Sâmbătă 23 decembrie 1989

Puțin după miezul nopții, atacatori necunoscuți deschid focul asupra unității militare 01417 din Târgoviște unde se aflau închiși Nicolae și Elena Ceaușescu. Unitățile militare încep să se atace între ele din pricina proastei comunicări și a conflictelor de ordine. Aeroportul din Arad este în mod repetat atacat. Se primesc informații false despre lansarea unor avioane inamice dinspre Deva. În fața Ministerului Apărării se schimbă focuri frățești și mor cinci militari de la Academia Militară Tehnică. Tot acolo, dar către finalul zilei, două mașini USLA sunt distruse de proiectilele unității de gardă. În București, Brașov și alte orașe începe să se tragă haotic spre clădirile unde se presupune că sunt teroriști. S-au dat arme civililor ceea ce a dus la extinderea focarelor de luptă și confruntare, în principal din cauza lipsei centrului de comandă, a psihozei teroriștilor și a nepriceperii tehnice a trăgătorilor. În Brașov, în noaptea de 22 spre 23 decembrie au murit în aceste schimburi haotice de focuri 39 de persoane. La Craiova se trage haotic ca urmare a zvonurilor despre trăgătorii de elită din blocurile din cartierul Valea Roșie. Pe la trei dimineața se trage în elicopterele care, conform radarelor, ar fi atacat orașul (era un atac electronic, nu au doborât nimic pentru că nu era nimic de țintit și lovit). La televiziune sunt chemați oamenii să vină ca să lupte împotriva teroriștilor. Și la Târgoviște pe ecranele radarelor apare o flotilă aeriană inexistentă (au doborât un balon luminescent). Dimineața, la Aeroportul Otopeni, trupele Armatei care asigurau paza aeroportului, atacă un convoi în care se aflau elevi jandarmi de la Câmpina, trimiși în ajutor. Mor 37 de soldați. Atacuri diversioniste reale sau simulate electronic au loc în zone importante (la Târgoviște, Timișoara) intensificând isteria teroriștilor, mai ales după ce Ion Iliescu i-a descris la televizor spunând că sunt extrem de competenți și că „trag din toate pozițiile”. Sunt atacate cu focuri de armă instituții de stat, unități militare chiar și spitale și alte obiective civile importante. George Marinescu spune pe postul de televiziune că noua putere ar fi luat legătura cu Ambasada sovietică, „care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenții străine și-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmați cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.” După amiaza, Frontul Democrat din Timișoara se afiliază la FSN și se anunță, printr-un manifest, refacerea Partidului Național Țărănesc.

