Președintele Iohannis a rechemat de la post 26 de ambasadori, iar lista se va prelungi în zilele următoare într-o schimbare de anvergură, pe care România nu a mai cunoscut-o din 1996, când șeful statului de la acea vreme, Emil Constantinescu, a schimbat toți ambasadorii din marile capitale. Schimbările au coincis atunci cu schimbarea politicii externe, de la izolarea față de Occident, la eforturile de integrare în NATO și UE. Ce anunță schimbările operate de președintele Iohannis?
Vor fi preferați pentru funcțiile de ambasadori mai degrabă diplomați de carieră decât personalități din lumea culturală sau economică, după cum ne-au spus surse demne de încredere. Nu va fi vorba despre o schimbare de paradigmă în politica externă a României, potrivit acelorași surse din apropierea procesului de schimbare a ambasadorilor, ci despre „eficiența funcționării” diplomației autohtone, despre „logica transparenței” și despre folosirea instrumentelor care să sprijine pe termen lung dezvoltarea relațiilor externe ale țării.
O schimbare de substanță are totuși loc din cauza condițiilor date de pandemie: diplomații nu se mai întâlnesc la dineuri, nu mai schimbă informații în mod spontan cum se întâmpla înainte de 15 martie la întâlnirile permanente pe care le aveau . Negocierile, tatonările, relaționările sunt suspendate, iar vechea școală dipomatică pare să dispară în spatele epidemiei și a noilor forme de comunicare, încă nexeperimentate în lumea diplomaților.
Președintele Klaus Iohannis a semnat zilele trecute decretele de rechemare pentru 26 de ambasadori. Nu e vorba despre penalizarea acestora, ci despre o rotație a ambasadorilor, dar și despre întinerirerea lor. În plus, ministerul de Externe își propune să aibă ponderi relativ egale de gen: jumătate dintre ambasadori să fie bărbați și jumătate femei.
Ambasadorii marilor capitale occidentale rămân, deocamdată, pe loc, deși George Maior de la Washington, Luca Niculescu de la Paris și Emil Hurezeanu de la Berlin, Luminița Odobescu, ambasadoarea României de pe lângă Comisia Europeană au fost numiți cu cinci ani în urmă. Și ei vor fi schimbați „atunci când e momentul cel mai potrivit”, fiindcă ministerul de Externe pregătește o garnitură nouă de înalți diplomați.
De pildă, schimbarea ambasadorului de la Washington e mai bine să fie făcută după alegerile prezidențiale din Statele Unite, care au loc în luna noiembrie, după cum ne-a sugerat sursa citată. George Maior, fost șef al Serviciului Român de Informații, angrenat în mai multe scandaluri în ultimii ani, se află din 2015 în fotoliul de ambasador de la Washington. Klaus Iohannis, cu toate că a anunțat acum aproape un an rechemarea lui, amână această mutare. Relația strategică a României cu SUA se află în fruntea listei de priorități anunțate recent de minstrul Bogdan Aurescu, de aceea următorul ambasador trebuie să aibă un profil bine definit și un prestigiu suficient de mare pentru a-i deschide ușile la Washington.
O altă sursă care dorește să-și păstreze anonimatul ne-a spus că președintele este foarte mulțumit de ambasadorii de la Berlin și de la Paris, care „au fost foarte potriviți cu rolurile date din 2015 și până acum, dar că nici ei nu pot rămâne sine die”.
Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu ne-a explicat că
„istoric vorbind, România a trimis în statele mari diplomați de carieră, oameni cu un anumit tip de experiență, pentru că diplomația este o profesie de carieră și competențele se acumulează în timp: Niculescu și Hurezeanu, ambasadorii români la Paris și Berlin, sunt doar excepțiile care confirmă regula”.
Pentru Șerban Cioculescu de la Universitatea București charisma și prestigiul ar fi mai importante decât experiența diplomatică în cazul marilor capitale:
„ambasadorii pot avea consilieri buni care să stăpânească situațiile care țin de experiență. Ambasadorul poate avea un personal de calitate, care să se ocupe de lucrurile pe care acesta nu le stăpânește, pentru că institutele diplomatice nu-ți pot da o cultură de anvergură, nu-ți pot oferi un nume sau un prestigiu intelectual aparte. Pe de altă parte, pentru dosarele sensibile, cheia se află la președinte sau la ministrul de externe ”
Fostul șef al diplomației autohtone subliniază, pe de altă parte, că schimbarea ambasadorilor la patru ani arată între altele „potențialul corpului diplomatic autohton, dar și flexibilitatea lui, adaptarea la modificările inerente, politice sau economice într-o anumită țară.”
Klaus Iohannis i-a rechemat, printre alții, pe ambsadorii din Rusia, Turcia, Bulgaria, Ungaria, state din vecinătate cu care România are mai degrabă relații pasive.
Șerban Cioculescu, specialist în relații internaționale la Universitatea București, notează că România nu are inițiativă, că este doar reactivă față de ceea ce se întâmplă și că în general încearcă „să nu deranjeze, să nu tulbure apele” și că în aceste condiții schimbarea ambasadorilor nu este foarte importantă:
„Abasadorul nu poate fi mai creativ decât sunt președintele și decidenții ministerului de Externe”
Lucrurile nu se vor modifica deci odată cu rotirea înalților diplomați, fiindcă aceștia sunt obligați doar să pună în aplicare politica hotărâtă la București, adugă și Cristian Diaconescu:
„Rolul creativ, chiar și în zone complicate cum e Marea Neagră nu este al ambasadorului, acesta trebuie doar să aibă capacitatea de a accede la un nivel suficient de înalt în țara unde este pentru a transmite rapid mesajele de substanță și dacă e nevoie, de a convinge decidenții locali să acționeze în consecință”
Cum poate răzbi un nou ambassador în Rusia și ce poate face acolo? Șerban Cioculescu este de părere că la Moscova ar trebui trimis cineva cu un anumit prestigiu intelectual, dar că lucrurile vor fi oricum complicate:
„această relație e viciată de rusofobia românilor, dar și de disprețul manifestat de diplomația rusească față de România, care e văzută ca un pion al Americii. Rusia nici nu vorbește cu România, când o acuză de pericolul scutului de la Deveselu, ci doar cu SUA. Nu ne acordă nici măcar statutul unei țări pe care o trag de urechi. Pentru orice ambasador va fi foarte greu să scoată din inerție relația româno-rusă”
Misiunea unui ambasador este de reprezentare, promovare, informare și negociere. De aceea un șef de reprezentanță diplomatică, în absența unei strategii de politică externă, se poate manifesta plenar mai degrabă în promovarea culturală, decât în alte domenii care ar putea aduce câștiguri pragmatice țării. Chiar și așa, prea puțini ambasadori și-au înțeles rolul.
