Joi 9 martie 1989

Soarele răsare la ora 6.39 și apune la ora 18.13. Meteorologii spun că vremea va fi în general închisă, cu cer temporar noros. Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare mai întâi în nord apoi sub formă de ploaie în sud-est. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între minus cinci și plus cinci grade iar maximele între șase și 12 grade.

În Scânteia Eugen Rădulescu ne explică de ce e economia României tot mai sănătoasă și cum de reușește să se vindece: pentru a nu aluneca pe spirala acumulării datoriei externe, „țara noastră a ales calea realizării unor excedente suficient de mari pentru a plăti nu numai dobânzile, ci a reduce rapid și datoria externă. Aceasta a presupus însă adaptarea structurii economiei, pentru a face posibilă realizarea an de an a necesarelor excendente comerciale tot mai mari, pe seama creșterii exporturilor și deci a producției naționale.” Dacă la începutul anilor 1980 sursa excedentului balanței comerciale era reducerea sistematică a importurilor, spune entuziasmat Eugen Rădulescu, către sfârșitul deceniului nouă s-a înregistrat o dinamică accentuată a exporturilor (cel mai probabil, vânzări de armanent prin Întreprinderea Dunărea și produse alimentare la preț de dumping către parteneri rău-platnici din CAER și/sau lumea a treia, dar ziaristul nu intră în amănunte). Uitate sunt criza socială, penuria alimentară, frigul și mizeria produse de ambiția prostească și megalomană a lui Ceaușescu de a plăti datoriile pe care tot el le acumulase. Eugen Rădulescu ajunge la concluzia că Ceaușescu a avut din nou dreptate..„Faptul că în 1988 țara noastră a ajuns la un excedent comercial reprezentând 7,7% din venitul național este o dovadă de sănătate a economiei, o garanție a mersului ei ferm înainte.” Desigur, Nicolae Ceaușescu are meritul de a fi pus economia pe drumul cel bun dar meritele sunt ale întregului popor: „Remarcabilele realizări din ultimii ani ale țării noastre în domeniul comerțului exterior au fost rodul amplei mobilizări a întregului popor, al muncii creatoare a națiunii, ce a ales calea unei dezvoltări sigure, stabile, care să nu fie grevată de datorii externe.” Ca să vedeți ce credeau politrucii lui Ceaușescu despre criza care a pustiit țara în acei ani pentru ca Eroul Muncii Socialiste să fie independent economic, chiar dacă pentru asta îndobitocea și înrobea populația.

Vasile Iancu face pentru România liberă un reportaj din Chișcăreni, județul Iași. Textul lui capătă tonuri de epopee națională când descrie momentul semnării actului de înființare a cooperativei, în 1952, casa modestă în care s-au strâns cei câțiva țărani, „de fapt o încăpere mică, să te lovești cu capul de pragul de sus, cu pământ pe jos și o tindă, scunde amândouă că putea atince tavanul cu mâna.” Dar în această locuință meschină s-a făcut istorie, susține ziaristul. Cooperatorii se laudă că au ajuns să cultive recolte de zece ori mai mari decât cele din anul înființării. Nu e de mirare că „pentru această ultimă cultură CAP Chișcăreni e un posibil candidat la titlul de Erou al Noii Revoluții Agrare. Cooperativa agricolă a obținut doi ani la rând locul I pe județ la îngrășarea taurinelor iar în ultimii doi ani, cel mai bun preț la pielicelele de miel.”

