Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 5 august 1989


Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu îi primesc la Neptun pe membrii ansamblului folcloric „Mihai Eminescu” al comunităţii româneşti din Regina, provincia Saskatchewan din Canada (7.VIII.1979). Sursa Fototeca online a comunismului românesc; cota:119/1979

Sâmbătă 5 august 1989

Soarele răsare la ora 6.07 și apune la ora 20.36. Vreme în general frumoasă, cu cer variabil, mai mult senin, mai puțin în nord și nord-est. Acolo se vor înregistra ploi sub formă de averse cu descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi între 20 și 27 de grade în nord și nord-est și între 26 și 33 de grade în rest. Cele minime se vor încadra între opt și 18 grade, mai coborâte în nord și depresiuni.

Deși vacanță, a fost o săptămână încărcată de ședințe și vizite de lucru la nivel înalt. Pe 1 august, conform agendei Elenei Ceaușescu, au fost patru ședințe pe teme de agricultură și industrie alimentară, pe probleme organizatorice și de modernizare, pe marginea defilării de 23 august și pentru discutarea agendei Congresului XIV. Pe trei august s-au dus la București și au avut discuții pe tema Congresului XIV cu Bobu și Constantin Radu. Pe patru august au avut loc nu mai puțin de patru ședințe prezidate de Ceaușescu ( CPEx, alta pe teme de agricultură și două despre Congresul XIV). Cea mai importantă ședință din patru august a fost, firește, cea a Comitetului Politic Executiv care a analizat, printre altele Raportul privind îndeplinirea indicatorilor fizici și valori în industrie, comerț exterior și investiții pe primele șapte luni al anului 1989. Concluzia? Deși lucrurile mergeau mai bine ca în aceeași perioadă a anului precedent, erau probleme în asigurarea îndeplinirii ritmice a tuturor prevederilor de plan. S-a discutat intens asupra cauzelor care au dus la neîndeplinirea sarcinilor de export pe această perioadă. Pentru a recupera în scurta perioadă până la 23 august, s-a stabilit „să se raporteze zilnic conducerii partidului stadiul realizării producției, de către întreprinderi, județe și ministere.” Esențială în rapoarte va fi realizarea exportului „punându-se accentul pe intensificarea contractării producției, vămuirii de urgență a stocurilor existente, executarea și livrarea ritmică a întregului fond de marfă” la termenele contractuale. Dar și la investiții se rămăsese în urmă și s-a decis adoptarea de urgență a măsurilor necesare grăbirii ritmului lucrărilor de construcții-montaj, „pentru a se finaliza, la datele stabilite toate obiectivele cuprinse în plan și asigura darea lor în producție la capacitățile proiectate.” Ceaușescu le-a spus că e convins că, dacă se organizează mai bine munca și se întăresc ordinea și disciplina, „toți oamenii muncii vor face totul în vederea obținerii unor rezultate cât mai bune în toate sectoarele” astfel că planul pe opt luni va fi îndeplinit până în 23 August iar cel pe întreg anul, până la Congresul XIV. S-a mai discutat Raportul privind modul de îndeplinire a planurilor costurilor de producție în industria republicană în semestrul I 1989. Cheltuielile materiale și de producție, s-a ajuns la concluzia, sunt prea mari și trebuie reduse, trebuie rentabilizate produsele, eliminate pierderile, economisite materia primă, materialele, combustibilii și energia prevăzută. Un al treilea raport se referea la corelarea dintre principalii indicatori de muncă și retribuire și îndeplinirea planului productivității muncii în industrie, construcții montaj și transporturi în primul semestru al anului. S-a stabilit că forurile competente trebuiau să urmărească productivitatea, rentabilitatea etc. și să facă corelarea între indicatorii de muncă și retribuire, „să se asigure aplicarea acordului global și a acordului direct, în conformitatea cu prevederile legale.” Și chiar dacă a avut ședințe peste ședințe, Ceaușescu și-a făcut timp să se întâlnească cu Mohammed Karim Lamrani, directorul general al Oficiului marocan al fosfaților, aflat în vizită în țară. Șeful fosfaților marocani i-a transmis lui Ceaușescu salutări de la regele Hassan al II-lea și a lăudat politica externă a României, inițiativele lui Ceaușescu „consacrate edificării unui climat de pace, înțelegere și largă cooperare între națiuni” etc.

