Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 7 noiembrie 1989


Ultimul lider al Germaniei comuniste, Egon Krenz, își lansează noua lui carte "Wir und die Russen" (Noi și rușii) la Casa culturii și științei ruse din Berlin, 11 iulie 2019. (Foto:Tobias SCHWARZ / AFP)
Ultimul lider al Germaniei comuniste, Egon Krenz, își lansează noua lui carte "Wir und die Russen" (Noi și rușii) la Casa culturii și științei ruse din Berlin, 11 iulie 2019. (Foto:Tobias SCHWARZ / AFP)

Marți 7 noiembrie 1989

Soarele răsare la ora 7.00 și apune la ora 16.58

Sărbătoare mare, cel puțin în presa de partid care titrează cu litere de-o șchioapă A 72-a aniversare a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Va fi vrut Ceaușescu să refacă punțile de comunicare arse sau blocate cu Moscova? Era unul dintre gesturile făcute în ultima vreme pentru a-l îmbuna pe Gorbaciov care se pregătea deja de întâlnirea cu Bush, la Malta? Între Ceaușescu și liderul de la Kremlin era un conflict semideschis pe tema construcției socialiste și desigur nu kilometrica telegramă semnată și trimisă de Ceaușescu și Dăscălescu ar fi putut reface altceva decât fațada relației dintre cele două țări. Este, de altfel, o telegramă de rutină în care se vorbește despre prietenia și relațiile tradiționale strânse între cele două partide, țări, popoare, solidaritatea revoluționară socialism, fericire, libertate și independența popoarelor. „Suntem încredințați că, promovând cu consecvență politica lor externă activă pe arena internațională, acționând împreună cu țările participante la Tratatul de la Varșovia, cu toate țările socialiste, cu forțele progresiste și democratice de pretutindeni, România și URSS își vor aduce o contribuție tot mai importantă la realizarea dezarmării (...), la apărarea dreptului suprem al popoarelor la viață, la o dezvoltare liberă și independentă, la făurirea unei lumi mai bune și mai drepte pe planeta noastră.” În textul însoțitor (scris probabil prin subsolurile secției de propagandă și publicat în toată presa) se spune că deceniile trecute de la Marea Revoluție „au scos pregnant în evidență trăinicia socialismului. Superioritatea socialismului, capacitatea sa novatoare, nutrită permanent de forța creatoare a maselor, și-au găsit strălucite expresii în succesele obținute în dezvoltarea multilaterală a Uniunii Sovietice.”

În Capitală comitetul municipal PCR alături de Asociația de prietenie română-sovietică, UGSR, CC al UTC, Consiliul Culturii și alte organizații de același calibru au organizat adunare festivă, prezidată de Manea Mănescu, vicepreședintele Consiliului de Stat, Ștefan Andrei, viceprim-ministru și alți politruci din ministere și instituții centrale. Alături de ei, în prezidiu s-au instalat și ambasadorul Tiajelnikov, ministrul adjunct al sănătății Moskvicev, vicepreședinte al conducerii Asociației de prietenie sovieto-română și alți oficiali din ambasadă. Reuniunea a început cu imnurile de stat ale URSS și RSR. Apoi au vorbit despre însemnătatea zilei de 7 noiembrie 1917 Cornel Pânzaru, ministru secretar de stat la Comerț Exterior și E.M. Tiajelnikov care au spus la unison că a fost „un eveniment de importanță istorică mondială, care a deschis calea edificării societății socialiste și comuniste, dând un puternic impuls luptei popoarelor, forțelor progresiste pentru eliberarea națională și socială, pentru libertate, independență și pace.” Românul, pentru a transmite mai departe că RSR a făcut reforme înainte ca alții să se fi gândit las ele, evocă formele de democrație populară în care rolul PCR este tot mai important. „A fost creat și dezvoltat un cuprinzător sistem de organisme ale democrației muncitorești-revoluționare care asigură participarea nemijlocită a întregului popor la conducerea tuturor sferelor vieții economice și sociale.” Rezultatele extraordinare al României, URSS și alte celorlalte țări demonstrează „că numai socialismul poate asigura progresul și bunăstarea oamenilor, adevărata libertate și independență, drepturile fundamentale ale omului.” În sala de expoziții a Institutului Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea s-a deschis o expoziție foto-documentară cu aspecte din viața economică și social-culturală din URSS.