Eroică este și istoria cooperativei Viața Nouă din comuna Sântana, județul Arad, spusă în Scânteia de Lelia Munteanu și Tristan Mihuță. Deși la CAP lucrează peste șaptezeci de specialiști, primul cu care aleg cei doi ziariști să stea de vorbă este un cooperatist Marțian Macarie care le spune că, de fapt, au ajuns cu toții specialiști „în cultivarea pământului la nivelul actualei revoluții tehnico-științifice.(...) Se are în vedere să fim și noi continuu pregătiți, puși la curent cu tot ce e mai nou și mai bun în domeniu.” Nu e ușor să fii țăran: în lunile călduroase muncești zi-lumină ca să ajungi măcar medaliat cu Ordinul Muncii, dacă nu Erou al Noii Revoluții Agrare iar iarna participi la învățământul agrozootehnic, la „cercurile profesionale la care sunt antrenați numeroși cooperatori.” Au și un mare învățător, „președintele nostru, Erou al Muncii Socialiste” care vorbește ”la consfătuiri pe țară cu cadrele de specialitate, la congrese, face larg cunoscută experiența pe care am dobândit-o.” E mândru că vin cadre din toată țara să vadă revoluția la fața locului. Ar fi bine să vorbească cu Bătrânul, îi sfătuiește el. Bătrânul? Da, Gheorghe Goina, președinte al CAP-ului de patruzeci de ani. Doar că acesta era plecat și au fost nevoiți să se mulțumească cu primarul comunei pe care-l cheamă tot Goina (Ioan) și care spera ca în 1990 comuna lui să devină centru agroindustrial. „Se va legifera, de fapt, ceea ce, în datele esențiale există deja la noi în comună: o nouă calitate a muncii, a vieții, un grad sporit de bunăstare și civilizație.” Chiar dacă pentru asta vor trebui să demoleze vechea comună și să-i mute pe săteni în blocurile construite în centru.

Pe marile ecrane rulează cel mai recent blockbuster al Casei de filme Unu „Sub semnul marilor împliniri” frisonează Florica Ichim în România liberă. Filmul „reface în imagini drumul agriculturii românești de la acel reper istoric pe care-l constituie începutul cooperativizării (Plenara CC al PCR din 3-5 martie 1949) până astăzi. sau după cum spun autorii, scenaristul Al. I. Zărnescu și regizorul Al. Gh. Croitoru marea călătorie a satului românesc spre viitor.” Autoarea este în extaz în fața apariției primelor gospodării agricole colective cu nume atât de sugestive: Timpuri noi, Libertatea, Drumul belșugului, Viața nouă sau Victoria socialismului. Dar toate acestea nu ar fi rămas decât niște nume scrise strâmb spînzurând peste tarlalele în pârloagă dacă nu s-ar fi implicat Nicolae Ceaușescu. Procesul dezvoltării agriculturii „gândit și orientat programatic de conducătorul țării, împreună cu rezultatele și obiectivele sale de viitor au la bază mare proprietate socialistă.” Întreg articolul este străbătut de strădania sinceră de a face ca un film propagandistic de duzină să pară la fel de valoros ca documentarele lui Leni Riefenstahl. „Alături de prezentarea ansamblului agriculturii noastre, acest omagiu adus hărniciei oamenilor și priceperii lor ni s-a părut un merit deosebit al filmului care, în același timp, subliniază contribuția decisivă a secretarului general al partidului la elaborarea conceptului de nouă revoluție agrară și conducerea cu înalt spirit revoluționar a transformării agriculturii și satului românesc.” Alice Mănoiu scrie și ea în revista Cinema din martie o cronică extatică la același documentar care o încântă cu imaginile lui „de forță evocatoare” care refac succint „etape mai importante din tulburătoarea epopee a satului românesc.” Și continuă tot așa, depunând un efort demn de o cauză mai bună. Tot noua revoluție agrară, tot prima vizită de lucru a lui Ceaușescu la o cooperativă din Vlașca, tot sfaturi înțelepte despre creșterea șeptelului. Similitudinile dintre cele două cronici mă fac să cred că autoarele le-au scris împreună după un desfășurător primit de la Consiliul Culturii. Pe scurt „un film frumos, îmbinând secvențe de reportaj, cu cadre laborios realizate, prin unghiuri inspirate, finalizând secvențe de reală ținută artistică.”

