Duminică 10 decembrie 1989

Vreme în curs de încălzire. Temperaturile minime se încadrează între -15 grade și -5 grade. Cele maxime, între -4 și +6 grade. Dimineața se produce ceață, cu depuneri de chiciură, în special în vestul și centrul țării.

În Cehoslovacia, după demisia lui Ladislau Adamec se formează primul guvern în care comuniștii nu mai sunt majoritari. La Radio Europa Liberă se spune că Liga anticomunistă română, una dintre organizațiile românilor fugiți în Ungaria, a lansat un apel prin care le cere tuturor românilor și opiniei publice internaționale să condamne faptul că în România drepturile omului nu sunt respectate.

În agenda lui Ceaușescu această pagină este albă. Se spune că a plecat, să se destindă, la vânătoare de fazani. Elena Ceaușescu a fost mai activă. A avut trei întrevederi îndelungi cu Constantin Radu, Curticeanu și I. Matei (cu acesta din urmă, aproape două ore). Nu vom ști niciodată ce a discutat, dar nu e prima dată când agenda Elenei Ceaușescu demonstrează că avea propriul ei cerc de supuși în cadrul CPEx-ului cu care punea țara la cale.

Constantin Sorescu explică de ce sunt critica și autocritica cele mai importante metode de perfecționare a activității în toate domeniile. În primul rând, pentru că așa a spus Ceaușescu la ședința CPEx din 1 decembrie. Gazetarul politruc spune că este evident că, după Congresul IX, „exprimarea deschisă a punctului de vedere în problematica edificării noii societăți a devenit un imperativ de o actualitate permanentă.” Așadar, doar mincinoșii și defetiștii pretind că adevărul umbla cu capul spart în societatea socialistă. Mai mult, era datoria tuturor oamenilor muncii să cunoască realitatea de la locul de muncă și să caute laolaltă cu toți ceilalți tovarăși de muncă și viață „modalități și soluții apte să conducă la o eficientizare a tuturor domeniilor de activitate socială.” Nici nu e condamnabil să critici, că dacă o faci înseamnă că emiți judecăți de valoare iar dacă judecata de valoare se aplică propriei activități faci un act de autocritică. „Numai în prezența criticii și autocriticii poate fi înfăptuit dezideratul pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu (...) îl formulează cu pregnanță în recenta sa cuvântare: creșterea răspunderii în toate domeniile... Însă critica și autocritica nu sunt folosite suficient, spune gazetarul, citând din Ceaușescu. Unii au un sentiment de automulțumire „și câteodată de complacere în neajunsuri, de ocultare a unor disfuncționalități inerente în activitatea de toate zilele.” Toate pentru că oamenilor nu le place să critice și să se autocritice. De ce oare? Au ambele, un puternic efect constructiv. Există, pe de altă parte și o (auto)critică de formă, unii transformându-le în instrumente de „autoapărare.” Nu le fac cu sinceritate, din suflet. Critică doar de dragul de a critica, „de a descoperit pete în soare”, alteori pentru a epata prin combativitate. Însă ele nu pot fi făcute așa, ca un joc cu mărgele de sticlă, trebuie să aibă legături cu practica. Ele nu trebuie exercitate doar de cadrele de nădejde ale partidului, ci de toată lumea întrucât reprezintă „o îndatorire generală a tuturor celor care muncesc și trăiesc în România socialistă. Toți au dreptul să critice și să autocritice, de la vlădică la opincă. Pentru toți critica și autocritica „reprezintă, principial, instrumente de lichidare a eventualelor greșeli și lipsuri și de îmbunătățire în timp optim a muncii specifice.” Niște limite ar fi: acești critici trebuie să cunoască domeniul criticat, să poate evalua performanțele, să se poată raporta „la întreaga problematică a vieții sociale”. De fapt, (aici voia să ajungă gazetarul, în spiritul presei din acele zile) critica și autocritica sunt forme supreme de democrație: în felul acesta oamenii muncii pot să participe la „elaborarea deciziilor care privesc dezvoltarea economico-socială și ridicarea nivelului general al patriei noastre (...)” Numai înțelegând caracterul constructiv al criticii și autocriticii, „de evaluare lucidă și, în același timp, implicată, intens participativă (...) se poate înțelege și permanenta or actualitate pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu a subliniat-o încă odată în cuvântarea pe care a rostit-o în cadrul ședinței CPEx al CC al PCR în 1 decembrie.”

