Vineri 17 martie 1989
Soarele răsare la ora 6.25 și apune la ora 18.24. Vremea va fi caldă cu cer variabil. Înnorări mai accentuate în vest și nord. Acolo, în zone limitate, va ploua slab. Noaptea și dimineața se va produce pe alocuri ceață. Maximele termice se vor situa între opt și 18 grade iar minimele între zero și opt grade.
În ziarul francez Libération este publicat un interviu cu Mircea Dinescu realizat cândva în februarie. Textul, în lectura lui Virgil Ierunca şi Alain Paruit, este difuzat în aceeaşi zi în cadrul emisiunii Actualitatea culturală românească, de la Radio Europa Liberă. În interviu, Mircea Dinescu spune că, într-o perioadă în care Occidentul încearcă să găsească alături de oficialii de la Moscova (mai precis de Mihail Gorbaciov) o modalitate de a locui în „Casa comună europeană”, aceasta are o fereastră oarbă reprezentată de România. Conducerea actuală a României a reușit să transforme așa-zisa „insulă de latinitate pierdută într-o mare de slavi” într-o insulă veritabilă, „aflată într-o izolare mai degrabă existențială decât lingvistică.” În loc să le ofere românilor măcar glasnost și perestroika, conducătorii țării îi condamnă pe români la maoism și faraonism nord-coreean. Îl acuza pe Ceaușescu, așa cum o făcuseră și cei șase politruci staliniști în scrisoarea din 12 martie, de încălcarea Constituției și spune că din pricina conducătorului ei România a intrat în irealitate, a devenit „țara absurdului multilateral dezvoltat”. Poliția și justiția sunt folosite pentru a intimida populația și nu e de mirare că românii sunt permanent terorizați de Securitate. Mai spunea și că intelectualitatea a decăzut din pricina conducătorilor care se imaginează atotștiutori, deși sunt doar niște colecționari de doctorate și titluri acedemice. De fapt, spune Dinescu, probabil că ei „sunt mai titrați în istoria fotbalului decât în istoria marxismului.” Intelectualii sunt siliți să hiberneze substituiți de surogate culturale cum ar fi Festivalul Cântarea României. Vântul naționalismului usucă totul în cale. La fel și foamea, denumită pompos „alimentație științifică și rațională.” Politicile lui Ceaușescu au golit satele românești și i-au silit pe reprezentanții minorităților etnice să emigreze în masă. „E un singur răspuns pentru toate problemele. Ne rugăm ca el să moară, pentru ca starea de lucruri să se îmbunătățească”. Era cea mai recentă atitudine de frondă a poetului care încă din 1988, prin declarații făcute în cadrul unui interviu dat la Radio Moscova și în cadrul unui congres din Berlin criticase dur sistemul comunist și conducerea de la București. Cu doar câteva zile înainte, în 14 martie, stând la masă cu Dan Deșliu în Casa Scriitorilor, își dă seama că o farfurie avea un sistem de ascultare și scrie pornind de la aceasta un protest adresat președintelui Uniunii Scriitorilor, D.R. Popescu. Protestul, scris pe un ton polemic, în fapt o satiră, nu este gustat de oficialii Uniunii. Este dat afară din redacția României literare invocându-se faptul că poetul avea relații cu ambasade străine fără acordul conducerii Uniunii. Este exclus din partid şi arestat la domiciliu. Atât el, cât și soția sa nu mai au drept de semnătură.
