11 iulie 1989

Soarele răsare la 5.43 și apune la ora 21.00. Vreme în general frumoasă și călduroasă în sud și est. Cerul va fi variabil, mai mult senin. În rest va fi ceva mai rece și treptat instabilă. Ploi cu caracter de aversă, descărcări electrice și grindină, în vest și nord-vest. Cantitatea de apă poate fi mai mare de 25 l/m². În vestul și nord-vestul țării temperaturi minime între 14 și 22 de grade și maxime de la 26 la 32 de grade. În rest vor fi de 30-36 de grade, mai coborâte pe litoral.

La Academia de Studii Social-Politice de pe lângă CC al PCR s-au încheiat cursurile cadrelor în problemele conducerii social-politice care au ținut cu această ocazie o adunare festivă. Ca să-și facă mâna de viitori conducători, îi trimit lui Ceaușescu o telegramă în care își declară convingerea nestrămutată că realegerea lui Ceaușescu în fruntea PCR „asigură mersul ferm înainte al societății socialiste românești” astfel că viitorul congres o să rămână în istorie drept „Congresul victoriei definitive a socialismului, al triumfului principiilor socialismului științific, în transformarea revoluționară a societății românești, al independenței depline, economice și politice a țării.”

A început Conferința pe țară a mișcării sportive. Caz rar, Ceaușescu le trimite un mesaj care a fost prezentat în plen, chiar la începutul lucrărilor, de heraldul său preferat, Emil Bobu, membru CPEx, care a fost ovaționat la scenă deschisă, cei prezenți scandând numele partidului și al lui Ceaușescu. La conferință s-a prezentat raportul Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport (CNEFS) referitor la activitatea între 1982 și 1989, s-a vorbit despre modul în care au înfăptuit sportivii hotărârile partidului și cum au urmat orientările secretarului general. Sportivii spun că sunt deciși să lupte și ei „pentru pacea și prietenia între popoare.” La Conferință s-au stabilit planuri de măsuri „cuprinzând obiectivele și sarcinile concrete ale dezvoltării în perioada următoare a fiecărei discipline sportive.” Procesul verbal al Conferinței consemnează faptul că mesajul trimis de Ceaușescu a fost pare-se momentul cel mai important al reuniunii, cei prezenți ovaționând și aclamând minute în șir „cu însuflețire” numele partidului și al secretarului său general, dând glas sentimentelor de aleasă dragoste și prețuire pe care milioanele de sportivi din țara noastră (...) le poartă tovarășului Nicolae Ceaușescu, recunoștinței profunde pentru grija manifestată față de destinele sportului românesc, pentru condițiile create și sprijinul permanent acordat dezvoltării și perfecționării activității de educație fizică și sport. Ceaușescu le spune în mesaj că politica partidului și statului este că socialismul trebuie construit cu poporul și pentru popor, așezând „în centrul preocupărilor făurirea unui om înaintat, cu o înaltă conștiință revoluționară.” Un supraom, cum ar veni. Iar sportul, care beneficiază „ de condiții deosebite create de partid și de stat”, mai ales manifestările sportive de masă organizate sub genericul Daciadei, are un rol important în modelarea omului nou, (un om sănătos, viguros, „cu înalte calități morale profesionale și patriotice”). Anual „în cadrul Daciadei s-au afirmat și se afirmă tot mai mulți tineri talentați, cu reale calități moral-politice, capabili să reprezinte cu cinste mișcarea sportivă românească în cele mai mari competiții internaționale.” Ar mai fi multe de făcut, continuă supremul expeditor. Rezultatele, deși bune, nu se ridică la nivelul condițiilor asigurate. „Trebuie să se acționeze mai hotărât pentru lichidarea lipsurilor și neajunsurilor.” Ăsta ar fi rostul Conferinței: să facă ce e de făcut. În primul rând, le spune Ceaușescu, „trebuie situată desfășurarea unei ample activități de masă, în care să fie antrenați toți tinerii, toți cetățenii la practicarea exercițiilor fizice, a sportului și turismului. ” O mișcare sportivă care trebuie legată de procesele de producție, de învățământ. De viața și odihna cetățenilor „indiferent de vârstă și de preocupările profesionale”.Să facă în așa fel încât Daciada „să se afirme tot mai puternic ca o largă mișcare a sportului românesc, pentru legarea ei mai strânsă cu manifestările din cadrul Festivalului național „Cântarea României” contribuind mai eficient la petrecerea în mod instructiv și educativ a timpului liber, la formarea omului nou, constructor al socialismului și comunismului.” Toți trebuie implicați în buna desfășurare a mișcării sportive (profesioniste sau de amatori) și locul unde începe polizarea acestei fațete a omului nou este chiar școala așadar trebuie investite mai multe eforturi pentru lărgirea bazei de masă, a educației și bazei materiale. De asemenea, este necesar „ca organele și organizațiile de partid (...) să se implice (...) în îndeplinirea hotărârilor partidului și statului nostru.” Le mai spune că sportivii pot contribui la pacea planetară și că este convins că mișcarea sportivă va milita tot mai activ pentru dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre sportivii tuturor statelor și popoarelor...”