Ca să arate cum se respectă drepturile omului în România, Scânteia face un reportaj la Facultatea de construcții, să vadă toți cum stăm cu dreptul la învățătură al tinerei generații. Acolo sunt 22 de studenți, „fii și fiice de muncitori, țărani, intelectuali veniți din toate zonele țării spre a învăța aspra, dar atât de minunata meserie de constructor. 22 de tineri care se instruiesc temeinic, pentru a dura edificii reprezentative pentru epoca de aur, „Epoca Nicolae Ceaușescu” pentru a contribui prin forța tinereții, talentului și spiritului creator la înfăptuirea vastului program de dezvoltare multilaterală a patriei” etc.etc. Cei 22, veniți cu toții din familii muncite, cu dosar beton (le sunt povestite succint și sugestiv viețile) nu au altceva în gând decât să se străduiască din toate puterile „pentru că știu că țara are multă nevoie de constructori.” Sunt cu toții gata să meargă oriunde îi cheamă patria, oriunde îi trimite partidul. „Nici nu mă gândesc să lucrez la planșetă, spune Mihaela Hurezeanu. Abia aștept să mă văd pe un șantier, în mijlocul naturii.” Căci Mihaela e romantică și „visează să construiască locuințe care să-i bucure pe oameni.” Iată unde a ajuns Mihaela și „doar cu o generație în urmă, mama ei, fiica unor țărani din Ialomița, cu greu își croia drum în viață.” Nicolae Dumitrescu vrea și el să se ducă direct pe șantier. Vrea să meargă acasă, „în părțile din nordul Gorjului, pe la Novaci, să dau și eu o mână de ajutor la modernizarea localităților.” Și Nicolae are origine sănătoasă, ne informează gazetarul de la Scânteia, e fiu de șofer de exploatare forestieră. Iar la Gabriela Pisică, meseria e în sângele familiei: tatăl ei e maistru constructor iar fratele electrician de șantier. Ce mai, cu toții sunt născuți și crescuți să construiască orașele și satele la care visează Ceaușescu: „Ei s-au format și se modelează în continuare, în condițiile aplicării în viață a concepției moderne a tov. Nicolae Ceaușescu, despre legătura strânsă dintre învățământ și producție, dintre teorie și practic” etc. Ei sunt viitoarea armată de brigadieri care se va ocupa de punerea în practică a proiectelor pe care le viziona aproape zilnic Ceaușescu cu suita, „pe pasarelă” sau cei care vor finaliza proiectele grandioase de pe Victoria Socialismului. Sunt oamenii noi ai României socialiste.

Anton Țugui a strâns ban lângă ban și după câteva luni de strâmtorare s-a dus la magazinul Favorit, la raionul de articole electrice și și-a cumpărat televizorul visat – Diamant 213 – însă, în ciuda asigurărilor vânzătoarei care i-a lăudat performanțele acestei aparaturi de înaltă tehnologie românească, abia ajuns acasă, după 10 minute de funcționare, televizorul a rămas fără sonor. Omul a trebuit să se adreseze reprezentanței Întreprinderii Electronica din Calea Crângași. A fost de mai multe ori pentru că repara una și se stricau altele însă nici măcar desele vizite acolo nu au reușit „să înlăture complet defecțiunea. Unde să mă mai adresez pentru ca totuși să pot beneficia de serviciile televizorului?” se întreabă el retoric. Ștefan Călin a fost evacuat din imobilul din Bd 1848, nr 86 și i s-a atribuit un spațiu în bulevardul Păcii nr 186. Cu toate acestea, deși această mutare s-a petrecut cu mai mult timp în urmă, circumscripția financiară a sectorului 6 i-a oprit aproape jumătate din pensie pentru a plăti impozitul pentru locuința din Bulevardul 1848. Maria Mușuroiu care locuia în strada Desișului spune că a fost nevoită să facă niște reparații la instalația sanitară a apartamentului. Ghinion! ICRAL Giulești i-a încărcat atât de mult devizul cu piese care nu fuseseră înlocuite și reparații pe care nu le făcuse că femeia nu are bani să plătească. Ziarul Informația a luat legătură cu conducerea Administrației locative care a confirmat afirmațiile Mariei Mușuroiu. I s-au montat piesele respective și i s-au înapoiat 830 de lei, banii cu care-i fusese încărcat devizul.

D. Iovănel de la Scânteia tineretului profită de faptul că 10 decembrie era Ziua drepturilor omului pentru a reaminti mantra lui Ceaușescu: nu România e țara care nu respectă drepturile omului, ci statele occidentale. Acolo se înregistrează polarizarea societății, cronicizarea unor aspecte sociale grave (șomajul, criza locuințelor, marginalizarea și alienarea unor mari grupuri umane, între care tineretul, violența, insecuritatea, consumul de stupefiante și altele). Acolo, în Germania Federală, Marea Britanie, Canada, Statele Unite și în celelalte țări asemeni acestora, „nu se poate vorbi despre asigurarea drepturilor umane elementare” în vreme ce România socialistă „așază în centrul întregii sale politici grija permanentă față de om, afirmarea neîngrădită, multilaterală a personalității umane.” Partidul, adică Ceaușescu, le asigură oamenilor drepturile fundamentale: la muncă, la instruire, educație, cultură, „într-un climat de liniște și pace”. Desigur în acest climat de liniște și pace nu se poate vorbi despre Securitate, îndoctrinare, cultul personalității, demolarea clădirilor de patrimoniu, sistematizarea satelor, teroare, foame, educația precară, sistemul medical falimentar. „România consideră (...) că drepturile omului încep prin asigurarea dreptului fundamental la pace, la viață, prin garantarea locului de muncă, a accesului larg al tuturor cetățenilor la învățământ, cultură, știință, asistență sanitară.” Libertatea de conștiință, de expresie, de mișcare nici nu intră în discuție, cum se vede. Nici măcar libertatea de a nu fi flămând, nespălat, neîncălzit, adică de a trăi decent. Iar D. Iovănel încheie, cumva parodic față de realitățile românești din anii socialismului dejist și ceaușist, spunând că „problemele grave ale contemporaneității care afectează în mod direct condiția materială și spirituală a oamenilor reclamă, în această zi de sensibilizare pe plan mondial față de drepturile omului, intensificarea eforturilor tuturor statelor și popoarelor (...) pentru soluționarea aspectelor complexe ale lumii în care trăim, în interesul aspirațiilor vitale ale oamenilor” etc.etc.

