În urmă cu nouă ani, o escadrilă de avioane militare uriașe și nave învechite au sărit în sprijinul regimului președintelui sirian Bashar al-Assad și au început să circule între Rusia și Siria, dislocând o forță militară masivă în vestul Siriei și accentuând astfel prezența Rusiei în Orientul Mijlociu.
Acum, Assad a dispărut iar soarta acelor baze militare este în pericol, iar strategia Rusiei în Orientul Mijlociu este în aer.
Căderea regimului Assad a fost un eveniment tectonic, care a reverberat în întregul Orient Mijlociu și mai departe.
Intervenția din 2015 a Kremlinului în Siria, care a blocat jocurile din regiune, a fost acum a fost suspendată, iar Moscova caută să-și facă seama ce va face în continuare.
Pe 9 decembrie, încă nu există semne confirmate de retragere a Rusiei din Siria.
Un oficial de la Kremlin a declaratiei ruse de stat TASS că Rusia a ajuns la un acord pentru siguranța bunurilor sale militare din Siria.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să facă vreun comentariu pe acest subiect.
„Este încă prematur să discutăm despre asta”, a spus el și a precizat că subiectul va fi luat în discuție cu cei care vor fi puterea în Siria.
Iată ce trebuie să știți despre prezența Rusiei în Siria și ce ar putea urma în continuare.
Ce, unde și cine
Prezența Rusiei în Siria datează din perioada în care tatăl lui Assad se află la putere și i-a oferit Moscovei, în 1971, acces la portul mediteranean de la Tartus.
Influența Moscovei a fost destul de scăzută până în 2011, când o revoltă populară s-a transformat într-un război civil, care amenința guvernul lui Assad.
În septembrie 2015, președintele rus Vladimir Putin a ordonat forțelor sale armate să se desfășoare în Siria pentru a susține eforturile lui Assad împotriva rebelilor și a grupărilor extremiste.
Siria a acordat Rusiei acces la portul Tartus si la baza aeriana de la Hmeimim.
În anul care a urmat, după luni de atacuri aeriene necruțătoare care au distrus mai multe orașe siriene – o campanie atât de nemiloasă încât comandantul Valeri Gherasimov a primit porecla de General Armaghedon – forțele rusești, sprijinite de mercenarii grupării Wagner, s-au ciocnit cu forțele susținute de SUA în estul Siriei, în 2018.
În intervenția rusească în Siria, numai în 2017 au fost dislocate până la 6.000 de trupe de luptă și auxiliare, inclusiv mercenari, conform estimărilor Centrului pentru Studii Strategice și Internațional, un think tank de la Washington.
Majoritatea acestor forțe terestre au fost angajate pentru a sprijini armata Siriei, dar comandanții au desfășurat, de asemenea, artilerie și unități blindate rusești, precum și forțe speciale pentru a sprijini infanteria siriană, în special în 2016, în timpul ofensivei de preluare a Alepului, cel mai mare oraș al Siriei.
Nu este clar cât de mare este actualul contingent rus de la sol. Canalul Telegram YeZh a estimat că 7.000 de militari au rămas în țară.
Tartus, port strategic pentru Rusia
Tartus a fost o rampă de lansare pentru Rusia, nu numai în Siria și pentru a-și proiecta puterea în Orientul Mijlociu, ci și în Africa și în alte părți.
După 2015, Rusia și-a folosit navele din Marea Baltică și Marea Neagră pentru a aproviziona portul și a transporta armament greu și echipamente de construcții.
O companie de construcții legată de un om de afaceri al Kremlinului a primit un contract în 2019 pentru a gestiona și extinde portul.
Capacitatea de acostare a portului este de până la 11 nave, inclusiv nave cu propulsie nucleară.
Mai multe submarine diesel-electrice au intrat și ieșit din port pentru a fi folosite să tragă rachete de croazieră Kalibr asupra țintelor siriene.
Portul a găzduit, de asemenea, nave mai mari, inclusiv nava amiral a flotei rusești, portavionul Amiralul Kuznețov, care a fost dislocat în estul Mediteranei între octombrie 2016 și ianuarie 2017.
Cu câteva zile înainte de capturarea Damascului de grupurile rebele siriene, au fost reperate mai multe nave, majoritatea acostate la Tartus, care se îndreptau spre mare, stârnind speculații că o evacuare este în curs.
Cu toate acestea, Ministerul Apărării a lansat pe 3 decembrie imagini ale flotilei care trăgea rachete, spunând că manevrele erau doar un exercițiu de antrenament.
„Ceea ce a însemnat Tartus pentru Rusia a fost capacitatea de a proiecta puterea maritimă și influența politică relativ necontestată în Orientul Mijlociu și i-a permis să lovească peste greutatea sa”, a scris pe Fredrik Van Lokeren, un ofițer belgian pensionat, într-o postare făcută pe blogul său pe 8 decembrie.
Navele rusești de la Tartus ar fi putut fi folosite pentru a ajuta operațiunile Rusiei în Marea Neagră, reduse drastic de tacticile inovatoare ucrainene.
Dar navelor de război li se interzice să tranziteze Bosforul Turciei prin tratat internațional.