În aceeași zi, Dan Deșliu declanșează greva foamei în semn de protest față de perchezițiilor abuzive ale locuinței sale. Abia la începutul lui aprilie se va afla în Occident de protestul lui. După o întreagă istorie de poet proletcultist, Deșliu își depune carnetul de partid la sfârșitul lui 1980. În 1982 a fost dintre puținii care s-au solidarizat cu scrisoarea Doinei Cornea despre statutul intelectualilor citită de Radio Europa Liberă. În martie 1989, a trimis o scrisoare la Europa Liberă despre „absurdul multilateral dezvoltat”. Scrisoarea va fi citită din 5 aprilie și la Voice of America în serial. El spunea în această scrisoare: „În numele poporului, tot felul de abuzuri – încălcarea legii, violarea Constituţiei şi a coespondenţei private, şi neîndeplinirea deliberată a obligaţiilor asumate în cadrul convenţiilor internaţionale – sunt perpetuate. În mintea ta, Constituţia României nu e mai mult decât o bucată de hârtie? Aşa bănuiesc că e, pentru că altfel buldozerele nu ar da zi şi noapte peste casele şi curţile atâtor proprietari privaţi. Ai făcut ca frica să domnească peste toţi. Ai reuşit să îi terorizezi pe toţi şi totuşi vrei... să fii cel mai iubit. Imposibil: frica şi iubirea nu merg împreună.” Îi amintea apoi de persecutarea Doinea Cornea și asasinarea lui Gheorghe Ursu de Securitate și spunea că într-un climat de teroare creatorii nu puteau supraviețui pentru că ar fi trebuit să demaște „trista realitate a vieții”. Pe 14 martie scriitorul a fost atacat și bătut profesionist în apropiere de Uniunea Scriitorilor. Tot atunci i-a fost furată servieta. Pe 16 martie apartamentul lui a fost percheziționat de Miliție și poetul a fost acuzat de trafic cu cafea boabe.
Ziarul Scânteia scrie un text avertisment: „Respectarea strictă a legilor țării - atitudine combativă, fermă față de orice act care prejudiciază interesele poporului, ale statului nostru socialist.” În preambul identifică poporul și statul cu persoana lui Ceaușescu, așadar era clar pe cine prejudicia încălcarea legilor. Toate cuceririle de după Congresul al IX-lea ar putea fi pierdute fără simț patriotic și dăruire. „Nu trebuie să uităm niciun moment că, așa cum arată realitatea, nu au dispărut încercările unor cercuri reacționare de a promova atitudini ostile, antisocialiste, antiromânești, de a lovi în interesele poporului, ale statului nostru socialist,” avertizează anonimul semnatar al acestui apel-avertisment pentru a adăuga cu ochii ațintiți către cei care publicaseră recent scrisori critice la adresa partidului, securității și a lui Ceaușescu personal, că „legea este unanim obligatorie, respectarea întocmai și cu consecvență a prevederilor ei constituind o cerință indiscutabilă; cine nesocotește prevederile legii, cine se situează în afara cadrului legal, indiferent cine este, ce funcție îndeplinește, se situează, de fapt, pe poziții contrare societății, cauzei dezvoltării și perfecționării orânduirii socialiste.” Toate legile sunt vitale îndeosebi cele referitoare la asigurarea secretului de stat, apărarea și păstrarea lui în siguranță. De aceea articolul îndeamnă la întărirea vigilenței revoluționare, o ascuțire a intransigenței și grijii cu care „este respectat cadrul legal care apără secretul de stat”. Atacurile și criticile împotriva sistemului ar fi, se susține în text, un preambul al atentatelor la independență și suveranitate, la avuția națională. Mereu acestea ar fi fost precedate de „sloganuri perfide, înșelătoare care invită la liberalism, la anarhie, la nesupunere față de legi, preluate de unii din penibilă naivitate sau cu rea-credință de elemente trădătoare. Lecțiile istoriei nu trebuie uitate, chiar atunci când intențiile necinstite adoptă măști noi.” Și, pentru a fi mai clar unde bate, vituperează: „Ce legătură poate să existe între pretinse drepturi ale omului, invocate de propaganda ostilă, imperialistă, cu scopul amestecului în treburile interne și reglementările legale menite să apere avuția națională, interesele întregului popor, dreptul său de a-și făuri liber, independent propriul destin?” De fapt, subliniază anonimul autor, adevăratele drepturi ale omului - „cum sunt cele la libertate socială, la activitate creatoare, la muncă și învățătură, la existență și viață demnă”- se apără doar prin aplicarea fără crâcnire a legilor. Aceasta este expresia firească a unității dintre clasa muncitoare, țărănime și intelectualitate, a întregului popor. Este cu atât mai condamnabil moral, politic, civic și juridic ca, în acest context de democrație populară, să încalci legile țării, să denigrezi marile înfăptuiri ale poporului, „atitudini care, în ultimă instanță, dezvăluie reaua voință, calomnia, trădarea cauzei revoluționare.” De aceea, pentru asigurarea deplinei legalități, trebuie să crească vigilența și combativitatea revoluționară, astfel că spiritul revoluționar trebuie menținut treaz cu orice chip. „În acest sens, organizațiile de partid, de masă și obștești, toate organismele ce fac parte din FDUS sunt chemate să inițieze și să desfășoare cu regularitate acțiuni de popularizare a legislației... asigurând astfel, în fiecare colectiv, un climat al legalității socialiste, de vigilență și combativitate, de afirmare a spiritului revoluționar, patriotic.”