Și, pentru că ne aflăm la capitolul filmelor omagiale, Ileana Perneș Dănălache trece în revistă (tot în Cinema) cele mai semnificative pelicule dedicate celui mai iubit fiu al țării, pentru că în scurtă vreme, pe 28 martie, se împlineau cincisprezece ani de când Ceaușescu a fost ales președintele țării. De ce are nevoie arta cinematografică? De personaje și eroi „care știu să acționeze în mod reprezentativ pentru epoca de adânci transformări revoluționare și remarcabile realizări pe care o trăim, epocă eroică al cărei ctitor înțelept și clarvăzător este tovarășul Nicolae Ceaușesc.” Primele „creații importante” care au pus la încercare subtila artă a servilismului de partid și de stat, au fost O viață închinată fericirii poporului și Omagiu. Scenariile au fost scrise de Nicolae Dragoș și Dinu Săraru, doi dintre cei mai flexibili contorsioniști ai regimului. Regia aparținea și ea unor regizori care se pliau de minune comandamentelor politice: Virgil Calotescu și Pantelie Tuțuleasa. Sunt „filme care cuprind imagini semnificative ale unei vieți exemplare, model de patriotism și devotament comunist.” Pantelie Tuțuleasa, ne reamintește Ileana Perneș, a regizat și poemul omagial România- Ceaușescu- Pace, „un film sinteză a celor peste patru decenii de istorie nouă cuprinsă sub faldurile unei imagini simbol: munca plină de însuflețire a unui întreg popor în fruntea căruia, cu o inepuizabilă energie se află al patriei erou între eroi, tovarășul Nicolae Ceaușescu.” Această peliculă este o sinteză aproape canonică a tuturor poncifelor cultului personalității: „tovarășul Nicolae Ceaușescu conduce destinele țării , mobilizează energiile și aspirațiile întregului popor pentru cauza socialismului pe pământul românesc. Am construit, în mai puțin de două decenii, cât într-un secol... cuvinte simbolice, cuvinte emoționante înmănunchind muncă neobosită, efort și abnegație.” La întrecere cu acest omagiu este filmul Ani eroici, regizat de Virgil Calotescu, din nou cu un scenariu de Nicolae Dragoș și B.T. Râpeanu, peliculă care adună nenumărate „imagini și documente, parcurge cele patru decenii ale demnității și libertății noastre” „o simfonie a muncii în tonuri eroice, dar și numeroase imagini -rapel, prezentând anii de teroare și spaimă, demonstrația antifascistă de la 1 mai 1939 în organizarea căreia au avut un rol determinant tineri revoluționari ca Nicolae Ceaușescu și Elena Petrescu Ceaușescu.”

Două țevi au plesnit la unul dintre cazanele de abur de la centrala termică a Combinatului de îngrășăminte chimice din Piatra Neamț. Ca un făcut, au plesnit deodată. Aburul era furnizat combinatului de fire sintetice de alături și întreruperea furnizării ar fi blocat producția nu mai puțin de 36 de ore cât îi trebuia cazanului să se răcească. La fața locului a ajuns și echipa de intervenție care nu a mai așteptat răcirea cazanului. În aplauzele muncitoarelor ei au intrat în cazan la o temperatură de peste 60 de grade și au început să sudeze fisurile. Nu puteau lucra mai mult de 10-15 minute în cazan și se schimbau între ei ca să nu leșine sau să ajungă la spital, dar au bătut recordul schimbând țevile în doar patru ore. Cazanul a fost repus în funcțiune la 14 ore de la avarie evitându-se orice pierdere de producție. Chiar și oamenii pare-se că au fost cruțați. Nu au primit prime și nici medalii dar s-a scris despre ei la gazetă.

