul județean al sindicatelor. De asemenea, s-au aplicat peste 50 de sancțiuni disciplinare lucrătorilor comerciali vinovați de nerespectarea regulilor din comerț. Există și fruntași în munca de control. Una dintre echipe de pildă, cu legitimația 200 are o activitate foarte bună: a făcut vreo 45 de controale dintre care 15 planificate de comisia muncipală de coordonare. Controlorii au demonstrat că pot fi riguroși și exigenți: au sesizat imediat organul ierarhic superior în legătură cu „aspectele negative”, au sugerat propuneri, au urmărit problemele până când au fost soluționate. Ca această echipă mai sunt multe altele, care manifestă „seriozitate, combativitate, înaltă principialitate și corectitudine, spirit activ, dinamic în apărarea proprietății obștești, a intereselor cetățenești.” Mai sunt și unii agenți naivi sau timizi care nu-și controlează obiectivele repartizate (cantine, magazine de panificație, tutungerii) și, nu întâmplător, lucrurile nu stau prea bine acolo. „La autoservirea Grivița am întâlnit nu puține consemnări demonetizate prin repetiție, de genul Totul este în regulă, dar se întârzie ridicarea ambalajelor. Intervenții inoperante prin faptul că echipa nu a mers până la capăt cu exercitarea atribuțiilor, fiindu-i mai comod să înscrie aceeași observație banală pe parcursul unui an și jumătate. Comoditatea se manifestă și astfel: ca să-și facă norma unii membri ai echipelor de control suplimentează mai mult decât e necesar vizitele în diferite unități.” Alte „unități”, însă, sunt ocolite. Printre acestea, stadionul municipal și bazele sportive, „incinte care au fost subordonate controlului echipelor din organizația UTC.” Echipa de controlori UTC nu și-a făcut datoria. Este motivul pentru care s-a cerut constituirea altor echipe de control pentru aceste unități, dar și pentru alte zone neatinse de picior de controlor. Pentru că lucrurile nu merg suficient de bine, echipele se reorganizează în martie 1989, se face instructaj cu noii controlori, „fiind luate și alte măsuri prin care se urmărește realizarea unei eficiențe superioare în exercitarea controlului oamenilor muncii.”

Nu e ușor să obții omul nou. Totul vine de la educația comunistă, revoluționară, îi spune lui Stelian Dinică de la Scânteia, Ioan Bucur, secretar adjunct cu propaganda la Întreprinderea mecanică din Alba Iulia. „Educația comunistă (...), spune el, reprezintă un proces complex, desfășurat pe toate planurile, menit să formeze o nouă conștiință, un om nou.” Sprijinul esențial pentru această educație este prefecționarea pregătirii profesionale. „Un muncitor stăpân pe tainele meseriei înțelege mai bine importanța și semnificația sarcinilor de producție, are o capacitate sporită de angajare la efort, precum și dorința de autodepășire în procesul muncii,” spune propagandistul de la Întreprinderea mecanică. Pentru a-i educa pe muncitori, a organizat Politehnica muncitorească pentru tineret și muncitorii au și obținut cinci brevete de invenții ca urmare a acestor cursuri. La o plenară a comitetului de partid, pe parcursul discutării modalităților de „ridicare a conștiinței comuniste și formare a omului nou”, au insistat mai toți pe necesitatea perfecționării profesionale ca „o cale a îmbunătății calității și reducerii rebuturilor, a participării tuturor, a comuniștilor, în primul rând, la realizarea programului de modernizare.” Îi dă dreptate maistrul turnător Moise Cotuna, secretar de organizație de partid pe secție care se laudă cu faptul că, pentru că sunt muncitori destoinici, nu au nicio sancțiune de partid. „Nu pentru că ar fi coborât exigența noastră, ci ca urmare a ridicării nivelului de conștiință și responsabilitate”. Ana Marcu, secretara organizației de partid Mori-fasonare I spune că „Sarcinile sunt pe măsura oamenilor. A comuniștilor cu o înțelegere superioară a țelului muncii lor.” Au decis ca lunar să pună trei patru membri din cei 97 cât avea organizația să raporteze în fața plenului cum s-au achitat de sarcini. „Nu e un raport formal, acceptat cu tacită îngăduință. Ci o exigentă autoanaliză a muncii de ansamblu, oglindită în îndeplinirea sarcinii primite.” Astfel, spune tovarășa Ana, fiecare ajunge pe parcursul unui an să dea socoteală pentru activitatea sa. Acest autocontrol ar fi un antidot eficient împotriva celui mai periculos „obstacol al muncii de educație comunistă, revoluționară: automulțumirea.” Toate aceste procese în fața colectivului și a propriei conștiințe au un singur rezultat: își vor dori cu toții să ajungă oameni noi. „Educația comunistă nu se poate realiza prin discuții teoretice rupte de pulsul vieții,” spune ziaristul. „Pe comunist, în ultimă instanță îl reprezintă faptele. Iar ele pot și trebuie să devină model de educație comunistă.”

Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au primit un mesaj de salut și urări de succes în întreaga activitate, din partea lui Kim Ir Sen, secretarul general al Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea. La rândul lor și Nicolae și Elena Ceaușescu au transmis „tovarășului Kim Ir Sen și tovarășului Kim Giang Il un călduros salut și cele mai bune urări.” Schimbul de mesaje a fost prilejuit de vizita unei delegații a Partidului Muncii, primită de Constantin Olteanu, membru al Comitetului Politic Executiv, secretar al CC al PCR. „În cadrul întrevederii a fost subliniat rolul determinant al întâlnirilor și convorbirilor la cel mai înalt nivel în dezvoltarea tradiționalelor legături de prietenie și colaborare multilaterală dintre cele două partide, țări și popoare.”

Victor Felea scrie în Jurnalul său: „Singura posibilitate de a spune ceea ce simți și gândești cu adevărat e calea ficțiunii, a trans-figurării, a inventivității creatoare. Confesiunea directă e un mod de expresie infinit mai restrâns. Cunosc acest lucru (și) din proprie experiență. Chiar în poezia lirică, în varianta ei pur confesivă, e nevoie să apelezi la un factor indirect, la un supra-eu, cel care devine personaj și își creează figurările metaforico-anecdotice, atmosfera și sugestiile necesare unei dezvăluiri complexe.”

Se cumpără „televizor color și mașină de cusut”; „videocasete sigilate, televizor color în garanție, dubluradiocasetofon”; „țarc și căruț sport (copii), modele deosebite” ;„Mașină tricotat cu cartelă marcă consacrată, televizor color”; „Vasa Galle, cuvertură, perdea, față masă, toate din olandă, broderie de mână.”

La televizor, în mod excepțional, emisiunea începe la ora 17 cu fotbal. Transmisiune directă de la Sibiu, întâlnire amicală de fotbal între echipele reprezentative ale României și Italiei. La ora 19, Telejurnal. 1 Mai - raport muncitoresc. La ora 19.25, emisiunea Tezele și orientările formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu - program de muncă și acțiune revoluționară (color). Ample orizonturi deschise teoriei și practicii revoluționare (Documentar). La 19.50 Industria - programe prioritare. În spiriul sarcinior subliniate de tovarășul Nicolae Ceaușescu la Consfătuirea de lucrur de la CC al PCR. Organizarea științifică și modernizarea- probleme fundamentale ale economiei românești. La 20.10, Înalta răspundere patriotică, revoluționară a tineretului pentru viitorul României (color). Tinerii României - tineri revoluționari, tineri comuniști ai Epocii Nicolae Ceaușescu. Documentar. La 20.30, emisiunea Trăim decenii de împliniri mărețe. Emisiune literar-muzical-coregrafică (color). La 21.00 Mândria de a fi cetățean al României socialiste (color). La 21.15 Din marea carte a patriei (color). La 21.35, Te cântăm, iubită țară! Muzică ușoară românească (color) Emisiunea se încheia cu un Telejurnal de zece minute la 21.50.

