Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 19 ianuarie 1989


Omagiu pictat de Eugen Palade și reprodus de ziare. Nu puteau lipsi ofrandele artistice în zilele aniversării celor doi Ceaușești

Joi 19 martie 1989

Soarele răsare la ora 7.47 și apune la ora 17.06

Temperatura aerului va scădea mai ales în nord și nord-est. Vremea va fi însă mai caldă ca de obicei și cerul parțial noros. Vor cădea precipitații slabe (burniță, ploaie sau ninsoare în nord și nord-est) Temperaturi maxime între 0 și 8 grade, izolat mai coborâte în depresiunile intramontane și în nord-est.

Continuă campania de convingere a oamenilor să coopereze în vederea realizării recensământului animalelor din ferme și gospodării (între 20 și 28 ianuarie). Liliana Antonaru, director general adjunct în Ministerul Agriculturii, spune pe prima pagină a României libere că recensământul reprezintă o componentă de bază în realizarea sarcinilor prevăzute în Planul de dezvoltare a agriculturii pe 1989, a obiectivelor noii revoluții agrare. Partidul e nemulțumit de mersul zootehniei iar politruca de la Agricultură spune că „având permanent în față orientările și indicațiile clare formulate de secretarul general al partidului, toți lucrătorii din acest sector, de la crescător la specialist, animați de dorința de a le transpune în practică sunt ferm hotărâți să folosească întreaga capacitate organizatorică și cunoștințele tehnice dobândite pentru schimbarea radicală a situației actuale.” Radicală! Astfel că se va acționa pe mai multe direcții: se va intensifica exploatarea pajiștilor naturale și se va asigura baza materială pentru desfășurarea normală a reproducției al cărei scop final este sporirea natalității și a prolificității. Partidul e obsedat de natalitate.

În Scânteia tineretului, Șerban Cionof laudă Expunerea din 13 ianuarie, pentru spiritul viu, novator, consecvent revoluționar în care rezolvă Ceaușescu direcțiile fundamentale ale procesului de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate. Secretarul general PCR are „o capacitate uriașă de a opera o profundă analiză teoretică și de a da o interpretare adecvată a realităților, de a rupe cu șabloanele și cu tezele perimate care erau doar reflexul unor tendințe de ploconire și servilism, de preluare mimetică a unor așa zise modele universal-valabile.”

Un exemplu concret cum schimbă partidul vechiul cu noul: G. Inoan redactează, în Scânteia tineretului, procesul verbal al adunării de dare de seamă și alegeri a Organizației UTC nr. 2, o radiografie involuntar-comică a protocolului (convocarea, stabilirea ordinii de zi, desfășurarea conform tipicului) și a relațiilor din cadrul unei colectivități de castă ideologică. Darea de seamă, scrisă pe ton de proces verbal, se însuflețește doar când descrie puternicul avânt care-i animă pe toți în așteptarea celui de-al XIV-lea Congres PCR. Textul redă și un mic proces de înfierare a colegilor care nu se implică în viața organizației, aceștia făcându-și autocritica și luându-și angajamentul în cel mai pur stil stalinist „să facă totul” să participe mai mult la realizarea obiectivelor și la activitatea tehnico-științifică, cultural-educativă și sportivă a organizației. Așadar în realitate vechiul se schimbă cu mai vechiul.

S. Mircescu anunță în România liberă că în acest an va fi finalizat noul drum de centură al Capitalei. Mai e o ultimă porțiune, tronsonul dintre comunele Chitila și Dragomirești. Mihai Băncilă, inginer șef în Primăria Capitalei, îi spune jurnalistului că „Muncitorii de pe acest șantier depun eforturi susținute pentru a executa în bune condiții aceste lucrări, angajându-se să le încheie până la 23 august 1989.”

