Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 1 mai 1989


1 Mai. Ceferiştii predau guvernului un tren, cadou de 1 Mai. Sunt de față, în Gara de Nord, Gheorghiu-Dej, Petru Groza, generalul Vasiliu Răşcanu ş.a.(02.05.1946) Fototeca online a comunismului românesc,cota:18/1946

De 1 Mai țara toată e un spectacol dedicat cuplului prezidențial. Din sumar: telegrame, adunări populare, balerini, „actori de prestigiu”,muzica reprezentativă a Armatei, pionieri și șoimi ai patriei.

Luni 1 mai 1989

Soarele răsare la ora 6.07 și apune la ora 20.20. Vreme destul de rece pentru această zi cu temperaturi maxime de 20 de grade și minime de opt grade în sud (București). Vântul bate slab până la moderat (15 km/h). În centrul țării, mai precis la Brașov, cer închis, temperaturi mai scăzute (max. 16 grade, min. 2 grade), ploaie cu descărcări electrice și burniță. Mai la nord, la Cluj, temperaturile maxime sunt de 11 grade iar minimele de 5. Și aici va ploua (sau va burnița). La Timișoara plouă iar temperaturile sunt între minimele de 7-8 grade și maxime în jur de zece grade.

Ceaușescu e inundat iarăși cu telegrame, de astă dată de la adunările festive consacrate zilei de 1 Mai și organizate în toate municipiile reședință de județ. Sunt telegrame care ocupă pagini de ziare deși în principiu conțin cam același mesaj de recunoștință nețărmurită „față de strălucita activitate revoluționară pe care, cu eroism, cu profundă și fierbinte dragoste de țară, tov. Nicolae Ceaușescu o desfășoară încă din anii tinereții, consacrându-și viața luptei de eliberare socială și națională, luptei pentru edificarea noii orânduiri pe pământul României, pentru triumful cauzei păcii și colaborării naționale.” O lungă listă de organizații județene și locale, așadar, la care se adaugă și CC al UGSR, CC al UTC, Consiliul Național al Femeilor, Asociația studenților comuniști sau Organizația Pionierilor, BNR, Consiliul de stat și ministerele fiecare de sine stătător, Banca de investiții sau Direcția de Statistică. Ministerul Apărării, de Interne, Consiliului politic superior al armatei și Departamentul Securității Statului își prezintă și ele omagiile revoluționarului consecvent „care, de aproape șase decenii, și-a contopit munca și viața cu eroica luptă a gloriosului nostru partid comunist”, fiind alături de consoartă, un militant neînfricat, luptând pentru victoria revoluției și pentru unitatea de voință și acțiune a clasei muncitoare, „Ca ostași credincioși și devotați până la sacrificiul suprem, patriei, partidului și poporului, trăim din plin satisfacția și mândria că tot ce a înfăptui națiunea noastră în timpul eroic inaugurat de Congresul IX al PCR își află izvorul în prestigioasa și vasta dumneavoastră activitatea teoretică și practică ce a deschis orizonturi noi” etc.etc. Așadar, erau gata de sacrificiul suprem pentru țară, adică pentru Ceaușescu. Mai apoi, promit că toți cei aflați la datorie „sub faldurile tricolorului” își vor face datoria și-l asigură pe Ceaușescu că „vor acționa cu abnegație și răspundere comunistă pentru realizarea unei noi calități superioare în procesul instructiv-educativ, dezvoltarea sentimentului de dragoste nețărmurită față de patrie, partid și popor, și că, lucrând umăr la umăr cu oamenii muncii, își vor lega tot mai mult numele de mărețele ctitorii ale acestei epoci.” Armata era frecvent folosită în toate muncile, de la săpat Canalul Dunăre-București, la cele agricole. La fel ca și oamenii obișnuiți care puteau fi scoși la „muncă patriotică” în orice perioadă a anului și la orice fel de muncă, de regulă necalificată. Munca, în comunism, era o datorie patriotică și era un semn de trădare să ceri bani pentru ea.

Adunare festivă de 1 Mai cu tot activul de partid și de stat. După ce a fost firitisit de toată lumea, are loc spectacolul dedicat sărbătorii. E un spectacol împărțit în acte wagneriene, grandios, cu multă risipă de energie, oameni, imagini, leit-motive și marșuri, rămânând profund neaoș. La început pe fundalul sonor al cântecului „1 Mai”, de Ciprian Porumbescu, apar pe scenă diverși „actori de prestigiu” care recită înfiorați: „E sărbătoarea noastră, a clasei muncitoare/ A tuturor ce-n lume prin muncă se-mplinesc (...)// Omagiem eroul viteaz, Conducătorul/ Partidului și țării, Întâiul muncitor.” Pe ecranul din spate sunt proiectate imagini semnificative de la începuturile mișcării muncitorești, înființarea Internaționalei a II-a, secvențe din „amplul proces de organizare și întărire a unității de acțiune a muncitorimii române” Pe scenă pătrund balerini și balerine cu haine cam răpănoase și gesturi grăitoare. Sunt grupuri de muncitori participanți la manifestații de opoziție „față de tendințele agresive ale forțelor reacționare” care scandează, cu atitudine și arabescuri, făcând grande jete-uri și piruete, „Jos fascismul!” „Vrem România liberă și independentă!” „Jos războiul!” Urmează un moment artistic deosebit dedicat participării cuplului prezidențial la organizarea manifestației de 1 mai 1939. Cineva spune solemn: „Pe trunchiul înalt și nepieritor al istoriei va rămâne pentru totdeauna încrustată acea memorabilă zi de 1 Mai 1939, care proba hotărârea și forța clasei muncitoare” etc. În cele din urmă se ajunge la „era noastră”, adică noul calendar de după Congresul IX când „Poporul l-a ales în fruntea națiunii/ Pe cel mai bun pe cel mai drept bărbat (...) Când spunem CEAUȘESCU noi ne rostim mândria/ A tot ce-nseamnă astăzi România.” Pe fundal, firește, „ctitoriile.” Finalul acestui moment emoționant, mai spune Agerpres, reprezintă un „vibrant poem cinematografic” dedicat celor doi a căror activitatea s-a pus „în slujba progresului continuu al patriei, binelui și fericirii întregii națiuni.” Pe scenă se lasă un voal roșu de mari dimensiuni „întruchipând un obelisc semeț pe care stă înscris cu litere aurii: Cu poporul – pentru popor, teza secretarului general exprimând „esența democrației noastre muncitorești, revoluționare, a însuși procesului de edificare a socialismului și comunismului în România.” La final, prin torentul de ovații, își fac loc pionieri și șoimi ai patriei care urcă la loja oficială, oferind „cu deosebită bucurie” buchete de flori tovarășului și tovarășei. Spectacolul a fost organizat de Consiliul Culturii alături de CC al UGSR, CC al UTC, Consiliul UASCR, Consiliul Național al Organizației Pionierilor, MApN, Radioteleviziunea română și Consiliul Municipal de partid București și au contribuit „actori de frunte ai scenelor bucureștene, mari formații corale și orchestrale, ansambluri de balet și dansuri populare, soliști vocali și instrumentiști, elevi, studenți, militari.”

Aspect de la Marea Adunare populară consacrată zilei de 1 Mai. (1 mai 1977) Fototeca online a comunismului românesc, cota:60/1977
Aspect de la Marea Adunare populară consacrată zilei de 1 Mai. (1 mai 1977) Fototeca online a comunismului românesc, cota:60/1977