Se publică Comunicatul către țară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, document redactat inițial de Dumitru Mazilu, rechiziționat de Ion Iliescu, ușor modificat și prezentat drept programul social-economic-politic al noii puteri. Ce spune acest comunicat? Că momentul înlăturării lui Ceaușescu a determinat constituirea FSN „care se sprijină pe armata română și care grupează toate forțele sănătoase ale țării, fără deosebire de naționalitate, toate organizațiile și grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertății și demnității în anii tiraniei totalitare.” Sunt dizolvate astfel toate structurile de putere ale statului comunist. „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul FSN. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei și a unităților Ministerului de Interne.” Toate unitățile economice și sociale se vor subordona CFSN. Se vor constitui peste tot consilii județene, municipale, orășenești și comunale ale FSN „ca organe ale puterii locale.” Alături de comitetele cetățenești, miliția asigură ordinea publică. Ca program politic susțin abandonarea rolului conducător al unui singur partid, organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie, separarea puterilor în stat, alegerea conducătorilor pentru un mandat, cel mult două. Țara se va numi România. Se va constitui un comitet pentru redactarea Constituției. Economia va fi restructurată pe baza eficienței. Se va elimina birocrația, vor fi promovate libera inițiatică și competența în toată economia. Se va restructura agricultura și se va sprijini mica producție țărănească. Se va opri sistematizarea satelor. Învățământul va fi restructurat pe principii democrate și umaniste. Vor fi eliminate dogmele ideologice, „care au provocat atâtea daune poporului român” Vor fi eliminate minciuna și impostura și „vor fi stabilite criterii de competență și justiție în toate domeniile de activitate.” În ceea ce privește politica externă, FSN promitea să se integreze în procesul de construire a unei Europe unite, să respecte angajamentele internaționale și în primul rând cele privitoare la Tratatul de la Varșovia. În mod provizoriu, se mai spune, în componența Consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, generalii Gușe și Stănculescu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Aurel-Dragoș Munteanu, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian și mulți, mulți alții, ultimul pe listă fiind, cum se știe, Ion Iliescu. Mulți din această listă au părăsit Consiliul după nici o lună, când FSN și-a anunțat intenția de a participa la alegerile din aprilie (apoi 20 mai). După ce a citit la televizor acest comunicat, Ion Iliescu a precizat că lista membrilor Consiliului este provizorie și că așteaptă și alte propuneri „din partea tuturor categoriilor și forțelor sociale care au luptat și au învins.” Rămânea de stabilit cine a luptat și cine a învins.
Fostul oficios al Frontului Democratic al Unității Sociale, România liberă, devine din 23 decembrie, cotidian „al tuturor forțelor patriotice și democratice din România.” Nu se fac mari corecții stilistice, nu sunt necesare. Ion Pavelescu, unul dintre politrucii gazetei, semnează editorialul în care păstrează stilul anterioarelor articole exaltat-revoluționare: „Armata română, întreaga armată română, sânge din sângele nostru, conștiință din conștiința noastră este la postul său și își îndeplinește datoria cu neasemuită abnegație. Ea răspunde focului prin foc, ea blochează, izolează și capturează rând pe rând locurile în care s-au repliat cei ce încearcă să ne înjunghie pe la spate.” Românii trebuie să fie solidari, pentru că bandele de asasini știu prea bine „tactica perfidă a apărării în condiții de încercuire.” Nu contează: oamenii sunt hotărâți să nu se clintească niciun pas, să nu facă nicio concesii. Ion Pavelescu știe, ca mulți alți gazetari politruci, să se adapteze și după un război atomic: multe dintre frazele scrise pe 23 decembrie le-ar fi putut scrie și pe 23 august același an. „Osmoza deplină care există între popor și armată, conducerea judicioasă a operațiunilor militare, tactica de luptă cea mai adecvată sunt și rămân armele noastre.(...) Poporul se comportă minunat, cu un eroism care atinge sublimul. El, de fapt noi toți vom înving!” Întreaga primă pagină este plină de îndemnuri scrise cu majuscule și întărite cu semne de exclamație și chenare duble. „Să apărăm, azi, acum, cu toată forța cuceririle revoluției noastre, valorile materiale și spirituale ale națiunii!” „Să contribuim cu toate forțele pentru a instaura în ROMÂNIA o societate a oamenilor LIBERI și DEMNI, triumf al democrației depline!” „Să fim UNIȚI, să fim VIGILENȚI! Nimeni nu ne mai poate abate din drumul nostru!” Apar și primele fake news: „Fraților! Această foaie volantă este scrisă nu cu condeiul ci cu arma!” avertizează un al slogan. Cu arma pentru că Piața Scânteii era în „pericol imediat, față în față cu bandele mercenare controlate de clica ceaușistă, dărâmată de la putere!” Echipa de serviciu a ziarului a primit arme și muniție, mai spun Ion Pavelescu și colegii lui de tură. Un alt mesaj prolix, la piciorul paginii, scris cu majuscule și cu o mare risipă de spațiu tipografic: „Frați români! Nu vă lăsați rațiunea întunecată de panică, de bucuria primelor victorii, de neîncredere în semenii noștri de bună credință! Fiți vigilenți, acționați uniți cu toate forțele patriotice, inclusiv cu forțele ministerului de interne care ni s-au alăturat!” Și, în fine, alt îndemn cu majuscule și semne de exclamație: „Nicio milă față de criminalii care cred că pot întoarce roata istoriei!”Un îndemn care părea să fi rămas în pagină din numărul comandat de Secția de propagandă a PCR care le cerea oamenilor să lupte cu cei care vor să întoarcă România de pe drumul socialismului. Gazetari anonimi fac filmul zilei de 22 decembrie, vorbind despre cei care, din studiourile Televiziunii „au efectuat prima transmisie liberă, cinstită, netrucată, prin care au anunțat întregului popor căderea dictaturii și izbânda democrației pe pământul scump al patriei.” Cu această ocazie se face o trecere rapidă în revistă a desfășurării evenimentelor din 21 decembrie, parcă pentru a da senzația că ziarul chiar a avut om pe teren, care a urmărit evenimentele pentru a le relata. Faptele sunt distorsionate creator și fantastic (se vorbește despre protestul a zeci de mii de oameni în Piața Universității, de pildă) despre salve de armă și de tun, despre elicoptere care survolau neîncetat piața etc. lansând o sumă de scenarii neverosimile despre fuga celor doi Ceaușești care ar fi vrut să ajungă pe aeroportul Otopeni etc. etc. Măcar lui Ion Iliescu îi fac dreptate atunci când, pentru a-l prezenta cititorilor, spun că a fost secretar CC al PCR. Mai consemnează, ca pe-o altă victorie a Revoluției, faptul că în seara de 22 decembrie în studioul televiziunii a fost adus Nicu Ceaușescu arestat în București (cum, de ce ajunsese în București când se știe că se aflase în Sibiu, comandând represaliile? E foarte probabil că fusese făcut pachet și adus să fie arătat la televizor la ore de maximă audiență.

