Linkuri accesibilitate

Exclusiv | Caii sălbatici de la Letea au fost salvați de la moarte după dezvăluirea Europei Libere


Caii sălbatici de la Letea au mai primit o șansă. Duminică seara și în noaptea de luni spre marți, adăpătorile din zona strict protejată Letea a Rezervației Delta Dunării au fost refăcute
Caii sălbatici de la Letea au mai primit o șansă. Duminică seara și în noaptea de luni spre marți, adăpătorile din zona strict protejată Letea a Rezervației Delta Dunării au fost refăcute

Caii sălbatici de la Letea, care suferă de sete de o lună, au fost salvați de la un sfârșit în chinuri. Europa Liberă a dezvăluit săptămâna trecută că animalele riscau să moară deoarece nu aveau acces la apă.

Ambele adăpători ale rezervației, care a fost împrejmuită în 2014 cu două rânduri de gard, au fost decolmatate, iar nisipul a fost îndepărtat astfel încât apa din pânza freatică să se poată ridica la suprafață.

Europa Liberă a scris la sfârșitul săptămânii trecute despre chinul prin care trec caii și celelalte vietăți ale pădurii Letea, după ce ambele adăpători ale rezervației au secat din cauza caniculei, iar autoritățile au ignorat timp de o lună atât apelurile turiștilor cât și pe cele ale localnicilor care le semnalau tragedia.

Mai mult, directoarea rezervației, Viorica - Fănica Bîscă, declara în tot acest timp pentru agenția națională de știri că situația a fost remediată, fapt contrazis total de starea adăpătorilor, așa cum am arătat cu imagini în articolul anterior și cum a dovedit-o realitatea din teren.

Operațiunea de salvare a devenit posibilă după ce guvernatorul Rezervației Delta Dunării, Teodosie Marinov, a descins duminică în rezervație pentru a verifica pe viu cele semnalate de Europa Liberă.

Pentru început, guvernatorul a deschis poarta vestică, ce duce către lacul Merhei, pentru ca viețuitoarele, dar mai ales caii care nu se pot strecura prin gardul dublu care împrejmuiește rezervația, să poată bea apă din lac până la refacerea adăpătorilor.

Guvernatorul Teodosie Marinov a deschis porțile dinspre lacul Merhei înainte de a rezolva problema adăpătorilor.
Guvernatorul Teodosie Marinov a deschis porțile dinspre lacul Merhei înainte de a rezolva problema adăpătorilor.

Pe măsură ce accesul turiștilor în pădure s-a rărit, duminică au început lucrările la prima dintre adăpători.

Așa arăta prima dintre adăpători luni dimineață.

Așa arată rezultatul final al intervenției la prima dintre adăpători
Așa arată rezultatul final al intervenției la prima dintre adăpători

În noaptea de luni spre marți au continuat lucrările și la cea de a doua adăpătoare, cu promisiunea guvernatorului că, de acum încolo, acestea vor fi îngrijite și permanent decolmatate și că vor fi identificate și alte zone unde vor putea fi amenajate noi adăpători.

De obicei sperioși, acum caii au pândit nerăbdători încheierea lucrărilor la cea de a doua adăpătoare.

Alertați de susurul izvorului care a țâșnit din pământ, circa 50 de cai au venit la apă imediat cum au plecat oamenii.

Așa arătau adăpătorile până duminică, atunci când guvernatorul și-a lăsat concediul de odihnă și a descins în rezervație pentru a rezolva situația despre care primise asigurări înainte de a pleca în concediu că va fi rezolvată.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG