Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 11 martie 1989


Ceaușescu a inaugurat propriul muzeu al comunismului. Acolo era reprezentat și el în zeci de sculpturi și pânze. Inaugurarea Muzeului de Istorie a PCR, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România, 6 mai 1966. Fototeca online a comunismului românesc. cota:55/1966

Sâmbătă 11 martie 1989

Soarele răsare la ora 6.36 și apune la ora 18.15. Vremea este în general închisă. Cer temporar noros, mai accentuat în sudul și estul țării. Precipitații, mai ales sub formă de ploaie izolat în sud. Vânt de intensitate slabă până la moderată cu viteze între 35 și 55 km/h. Temperaturile minime se încadrează între minus șase și plus patru grade iar cele maxime între șase și 14 grade.

Vasile Oros scrie un text înflăcărat despre „noua și strălucita expresie a politicii profund umaniste a României, a președintelui Nicolae Ceaușescu pentru asigurarea păcii și securității în Europa.” Scuturat de toate zorzoanele hagiografice, este un text despre negocierile de la Viena asupra forțelor armate convenționale din Europa. Pentru Vasile Oros, considerentele și propunerile lui Ceaușescu privind dezarmarea, creșterea încrederii și securității europene ilustrează „înalta răspundere a partidului și statului nostru față de soarta păcii pe continent (...) consecvența cu care România acționează pentru asigurarea în Europa a unei atmosfere propice muncii pașnice și conlucrării între toate popoarele continentului.” Tocmai de aceea, spune politrucul Oros, Ceaușescu a binemeritat „renumele de erou al păcii.” Căci cum altfel ar putea fi calificat faptul că milita cu perseverență ca problemele eliminării armelor de distrugere în masă să fie tratate în strânsă legătură și cele două alianțe militare să se dezarmeze concomitent ca să ajunsă la o reducere a armamentelor și efectivelor militare cu 50% până în 2000. Gând la gând cu bucurie: G. Cochinescu scrie, în Scânteia tineretului, tot despre eroi și strălucita contribuție la teoria și practica revoluționară a lui Nicolae Ceaușescu, exaltând ingineria socială care a dat lumii omul nou „cea mai minunată ctitorie a epocii pe care-o făurim.” Epoca de înnoiri de după Congresul XIII, spune G. Cochinescu, a presupus „perpetuarea pe o nouă treaptă, superioară, a vastului proces de transformare revoluționară a societății (...)” iar „edificarea omului nou” era o consecință logică, „o necesitate obiectivă și definitorie a procesului revoluționar.” Cui trebuie să-i mulțumim? Firește, tot lui Ceaușescu a cărui întreagă operă „oferă excepționale definiri ale idealului moral și politic al omului nou ca personalitate multilateral dezvoltată. Personalitatea comunistului de omenie, a revoluționarului de profesie se făurește pe baza unei concepții științifice, materialist-dialectice și istorice despre lume și viață, a unui larg orizont de cunoaștere, cuprinzând tot ce au creat mai valoros știința și cultura națională și universală.” Omul de azi, mai spune gânditorul de la Scânteia tineretului, nu se poate afirma decât integrându-se în viața colectivității astfel că nu e de mirare că „Umanismul socialist concepe realizarea fericirii personale numai în condițiile fericirii întregului popor. Este o viziune profund realistă, dialectică după care, așa cum se subliniază în Programul partidului, personalitatea omului nu se topește în anonimat, ci se exprimă tot mai energic în cadrul generos al afirmării întregii națiuni.”

...însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră (...) ţara noastră este izolată în Europa
Scrisoarea celor șase

