Duminică 25 iunie 1989

Vremea se încălzește. Cerul este variabil, cu înnourări accentuate în nord, centru și est. Ploi sub formă de averse însoțite de descărcări electrice vor cădea pe alocuri în regiunile nordice, centrale și de răsărit. În rest, plouă izolat, mai ales după-amiaza și mai ales în zonele de deal și munte. Temperaturile minime se vor situa între 12 și 20 de grade iar maximele termice între 22 și 32 de grade.

Cum decurge analiza solicitărilor cetățenilor în România profundă, mai precis într-o comună din Teleorman, se întreabă, în paginile Scânteii, Lelia Munteanu și Stan Ștefan, constatând că oamenii se duc mai degrabă cu jalba în proțap la județ sau trimit petiții pe adresa Comitetului Central în loc să încerce să-și rezolve treburile la fața locului, cu ajutorul autorităților locale. De pildă, Ion Stan, locuitor din comuna Plosca, a trimis la județ o cerere pentru a i se aproba construcția unei locuințe. Cererea a fost soluționată, dar de ce la județ? Gica și Stanca Dulcă, locuitoare din aceeași Plosca teleormăneană, au cerut și ele la CC al PCR, scutirea pentru contribuția în muncă. Și această cerere a fost soluționată. „Două probleme care se puteau soluționa la fața locului și pe care organele locale erau obligate să le rezolve.Două exemple care dovedesc faptul că primăria „nu a analizat, nu a studiat cu grijă, răspundere și respect pentru cetățeni problemele pe care ei le ridică. Ca să nu mai bată oamenii drumurile, să nu-și mai piardă vremea scriind scrisori, ocupând timpul altor oameni.” Dar nu sunt singurele exemple. Rezultă că în 1988 din comuna Plosca au fost expediate pe diverse adrese unsprezece scrisori de acest fel. Iar în 1989 în vreme ce la primărie a fost trimisă doar o petiție, „unele foruri centrale au primit, din partea cetățenilor din Plosca 18 scrisori.” Și, dacă nu se mai socotește și numărul celor care au solicitat audiențe la județ, numărul petițiilor este aproape dublu față de anul precedent. Gazetarii vor să afle de ce localnicii îi ocolesc pe capii comunității. Și după ceva detectivistică au aflat: „S-a creat în comuna Plosca, în decursul timpului, un nedorit cerc vicios, căruia organele locale de partid, consiliul de conducere al CAP nu i-au găsit încă soluția: producțiile mici și veniturile pe măsură au făcut și fac ca o parte deloc neglijabilă a forței de muncă să se deplaseze în alte unități din împrejurimi, care înregistrează rezultate bune și unde se pot obține venituri mai mari.” Așadar, acesta este deficitul important, de forță de muncă însă pentru a-i readuce pe oameni înapoi în comună, „cooperativa trebuie să-și redreseze activitatea.” Una dintre cele mai frecvente probleme este cea a loturilor personale pe care unii și le revendică deși nu și-au făcut normele de muncă „neîncadrându-se, din variate motive, în reglementările înscrise în statutul cooperativei, în normele legale.” Alții vor să fie șefi sau șefuți prin CAP, fără a avea însă dreptul să ocupe aceste funcții. Dar ei spun că legea e secundară, de vreme ce înainte vreme s-au găsit metode de a o escamota. Comitetul comunal de partid pare a fi parte a problemei întrucât nu a discutat mai deloc despre afirmațiile și reclamațiile că acordarea loturilor s-ar fi făcut preferențial. Un exemplu: o fată, absolventă de liceu economic, ar vrea să fie economistă la CAP deși legea nu-i permite. Ea însă a lansat un torent de petiții și cereri. Are un argument pe care-l consideră (ea și părinții ei) solid: au făcut o listă cu rude ale președintelui CAP-ului care au primit tot soiul de posturi fără a fi avut nivelul de studii necesar. Dacă s-a putut cu aceștia, de ce nu și cu tânăra absolventă? „Și, mai mult, datorită micilor servicii neplătite făcute președintelui de tatăl fetei, cel dintâi și-a creat o datorie morală în plus pe care trebui, nu-i așa, să și-o achite.” Sub întorsăturile de frază ale acestui „aproape-reportaj” se poate citi nivelul corupției care măna pe orizontal și pe vertical întregul eșafodaj al „revoluțiilor” agrare comuniste: nepotism, abuz de putere, mită, trafic de influență. „Cum a înțeles conducerea cooperativei să rezolve problemele oamenilor, cum a înțeles comitetul comunal de partid, să supravegheze respectarea legii, să se implice activ în aplicarea acesteia? Conducerea cooperativei n-a făcut parcă altceva decât să stimuleze nemulțumirile; comitetul comunal de partid a (mai) închis ochii. Pentru gazetari însă mare problemă e cum de autoritățile nu-și dau seama unde greșesc. Președintele CAP-ului le spune că nu-și explică de ce oamenii se duc la județeană pentru a-și rezolva problemele. „Răspunsul oferit de președintele cooperativei ar intra în categoria amneziilor morale: nu-și explică uitând că în anumite situații (atunci când în joc s-au aflat interese ale familiei sale ori ale unor cetățeni care i-au făcut diverse „mici servicii”) legea s-a transformat în... tocmeală.” Gazetarii se sfiesc să dea soluții (mai ales pentru că toate informațiile pe care le vehiculează vin din bârfe, delațiuni, anonime și petiții întărâtate) dar recunosc că asemenea situații există „și ele se transmit în viața localității.” Însă autoritățile locale se prefac că nu le înțeleg, că sunt în mare măsură niște născociri ale unor nemulțumiți. „Faptul că situațiile nu sunt lămurite și rezolvate cum se cuvine nici în cadrul comitetului de partid al comunei (...) toate aceste stimulează redactarea de reclamații, de sesizării la diverse foruri, factorii locali de răspundere cerând în acest fel, în mod aberant, să vină cineva de nu știu unde să măture în propria lor casă, să le primenească încăperea în care s-a adunat prea mult aer viciat.”

