Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 23 februarie 1989


Politica externă românească a început și a terminat anul 1989 cu Iranul. Prima vizită de stat în România acelui an a fost a liderului suprem iranian iar ultima a lui Ceaușescu în afară a fost în Republica Islamică Iran. Îl lega de ayatollah lupta pentru pace.

Joi 23 februarie 1989

Soarele răsare la ora 7.03 și apune la ora 17.55. Vremea devine umedă în cea mai mare parte a țării, cu excepția sudului și sud-estului teritoriului unde va fi schimbătoare și cerul se va acoperi treptat în vest și nord. Va fi parțial noros în sud-est. În vestul, centrul și nordul țării precipitații în special ploaie. Va ploua și în restul țării dar pe arii restrânse. Izolat, ceață. Temperaturi minime cuprinse între minus patru și plus șase iar cele maxime între două și douăsprezece grade.

A doua zi a vizitei de stat a președintelui Republicii Islamice Iran, Seyyed Ali Khamenei. Ocazie să i se publice pe prima pagină din ziare o biografie romanțată de revoluționar de profesie, lider spiritual și mare om politic. În textul oficial al acestei biografii se spune că „Relațiile dintre România și Iran au la bază principiile deplinei egalități în drepturi, respectului independenței și suveranității naționale, neamestecului în treburile interne și avantajului reciproc. Pornindu-se de la potențialele economice în continuă creștere ale României și Iranului, de la experiența pozitivă dobândită în realizarea în comun a unor obiective industriale în prezent se deschid noi posibilități de amplificare a acestor raporturi.” La sosire, pe 22 februarie, au fost trase 21 de salve de artilerie, cei doi președinți au trecut în revistă garda de onoare. Un grup de pionieri a oferit buchete de flori președintelui Nicolae Ceaușescu și președintelui Seyyed Ali Khamenei.

​Ministrul Apărării Național al RSR, generalul colonel Vasile Milea a adresat o telegramă de felicitare ministrului apărării URSS, generalul de armată D.T. Iazov, cu ocazia celei de-a șaptezeci și una aniversări a Zilei Armatei și Flotei Maritime Militare Sovietice. La Case Centrală a Armatei a fost organizată, cu această ocazie, o expoziție de fotografii cu aspecte referitoare la viața și activitatea militarilor sovietici. Au fost prezenți generali și ofițeri ai armatei RSR dar și ambasadorul URSS, alături de contraamiralul G.A. Mihailov, atașat militar al URSS la București și alți membri ai ambasadei, informează Agerpres.

În Scânteia, gândul Leliei Munteanu este mediul telepatic prin care comunică uneori două femei situate în două puncte geografice diferite. „În două părți ale țării trăiesc două femei care în gândul meu comunică uneori. În rarele lor clipe de răgaz stau de vorbă, istorisindu-și una alteia reușitele, necazurile, preocupările.” Sunt două femei excepționale ale căror destine „par a semăna uimitor”, ba chiar, dacă nu ești foarte atent, „ai fi tentat să crezi că biografiile lor se confundă.” E vorba despre două primărițe, Maria Laza și Elena Turcu. De ce sunt excepționale? Pentru că trăim într-o societate în care „un substativ care denumea o funcție de stat - o dublă funcție în ultimul timp: de partid și de stat - se rostea exclusiv la un singur caz (sic!), masculin.” Cele două femei au rupt monotonia androcrației deși „oamenii mai au ezitări când trebuie să se adreseze unei femei; care e apelativul corect: Tovarășă primar sau Tovarășă primăriță.” Așadar, e vorba despre două femei care au inaugurat noi dileme lingvistice și extaze jurnalistice. Însă viața le rezolvă pe toate. „În fața realizărilor remarcabile ale femeilor, în toate sferele vieții sociale, economice, politice, spirituale, barierele de gen se ridică.” Desigur, rămân cele de clasă. Viața acestor primărițe e plină de sacrificii într-o carieră care solicită „o inepuizabilă energie, intransigență, competență și înaltă răspundere” la care ele adaugă, femei fiind, „un amestec de blândețe, de farmec, de înțelegere. În activitatea cu oamenii și în folosul oamenilor e nevoie de toate acestea.” Sunt doar două exemple din milioanele de povești de succes ale femeilor din România socialistă, care îmbină gingășia rafaelită cu elanurile revoluționare. Iar despre ele, mai spune Lelia Munteanu, „poți vorbi în frumoase cuvinte, după cum, la fel de sugestiv, poți vorbi în indicatori sintetici de plan. Oricum le-ai relata însă, biografiile lor se întâlnesc în spațiul generos al muncii pentru bunăstarea și fericirea celor din jur.”