Familia Ceaușescu a participat, pe 30 aprilie la deschiderea Expoziției omagiale fotodocumentare și de carte, organizată de 1 Mai. Este, de fapt, ca multe alte manifestări, o expoziție dedicată lui Ceaușescu și realizărilor României după alegerea acestuia în funcția de secretar general al partidului. De aceea, la loc de frunte sunt fotografiile cu „ctitoriile Epocii Nicolae Ceaușescu” („cea mai rodnică din istoria patriei” se grăbește să precizeze gazetarul de la Scânteia): canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul, lucrările urbanistice din Capitală și „amenajarea complexă a râului Dâmbovița.” Din expoziție nu puteau lipsi pozele cu băile de mulțime, „prezența secretarului general al partidului (...) în mijlocul colectivelor de oameni ai muncii, cu prilejul vizitelor de lucru” și nici „lucrările de grafică, pictură și sculptură.” Ultima parte a expoziției omagială documentară (aceasta este doar o parte a expoziției de 1 Mai, după cum se va vedea) este dedicată Congresului XIV, moment hotărâtor pentru stabilirea direcțiilor de dezvoltare pentru următorul deceniu, până în 2000, „în perspectiva făuririi depline a societății socialiste multilateral dezvoltate și trecerii la înfăptuirea principiilor comuniste de viață și muncă.” Partea a doua a expoziției este dedicată cărților lui Ceaușescu. Ale Ceaușeștilor, de fapt. Pentru că în cea mai mare parte a expoziției sunt cărțile lui („contribuție de cea mai mare însemnătate la dezvoltarea creatoare a gândirii și practicii revoluționare contemporane, la îmbogățirea cunoașterii universale”), apoi sunt prezentate cărți despre el și traduceri („apărute la edituri din multe țări ale lumii”). Rămâne loc și pentru cărțile Elenei Ceaușescu, „lucrări care prin valoarea lor deosebită reprezintă un aport de seamă la dezvoltarea cercetării în importante sectoare pentru economia țării, la îmbogățirea patrimoniului cunoașterii naționale și universale.”

Scânteia răsfoiește cu evlavie opera lui Ceaușescu pentru a afla de ce e „clasa muncitoare, clasa conducătoare a societății noastre, forță hotărâtoare a dezvoltării contemporane”. Simplu: pentru că spune socialismul științific. Această disciplină a descoperit că misiunea istorică a proletariatului este de a înlătura „orânduirea bazată pe exploatare, pentru a cuceri puterea politică în vederea socializării mijloacelor de producție, singura cale în măsură să asigure făurirea unei civilizații de tip nou, întemeiată pe valorile durabile ale dreptății, egalității, libertății.” E adevărat, clasa muncitoare este mai dreaptă, mai egală și mai liberă ca toate celelalte, de aceea este clasa conducătoare. Comentariile anonime la operele lui Ceaușescu publicate începând cu prima pagină a ziarului pornesc de un nou volum de opere apărut în cinstea sărbătorii zilei de 1 Mai. Ideea principală este că „conducerea societății de către clasa muncitoare este necesară nu numai în etapele inițiale ale luptei pentru eliberare socială, ci de-a lungul întregului proces revoluționar de edificare a noii societăți.” A trebuit ca partidul să inventeze, într-o țară agrară, noua clasă conducătoare și pentru aceasta „o importanță covârșitoarea avut și are politica partidului nostru de industrializare, realizată cu consecvență, la scară națională și într-un ritm înalt”, mai ales după Congresul al IX-lea iar aceste schimbări au produc mutații semnificative „în structura și fizionomia clasei muncitoare” În primul rând din 1950 până în 1989 numărul muncitorilor a crescut de șase ori (de la 1,2 milioane la 6,1 milioane) ceea ce reprezenta aproape 60% din totalul persoanelor ocupate și peste 80% din totalul personalului muncitor. Au avut toate condițiile politice și, zice Ceaușescu, tehnice pentru ca simplii muncitori să evolueze, să devină altceva, „o clasă muncitoare nouă, o clasă care (...) se apropie tot mai mult de o clasă muncitoare intelectuală.” Pericole? „Știrbirea caracterului indivizibil al proprietății socialiste, promovarea diferitelor forme de proprietate particular-capitalistă, renunțarea de către clasa muncitoare la prerogativele ei de stăpână a mijloacelor de producție și cedarea acestora din mâna poporului, indiferent sub ce formă, echivalează cu lichidarea bazelor socialismului în dezvoltarea societății.” Sunt dușmanii socialismului, adică ai clasei muncitoare, adică ai partidului și trebuie anihilați fără milă. E bine de prezentat care sunt pericolele amenințătoare pentru muncitori în chiar Ziua muncii, când muncitorul român se sărbătorește pe sine, de fapt, celebrează socialismul, de fapt partidul și, mai precis, pe Nicolae Ceaușescu fără de care nimic nu ar fi fost posibil.

Până să ajungă la berea și mititeii din parcuri, românii au fost prezenți în Capitală și în județe la „numeroase manifestări politico-educative și cultural-artistice.” Muzeul de istorie al RSR a organizat simpozioane, conferințe, mese-rotunde în peste 30 de întreprinderi bucureștene cum ar fi Dâmbovița, Flacăra Roșie, Timpuri noi, institutele Victor Babeș și Ion Cantacuzino, în școli, la centrul de creație și cultură socialistă Cântarea României al sectorului 4, informează Agerpres. Toate aceste manifestări au relevat „tradițiile revoluționare ale mișcării muncitorești din România, aspecte ale luptei maselor populare, sub conducerea Partidului Comunist Român, pentru unitate, libertate și independență națională.” Dar, mai presus de orice, s-a scos în evidență importanța manifestației de 1 Mai 1939, la care, spun istoricii de partid, rolul lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu a fost determinant. Și Muzeul Literaturii Române a organizat la Întreprinderea de Transport București un simpozion cu titlul sugestiv de „1 Mai 1939 – moment de seamă în viața politică a țării”, urmat de un recital literar-muzical. Manifestarea politico-artistică a fost programată și la Întreprinderea de Utilaj Chimic „Grivița Roșie.” Și Teatrul Național dedică un spectacol sărbătoririi oamenilor muncii. „Laudă muncii” este un colaj din creația literară a lui Nicolae Labiș, Zaharia Stancu, Nicolae Dragoș, Tiberiu Utan, Alexandru Andrițoiu sau Ion Horea. Interpreți sunt „actori de frunte ai țării.” Tot în București, la mai multe centre de cultură și creație socialistă Cântarea României, sub genericul „Simbol al eroismului muncitoresc” au avut loc simpozioane pe tema „Bucureștiul în Epoca Nicolae Ceaușescu.” Simpozioane dedicate zilei de 1 Mai au avut loc și la Brăila și în toate comunele județului unde au fost prezentate expuneri privind importanța istorica a zilei de 1 Mai. Muncitorii de la Șantierul Naval au asistat la o expunere „Tinerețea revoluționară a tovarășului Nicolae Ceaușescu, exemplu strălucit de muncă și viață pentru tânăra generație” și s-a deschis o expoziție de carte cu tema „Din gândirea social-politică a președintelui Nicolae Ceaușescu.” La cabinetul județean pentru activitatea ideologică și politico-educativă a avut loc manifestarea pe tema „Contribuția determinantă a tovarășului Nicolae Ceaușescu, a tovarășei Elena Ceaușescu în organizarea și desfășurarea marii demonstrații patriotice, antifasciste și antirăzboinice de la 1 Mai 1939”. În fine, și în Vâlcea au avut loc manifestări la tot pasul simpozioane. La Combinatul Chimic, la Întreprinderea de utilaj chimic și forjă, la Antrepriza de construcții hidroenergetice Olt-Superior, dar și în localitățile Drăgășani, Băile Govora, Horezu, Brezoi, Băbeni, Berbești sau Costești.