Scânteia scoate în seara de 22 decembrie dar difuzează dimineața următoare Scânteia poporului, cotidian politic și social. În capul ziarului scrie cu litere de-o șchioapă: Glorie patriei libere, poporului ei erou! Și, sub titlu, Dictatura a căzut, poporul e liber! Victoria adevărului. Editorialul nesemnat e plin de patos și promisiuni jurnalistice. „Scânteia va fi un ziar al poporului, al adevărului întreg pe care cu amărăciune și, nu de puține ori, cu lăuntrică indignare nu l-a putut rosti.(...) Suntem deciși, noi toți redactorii acestui ziar, să slujim până la capăt, cu sufletul de români, cu talentul, cu întreaga noastră capacitate profesională, interesele restabilirii dreptății în România, interesele sfinte ale națiunii noastre” etc.etc.etc. Vor s-o facă pentru a elimina „efectele politicii dictaturii personale, ale minciunii instituționalizate, ale corupției, ale diletantismului politic” care i-au făcut pe oameni să aprobe și aplaude incompetența. Le promit cititorilor că vor ține paginile ziarului deschise pentru ei dar încep cu un „fierbinte îndemn la acțiuni mature, (...) la înțelepciune, împotriva violențelor și actelor gratuite, împotriva provocărilor și a încercărilor de a denatura sensul actualei mari revoluții populare spre scopuri străine națiunii.” Și conchid spunând că „mânia și-a făcut datoria, dreptatea a fost cucerită cu sânge, acum este rândul rațiunii, calmului, înțelepciunii!” Deși articolele acestei ediții excepționale nu sunt semnate, aflăm din ediția de a doua zi că semnatarul acestor rânduri pline de patos este Mihai Caranfil. Da, același care scria în primul număr din Libertatea un articol prin de patos revoluționar și prima poezie patriotic-revoluționară postcomunistă. Cum a fost posibil ca un jurnalist de la Informația/Libertatea, care avea sediul în Palatul Universul, să semneze în aceeași zi un articol în Scânteia poporului care avea sediul în Casa Scânteii? De fapt, era posibil doar dacă era scris în aceeași încăpere și trimis prin telex. La urma urmei, și libertatea vine cu un preț.

În paginile Scânteii poporului, Agenția Română de Presă - Agerpres își afirmă și ea independența și promite că își va face datoria și „va informa în mod real, cinstit și civilizat întreaga opinie publică internă și internațională asupra tuturor evenimentelor ce se vor desfășura în România și în lume. ” Promit o viziune completă, cinstită asupra evenimentelor petrecute în țară și țin să precizeze că textul acestui angajament este redactat de ziariștii Agerpres care nu și-au pierdut niciun moment conștiința profesională, aceiași care până mai ieri erau obligați să răstălmăcească realitatea și să dezinformeze sistematic opinia publică și internațională.” Dezarmantă sinceritate. Ca semn de bună-credință, Agerpres își trimite reporterii să dea o primă probă de profesionalism scriind despre „palatul în care a trăit, până cu câteva ore înainte, cel care, uzurpând dreptul și călcând în picioare voința de demnitate și libertate a unui întreg popor, a așezat ca emblemă, pe un timp al rușinii, propriul său nume: Nicolae Ceaușescu.”Spun că la intrare se vede un colaj de fotografii cu ramă aurită. În centru „concubine pentru un timp a lui Nicușor, dar de mai mulți ani responsabilă supremă cu educația pionierilor.” (Poliana a fost soția lui Nicu Ceaușescu, de fapt). Reporterul continuă plimbarea prin sala de șah, camerele de baie, dormitoare, camere de zi unde găsește „un lux ieșit din comun. Pereții sunt tapisați în mătase și stofe. Un șifonier, cu o ușă întredeschisă, oferă la vedere haine din blănuri de animale ocrotite de lege în toate țările civilizate.” Cetățenii Capitalei au organizat echipe de gardă să nu dispară „bunurile de mare valoare care acum sunt ale poporului și trebuie protejate.” Ni se dau amănunte fantastice despre casa din Primăverii: ar avea un buncăr subteran, ar fi legată de fosta casă a lui Alexandru Drăghici cu un tunel de 120 de metri. Tunelul, paralel cu bulevardul Kalinin, ar avea o ramificație către lacul Floreasca unde se află la adăpost o motonavă.

Miliția transmite un comunicat în care le cere agenților să nu facă uz de arme și de forță. „Miliția țării, spune generalul Câmpeanu, locțiitor al șefului Inspectoratului General, (trebuie) să participe în continuare la menținerea ordinii și a disciplinei. În semn de recunoaștere, milițienii să poarte pe mâna stângă o bandă tricoloră.”