Iar Corneliu Vlad, care era la Moscova, scrie entuziasmat un reportaj despre Moscova orașul viitorului. Căci are și citadela bolșevismului demolatorii ei și propriul plan de sistematizare (al patrulea). Cum să nu lauzi zelul constructorilor moscoviți mai ales că „centrul istoric al capitalei sovietice are de altfel în diversele sale puncte aspect de șantier.” Trebuie să se construiască mult până în 2000, vreo 50 de mii de apartamente pe an, 60-70 de școli și grădinițe, numai în Moscova. La ieșirea din clădirea Sovietului orășenesc că dă de librăria Drujba (Prietenia) unde vede într-una dintre vitrine stema RSR: în vitrinele și standurile din interior sunt expuse un mare număr de lucrări social-politice, științifice și literare editate în țara noastră, un simbol „pentru tradiționala prietenie și colaborare româno-sovietică, înscrisă azi pe noi coordonate, reciproc benefice țărilor și popoarelor celor două țări ale noastre.”

Dragomir Magdin de la Scânteia tineretului vizitează Întreprinderea de utilaj chimic Ploiești pentru că a auzit de activitatea uteciștilor de acolo și vrea să afle rețeta bunei lor reputații: sunt disciplinați, își fac normele, participă la acțiuni de muncă patriotică, organizează tot soiului de acțiuni în sprijinul producției. Îl întreabă pe Viorel Cazan, șeful de UTC cum se face educația revoluționară a tinerilor. Șeful uteciștilor are o întreagă filosofie de viață de organizație: „Munca de formare a tinerilor, de educare a lor în spirit revoluționar presupune multiple aspecte, între care deschiderea spre nou, respingerea a tot ce, vechi sau perimat fiind, stă în calea progresului, a evoluției societății. Mă gândesc în primul rând, la mentalitățile retrograde pe care un tânăr revoluționar trebuie să le combată din perspectiva ideilor înaintate ale epocii pe care o trăim. Combativitatea devine, așadar, o cerință de prim rang în formarea unei conștiințe revoluționare, înaintate”. Desigur, ideile acestea progresiste se trag din „magistrala Expunere la Plenara lărgită a CC” care i-a dezvăluit „noi valențe și coordonate ale educației patriotice, revoluționare.” Este sarcina biroului UTC de a le deschide ochii tinerilor pentru a-i face să înțeleagă „particularitățile societății pe care o clădim, ale socialismului și comunismului, esența orânduirii noastre lipsite de exploatare și asuprire a omului de către om.” Pentru a fi pregătit, tânărul revoluționar trebuie să lase deoparte egoismul și dorința de căpătuială, să fie mereu înarmat „cu argumente ideologice, istorice și științifice” pentru contracararea mentalităților și atitudinilor înapoiate, „contrare progresului general al societății.” Și ce loc acordă cultivării patriotismului în „acest amplu context educativ-formativ”? E curios gazetarul. Extrem de important, îi spune activistul UTC. „Un adevărat revoluționar trebuie să fie înainte de toate un bun patriot, să cunoască și să respecte cu toată ființa lui trecutul istoric, trecutul glorios de luptă al înaintașilor.” Trebuie să respecte tradiția preluată de la străbunii progresiști, de la cei care au luptat pentru cauza națională și socială, să ducă lupta mai departe. „Datoria noastră este să învățăm să apărăm mărețele cuceriri ale socialismului în patria noastră,” să iubească țara și să apere socialismul care i-a bunăstarea, înflorirea.

Uteciștii sunt scoși în continuare la muncă patriotică. Brigada tineretului de la Mina Șuior a promis să extragă în cadrul „Zilelor record în producție și calitate” 150 tone de minereu complex peste plan. 40 de uteciști de la întreținere și reparații din Uzina de piese de schimb auto din Sighetu Marmației au promis să realizeze, în cadrul acțiunilor de muncă în sprijinul producției repararea cuptoarelor de tratament termic. La Întreprinderea mecanică de utilaje, accesorii și scule din Baia Mare, brigada tineretului finalizează lucrările pentru predarea cu trei zile mai devreme a trei mașini de mortezat.

În Scânteia, pe aceeași pagină cu telegrama adresată lui Gorbaciov, Egon Krenz președintele Consiliului de Stat al RDG și Willi Stoph, Președintele Consiliului de miniștri al RDG răspund urărilor de bine ale lui Ceaușescu și Dăscălescu. Krenz abia se instalase în fotoliul lui Honecker unde, de altfel, nici nu va sta prea mult. Le transmit obișnuitele banalități, „cele mai bună urări de fericire personală și de noi succese în edificarea socialismului”... urări care, în contextul cutremurelor succesive din spațiul lagărului comunist, sună caustic sau ipocrite. Fericirea personală a liderilor comuniști era pe punctul de a lua sfârșit. Cel puțin o vreme.