Numai încrederea în Limbă, Bunătate și Jertfă nu le-am pierdut.
I.D.Sârbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal

I. D. Sârbu notează în Jurnalul său: „Și noaptea târziu (...) realizez cu înfiorare și spaimă că am pierdut definitiv o mulțime de valori și realități ce făceau organic parte din ființa mea. Am pierdut colonia copilăriei, peisajul, apele, muncii; am pierdut părinții mei, rudele, prietenii – dar și Cerul, transcendentul, substanțele și esențele cu care funcționam intelectual. Am pierdut încrederea în filosofie, popi, politicieni, încrederea în convingeri, idealuri, valori-scop; am pierdut total încrederea în Omenire și Istorie – iar Europa o consider fum și amăgire de sfârșit de veac. Am pierdut total mândria mea cetățenească, socială, ethnică, religioasă; îmi detest neamul și Balcania asta mi se pare o simplă scuipătoare a marilor puteri. Numai încrederea în Limbă, Bunătate și Jertfă nu le-am pierdut. Prin ele, ca un copil, refac în fiecare zi jucăria asta care se cheamă SPERANȚĂ.” Este ultima notă din versiunea publicată a Jurnalului unui jurnalist fără jurnal. I.D. Sîrbu (născut în 28 iunie 1919), pare-se modelul lui Victor Petrini din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, a murit în 17 septembrie 1989, de cancer de esofag. A fost discipolul lui Blaga, epurat din Universitate (era conferențiar), a ajuns profesor de liceu, apoi a fost arestat în septembrie 1957 din cauza presupusei sale relații cu Revoluția maghiară anticomunistă (omisiune de denunț), a stat în pușcărie, unde a lucrat în mină, vreme de șapte ani. A fost anchetat, umilit, urmărit. Printre anchetatori Olimpian Ungherea (ofițer de securitate, devenit, după aceea, și el scriitor) și Tudor Vornicu (anchetator al Securității în anii 1950, specializat în scriitori recalcitranți). A fost proscris și, abia în ultimii ani ai vieții, a fost reabilitate. Mare parte din opera sa a fost descoperită abia după 1989. Inclusiv acest jurnal scris sporadic, pe foi de hârtie risipite.

Știința Bacău a câștigat Cupa Cupelor. În returul care s-a jucat în Sala sporturilor din Bacău, echipa a învins formația Kuban Krasnodar cu 22 la 19. În prima partidă rezultatul fusese egal. Pentru a ajunge în finală, Știința a trebuit să treacă de Empor Rostock, Vasas Budapesta și Ț.S.K.A. Sofia. În partida retur, cele mai multe goluri pentru echipa română au fost înscrise de Luca (9), Budnărașu (6) și Ciubotaru (4). Echipa feminină de handbal Chimistul Rm. Vâlcea a câștigat, la rândul ei, trofeul unei alte competiții internaționale, Cupa federației internaționale. Finala Cupei a avut loc la Vilnius, și formația vâlceană s-a confruntat cu formația locală Egle. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor (26 la 21) însă, trofeul a revenit echipei Chimistul Rm. Vâlcea, întrucât câștigase turul cu 26-18. Golgeterele echipei române au fost Maria Verigeanu (5), Lăcrămioara Lazăr (5), Denisa Nan (4) și Liliana Țopea (4).

La televizor la ora 11.30, 1 Mai 1989 – editorial (color). La 11.40 Muncitorești voințe unite într-un gând. Versuri și cântece patriotice, revoluționare (color). La 12.00 Florile muncii. Reportaj (color) La 12.15, Armonii în Mai. Muzică de promenadă cu fanfara reprezentativă a armatei (color). La 12.30, Cântec drag pe plaiul muncii. Muzică populară. La 12.45 Din inima întregii țări. Reportaj (color.) La ora 13.00 Album sărbătoresc (color). La 15.00 se închide programul pentru a se redeschide la 19.00 cu Telejurnal. La 19.30, Când primăvara înflorește în priviri. Documentar- artistic (color) Producție a studioului de film TV. La 19.50 Cântec pentru Întâi de Mai. Spectacol literar-muzical-coregrafic. (color) La 21.00 documentarul Epoca Nicolae Ceaușescu – dimensiuni ale muncii și dezvoltării. (color). La 21.25 Telejurnal, la 21.35, Țara-n sărbătoare. Muzică populară (color). Programul se închide la ora 22.00.

Multimedia

5 lucruri despre Auschwitz
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
Mai mult
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
XS
SM
MD
LG