George-Radu Chirovici scrie în Scânteia o apologie a proprietății socialiste înfierând cu asprime „tirul ideologic al cercurilor burgheze reacționare, pornite într-o cruciadă anticomunistă mult mai subtilă decât în deceniile trecute”, aceste cercuri concentrându-se în primul rând asupra proprietății socialiste. Râde de îndemnurile la „privatizarea” mijloacelor de producție „pentru remedierea unor deficiențe semnalate în economia unor țări prin supralicitarea proprietății individuale.” Administrarea neglijentă a proprietății socialiste este singura care duce la asemenea deficiențe. Astfel că toate aceste chemări de sirenă către privatizare, „apelurile pentru convertirea proprietății socialiste sunt, în primul rând profund imorale.” Și pentru că aceste apeluri pretind anularea „celui mai moral act din istorie, trecerea mijloacelor de producție în proprietatea poporului.” Dar imoralismul rezultă și din faptul că privatizarea „ar putea readuce pe scena socială o stafie demult gonită: exploatarea omului de către om, ar putea reinstaura orânduirea cea crudă și nedreaptă.” Nu există altă opțiune, spune politrucul, decât „proprietatea socialistă, munca și lupta întregului popor pentru consolidarea și amplificarea ei” acestea reprezentând „însăși esența gândirii și acțiunii pentru edificarea celei mai bune și mai drepte orânduiri din istorie.” Deci nu e loc de întors: „opțiunea pentru proprietatea socialistă este și suprema opțiune moral-politică a unui popor.” George-Radu Chirovici, redactor șef adjunct la Contemporanul, era o personalitate: scrisese alături de Nicolae Dragoș și Adrian Vasilescu scenarii de documentare de propagandă, făcuse adaptări pentru teatrul radiofonic după Micul prinț (apărută și pe disc de vinil) sau Jan Otcenasek (Romeo, Julieta și întunericul). A fost unchiul lui Eugen Ovidiu Chirovici și prieten cu Adrian Vasilescu (comentator de primă pagină în presa comunistă și ulterior specialist în economie capitalistă). Ba a scris chiar și versurile unui cor: Trăim aici de peste două mii de ani, pus pe muzică de compozitorul Dan Voiculescu (1940-2009).

Ce e și cum decurge o zi-record? - ne inițiază Ioan Marinescu de la Scânteia. Pentru aceasta bate drumul până la mina Filipeștii de Pădure unde inginerul șef cu producția Vasile Neacșu îi spune că s-a hotărât în adunarea oamenilor muncii „ca până la Ziua minerului să realizăm integral angajamentul asumat în întrecerea socialistă pe întregul an. Pentru aceasta trebuie să livrăm zilnic cel puțin 1600 t lignit.” Ofițerul de serviciu îi spune gazetarul că producția se afla în grafic și că garnitura de vagoneți sosită va fi încărcată și expediată către termocentrala Doicești. Gazetarul se duce să prizeze atmosfera de lucru la sursă: în sala de apel se aflau oameni din cele două schimburi. Acolo discută competent cu diverși brigadieri despre utilaje, producție, abataje etc. și constată că există premisele ca timpii de pregătire ai producției să se scurteze. Au declarat ziua de 5 august zi-record de producție iar obiectivul era cel enunțat de șefii de la partid: 1600 tone de lignit pe zi. În cele trei microcariere lucrul e în toi: toate cele 14 excavatoare funcționează la roșu și sunt în grafic pe punctul de a înregistra în nou record de producție. În semn de mulțumire pentru grija partidului și salariile substanțial majorate recent. Noroc bun!

Inginerul E. Șerbănescu scrie în România liberă că în bătălia pentru resurse, cum se numea „gospodărirea din ce în ce mai judicioasă a materiilor prime și a materialelor”, industria reciclării este echivalentă cu „regenerarea bogățiilor și zăcămintelor care formează avuția noastră națională.” Cu alte cuvinte, conchide inginerul, revalorificarea este un act patriotic, o faptă de conștiință economică, dar mai ales politică. „Privită din acest punct de vedere recuperarea câtorva cioburi de sticlă sau a câtorva kilograme de fier vechi capătă o semnificație aparte: nu mai e vorba doar de o acțiune de bunăvoință, ci devine una de înrolare, de aderență activă la efortul general de ridicare continuă și neabătută a activității noastre industriale pe o nouă treaptă de eficiență.” Căci conștiința civică se materializează în atitudinea pe care o avem față de problema colectării și recuperării materialelor refolosibile, aceste „mine de zăcământ multiplu.” Strădania culege roadele meritate: conform statisticilor Ministerului aprovizionării tehnico-materiale și controlului gospodăririi fondurilor fixe, în 1989 au fost recuperate și valorificate, în urma aplicării măsurilor cuprinse în Programul aprobat de guvern, cantități mai mari de fontă, zinc, aluminiu, textile, spărturi de sticlă și cărămizi refractare ca în urmă cu un an. Cu câteva mici excepții, toate ministerele și-au depășit sarcinile de recuperare. Mai rămân firește probleme, rezultate dintr-o lipsă de preocupare a conducerilor unor centrale pentru identificarea, recuperarea, sortarea, pregătirea și livrarea materiilor refolosibile, rezultate din procesele de producție, din activitatea de întreținere-reparații și din dezmembrarea fondurilor fixe scoase din funcțiune. De asemenea, fierul vechi nu este prelucrat cum trebuie pentru că nu prea există aparatura necesară, nu sunt activate toate presele și foarfecele hidraulice, lipsesc piesele de schimb și, nu în ultimul rând, remarcă inginerul gazetar, conducerea întreprinderilor nu prea este interesată să colaboreze cu furnizorii, pentru a remedia neajunsurile. Rețeaua de centre pentru recuperarea și valorificarea materialelor refolosibile se extindea: în următoarea perioadă aveau să se deschidă 50 de noi centre și 520 de noi puncte de colectare în mediu urban în spații asigurate de consiliile populare. Vor funcționa, astfel, în toată țara 90 de centre și 2800 de puncte de colectare față de cele 2000 de atunci. Până la sfârșitul lunii urmau „să fie confecționate și amplasate la blocurile de locuințe 2000 de containere pentru depozitarea-preluarea selectivă a materialelor refolosibile, îndeosebi cioburi de sticlă, hârtii, cartoane, mase plastice și textile.” Preluarea nu era gratuită: se încheie contracte-convenții cu asociațiile de locatari iar acestea încasează contravaloarea materialelor refolosibile depuse acolo. „Secretul economisirii, spunea inginerul scriitor în România liberă, stă nu atât în salturi mari și în cantități industriale salvate dintr-odată de la o eventuală risipă, ci în salturi de... conștiință, adică în implantarea unei mentalități noi.”