În județul Maramureș s-a organizat o tabără de creație muzicală iar compozitorii s-au întâlnit cu publicul în timpul vizitelor de documentare în unități economice la Mina Herja, prin satele maramureșene, în zona Chioar și pe văile Marei și Izei, „unde au audiat formații corale de adulți și copii” și au discutat mai apoi cu dirijorul, publicul și artiștii amatori. Muzicienii au venit aici să se adape de la izvoarele originalității folclorice, pentru a infuza în compozițiile lor mai multă vigoare și autenticitate. Cu toții au avut de câștigat. Mircea Neagu spune că „în general, cântecul patriotic contemporan are o structură melodică și un conținut care au mers pe filonul tradiției noastre românești, al iluștrilor noștri înaintași care s-au inspirat din frământările social-politice ale vremii.” L-a impresionat mereu faptul că muzica românească a fost ancorată în realitate, în viața oamenilor și spune că și ei, compozitorii de acum „trebuie să contribuim la redarea în cântec a bucuriilor muncii, a frumuseții vieții” Compozitoarea Felicia Donceanu se simte mai bună și mai frumoasă după vizita aceea. „În satele unde am poposit, dar și în minunatul sat din muzeul sighetean mi-am umplut sufletul cu marile frumuseți pe care poporul nostru a fost și este capabil să le creeze.” Irina Odăgescu Țuțuianu își amintește cum scria în urmă cu vreo două decenii primul cântec de structură modală populară intitulat „Marea inimă a țării” și susține că „tradiția ancestral folclorică a neamului românesc trebuie să-și capete un veșmânt contemporan, iar căile de înfăptuire sunt mai multe, de la simpla prelucrare, la compunerea unor poeme corale ample.” Spune că a auzit interpretată impecabil piesă de-a ei, „Numele patriei”, de o formație băimăreană care avea forța unei formații profesioniste. Compozitorul Dan Voiculescu spune că, în timpul celor șapte zile de tabără a avut prilejul să cunoască direct oameni talentați și promite că vor da țării cât mai multe compoziții inspirate din muzica locului. Există, desigur, culegeri de folclor și admite că vor fi una dintre sursele de inspirație dar a fost la fel de importantă experiența trăită acolo, printre muzicanții amatori. De altfel, prelucrările de folclor în diverse viziuni stilistice și modalități tehnice făcute de compozitorii din tabără „vor fi adunate într-o culegere. Dar o urmare cu bătaie mai lungă, a acestei tabere va fi un concurs coral de anvergură național în care să se cânte lucrările concepute special în acest scop. Iar Liviu Comes, care a fost secretarul secției de creație didactică și pentru copii a Uniunii Compozitorilor din 1977 până în 1990, spunea că au venit pentru a compune lucrări pe măsura posibilităților de interpretare ale formațiilor existente pe care le-au ascultat cu atenție și au văzut ce pot și cât pot duce. „În zilele de lucru în tabără am avut ocazia să cunoaștem aceste posibilități.” Și promite că, după ce își vor materializa strădania, Maramureșul va ajunge să devină „nu o zonă fruntașă, ci una centrală a mișcării artistice de amatori, propulsând în repertoriul național creații valoroase, de mare originalitate și autenticitate, cu puternic specific românesc.”