O altă femeie de succes, aflăm din Scânteia tineretului, este Gina Șindilă, președinta organizației UTC de la „Integrata de In” din Pașcani, o tânără care s-a bucurat de încredere, căci, deși nu terminase încă stagiul i s-a dat pe mână și conducerea sectorului Croitorie, și organizația UTC, tinerii reprezentând circa 70% din numărul total al angajaților. ”Suntem peste 1800 de uteciști, răspândiți în întreaga întreprindere. (...) Comitetul UTC organizează sistematic acțiuni în sprijinul producției, chemări la intensificarea eforturile în pragul termenlor de livrare” etc. Dar UTC-ul nu le bagă doar sula în coastă colegilor să grăbească realizarea planului cincinal, ci se ocupă și de valorificarea „aportului creator al tinerilor”, după cum, inspirat, se exprimă anonimul intervievator. Așa se face că organizația UTC încearcă să nu piardă nicio inițiativă valoroasă pe care se străduiește să o materializeze în practică. „De pildă, au fost înregistrate inițiative și propuneri privind îmbunătățirea vieții tinerilor căminiști. Se cuvine spus, avem un cămin cu 270 de locuri, bine pus la punct. Locuiesc în el fete și câteva familii de tineri căsătoriție care urmează să primească locuință din fondul întreprinderii, Ei bine, la acest cămin au fost și sunt organizate numeroase acțiuni cu caracter instructiv-educativ și cultural-distractiv, ca urmare a valorificării inițiativei din interior: de la întâlniri cu oameni ai legii și cadre medicale la concursuri originale, simpozioane, seri culturale.” Iar când nu le mai ajunge căminul, organizează în cantina care are „un generos spațiu” cu 2000 de locuri „care se comportă în anumite seri, ca un veritabil centru de creație și cultură socialistă Cântarea României, oferind largi posibilități de petrecere a timpului liber.” Și pentru că fetele de la Integrata de In sunt generoase, nu le interzic băieților de la IMMR sau de la ISAS să vină la serile cultural-distractive iar aceștia vin la cantină, dansează cu fetele, leagă prietenii „din care s-a întâmplat să rezulte adesea căsătorii dintre cele mai izbutite.”

Rodica Șerban face în Scânteia portretul unui antierou, cu atât mai detestabil cu cât aparține unui mediu care „se bucură în țara noastră de mult respect, de admirație chiar pentru munca lor cu adevărat bărbătească, grea, piatră de încercare a caracterelor tari”, mediul constructorilor de hidrocentrale. „Căci obiectivele pe care ei le ridică cel mai adesea, în creierii munților, în locuri pe cât de pitorești, pe atât de izolate, cer uneori eforturi eroice, înfruntarea asprimilor naturii - duritatea stâncilor, ploile și arșița, gerul și viscolul, dar și lipsa confortului de acasă (...)” șamd, că nu întâmplător energeticienii sunt personaje iconice ale literaturii proletcultiste. Aici însă a apărut un personaj incompatibil „cu acest mediu și cel al societății noastre în general, cu normele eticii și echității socialiste” un individ care ignoră principiul muncii colective atunci când trebuie luate deciziile. Și mai surprinzător, scrie Rodica Șerban indignată, este că omul cu pricina nu doar că a apărut printre hidrotehniștii aceia musculoși, amatori de viață în aer liber, ci și că ocupă un fotoliu directoral. Persona non grata? Directorul Trustului antrepriză generală de construcții hidrotehnice Bacău, Guțiu Liviu Valer care, afirmă rituos ziarista, rezolva solicitările în funcție de toane și argumente materiale „ un plic, o băutură rară, un caruș de țigări fine, un obiect plrețios, mă rog, o atenție demnă de personajul care le primea.” Uite așa a ajuns directorașul să aibă la activ „nu mai puțin de 54 de infracțiuni de trafic de influență în urma cărora a acumulat bani și bunuri în valoare totală de aproape 400 de mii de lei.” Are un dosar voluminos de urmărire penală, din care jurnalista citează copios. Scenariul e cunoscut, spunea ziarista: la director vin solicitanți pe care-i amână, nu le citește cererile și, cu atât mai puțin, le aprobă decât după ce primește un impuls financiar. Iar ziarista se indignează și mai tare uitându-se la cei din jurul directorului care era și președintele consiliului oamenilor muncii, cuvântul lui cântărind greu în multe decizii, „Nefirească ni se pare însă și atitudinea celor învestiți de plenul oamenilor muncii a-i reprezenta în consiliul de conducere. Oare chiar să nu fi observat nimeni matrapazlîcurile directorului (...) De ce nu a îndrăznit nimeni să-l „deranjeze”?” Concluzia? Cam periculoasă pentru ziarul partidului pentru că s-ar fi putut interpreta: „a fost o lecție usturătoare pe tema eticii unui conducător, a cărui misiune este aceea de a hotărî în toate problemele împreună cu colectivul, de a pune în aplicare hotărârile conducerii colective, orice abatere de la acest principiul de muncă devenind un abuz” În timp faima rea a lui Guțiu Liviu Valer (1932-2017) s-a evaporat. El a rămas în memoria oamenilor drept unul dintre constructorii barajului de la Bicaz.