Se fac angajări: „I.T. Crinul București încadrează sudori electrici și autogen” „Pensionar caut pensiune, posed autoturism”; „Căutăm persoană serioasă, îngrijire copii 1 an”; „Caut femeie gospodină nefumătoare pentru ajutor menaj o zi pe săptămână contra retribuție”; „Îngrijesc copii preșcolari, cunoscătoare limbă germană, la domiciliu, zona Viilor – Pieptănari.”

De vânzare: „Set segmenți original Renault 12, garnituri motor și pistol stroboscopie cu defazaj”; „Fotolii, perdele, galerii, pat alamă, lustre scrin, masă Biedermeier, pantaloni piele 42, geamuri balcon, sky-bob, oglindă, mochetă”; „Haine piele bărbătești, paltoane, chitară bass, stație voci, clarinete, muștiucuri clarinet, ance saxofon, microfon”; „Dormitor sculptat, beretă, haină blană”; „Pat alb, 2.05x1,5; lemn trandafir, bicicletă ergonomică”; „Pat dublu mijloc vienez, șifonier, fotolii, etajeră, birou, schiuri, covoare, diferite obiecte”; „Dormitor și mașină de cusut cu pedală”; „Mobilă sufragerie stejar masiv, divan studio, butelie aragaz, tacâmuri deosebite, televizor defect”

La televizor programul începe la 11.30 cu Lumea copiilor. Telefilmoteca de ghiozdan.„Un salt spre mare performanță.” Producție a studiourilor sovietice. La 12.20 Sub tricolor, la datorie! Apoi, la 12.45, Viața satului. La ora 13.00, Telex urmat la 13.05 de Album duminical. La ora 15.00 programul se închide și se deschide la 19.00 cu Telejurnalul de seară. Înfăptuim hotărârile marelui forum al comuniștilor români! La 19.20, Cântarea României. Omagiul țării, Conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Consiliul Culturii și Educației Socialiste și cu Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Tulcea. La 20.25, Film artistic: O persoană de încredere. La 21.50, Telejurnal. Emisiunea se închide la 22.00.

La Opera Română în programul de matineu Cosette. După-amiază, Norma. La Teatrul de Operetă se pune în scenă, dimineața, Povestea soldățelului de plumb și seara, Silvia. La Filarmonica George Enescu (Ateneul Român) Stagiunea educativă pentru elevi. Genuri și forme muzicale. Concert prezentat de Orchestra de cameră Concerto a Conservatorului Ciprian Porumbescu. Comentariu: Corneliu Rădulescu (dimineața, la ora 11). Cvartetul Clasic (Arcadie Zanca, vioara I; Valeriu Rădulescu, vioara a II-a; Magdalena Pețenghea, violă; Teodor Pașol – violoncel. Colaborează Diana Popescu, pian (ora 18). Pe scena Sălii Mari a Teatrului Național se joacă Bădăranii (ora 10) și Nu se știe niciodată (ora 18). În sala Amfiteatru se joacă dimineața Cineva te iubește și la 18 Contrabasul În sala Atelier, dimineața se joacă Ultimul set și de la 19 Autorul e în sală. La Bulandra (în sala Grădina Icoanei) Cântec despre mine însumi. La Teatrul Mic, Cameristele (la 10.30) și Pluralul englezesc (18.30). La Nottara, în Sala Magheru, Livada de vișini, în sala Studio: Amintirile Sarei Bernhardt (10.30) și Complotul miliardarilor (18.30). La Teatrul Giulești (sala Majestic) se joacă dimineața Pescărușul și după-amiază, la 18, Weekend de adio. În sala Giulești se joacă la ora 11 Cocoșelul neascultător și după-amiază, Așteptam pe altcineva. La Ion Creangă se joacă Mary Poppins. Ansamblul artistic „Rapsodia Română” a pus pe afiș dimineața Micuța Dorothy și după-amiază Plai românesc, ritm strămoșesc.