Traian Gânju, rapsod al puterii socialiste, s-a convertit reporter și merge la Primăria Capitalei să vadă „starea lucrurilor”, „ceea ce trebuie să facă toți cei ce muncesc în aceste sectoare vitale pentru viața eroicilor cetățeni ai Capitalei”, „felul în care cu toții trebuie să ne purtăm în aceste zile de răscruce istorică în destinul nostru național” etc. și s-a dus să stea de vorbă cu Ștefan Bărceri și Andrei Anastasiu, membri ai Comandamentului provizoriu. Aceștia îl asigură că lucrurile stau bine de vreme ce „toți cei ce lucrează în acest domeniu acționează cu conștiința că sunt români și că au datoria patriotică de a asigura orașului tot ceea ce este nevoie.” A fost o problemă cu supravegherea surselor de apă, dar „în acest moment ele sunt în mâinile poporului, ale celor ce muncesc în serviciile comunale, ale gărzilor patriotice.” De asemenea, electricitatea e și ea pe mâinile poporului și furnizarea ei se desfășoară în condiții bune „astfel încât Bucureștiul să fie luminat, să lumineze fețele pline de ardoare patriotică a celor care au lupta și luptă pentru libertate.”Cei doi provizorii mai cer populației să nu consume prea multă apă care să evite provocarea în mod artificial au unor greutăți suplimentare. „De asemenea, trebuie să se dovedească maximă grijă față de mijloacele de transport, devenit astăzi bun al întregului popor, în adevăratul sens al cuvântului pe măsura drepturilor câștigate în aprigele bătălii duse împotriva vechiului regim tiranic.” Însă, în ciuda greutăților, toți vor să-și facă datoria față de popor, să muncească zi și noapte „servind astfel cauza revoluției populare.”

Scriitorii întruniți în seara de 22 decembrie la sediul Uniunii Scriitorilor din România au decis revocarea conducerii de până atunci și să convoace adunarea generală. Un grup de scriitori a propus să se reînființeze Societatea Scriitorilor Români cu un statut pornind de la acela conceput de fondatorii ei, Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu.

Guvernul sovietic publică un comunicat (cf. Ioan Chiper, Documente privind poziția URSS față de Revoluția Română etc.) în care spune că susține eforturile CFSN îndreptate spre instaurarea în țară a liniștii și ordinii. Uniunea sovietică este gata să acorde poporului român , noii conduceri a țării, un ajutor umanitar neîntârziat și efectiv pentru lichidarea urmărilor evenimentelor tragice din ultimele zile.”

La Chișinău, spun paginile de politică externă, s-au aprins mii de lumânări în piașa din fața Catedralei și a avut loc o slujbă solemnă în memoria victimelor evenimentelor care avuseseră loc în România. După slujbă, Frontul Popular a ținut un moment de reculegere pentru victimele celor care s-au opus regimului Ceaușescu. „Participanții au exprimat compasiunea și sprijinul deplin față de lupta studenților, elevilor, muncitorilor, intelectualilor și țăranilor din România pentru înnoirea revoluționară a țării.” De altfel, de pe pagina de politică externă a României libere care are supratitlul „Astăzi lumea ne cunoaște/Român zice, viteaz zice” aflăm că, de fapt, unii dintre cei care-i scriseseră cu câteva zile în urmă lui Ceaușescu pentru a-l felicita că a fost reales voiau, de fapt, înlăturarea lui. Consiliul de stat al RDG a anunțat că a decis să-i retragă ordinul Karl Marx acordat lui Ceaușescu pe motiv că „încălcarea gravă a drepturilor omului în România este incompatibilă cu acest ordin suprem al Republicii Democrate Germane.” Regina Angliei a anulat și ea Ordinul Bath în grad de Cavaler al Marii Cruci acordat în 1978 lui Ceaușescu. De asemenea a decis să trimită înapoi decorația pe care i-a acordat-o Ceaușescu în timpul vizitei oficiale efectuate în Marea Britanie. Academia de Științe a Greciei a exclus-o pe Elena Ceaușescu din rândul membrilor. Guvernul Cehoslovaciei retrage Ordinul Leul alb clasa I, cu colan, acordat lui Nicolae Ceaușescu. Cotidianul elvețian Tribune de Geneve susține că familia Ceaușescu ar fi avut în conturi 400 de milioane de dolari în aur în băncile din Zurich. Cotidianul afirma și că românii exilați în Elveția ar fi cerut unor politicieni să facă demersuri pe lângă conducerea Băncii naționale elvețiene pentru ca aceste fonduri să fie blocate (cf. Alesandru Duțu, Revoluția din decembrie 1989 – Cronologia, p.222)