Mihai Iordănescu spune în Scânteia că învățământul și cercetarea trebuie implicate mai puternic în dezvoltarea economico-socială. El o ia mai pe departe făcând o sumă de filosofii despre viitor, experiență, memorie... spunând, de pildă, că o consfătuire cu caracter prospectiv, interesată de implicațiile problemelor dezbătute este de bun augur „întrucât fără proiecția în viitor a experienței acumulate (...) memoria colectivă n-ar putea genera impulsul creator și s-ar vedea constrânsă de fiecare dată să se-ntoarcă de unde a plecat.” Filosoficul preambul teoretic nicasian eșuează în cele din urmă și se transformă într-un comentariul pe marginea consfătuirilor organizate de Comitetul de partid al municipiului București pe tema mai bunei conlucrări dintre învățământul superior al Capitalei, unitățile de cercetare și cele de producție. Toate aceste întruniri pentru a concretiza profeția făcută mai an de Ceaușescu care spunea că „Trebuie să împletim ferm cercetarea cu învățământul, cu producția, să legăm mai strâns întreaga cercetare de cerințele practice ale producției...” astfel că a trebuit un ciclu întreg de ședințe și consfătuiri pentru materializarea în practică a acestor deziderate. Toate bune și frumoase, toată lumea cooperează cu toată lumea însă există și minusuri, desigur, „participanții referindu-se pe larg mai întâi la caracterul, încă deficitar pe alocuri, al rețelei de informații care leagă învățământul superior, cercetarea și producția.” Asta pentru că informația științifică și tehnică este blocată pe traseu și din acest motiv „creații românești dintre cele mai valoroase și cu un ascendent real pe piața mondială a ideilor, în loc să-și sporească necontenit altitudinea, riscă să și-o diminueze treptat prin însuși faptul că nu beneficiază întotdeauna de un sistem informațional exhaustiv, mobil, funcțional și general accesibil.” Iată, așadar, o explicație tehnică a protocronismului.

...studiile arheologice au avut importante contribuții la precizarea genezei statelor feudale românești...

Dar ce s-ar face viitorul fără trecut și protocronismul fără obsesiile dăinuirii și statorniciei românești în vatra străbună? Silviu Achim ne arată, în cadrul rubricii Colocviile Scânteii la ce e bună colaborarea dintre cercetare și producție într-un important domeniu, cel al istoriei, mai ales dacă vorbim despre contribuția cercetării arheologice la producția intensivă de propagandă” și pentru aceasta are alături câteva somități (arheologi, istorici, propagandiști) care-i vorbesc despre „determinarea vechimii civilizației geto-dace și cunoașterea mai îndeaproape a genezei sale”, despre „unitatea culturii materiale și spirituale a geto-dacilor” despre „simbioza daco-romană ca temelie a formării poporului nostru” căci după dr. Mihai Bărbulescu, de la Institutul de istorie și arheologie Cluj Napoca, unul dintre cele mai importante câștiguri ale arheologiei din ultimele două decenii a fost determinarea vechimii civilizației geto-dace și cunoașterea mai îndeaproape a genezei sale.” Și, ca într-un manual de descriere a pareidoliei, arheologul descrie cum s-a ajuns cu încetul la identificarea numeroaselor elemente de spiritualitate a geto-dacilor. Cercetările arheologice, în opinia dr. Alexandru Vulpe „au pus în lumină forța de creație istorică a geto-dacilor, strămoșii poporului român(...), studiile arheologice au avut importante contribuții la precizarea genezei statelor feudale românești.” Ștefan Olteanu spune și el că pe baza rezultatelor studiilor arheologice „în ceea ce privește argumentarea procesului etnogenezei românești în epoca marilor migrații” s-a asigurat documentarea deplină a continuității populației autohtone pe teritoriul carpato-danubiano-pontic pe tot parcursul secolelor III-XIII, fără cezuri democrafice.” Mai mult, au fost descoperite sute de comunități „rurale autohtone daco-romane și apoi românești care au viețuit neîntrerupt pe întreaga această perioadă.” Arheologul mai spune că studiile efectuale „au pus în evidență statornicia, sedentaritatea populației autohtone” „unitatea culturii materiale a populației autohtone de pe teritoriul vechii Dacii” și „ caracterul unitar deplin al dezvoltării social-politice a poporului român.” Asta ca să înțeleagă cu toții de ce melodia „Noi suntem români” era considerată un fel de imn neoficial și cântată pe toate scenele Cântării României în aplauzele spectatorilor patrioți.