Începe Luna de solidaritate cu lupta poporului coreean (care va dura mai mult de o lună) consemnată de Scânteia printr-un text efuziv de Al. Câmpeanu. Ziua de 25 iunie marchează, spune politrucul, ziua în care, în 1950, a fost declanșat „războiul de agresiune” împotriva R.P. D. Coreene. Este semnalul unor manifestări care vin „în sprijinul reunificării pașnice și democratice a țării, dezideratul suprem al națiunii coreene.” Iubirea nețărmurită pe care o avea Ceaușescu pentru nord-coreenii comuniști dar și oportunismul de stat-satelit al Moscovei, îl făcea să uite că România însăși avea aceeași suferință în relația cu Basarabia. Oricum, românii empatizează cu Partidul Muncii din Coreea și supremul lider Kim Ir Sen ale căror muncă și efort le admiră cu asupră-de-măsură. „Oamenii muncii de la orașe și sate au înlătura într-un timp scurt distrugerile uriașe provocate de război și au dobândit realizări de seamă în dezvoltarea potențialului productiv al țării, a întregii vieți sociale.” Au depus eforturi uriașe pentru redresare, dar au și acționat „pentru a ține mereu treaz și a cultiva sentimentul unității naționale a poporului coreean din nord și din sud, pe care, printr-o flagrantă nedreptate istorică, o arbitrară linie de demarcație l-a scindat în două zone diferite și opuse.” România socialistă era de acord cu Kim Ir Sen și-i susținea programul privind crearea Republicii Confederale Democrate Koryo. „Acest proiect prevede, după cum se știe, crearea unui stat unitar care, prin menținerea actualelor orânduiri sociale, din Nord și din Sud, ar urma să fie condus de un guvern național unificat.” Ceaușescu susținea acest program și diplomații români au spus-o nu odată în contexte oficiale „această poziție fermă constituie un sprijin real acordat luptei poporului coreean pentru unificarea țării bucurându-se de o înaltă apreciere din partea acestuia.” Această susținere necondiționată venită din partea celui care a învățat abecedarul cultului personalității la Phenian nu a rămas, firește, neobservată de Kim Ir Sen care și-a declarat nu odată „recunoștința profundă pentru sprijinul și solidaritatea activă și permanentă față de lupta dreaptă a poporului nostru pentru reunificarea patriei.”

La televizor programul începe la 11.30 cu Lumea copiilor. Mai apoi, la 12.25, Sub tricolor la datorie! La 12.40, emisiunea Viața satului. La 13.00, un buletin de știri, Telex. La 13.05, Album duminical. Programul se închide la 15.00 și se deschide la 19.00 cu Telejurnalul. La 19.20, Cântarea României, Omagiul țării conducătorului iubit. Emisiunea realizată în colaborare cu Consiliul Culturii și Educației Socialiste și cu Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Vaslui. La 20.25, Film artistic: Aventuri în Alaska. La 21.50, Telejurnal. Programul se închide la ora 22.00.

Filarmonica George Enescu are în program, la sala Studio, Treptele afirmării artistice. Florin Fărcaș – pian, Dragoș Călin – pian. (ora 10) Lorena Topciov – vioară. La pian, Doina Dacian (ora 17.30). Pe scena sălii mari a Ateneului Român: Literatura contrabasului. Lucrări de Giovanni Bottesini. Interpretează Ștefan Thomasz, Lucian Ciorâță, Nicolae Pop, Dorin Marc, Georgeta Stoleriu, Cătălin Rotaru, Daisuka Soga (Japonia), cvartetul de contrabași Mobile (Dorin Marc, Botond Kostyak, Lucian Ciorâță, Alexandru Chiș), orchestra de contrabași Grave. Dirijor: Ion Cheptea. La pian, Viorica Rădoi, Ioana Thomasz, Alexandru Szekely. La Opera Română, în matineu, Bărbierul din Sevilla (spectacol prezentat de studenții Conservatorului Ciprian Porumbescu). Seara, Nabucco. La Teatrul de Operetă, Oklahoma (10.30), Victoria și al ei husar (ora 18). La Teatrul Bulandra (sala Grădina Icoanei) Cântec despre mine însumi (10.30); Hamlet (ora 17). Teatrul Nottara, Ex. Teatrul Giulești (sala Majestic) Arta conversației; (în foaier) Doamnele domnului Caragiale. Teatrul evreiesc de stat are reprezentație în sala din Magheru a Teatrului Nottara cu Hoțul sentimental. La Teatrul Ion Creangă pe afișl Albă ca zăpada și cei 7 pitici. La Țăndărică: Șoricelul și păpușa (sala Victoria); Vasilache și Marioara (la Teatrul de păpuși Herăstrău).

Pe marile ecrane rulează Noiembrie, ultimul bal; Maria și Marea; O vară cu Mara; În fiecare zi mi-e dor de tine; Alo, aterizează străbunica; Viața ca o poveste ( filmul românesc ieri și azi); Dzikun, câine lup; Fata de pe râu; Misiune specială; Colonelul Redl; Jandarmul și jandarmerițele; De la literatură la film: Sprijiniți-l pe șerif.