​Pe 11 martie posturile de radio Europa Liberă şi BBC au difuzat scrisoarea deschisă semnată de şase vechi cadre comuniste (Alexandru Bârlădeanu, Gheorghe Apostol, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu) în care este criticată politica regimului Ceauşescu. Cei șase spuneau că au decis să trimită această scrisoare într-o perioadă în care „însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa.” De ce se face vinovat? În ochii opiniei publice internaționale, de nerespectarea Actului final de la Helsinki, pe care Ceaușescu îl semnase. Pe plan intern, cetățenii îi reproșau nerespectarea Constituției, mai precis prin programul de sistematizare a satelor, prin interdicția de a avea legături cu străinii, prin distrugerea centrului istoric al Bucureștiului, construit într-o perioadă de sărăcie lucie și în pofida tuturor normelor de urbanism, prin poliția politică (pe care cei șase o consideră legitimă în măsura în care nu e îndreptată împotriva muncitorilor), prin încălcarea drepturilor muncii și prin violarea corespondenței. Cei șase îi atrag atenția că, în fapt, Constituția a fost suspendată și statul nu mai are un sistem legal. Nu funcționează niciunul dintre principiile clamate de el și de partid: planificarea sau politica agricolă. Statul însuși. Minoritățile etnice sunt forțate să emigreze din cauza politicii de asimilare forțată. „În sfârşit, se mai scrie în scrisoare, suntem îngrijoraţi profund că poziţia internaţională a României şi prestigiul ei scad cu repeziciune. După cum ştiţi, aceasta este demonstrată în mod concret de deciziile unui număr de ţări de a închide ambasadele lor la Bucureşti. Cel mai alarmant este că ambasade, ca cele ale Danemarcei, Norvegiei şi Portugaliei, au fost deja închise şi alte ar putea să urmeze.” Este posibil ca Răceanu, un personaj de fundal în anii stalinismului și ulterior marginalizat cu totul să fi fost convins să semneze de faptul că fiul său, diplomatul Mircea Răceanu fusese arestat de mai bine de o lună pentru înaltă trădare. Știrea arestării și condamnării lui Mircea Răceanu va fi făcută public imediat după ce scrisoarea a fost citită la radio. Nu e mai puțin adevărat că pe 9 martie Comisia pentru drepturile omului a ONU adoptase o rezoluţie cerând investigarea presupuselor încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti din România.

Însă cei șase nu sunt străini de păcatul originar al comunismului românesc, fiind înșiși părinții fondatori ai propagandei, profeți ai terorii și creatori ai sistemului de economie planificată. Alexandru Bârlădeanu (1911-1997) a fost unul dintre artizanii centralizării economiei în perioada postbelică. Membru supleant în Biroul Politic, membru al CPEx și apoi al Prezidiului permanent al Congresului IX, ba chiar și președintele Federației Române de Fotbal. A fost președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice. În conflict cu Elena Ceaușescu, și-a dat demisia din toate funcțiile. A fost membru al Academiei Române. Gh. Apostol (1913-2010) a avut o carieră similară: a fost președintele Confederației Generale a Muncii, al Consiliului general al sindicatelor, de două ori prim-vicepreședinte al Consiliului de miniștri și prim-secretar al CC al PMR. Membru în Biroul Politic și în prezidiul permanent al Comitetului Central, ministru, președinte UGSR și director al Direcției generale a rezervelor statului. Era chiar în competiție cu Ceaușescu ca succesor al lui Dej. A fost scos din funcție și până către sfârșitul anilor 1980 a fost ambasador în diverse state din America de Sud. Silviu Brucan (1916-2006) a fost mai înclinat către umanioare: s-a ocupat în ilegalitate de Scânteia drept pentru care a și făcut două zile de închisoare. A devenit după război secretar general de redacție și din paginile ziarului a cerut condamnarea la moarte a liderilor partidelor istorice. A făcut și pe profesorul de jurnalism deși nu terminase nici măcar gimnaziul. A fost apoi ambasador în Statele Unite și la ONU, apoi a reorganizat Radioteleviziunea, dar din 1966 a fost marginalizat. A făcut declarații la posturi de radio străine după revolta muncitorilor brașoveni în 1987, dar a putut plecat mai apoi șase luni în Statele Unite și la Moscova în 1988. Corneliu Mănescu (1916-2000) a fost șeful Diviziei politice superioare a Armatei. Apoi o vreme vicepreședintele Comitetului de Stat al Planificării. A fost militar cu gradul de general maior și ambasador în Ungaria. A devenit după aceea director al departamenului politici în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și, un an mai târziu (1961) a devenit ministru de Externe (până în 1972) și membru al Marii Adunări Naționale. A fost președinte al Adunării Generale ONU la cea de-a XXII-a sesiune a acesteia. Membru în CC al PCR, ambasador în Franța. Grigore Răceanu a deținut mai multe funcții minore în partid în perioada interbelică. În război s-a remarcat prin criticarea obedienței partidului față de URSS. După război a fost reprimit în partid dar, mai apoi, arestat ca dușman al poporului. A fost tatăl vitreg al lui Mircea Răceanu. În fine, Constantin Pârvulescu (1895-1992) a fost unul dintre fondatorii PCR, deputat în MAN, președinte al Marii Adunări Naționale de două ori, președinte al Comisie de Control a partidului, scos din partid pentru deviaționism pentru a fi reprimit și folosit ca mascotă de Ceaușescu până la Congresul al XII-lea unde a luat cuvântul cerând plenului ca Ceaușescu să nu mai fie reales pentru că punea interesele personale mai presus de cele ale partidului și țării. A fost scos din partid, acuzat de trădare, arestat la domiciliu. Mai puțin Pârvulescu, Apostol și Răceanu, toți au făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naționale.

Mircea Zaciu scrie în jurnalul său: „Explozia unei bombe, scrisoarea deschisă a celor șase. Comentariile curg. Nimic precis încă, dar lumea se declară reconfortată. Deși sunt niște brontozauri, majoritatea compromiși prin folosirea (illo tempore) abuzivă a puterii, foști staliniști ei înșiși, e vorba totuși de vârfuri ale fostei nomenclaturi și s-ar putea ca ei să fie doar împinși în față iar cele două treimi ale icebergului să nu fie încă vizibile.”

I.D. Sârbu scria în Jurnalul său într-o notă datată cu exactitate, cum rareori o face în acesta pagini: „În condiții normale, reacția față de abuzurile unui dictator, devenit satrap, tiran sau împărat de tip african se manifestă în etape. Mai întâi îl critică familia, apoi apropiații colaboratori. Urmează opinia publică, presa, străinătatea. La noi, toate etapele fiind sărite sau arse, cea mai severă critică apare (mult după miezul nopții) din partea unor boșorogi, foști tovarăși de luptă și carieră, în perioada cea mai neagră a dictaturii comuniste. Se invocă încălcarea Constituției, abuzul de putere, pierderea prestigiului internațional, exportul de alimente, dărâmarea satelor - exact acele rele ce au început, ca metodă și scop, pe vreme când cei ce protestează acum erau în posturi grele, fiind coautorii dictaturii pe care astăzi vor s-o dărâme. O revoluție de palat? O manevră Kremlină? Vom vedea. Important mi se pare a fi ca, indiferent prin cine și cu ce mijloace, Adevărul poporului să ajungă să vorbească popoarelor. Restul va veni de la sine. Fiecare pasăre pre limba ei piere.”

Iar Liviu Antonesei, în „Jurnal din anii ciumei” (1987-1989), analizează actele de disidență ale lui Dan Deșliu și Mircea Dinescu și trage concluzia: „Bineînțeles că reacțiile celor doi poeți sunt și ele exemplare și mai mult decât utile într-o eventuală tentativă de emancipare a intelectualilor - sau măcar a scriitorilor - dar nu cred să aibă forța de impact a scrisorii „celor șase”. Asta e situația - și în țară, dar și în străinătate, o luare de atitudine ce vine din interiorul sistemului are mai multe șanse să fie ascultată decât una emisă din afara lui. Important ar fi ca exemplul lor să fie urmat de oameni care chiar fac parte, în acest moment din aparat. Or, tocmai asta e problema - există oameni dispuși să facă asta în interiorul acestuia? În spatele celor șase stă oare o fracțiune din partid? Dacă da, ce fel de fracțiune, pentru că totuși semnatarii sunt din vechea gardă stalinistă.” Oricum Antonesei este mai degrabă sceptic pentru că susține el, cei șase nu sunt „nici copii, nici romantici” și nu au scris și semnat scrisoarea într-un fel de exorcizare a păcatelor tinereții. „Am impresia că fac niște jocuri mult mai mari decât putem înțelege noi, oamenii obișnuiți. S-ar putea ca nici Fuehrerul și echipa sa să nu înțeleagă mare lucru!” oftează în final poetul.