La Opera Română Seară de balet modern. La Teatrul de Operetă e în program Văduva veselă. La Filarmonică (sala Studio) Collegium Artis. La Sala Mare, Recital de pian Sorin Petrescu. Pe scenele bucureștene joacă la Teatrul Național (Sala Mare) Cenușăreasa. Spectacol prezentat de Teatrul Fantazio din Constanța. În Sala Amfiteatru se joacă Poveste din Hollywood. La Teatrul Bulandra (sala Grădina Icoanei) Cântec despre mine însumi. La Teatrul Mic, Cameristele. La Teatrul Foarte Mic, Bătrâna și hoțul. La Teatrul de Comedie pe afiș Slugă la doi stăpâni. La Nottara, în sala Magheru se joacă Floarea de cactus iar la Sala Studio, Idioata.

Pe ecranele cinematografelor rulează Martori dispăruți, Fata Morgana, Revanșa, În fiecare zi mi-e dor de tine, De ce are vulpea coadă, Vacanța cea mare, Antoniu și Cleopatra, Iubire statornică, Prețul unei vieți, Comedianta, Destin tragic, Karel Gott.

Martori dispăruți (1988), film regizat de Dan Mironescu și Sobi Cseh, evocă un București fantezist, fără mari legături cu realitatea istorică. Face parte din acele filme de propagandă istorică destinate inoculării ideii că lumea de dinaintea comunismulu nu trebuia idealizată: era o lume coruptă, violentă, plină de briganzi, combinatori și profitori. În rolurile principale, Marga Barbu, Șerban Ionescu, Sobi Cseh, Manuela Hărăbor, Carmen Trocan etc. Fiind un film cu Marga Barbu nu e de mirare că scenariul e scris de Eugen Barbu (alături de Nicolae Paul Mihail). Este o continuare a seriei cu Mărgelatu, fără însă ca Florin Piersic să apară (era într-un con de umbră după o altercație, zice-se, cu Nicu Ceaușescu). Pentru că Piersic nu apărea, filmul a avut un succes modest la public și la critică. L-au considerat cu toții a fi un alt cadou oferit de Eugen Barbu, cu ajutorul prietenilor, Margăi Barbu. Aceasta deține rolul unei intrigante din Bucureștiul de sfârșit de veac XIX. Dar cel care duce greul filmului este cascadorul Cseh chemat din necesitate (nepriceperea și lipsa de experiență a regizorului principal) sau din pricina scenelor de luptă (care ocupă mare parte a peliculei), la conducerea filmului. El este Eremia, aka Uligaie, un aventurier care trecuse prin multe. Este în tandem cu Gherasim zis Gheară (Șerban Ionescu), și el un aventurier pus pe căpătuială. Povestea e încâlcită de Zulnia, Marga Barbu, care se ține de intrigi și speculații care să-i asigure bani albi pentru zilele negre al bătrâneții. Ea revine de peste ocean și încearcă să pună în mișcare societatea tocmai pentru a-și atinge mai repede scopurile. În fine, e vorba despre un diamant cumpărat de un boier de la Zulnia. Însă boierul moare suspect, crima este investigată, un testament care lăsa întreaga avere fiicei boierului (Roxana, diafana Manuela Hărăbor, era la studii!) dispare odată cu omorârea unui fost angajat de încredere al boierului, executor testamentar. Fiecare vrea să ascundă testamentul sau să-l păstreze. De dragul diamantului sau al Roxanei. În fine, acțiunea se complică și, cu siguranță, filmul s-ar fi continuat la nesfârșit, după modelul Mărgelatului. A fost penultimul film al Margăi Barbu. Ultimul, Lacrima cerului, a fost turnat în 1989, cu un scenariu scris tot de Eugen Barbu. Lacrima cerului era diamantul care apare și dispare în Martori dispăruți.