Mircea Zaciu spune că a continuat lectura unui roman de G. „care nu mă pasionează: îmi pare lent, redundant, lipsit de epică și fără o miză mare, chiar dacă de un aparent curaj, care merge mai mult spre jegul existenței noastre de azi. Faptul că eroul e un gazetar, care nu ezită să afirme că una gândește și alta scrie, poate fi un indiciu care să explice oprirea cărții. E prea proaspătă în memorie isprava ziariștilor de la România liberă”...

În topul publicat de Andrei Partoș în revista Săptămâna la secția română conduce Marina Voicu cu Fotografii, urmată de Loredana Groza cu Poate dragostea și Alexandru Andrieș cu Margine de seară. Urmează în ordine Elena Cârstea (Cu mine), Gabriel Cotabiță (Stai lângă mine) și Mihai Pocorschi (Niciodată nu voi ști să te uit). La secția străină pe prima poziție este George Michael cu Kissing a Fool, urmat de Chris de Burgh cu Missing și Pet Shop Boys cu Left on My Own Devices. Urmează Sting (Fragile), Sandra (Secret Land) și Samantha Fox (Wanna Have Some Fun). La secția de muzică populară pe primul loc este Angelica Stoican cu I-auzi cucii cum se-ngână. Urmează Polina Manoilă (Însoară-te, măi neiculiță) și Elisabeta Turcu (la alunul înflorit), Dorel Moș (Moațele de la Albac) și Floarea Calotă (Soare, soare, frățioare)

Românii vând „Dispozitiv hicomat, magnetofon Kahtan, baze 10W.” „Covor persan, mobilă bucătărie, galerii ,perdele, lustre, tacâmuri, lămpi televizor, obiecte turism, diverse casnice” „Purcei hibrid mare alb, cu landrace 14 săptămâni” Se cumpără „trusă completă de pedichiură și manichiură”, „matrițe și diverse scule reparat sifoane, strung și burghiu găurit frizuri și diverse scule tâmplărie” „bibliotecă MD 623, frigider, discuri.” „generator de caractere tip VW-CG 1.”

La televizor, după Telejurnalul de la 19, urmează Pe drumul înfăptuirii noii revoluții agrare (color) De la primele cooperative la mari unități Erou al Noii Revoluții Agrare. La 19,45 emisiunea File de glorioasă istorie (color) apoi la 20.05 Laureați ai Festivalului național „Cântarea României”. Apoi, la 2035 Tribuna experienței înaintate (color) Fiecare localitate - model de gospodărire și înfrumusețare. la 2055 Filmul serial (color) Zilele și anii lui N. Batîghin. Producție a studiourilor sovietice. (ep.I) Iar la 21.50 Telejurnalul încheie programul.

La Opera Națională a fost pusă în scenă Femeia îndărătnică. La Teatrul de Operetă Lăsați-mă să cânt.

La Teatrul Național reprezentație cu Zbor deasupra unui cuib de cuci (Sala Mare), Contrabasul (Amfiteatru), Autograf (Atelier). La Nottara se joacă Taifun (sala Magheru) și Pensiunea doamnei Olimpia (Sala Studio), La Giulești, Cum s-a făcut de a rămas Catinca fată bătrână. La Teatrul Ion Creangă dimineața Romanțioșii și după-amiaza David Copperfield.

XS
SM
MD
LG