La Spartachiada militară de vară de la Sofia, Eugen Popescu s-a clasat pe locul doi la săritura în înălțime după Javier Sotomayor. La concursul de tir, proba pistol viteză a revenit sportivului polonez Kristof Kucharski, urmat de Corneliu Ion. La armă liberă calibru redus poziția culcat primul s-a clasat cehoslovacul L. Bures urmat de Paul Gruia. La lupta libere, Petrișor Cruceanu s-a clasat pe al doilea loc la categoria supergrea iar Claudiu Tămăduianu (74 kg) și Radu Ana (57 kg) s-au clasat pe locul trei la categoriile lor.

Cum poate fi redresată producția? se întreabă Constantin Varvara, gazetar la Scânteia. De pildă, la Combinatul siderurgic Reșița, unde cândva la finalul lui 1988, deși oamenii munceau de se cocoșau, se înregistraseră unele „deficiențe” și „rămâneri în urmă.” Dar lucrurile s-au schimbat radical. „Organele de partid, organismele democrației muncitorești au declanșat o ofensivă generalizată împotriva indisciplinei și dezordinii de orice fel.” Rețeta succesului i-o spune Gheorghe Oprea, secretarul comitetului de partid din combinat: l-au urmat pe Ceaușescu care spune că „critica și autocritica au valoare doar dacă din ele s-au tras concluziile necesare și se acționează pentru înlăturarea neajunsurilor.” Așa că au decis să facă critici și autocritici de sus până jos în combinat să spună toți cum, de ce și în ce măsură sunt vinovați de „nerealizările din producție.” A fost un proces dureros și plin de ședințe. „N-am mai acceptat cuvintele noi, conducerea combinatului sau conducerea secției”, au vrut ca toată lumea să vorbească în nume personal. Și pentru a nu exista dubii „angajamentele și autocriticile le-am înregistrat la magnetofon. Venea cineva cu justificări, apela la memoria magnetofonului. Iată ce ai spus. Am avut și discuții între patru ochi.” Unui i-a spus să nu mai fie așa mămos, să sară la beregata oamenilor, ceea ce a și făcut. Cu altul a avut o discuție particulară dură și imposibil de reprodus dar care a avut rezultate bune în producție. Această mobilizare, discuțiile cu sperieturi, critica și mai ales autocritica i-au motivat pe oameni. Unii dintre ei au făcut gesturi eroice consemnate și la gazeta de perete: o dată un furnal nu a mai funcționat și doi muncitori ( un maistru și un lăcătuș) au stat lângă el să-l repare 52 de ore, „până la epuizare fizică”, stabilind un record neomologat de prezență la locul de muncă. Altă dată s-a înfundat vatra cuptorului de 60 de tone la laminorul de 800 și erau pe punctul să oprească producția 12 zile însă oamenii au decis că pot debloca furnalul în șapte zile. Au muncit nonstop, la o temperatură inumană. Din cauza căldurii, echipele se schimbau din zece în zece minute. Ce, medicina sau protecția muncii! Ce norme și restricții! Planul a fost realizat, restul nu mai conta. Eroismul acesta era rodul ședințelor de critică și autocritică. „Sunt unii care fug după meserii ușoare, dar până la urmă se lovesc numai de greutăți în viață sau o trăiesc cu satisfacții mărunte, Iată de ce mi-au mers la inimă cuvintele secretarului general al partidului nostru că nu poate fi cu adevărat un om liber acela care nu depune o muncă utilă”, i se confesează gazetarului Nicolae Vintilă, tânăr oțelar-topitor a cărui performanță îl făcute șef de brigadă: cea mai rapidă șarjă din ultimii șase ani. Dacă ar fi s-o ia de la capăt s-ar face tot oțelar, asta e o meserie adevărată. Și nici gazetarul nu e de o altă părere despre „acești siderurgiști ai Reșiței, în care arde flacăra vie a pasiunii revoluționare pentru fapte durabile, închinate propășirii patriei.”