Baza aeriană Hmeimim
Situate la aproximativ 60 de kilometri de Tartus, forțele aeriene rusești au folosit baza aeriană Hmeimim.
Pe lângă faptul că găzduiește avioane de luptă și elicoptere, a servit și ca destinație pentru avioanele de marfă masive care au transportat oameni și materiale în și din Siria.
Inginerii ruși au mărit baza în 2016-2017, prelungind pistele și extinzând capacitatea de parcare.
Putin a făcut o vizită neanunțată la bază în decembrie 2017, unde a declarat victoria asupra forțelor rebele siriene, despre care a spus că sunt „teroriști”.
„Dacă teroriștii ridică din nou capul, le vom da lovituri pe care nu le-au văzut niciodată”, a spus el.
Flota aeriană a Rusiei din Siria includea peste 20 de bombardiere de primă linie Su-24 și Su-25 și avioane de atac la sol, potrivit unui raport publicat în 2016, împreună cu cel puțin opt avioane de vânătoare Su-30 avansat și 12 elicoptere de atac Mil Mi-24 și Kamov Ka-52, printre altele.
Din septembrie 2015 până în ianuarie 2018, estimează CSIS, forțele rusești au efectuat peste 34.000 de ieșiri de luptă, avioanele Su-24 și Su-34 servind ca aeronave de atac principal.
Forțele rusești au desfășurat, de asemenea, sisteme de rachete balistice Iskander-M cu rază scurtă de acțiune, precum și sistemul sofisticat de apărare antiaeriană S-400 cu rază lungă de acțiune și sisteme de apărare cu rază scurtă de acțiune sisteme precum Panțir („carapace”) și Tor.
Toate au fost lansate pe calea aerului sau pe mare.
În ultimele zile, imaginile comerciale prin satelit au arătat prezența mai multor aviatoare Iliuș Il-76 – avioane de marfă grele – parcate pe pistele de la Hmeimim, sugerând posibilitatea începerii evacuării.
Având în vedere cantitatea de armament și echipament desfășurat în Siria și reticența Moscovei de a le lăsa rebelilor sirieni, ar fi nevoie de zeci de vehicule sau de transport maritim pentru a elimina totul.
„Va fi greu să ascunzi așa ceva”, spune Dara Massicott, expert în armata rusă la Carnegie Endowment for International Peace.
De la Latakia la Donbas
Cea mai bună explicație pentru prăbușirea lui Assad și a armatei sale este absența sprijinului din partea celor mai puternici doi aliați ai Damascului: Iran și Rusia.
În ceea ce privește Rusia, explicația are legătură cu invazia Rusiei în Ucraina, aflată în a 34-a lună, fără să se întrevadă un final prea apropiat.
Pierderile Rusiei în Ucraina au trecut de 600.000 de persoane, conform estimărilor occidentale, în timp ce fabricile de apărare se grăbesc să țină pasul cu distrugerea armelor și echipamentelor trimise împotriva Ucrainei.
Asta înseamnă o capacitate redusă de rezervă – în forțe umane și logistică – pentru a mai putea susține și eforturile Siriei.
Kremlinul ar putea ajunge la un acord cu conducerea rebelilor sirieni și să păstreze accesul la una sau ambele facilități din Siria.
Dacă nu va reuși, capacitatea Rusiei de a proiecta putere militară sau economică va fi redusă drastic.
Cele două facilități au fost un canal cheie pentru aprovizionarea militară sub acoperire și deschisă în Africa de Nord și Centrală, precum și un canal pentru venituri generate în mai multe țări, adesea în circumstanțe dubioase.
Acestea includ locuri precum Libia, unde mercenarii ruși și forțele neregulate au luptat alături de un general libian renegat, Khalifa Haftar, într-o ofensivă din 2019 pentru ocuparea portului Tripoli.
Operațiunile din Rusia s-au extins și în alte regiuni africane cu probleme precum Republica Centrafricană și Niger. În iulie anul trecut, în Mali, o forță mercenară rusească a suferit pierderi majore într-o bătălie cu rebelii tuaregi.
Experții spun că Rusia ar putea transfera unele operațiuni de aviație în Libia, la aproximativ 1.500 de kilometri spre sud-vest, peste Marea Mediterană. Dar ar fi mai dificil să zbori cu avioane de marfă, din Rusia până în Libia, încărcate cu arme grele – presupunând că Rusia și-ar putea asigura drepturi de survol din Turcia.
Bloggerii de război ruși și-au exprimat îngrijorarea cu privire la potențiala pierdere a bazelor rusești din Siria.
„Prezența militară a Rusiei în regiunea Orientului Mijlociu atârnă de un fir de ață”, spune Rybar, un blogger cu legături în ministerul rus al Apărării, într-o postare pe Telegram.
„Este aproape imposibil să evacuezi bazele. În cel mai bun caz, este posibil să se evacueze cea mai mare parte a personalului, a documentației și a aeronavelor deservite”, a spus FighterBomber, alt blogger rus vestit, înainte de căderea lui Assad.
„Unele echipamente care încă funcționează pot fi încărcate în nave [...], dar, desigur, nu toate. Tot restul proprietății va rămâne la baze”.
Au contribuit Mark Krutov și Todd Prince
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