Anica Florescu a fost printre brigadierii care muncesc la sistematizarea Argeșului. Se află acolo încă de la prima oră a dimineții, când „Tricolorul”, „intonat de opt sute de glasuri tinere, trezește din visarea sa de secole bătrâna pădure de stejari de la Cornetu,” loc pe care visătoarea ziarista îl leagă de victoriile lui Mihai Viteazu și unde acum se află tabăra Stejaru a șantierului înființat cu trei ani în urmă. Anica Florescu îl întreabă pe adjunctul comandantului de șantier, Ștefan Șooș, cine sunt tinerii aceștia. „Sunt tineri din uzinele și fabricile Capitalei, tineri din sectorul 1, care preiau ștafeta muncii pe șantier de la tinerii din sectorul 2 al Capitalei.” Aceste organizații răspundeau chemării CC al UTC „pentru finalizarea mai rapidă a unor obiective importante preluate spre execuție de către tineri.” Fiecare sector a trebuit să furnizeze lunar câte patru sute de oameni, în general tineri muncitori din Capitală. Ziarista participă chiar la acest schimb de ștafetă. Sunt evidențiați cei mai muncitori dintre muncitori, se dau diplome de onoare brigăzilor fruntașe, brigadierilor fruntași. Gheorghe Drăgici, comandantul brigăzii de la Mecanică Fină, spune că pe șantier a montat dale prefabricate, a turnat betoane, a executat corecții la taluz, a încărcat și descărcat materiale, „pe scurt, am efectuat toată gama de lucrări menită să înlesnească înaintarea constructorilor calificați, adică a celor mai buni dintre noi toți, brigadierii Șantierului național al tineretului.” Pe șantier lucrau circa 2000 de brigadieri constructori, care au fost și la celelalte „magistrale albastre Canalul Dunăre-Marea Neagră și Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari” - cărora li se adaugă cei 450 de elevi aflați în practică (din județele Brăila, Bihor, Olt, Neamț și Suceava) precum și eroii acestor zile, tineri din uzinele și fabricile bucureștene. Tânărul Nicolae Bardici, frezor la Întreprinderea de utilaj chimic Grivița Roșie făcea un aprig legământ: „Vom face totul pentru a putea să ne mândri, pe merit, mai târziu, că noua magistrală albastră s-a construit și cu efortul nostru, că am pus și noi vis și faptă la temelia ei.” Printre acești tineri se află și Nicolae Boian, maistru la Conect și fost brigadier pe șantierul de la Bumbești-Livezeni, în 1948. „Are sufletul tânăr, brațul puternic, are autoritatea omului care a pregătit temeinic serii și serii de muncitori și are nesecat elanul cu care cu zeci de ani în urmă, a pășit în rândul brigadierilor.” Are în buzunar, simbolic, ambele carnete de brigadier: cel din 1948 și cel din 1989. „Aduc aici la Argeș și Dâmbovița, prin munca mea, ștafeta muncii tinerilor brigadieri de acum patru decenii și ceva.” Cum să nu exulte ziarista vânzând acest spectacol patriotic? „Moment de înaltă semnificație, vorbind patetic despre faptul că viitorul comunist al patriei are chipul mândru și frumos al tinerei generații, prezentă cu întreaga sa forță de creație pe înaltele schele ale construcției noii noastre vieți.”