În acea vreme reclamațiile și reclamagiii erau încurajați. Ceaușescu ceruse nu odată ca șefii de la baza ierarhiei să asculte păsurile oamenilor și chiar se considera că organizația de bază nu-și făcea datoria dacă reclamațiile referitoare la probleme de serviciu ajungeau la nivel județean. Acolo nu ajungeau decât delațiunile despre abuzurile sau matrapazlâcurile șefilor și traseul ulterior al reclamațiilor (mai sus sau în coșul de gunoi) era stabilit de șeful organizației județene. Unul dintre nenumăratele cazuri este cel al șoferului Ion Cuciumiță de la Autobaza Antreprizei de Construcții hidrotehnice – Cernavodă care, din motive de sănătate (era bolnav de inimă), și de familie (avea patru copii în întreținere) a cerut să fie transferat din postul de șofer de autobază undeva unde munca era mai ușoară. Director autobazei, povestește Rodica Șerban în Scânteia, l-a mutat la RT (adică revizii tehnice) ca mecanic. Însă, pentru că, spunea Cuciumiță, munca era la fel de grea, l-a reclamat mai sus, la gazetă. Gazetarul a convocat o întâlnire între Cuciumiță și factorii de răspundere pentru a limpezi apele și a arăta că organului partidului îi pasă de oamenii simpli. Inginerul-șef se apără spunând că i-a făcut omului pe plac: A venit la el, a cerut să fie schimbat și el i-a aprobat schimbarea locului de muncă. „Dar noul meu loc de muncă e la fel de greu ca și cel vechi,” îi reproșează Cuciumiță. Ei bine, îi spune directorul, aici e șantier și nu avem munci ușoare. Cuciumiță este însă hotărât să obțină ce vrea: locuri de muncă ușoare sunt „dar șeful autobazei le-a acordat unor cunoștințe de-ale lui.” Șeful autobazei dă din cap, semn că e ceva adevărat iar șeful de sindicat insistă („cu o întrebare stupidă”): Parcă ai doi copii, nu patru? Gazetarul a decis să ia taurul în coarne, să-l scoată din sala de ședință și să plece cu el pe teren, adică acasă la Cuciumiță. A văzut că „șase persoane locuiesc într-un spațiu mult prea restrâns”, își fac mâncarea la plita electrică pentru că nu au gaze și, în general, o duceau el, soția și cele patru fetițe în condiții de mizerie absolută de ani de zile. „Lipsa de interes față de necazurile lui și ale familiei l-a înăcrit, l-a făcut ursuz și neîncrezător, i-a tăiat pofta de a munci cu plăcere.” La două zile după apariția gazetarei, lucrurile s-au schimbat. Omul a primit un post pe „măsura puterilor lui, în bucătăria familiei a apărut o butelie de aragaz, există posibilitatea mutării într-un apartament spațios, în orașul Cernavodă.”

Uniunea Scriitorilor din RSR anunță că pe 9 iulie, la București, s-a stins din viață Călin Gruia (pe numele adevărat Chiril Gurduz, născut la 21 martie 1915 în Trifești, Iași) Debutează în revista Speranța din Orhei. A lucrat după 23 august 1944, la Radioteleviziunea Română. Scrie nenumărate cărți pentru copii și tineret dintre care culegerile de basme Nuielușa de alun (1954), Izvorul fermecat (1956), Prințul de hârtie (1977) dar și proze fantastice (Domnița de rouă, 1969; Moara lui Elisei, 1980 - distins cu Premiul Asociației Scriitorilor) și multe altele.

Teatrul evreiesc de stat anunță concurs pentru ocuparea a patru posturi de actori și un post de actriță tânără. Condițiile de angajare: domiciliu stabil în municipiul București; cunoștințe de limbă germană sau idiș.

De vânzare: „Covor manual, model arab, 2x3 și calculator programabil în basic Sharp PC 1403 (cu calculator matricial)”; „Imobil tip vilă, central, parter-etaj, singur curte, cinci camere, două holuri, multe dependințe, încălzire proprie, garaj, Gorunescu”; „Casete traduse noutăți. Cumpăr video VHS, deosebit, televizor color nou”; „Aparat măsurat tensiune arterială, barcă pneumatică o persoană, aparat ras Braun”; „Laringofon, aparat de vorbit pentru operați de laringe, canule traheala metalice”; „Căței lupi, lustră, sobă, butoi petrol, terezie, diverse obiecte”; Cazan rufe și căldare aramă, cărbuni”

Se cumpără „Tranzistor Leningrad; „Baston bărbătesc cu mâner deosebit pentru sprijin și radio Selena”;

La televizor, programul începe la ora 19.00 cu Telejurnalul. Urmează la 19.25 Să trăim și să muncim în spiritul normelor eticii și echității socialiste. În frunte – comuniștii. Reportaj. La 19.45, Industria – programe prioritare, În spiritul sarciniloer subliniate de tovarășul Nicolae Ceaușescu la Plenara CC al PCR. La 20.05, Teatru TV. La porțile mării, de Corina Firuță și Alecu Croitoru. Cu Tora Vasilescu, Vistrian Roman, Colea Răutu, Emil Hossu, Răzvan Vasile, Tania Filip etc. Regia artistică: Constantin Dicu. La 21.30, Imagini din R. P. Mongolă. Documentar. La 21.45, Din frumusețile patriei. Străbătând poteci de munte. Documentar. La 21.55, Telejurnal.

La Filarmonica George Enescu (Ateneul Român), Recital de pian: Dan Pârvu. La Teatrul Nottara, în sala Studio se joacă Cuibul.. La Teatrul Mic (Rotonda scriitorilor din Cișmigiu) spectacolul de sunet și lumină, Cântăm România de azi. Ansamblul Rapsodia Română are în program spectacolul Meridiane folclorice. Iar, Teatrul Țăndărică a programat Hai, copii, la joc!

La cinematografe rulează Secretul... armei secrete; Noiembrie, ultimul bal; O vară cu Mara; Sora 13; Șatra, Actrița; Via ca o poveste; Colonelul Redl; De la literatură la film; Transhumanța (Gala filmului mongol)