Cu o săptămână înainte ca ungurii de pretutindeni să celebreze Ziua lor națională, profesor dr. Camil Mureșeanu de la Universitatea din Cluj-Napoca descâlcește pentru cititorii Scânteii tineretului, misterul formării și consolidării statelor feudale centralizate de sine stătătoare, pagină de istorie susținute din plin de citate din cuvântările lui Nicolae Ceaușescu care explică cum, „printr-un proces istoric legic, necesar pe baza constituită de micile cnezate și voievodate, în ținuturile de la sud și răsărit de Carpați s-a ajuns la acea etapă în dezvoltarea organizării politice care în Transilvania fusese oprită de cucerirea străină,” anume constituirea unor state mai mari, centralizate „care au deschis calea spre dezvoltarea forțelor de producție” etc. Cum ar veni, din cauza popoarelor migratoare stabilite acolo, zona transcarpatică era mai înapoiată decât Muntenia și Moldova ai căror locuitori erau superiori ca filosofie și viziune istorică. Etapa de constiruire a statelor unitare este de o „însemnătate epocală” asupra căreia, spune Camil Mureșeanu, a atras atenția și Nicolae Ceaușescu. „Vorbind în muncipiul Târgoviște, cu prilejul unei vizite de lucru efectuate împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu, vizită ce a coincis cu aniversarea a 600 de ani (sic!) de la urcarea pe tron a voievodului Mircea cel Mare, secretarul general al partidului nostru rostea următoarele pătrunzătoare caracterizări și interpretări istorice: Acest moment a constituit începutul renașterii poporului și formării națiunii noastre.(...) Au fost secole grele, de luptă împotriva cotropitorilor străini. Dar poporul nostru, adevărat făuritor al istoriei patriei, al culturii, al civilizației pe aceste meleaguri, a făcut totul, a acționat în strânsă unitate și a asigurat formarea națiunii române unitare și trecerea spre făurirea unei lumi mai drepte și mai bune, a socialismului și comunismului.” Autorul nu mai trage concluzii după acest citat parcă pentru a nu crede cineva că-l corectează sau contrazice pe liderul maxim. Această cumințenie intelectuală i-a asigurat succesul. Camil Mureșeanu a fost academician, șeful filialei din Cluj a Academiei.

Comitetul Central UTC a fost vizitat de președintele Uniunii Naționale a Studenților și Tineretului din Irak. La finalul vizitei a fost primit de Ion Stoian, membru supleant al CPEx, secretar al CC al PCR. Agerpres ne spune că s-a discutat „despre prietenia și colaborarea între partidele, țările și popoarele noastre, care se dezvoltă în mod continuu, pe multiple planuri, în spritul înțelegerilor convenite la cel mai înalt nivel.” Oaspetele s-a întâlnit cu reprezentanți ai CC al PCR, cu Consiliul UASCR și cu tineri la diferite obiective social-culturale din municipiul București și județul Brașov. S-a semnat un protocol de colaborare între organizațiile studențești din cele două țări pentru perioada 1989-1991.

Victor Felea scrie în Jurnalul său că „Nu mai există niciun domeniu care să nu fie contaminat de corupție, teamă, oportunism, incertitudine, mizerie. Un adevărat apocalips mocnește sub aparențele terne ale traiului cotidian.”

ICRA încadrează șef de depozite, gestionari, lucrători comerciali (primitori distribuitori și recepționeri), mașinist, electricieni montatori acumulatori, șefi de rampă, tractoriști, paznici, lăcătuș mecanic auto, muncitori necalificați bărbați. Fabrica de morărit și panificație Dâmbovița încadreazsă de urgență fochiști pentru cazane de medie presiune.

De vânzare „două biblioteci, rafturi, stilouri, diverse casnice” „cojoace bărbătești, comodă, TV, radiocasete, storcător fructe, țarc copii, prelată Dacia” „butelie aragaz și mașină tricotat” „Dacia 1300 nouă, calorifer ulei termostat, aparat mărit foto” „mașină de făcut vată de zahăr” „frigider, sufragerie, dormitor, aspirator, bicicletă Pegas, picup NZC, obiecte diverse” „Urgent convenabil: pat mijloc, sufragerie cubistă recondiționabilă rădăcină nuc (castaniu)”

Se cumpără „Urgent mașină de tricotat cu cartelă” „Telecolor” „Fabergé, Gallé sau similar original. Aștept provincia” „Jocuri Lego complete, incomplete și documentație” „Scurtă blană 54, eventual cojoc, cojoc bărbătesc 52, noi, perdele Pașcani.”

La televizor, Telejurnalul începea la ora 19. La 19.25 emisiunea Agricultura- programe prioritare. La 20.05 Laureați ai Festivalului național „Cântarea României”. Creatori populari acasă la... Muzeul satului (color). La 20.35 se transmite emisiunea Tribuna experienței înaintate. Fiecare specialist - un cadrul de concepție. Apoi, la 20.55, film serial (color) Zilele și anii lui N. Batîghin. În fine, din nou Telejurnal la 21.50. Programul se închide la 22.