Mihail Dumitrescu vizitează Combinatul de la Călărași exclamând fericit și, poate, pripit în paginile Scânteii: „Revirimentul a început!” Combinatul ar trebui să furnizeze 10% din oțelul de care are nevoie țara dar pentru asta are nevoie de cocs. Dar prima baterie de cocsificare funcționează din 1986 și a ajuns la doar la 70% din capacitate pentru că nu au intrat încă în ciclul de producție unele instalații. Pentru că nu a lucrat la întreaga capacitate, uzina a prejudiciat economia națională cu peste 100 de mii de tone de cocs. Inginerul Silviu Pasăre, șeful secției cocsificare, spune că planul nu a putut fi realizat din cauza deficiențelor de organizare. „Aș dori să subliniez mai întâi lipsa de experiență și pregătire profesională pentru această meserie extrem de pretențioasă,” își face el autocritica, după cum îl obliga codul de bune maniere al partidului. Orice greșeală costă, explică inginerul, și faptul că meseria de cocsar este grea nu a ușurat situația. Vin mulți, rămân puțini. De asemenea, în 1988 s-au înregistrat peste 70 de ore de absențe nemotivate „pentru fiecare om al muncii” dar și „neajunsuri în supravegherea și întreținerea instalațiilor și mașinilor”, în special a benzilor transportoare. Alte cauze au fost calitatea proastă a cărbunelui și livrarea lui haotică. Haotică și insuficientă. Au lipsit, de asemenea, piese de schimb care nu au sosit de la furnizori deși contractele au fost încheiate la timp. Cristian Pârvan, inginerul șef al Combinatului siderurgic Călărași, îi spunea reporterului Scânteii că mai sunt de pus în funcțiune trei instalații: cea de stingere uscată a cocsului, cea de producere a sulfului și cea de distilare a gudroanelor. Ele nu pot fi puse în funcțiune din diverse motive: fie nu s-au încheiat probele tehnice, fie lipsesc diverși reactivi, fie pur și simplu lucrările sunt cu mult în urma planului „deoarece o parte din utilajele contractate cu patru cinci ani în urmă și care ar fi trebuit să fie livrate în 1987 și 1988 nu au sosit nici până în prezent...” Combinatul, construit pe aproape șapte sute de hectare de teren agricol, nu a funcționat niciodată la mai mult de 10 la sută din capacitate. Cocseria construită în 1986 a fost închisă în 1998. Combinatul a intrat oficial în faliment în 2005. El a fost vândut bucată cu bată la fier vechi.