Dan Drăgulescu face în Scânteia o radiografie entuziastă a județului Vrancea. În județ, spune el, s-au construit 34 000 de apartamente în ultimii 24 de ani și doar în 1989 urmau să fie terminate 1700 de apartamente, „multe dintre ele aflându-se acum în lucru. Pe planșetele arhitecților se află noi ansambluri de locuințe ale anului 1990.” De asemeni, exclamă cu încântare ziaristul, „în etapa de masă a actualei ediții a Festivalului național Cântarea României își dispută întâietatea 106917 artiști amatori constituiți în 5500 de formații și cercuri de creație și interpretare artistică.” Vrânceni râd, cântă și dansează dar și muncesc: dovadă, Canalul magistral Siret-Bărăgan. „Constructorii și-au concentrat forțele pe primii cinci kilometri de lucrare în vederea utilizării acestui traseu încă din acest an.”

În marile centre universitare a început, în organizarea Consiliului UASCR și Ministerului Educației și Învățământului etapa finală a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului artei și creației studențești. Festivalul este integrat celorlalte manifestări dedicate Congresului XIV și celei de-a 45-a aniversări a „victoriei revoluiei de eliberare socială și națională”etc. etc. și antrenează peste 5000 de formații, interpreți și tineri creatori studenți. Manifestările științifice, politico-ideologice și cultural-educative din cadrul Festivalului, spune Agerpres, vor contribui la amplificarea și punerea în valoare a creației tehnico-științifice, artistice și interpretative a studenților prin stimularea valorificării talentului creator, a pasiunii pentru știință, tehnică și cultură a acestora.

Ce se mai vinde? „ICS Mărfuri industriale Sibiu anunță licitația autoturismelor: Volkswagen Passat preț strigare 70 000 lei, Volkswagen Passat , preț strigare 70 000 lei, BMW preț strigare 65 000 lei, Opel Cadet preț strigare 35 000 lei, Trabant 601 preț strigare 29 200 lei, Wartburg 353, preț strigare 31 500 lei, pentru data de 24 martie 1989, la Magazinul Consignația din Sibiu” „haine piele maro bărbat-damă, rochii deosebite, 44-46, casetofoane Panasonic și Sharp, covor de perete.” „Cățel Brack german păr scurt, cu pedigree” „două fotolii, canapea, masă rotundă, frigider mare, minicalculator” „Cinecameră și proiector, normal și Super 8, fotoaparate diferite formate, filtre, trusă foto Zorki, accesorii foto.”

Se cumpără „mulinete, lansete, videocasete sigilate, televizor color, toate marcă deosebită” „pianină placă bronz, corzi încrucișate, mecanică engleză, marcă deosebită, stare foarte bună” „geamantane aluminiu, încăpătoare. Vând clăpari 47 Nordica, mobilă neagră comandă, sufragerie, dormitor” „Lentile +9 și +12 colorate, microfon marcă deosebită; cameră central, separată cu chiuvetă și calorifer, pantofi bărbătești 43 cu talpă EPA noi” „Monument funerar”

„În vederea realizării filmului Pentru culorile Patriei se organizează în ziua de 13 martie 1989, o vizionare cu fetițe gemene între șase și opt ani, la sediul echipei din strada Ilie Pintilie 58-60.”

La televizor, Telexul la ora 13, apoi la 13.05 La sfârșit de săptămână, emisiune de divertisment. La 14.45, Săptămâna politică. Programul se închide la ora 15 pentru a se redeschide la 19 cu Telejurnalul. Urmează, la 19.25 Sub tricolor, sub roșu steag, Versuri patriotice, revoluționare (color). La 19.35 se transmite Teleenciclopedia iar la 20.05 Tangoul veșnic tânăr. La 20.55 filmul artistic (color) Suntem cinci. Producție RDG. La 22.20 Telejurnalul după care programul se închide.

19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
1989

Subscribe

Abonează-te
XS
SM
MD
LG