Călin Căliman este încântat de noile producții cinematografice românești. „De mai multe stagiuni încoace, filmul de actualitate a devenit coloana vertebrală a fiecărui an cinematografic și este foarte bine că așa stau lucrurile deoarece pe acest teritoriu de gând și de simțire, al peliculelor consacrate prezentului socialist, oamenilor de astăzi ai țării, se produc – prin forța lucrurilor – cele mai semnificative impacturi dintre film și public, dintre creația cinematografică și beneficiarii ei de drept și de fapt,” scrie el în România liberă. Își concentrează analiza pe trei premiere cinematografice din acel an: O vară cu Mara, Vacanța cea mare și Maria și marea, găsind că numitorul comun al atractivității peliculelor inspirate din actualitate este „omenescul” personajelor și întâmplărilor de viață propuse spectatorilor. Au fost ajutați, spune Călin Căliman, de scenarii, regia de imagine și actori, care susțin „cu fior lăuntric” personajele principale ale acestor filme. Firește, aceste filme nu sunt niște capodopere pentru că „rămâne încă în suferință, nu odată, substanța ideatică, morală și filosofică a filmelor de actualitate. Problematica vie a prezentului socialist, în toate sferele creației materiale și spirituale, trăsăturile specifice de gând și de faptă ale contemporaneității oferă cineaștilor nesfârșite și pertinente subiecte de meditație și de acțiune.” Așadar e loc de mai bine și „în acest spațiu angajat și angajant trebuie să se înscrie creația viitoare, bine știut fiind faptul că filmul de actualitate înseamnă pentru cineaști un examen permanent de artă și de viață.”

La Costinești s-a deschis Tabăra internațională de tineret a Crucii Roșii. Participă copii din Anglia, Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Grecia, Suedia, S.U.A., Turcia, Ungaria, Uniunea Sovietică și România. Tabăra durează până pe 10 august și are în program dezbateri, expuneri, demonstrații de prim-ajutor, concursuri sportive și aplicative. Oaspeții urmează să viziteze obiective de interes cultural-artistic și social-istoric din județul Constanța.

La prima ediție a Cupei Dinamo trofeul a revenit echipei gazdă. Turneul (de fapt o întâlnire încrucișată între patru echipe: AS Bari, Standard Liege, Anvers și Dinamo), considerat de comentatorii de sport drept cel mai important din România, s-a încheiat cu partida dintre Dinamo și Bari care s-a încheiat cu scorul de 2 la 1. La Varna s-a încheiat Turneul internațional feminin de volei cu victoria selecționatei Cehoslovaciei, urmată de Bulgaria, Olanda, România, R.D. Germane, Polonia și Iugoslavia

La televizor programul începe la 13 cu Telex. La 13.05, La sfârșit de săptămână La 14.45, Săptămâna politică. Programul se încheie la 15.00 pentru a fi reluat la 19.00 cu Telejurnal. La 19.25 Sub tricolor, sub roșu steag. La 19.25, Teleenciclopedia. La 20.00 Film artistic. Timpul iubirii. La 21.50 Telejurnal. Programul se încheie la 22.00.

La teatru continuă vacanța. Cu toate acestea Teatrul Mic are spectacol de sunet și lumină Cântăm România de azi, la Rotonda Scriitorilor din Cișmigiu. La Teatrul satiric muzical C.Tănase e spectacol cu Bună seara, Boema! Ansamblul artistic Rapsodia română are în program Meridiane folclorice.

Facebook Forum

Multimedia

5 lucruri despre Auschwitz
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
Mai mult
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
XS
SM
MD
LG