Vasile Neagoe scrie în Scânteia tineretului despre faptul că minerii de la Mina Baia Sprie candidează la titlul de Erou al Muncii Socialiste care ar putea să le scape, totuși, printre degetele de la picioare dintr-un motiv special: minerii nu au cizmele de protecție necesare. Ar avea nevoie cam de două perechi anual însă „cizmele sosesc aici în cantitate insuficientă și cu multe deficiențe de calitate.” Ziaristul dedică mai apoi un soi de poem în proză cizmelor minerești: „Cizmele pentru mineri nu sunt ca oricare altele. Ele trebuie să fie mai solide, să aibă un bombeu mai puternic (ar fi de dorit ca el să fie armat cu metal). Cizmele de protecție pentru mineri sunt cizme care trebuie să suporte un efort fizic deosebit în condițiile contactului permanent cu roca dură a muntelui. Cele mai bune cizme din piele nu ar rezista în aceste condiții decât câteva zile.” Directorul Bazei județene de aprovizionare tehnico-materială, Pavel Mureșan, spune că nu ei sunt de vină, pentru că ei au făcut cererea pentru necesarul de cizme, dar nu s-au putut încheia contractele cu Centrala pielăriei, cauciucului și încălțămintei din București decât pentru ceva mai puțin decât jumătate din acest necesar. Nu altfel au stat lucrurile cu un an înainte când doar jumătate din cizmele necesare au ajuns la mineri. De fapt, pare-se că întreprinderile de specialitate nu sunt capabile să furnizeze ceva de calitate. „Am sondat 800 de perechi și am găsit 400 găurite. Erau cizme noi, din depozit,” spune inginerul Nicolae Urdan, director de producție în Centrala minereurilor din Baia Mare care adaugă că probleme sunt aceleași de cinci ani. Unii rău-voitori de la fabricile producătoare au avansat ipoteza că cizmele se sparg pentru că minerii le folosesc și în afara orelor de lucru în subteran ceea ce ar duce la scurtarea perioadei de garanție. Vasile Neagoe spune că problema trebuie rezolvată pentru că istoria ne spune că interesul general ne vine prin „galeriile minelor de unde ne vin metalele, nemetalele, cărbunii și atâtea alte elemente și substanțe fără de care societatea actuală nu ar exista.” Cu siguranță când spunea „interesul general” nu se gândea la zecile de mii de deținuți politici care au pierit, evident fără cizme, în aceste galerii.
Mircea Zaciu scrie în Jurnalul său:„Zi bramburită. Ascultat scrisoarea lui Dan Deșliu, foarte dură: absurdul multilateral dezvoltat. Președintele, care-și închipuie că e proprietarul întregii țări. Îi recunosc tonusul și verva din intervențiile la Consiliul Uniunii, care nu difereau prea mult dar, e drept, nici nu erau date publicității apoi. Aflu despre o scrisoare similară a lui Mircea Dinescu și de interviul lui din Liberation care se va difuza. Încolo, știri proaste: toți cei șase ar fi arestați pur și simplu. Alți foști demnitari din timpul lui Gheorghiu-Dej, sever supravegheați, cu milițian la poartă, ca Doina Cornea, care-l avea demult. La București, o ședință extraordinară a Biroului - poate ca să fixeze strategia represiunii? Unii speră în mod nebunesc că la ședință C. va întâmpina rezistență. Aș!
Programul TV începe la 19 cu Telejurnalul și continuă la 19.25 cu Tezele și orientările formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu - program de muncă și acțiune revoluționară. Apoi, la 19.45, România în lume (color) urmată de Copiii cântă patria și partidul (color) Program muzical-literar-coregrafic. La 20.25 Învățământ, cercetare, producție (color). La 20.45 Rolul familiei în societatea noastră (color) La 21.05 Cinecluburile - prezență activă în munca politico-educativă (color). La 21.20 Univers, materie, viață. Emisiune de educație materialist-științifică. (color) La 21.50 Telejurnal. Programul se încheie la ora 22.
La Opera Română este reprezentație cu Lacul lebedelor. La Teatrul de Operetă, Mamzelle Nitouche. Teatrul Lucia Sturdza Bulandra găzduiește, în continuare, Teatrul din Sf. Gheorghe cu piesa Duel la curte (sala din Schitu Măgureanu). Teatrul de Comedie are în program Scaiul. La Nottara (sala Magheru) Micul infern și la Sala Studio, Complotul miliardarilor. La Giulești, Cursa de Viena (Sala Majestic) și Discuție fără martori (Sala Giulești). La Teatrul Mic, Cameristele iar la Teatrul Foarte Mic, Goethe mi-a spus. La Teatrul C. Tănase este programat la sala Savoy, spectacolul Savoy, Savoy și la sala Victoria, Varietăți și Moda 1989. IATC joacă la Studioul Casandra, Mobilă și durere.