În Sala sporturilor Dacia din Baia Mare a avut lor întâlnirea tur din optimile Cupei cupelor la handbal masculin. S-au întâlnit echipele Minaur Baia Mare și Hapoel Le Zion din Israel, handbaliștii români câștigând meciul cu 27-24. Alt meci de handbal masculin în cadrul Cupei campionilor europeni prima manșă a optimilor s-a desfășurat la Râmnicu-Vâlcea. S-au confruntat Steaua București și Tusem Essen ( R.F. Germania). Partida a fost câștigată cu 22 la 21 de oaspeți. Returul urma să aibă loc peste o săptămână la Essen. În prima manșă a primului tur din noua ediție a Cupei Confederației europene de volei feminin desfășurată în Sala Polivalentă din Craiova, formația Universitatea CFR Craiova a învins echipa V. Cantonius Herenthalas ( Belgia) cu 3 la 0. În meciul tur al competiției feminine de volei Cupa cupelor, echipa Chimia Râmnicu-Vâlcea a fost înfrântă de echipa Plomien Sosnowiec cu 3-0.

Se fac angajări: „Unitate de mecanizare, transporturi și construcții forestiere Militari, încadrează pentru sediu și secția Chitila următoare categorii de personal: strungari, frezori, rectificatori, mecanici utilaj, vopsitori autor, tratament termic, electrician auto, sudori electric și autogen, vulcanizatori, buldozeriști”; „Întreprinderea de anvelope Danubiana încadrează impiegați de mișcare, mecanic întreținere locomotivă, lăcătuși revizie vagoane, carier, ingineri chimiști (bărbați), operatori chimiști (bărbați), muncitori necalificați (absolvenți a minim 10 clase) bărbați, lăcătuși mecanici întreținere, electricieni întreținere”; „Ed. Medicală încadrează de urgență, conform Legii 12/1971 tehnoredactor”

De vânzare: „Convenabil pian Edmund Lunner”; „Urgent dormitor alb, stare foarte bună, deosebit”; „Calculator Elorg, aparat electropunctură, butelie voiaj, haină astrahan negru 46”; „Recamier extensibil, șifonier triplu, masă extensibilă, fotolii, cuier, mașină cusut Singer, scaune, îmbrăcăminte și încălțăminte damă, măsură mică și alte obiecte”; „Automatizare încălzire centrală, butoaie stejar, uși garaj, cântar alimentar, compresor aer, îmbrăcăminte, diverse”;„Predau contract 3 camere, zona Dna Ghica, mobilă, haină bărbătească blană nr. 46, discuri, diverse obiecte. Cumpăr Walkman defect”; „Bibliotecă de artă, față masă albă, broderie Toledo, unicat”, „Vând jachetă lungă din lup siberian”; „Haină piele, mantou stofă, costume 48 noi bărbătești, mantouri blană 46 damă, diverse bărbătești și damă”; „Urgent, comodă Biedermeier, veioză marmură ramă florentină, mobilă bucătărie, aragaz, covoare manuale, obiecte vitrină, dormitor vienez cu încrustații, garnitură salon, rame tablouri, bibliotecă stil, costume artă populară”; „Haină bărbătească piele vițel, aragaz două ochiuri, balon cu mesadă mouton, televizor Național, pentru piese, reșou aragaz”, „Haină nutrie 3/4, 46-48, cu tocă, excepțională, fotolii Victor, servietă Diplomat din piele cu cifru, toate noi, rochie albă 44-46, ocazii, deosebită, videocasete înregistrate foarte bine, traduse”

Se cumpără: „Casă singur curte, gaze, living mare, dormitor, dependințe, luxoasă”, „Televizor color, boxe auto, filtre pentru sobă cu ardere completă, filtru cafea și skateboard”; „Bibliotecă, sufragerie Biedermeier, lustră bronz, casetofon portabil”;„Autoturism Dacia grav avariat în stare de nefuncționare totală”

La televizor programul începe la ora 19.00 cu Telejurnalul de seară, Continuă la 19.30 cu emisiunea În dezbatere: Documentele pentru Congresul al XIV-lea al PCR. Înnoirea și modernizarea producției și produselor. La 19.40, Programul de organizare și modernizare a localităților țării. Noi armonii urbanistice. La 20.00 Seara televiziunii sovietice. La 20.40 Film artistic. O lumină în fereastră. Producție a studiourilor sovietice. La 21.50, Telejurnalul de noapte. Programul se termină la ora 22.00

La Teatrul Național, în Sala Mare, Ploșnița. În sala Amfiteatru, Cineva te iubește, în Sala Atelier, Cartea lui Ioviță. La Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (sala Schitu Măgureanu) Omul cu mârțoaga; în sala Grădina Icoanei, Dimineața pierdută. La Teatrul Mic, Niște țărani. La Teatrul Foarte Mic, Dragă Joe. La Teatrul de Comedie, Capcană pentru un bărbat singur. La Nottara (sala Magheru), Micul infern; în sala Studio, La un pas de fericire. La Teatrul Giulești, sala Majestic, Să nu-ți faci prăvălie cu scară. La Tănase, în sala Savoy, Mi se par că mă-nsor. În sala Victoria, De la tango la rock. La Teatrul Ion Creangă, Cenușăreasa.

XS
SM
MD
LG