Jurnalul lui Gheorghe Leahu, arhitect care se confrunta zi de zi cu demolările ceaușiste
Jurnalul lui Gheorghe Leahu, arhitect care se confrunta zi de zi cu demolările ceaușiste

​Arhitectul Gheorghe Leahu scria în Jurnalul său: „Astăzi, când mă îndreptam către stația de metrou Victoriei, plecând de la slujbă spre casă, o mare de praf sau ceață sau fum închidea orizontul în toată Piața Victoriei. Când m-am apropiat, m-am dumirit... se dărâmau criminal, cu ură, cu cele mai distrugătoare mijloace tehnice, cele două case boierești, vile cu turn și foișoare, situate în vârful de intersectare a Căii Victoriei cu Bulevardul Ana Ipătescu (Lascăr Catargiu, azi, n.m. S.Ș.). Două palate splendide, solide, făcând parte organic din arhitectura de valoare unică a Bd.Ana Ipărescu se dărâmau, se demolau, pentru a face loc indicației lui: în locul lor, un bloc cu 9-14 etaje, uriaș, hidos, nelegat de specificul zonei, trântit cu brutalitate, cu aroganță de stăpâni absoluți și de despoți în acest punct al orașului.

Călătorii, așteptând metroul, țineau batiste la gură și la nas... sus era prăpădul, jos efectul.​

Când am coborât în stația de metrou, praful înecăcios era gros până la sufocare, la fiecare cădere a zidurilor de sus, trâmbe de praf pătrundeau ca o suflare de balaur, inundând tunelul metroului. Călătorii, așteptând metroul, țineau batiste la gură și la nas... sus era prăpădul, jos efectul.”

La rubrica de Opinii din România liberă un grup de cetățeni de pe strada Fizicienilor din București se plânge de problemele cu canalizarea. Antrepriza de Construcții Montaj 6 a lăsat blocurile fără racordul la canalizare astfel că subsolurile sunt în permanență pline cu apă și mizerii. Locatarii acelor blocuri se plâng că nu vine nimeni să repare pentru că lucrarea nu a fost preluată de la constructor „tocmai din cauza construcției greșite. Din această dispută noi, locatarii, suntem cei ce suferim consecințele. În momentul de față, subsolurile sunt pline de apă.” De asemeni, o altă scrisoare consemnează faptul că o felicitare trimisă de 25 decembrie de pe Titulescu pe Ana Ipătescu (adică la 20 de minute de mers pe jos) a făcut 16 zile, „ghinionista scrisoare parcurgând cam 125 de metri pe zi.”

„Cultul muncii se formează și se dezvoltă mai ales în procesul muncii,” scrie Scânteia, concluzionînd că școala producției este cea mai bună școală. Desigur, sunt mai multe metode pentru a cultiva dragostea față de muncă, spune Lazăr Băciuță, politruc local și interlocutor al redactorului, „în familie, în grădinițe și școli, în organizațiile de copii și tineret, apoi în organizațiile de partid și obștești, prin teatru și film, prin propagandă audiovizuală, radio și TV etc.etc. Realitatea arată că totuși cultul muncii se formează și se dezvoltă cu mai mare eficiență mai ales în câmpul muncii.”

Sergiu Andon inaugurează în paginile Scânteii „Scrisori comentate”, o rubrică de dialog cu cititorii cărora li se promite că „spațiul va fi rezervat problemelor etice, sociale, dezbaterii pe viu a comportării în societate.” Prima scrisoare discutată în cadrul noii rubrici este a lui Marius Moraru, decrețel în vârstă de douăzeci de ani (născut în 1968). Fusese abandonat în orfelinat, uitat, abuzat iar redactorul Scânteii îl căinează patetic spunând că are tot dreptul să fie dezamăgit de familia care l-a abandonat. Băiatul încercase să dea de mama lui care însă, după ce a găsit-o, i-a tras două palme spunându-i: Așadar, tu ești cel care m-a dat pe mâna Miliției. Nu-l voia pentru că mai avea trei copii pe care nici nu știa cum să-i crească. Marius a mai încercat s-o caute trei ani mai târziu însă mama lui nu voia să știe de el. Să uiți adresa asta! i-a spus concubinul mamei dându-l afară. Sergiu Andon îl consolează bărbătește: „Este grea încercarea, dar suntem alături de tine. Ai încredere în tine, ai încredere în oameni, De partea ta este totul, și în primul rând felul deschis, frontal de a privi existența.”

În Contemporanul Dem Niculescu consemnează entuziasmat apariția volumului Urare din inima țării „sincere și înflăcărat omagiu adresat de poeți de pe toate meleagurile patriei tovarășei Elena Ceaușescu, eminent om de știință” etc.etc. urări rostite „cu glas emoționat”, „cu stimă” și mândrie. Și citează consistent din aceste semne vii „ale dragostei și recunoștinței întregii suflări românești. avântate în amplul proces de făurire al societății socialiste multilateral dezvoltate: „Cu viața sa de-a pururi pentru Țară/Ca om politic și savant distins/Din gândul său pe rând se luminară/Destinele pe-al patriei cuprins.” Căci, ne asigură recenzentul, cu toții se îndreaptă pioși și recunoscători cu sufletul și gândul către „conducătorii națiunii care, cu clarviziune și dăruire revoluționară, ne călăuzesc pe drumul socialismului și comunismului.„(...) Vă fie viața lungă și senină/lângă Eroul Țării - primăvara,/ Când florile se-mbracă în lumină/Mulți ani! Vă adresează-ntreaga Țară.” Final poetic cu care însuși cronicarul nu are cum să nu fie de acord: „Omagiul poeților este în deplină consonanță cu omagiul întregii Națiuni.”

Criticul Mircea Zaciu povestește cum s-a trezit Eugen Uricaru că i-a fost scoasă o carte de nuvele din planul editurii Eminescu de pixul și capriciile propagandistice ale lui Mihai Dulea, vicepreședintele Consiliului Culturii și Educației Socialiste (CCES) și cenzorul șef al literaturii și cinematografiei din acea perioadă. Uricaru ar fi trebuit să predea un roman dar după ce l-a scris acesta i-a fost respins pentru că nu era „pe linie.” Prozatorul s-a gândit că-l poate înlocui cu un volum de proză scurtă. Dulea a tăiat însă și noul titlu de pe listă spunând că Uricaru să facă bine să scrie un roman de actualitate. După aceea Dulea e de negăsit iar Mircea Zaciu, la care Uricaru face apel să-l ajute, îi spune că nu are pe nimeni, că toți cei care s-au procopsit prin Consiliul Culturii se fac că nu-l bagă în seamă. Uricaru a fost mai târziu șeful Uniunii Scriitorilor și CNSAS i-a găsit un dosar de informator la Securitate. Mircea Zaciu încheie nota din 19 ianuarie 1989 spunând: „Zi pierdută să ajung la un nivel de plutire, să pun un minim de ordine în hârtii, dacă nu pot în mine.”

Ioan Totu, ministrul român de externe, a prezentat punctul de vedere al României referitor la „edificarea securității și întărirea cooperării în Europa” pentru a explica de ce nu vrea România să aplice prevederile Acordului CSCE semnat la încheierea lucrărilor Reuniunii de la Viena. România vrea cooperare însă are obiecții serioase împotriva amestecului în treburile interne ale statelor semnatare. „Considerăm că reafirmarea în documentul final a necesității respectării dreptului fiecărui stat de a-și alege și dezvolta în mod liber sistemul său politic, social, economic și cultural răspunde unei cerințe fundamentale a cooperării și întăririi securității în Europa (...)” În ceea ce privește drepturile omului, Totu spune că ar dori „ca problemele sociale ale liibertăților democratice, ale drepturilor gfundamentale, ale tuturor oamenilor, inclusiv ale naționalităților, să fie soluționate în toate țările cel puțin la nivelul la care au fost rezolvate și asigurate în România. Aceasta ar constitui un mare pas înainte spre echitate, spre progresul și prosperitatea tuturor popoarelor, spre colaborare și pace.” Pe scurt, România vrea pace. Conform termenilor stabiliți de ea.

Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de artizan al păcii mondiale, îl primește pe Faruk Kaddoumi, șeful Departamentului politic al Organizației pentru Eliberarea Palestinei. Au schimbat saluturi călduroase, tovărășești. OEP i-a transmis mulțumiri și profunda recunoștință a conducerii OEP pentru sprijinul consecvent acordat de poporul român, personal de președintele Nicolae Ceaușescu, luptei poporului palestinian. Liderul OEP l-a informat pe Ceaușescu despre ultimele evoluții, după proclamarea Statului Independent Palestina, privind problema palestiniană, iar Ceaușescu a spus că sunt necesare noi eforturi. Relațiile dintre PCR și OEP sunt „în interes reciproc, al cauzei păcii, înțelegerii și colaborării internaționale.”

La Teatrul Național se joacă Zbor deasupra unui cuib de cuci, Un anotimp fără nume și Clovnii. A treia țeapă, la Bulandra (Grădina Icoanei), Amurg burghez la Teatrul Mic și Bărbatul și...femeile la Teatrul foarte mic.

XS
SM
MD
LG