Linkuri accesibilitate

Candidatul PSD la Primăria Suceava, judecat: ar fi încercat să afle date din dosarul contaminării cu COVID de la Spitalul Județean


Spitalul Județean Suceava, locul unde, în 2020, la începutul pandemiei de COVID, au fost jumătate dintre toți cei infectați la nivel național.
Spitalul Județean Suceava, locul unde, în 2020, la începutul pandemiei de COVID, au fost jumătate dintre toți cei infectați la nivel național.

Fostul șef al Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru că ar fi încercat să obțină date secrete dintr-un dosar penal în care era anchetată infectarea cu COVID a unor bolnavi. Unii dintre pacienții au murit.

În martie 2022, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au deschis un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Mai exact, anchetau o posibilă încălcare a măsurilor care privesc prevenirea sau combaterea bolilor contagioase.

În 2020, chiar la începutul pandemiei COVID, cadrele medicale confirmate pozitiv și cele suspectate de infecție cu noul coronavirus au fost chemate la serviciu, la Spitalul Județean Suceava. Acest lucru ar fi putut duce la o contaminare în masă, spune Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Procurorii susțin că directorul spitalului, Vasile Rîmbu, care și-a dat demisia în mai, același an, după ce a fost acuzat de infectarea în masă a cadrelor medicale, ar fi încercat să afle tot ce aveau anchetatorii despre el în dosar.

Fostul manager ar fi contactat-o pe jurista spitalului prin intermediari și ar fi cerut date din documentele prin care anchetatorii solicitau informații.

O probă ar fi interceptările convorbirilor telefonice dintre juristă și fiica lui Vasile Rîmbu. Prima dintre ele avea acces la cererile DNA și tot ea le furniza procurorilor informațiile solicitate. Deși dosarul era început in rem, datele furnizate puteau da indicii despre ce urmăreau anchetatorii.

Interceptări din dosarul Direcției Naționale Anticorupție

Jurista: Are două capete: „zădărnicirea combaterii bolilor” și ”abuz în serviciu”… Așa este în ordonanța de, în ordonanță.
Fiica lui Vasile Rîmbu: Da, da, da!
Jurista: Eu am avut solicitate foarte multe documente, nu am avut posibilitatea să le comunic din 25 martie până la data prezentă, decât o mică parte. Le-am adus la cunoștință că-mi este imposibil să fac aceste comunicări pentru că nu există resursă umană disponibilă care să pregătească aceste înscrisuri.
Fiica lui Vasile Rîmbu: Îhî!
Jurista: Și că, practic, îmi este limitată capacitatea de asigurare a asistenței medicale, pentru că ei mi-au cerut și foi de observație foarte multe.
Fiica lui Vasile Rîmbu: Îhî!
Jurista: … a pacienților! Eu am dedus de aicea că problema … zic eu, ”problema”… ei vor să verifice că … foarte mulți pacienți au decedat pe secții, nu în ATI …
Fiica lui Vasile Rîmbu: Îhî, da.
Jurista: Așa. Și mi-au cerut foile de observație a pacienților decedați pe secții. Eu nu am avut … în secțiile alea sunt contaminate și le-am invocat că eu nu cunosc la data respectivă … că nu cunosc protocolul nou privind decontaminarea și alte chestii …
Fiica lui Vasile Rîmbu: Să… ei, astea-s… astea-s…. da… o să fie date ...(neinteligibil)...
Jurista: ăăă…oricum, eu comunic cu ei…
Fiica lui Vasile Rîmbu: ...necesare…
Jurista: Da…eu oricum comunic cu ei doar pe format electronic! Ei nu primesc niciun document de la noi…
Fiica lui Vasile Rîmbu: îhî…
Jurista: …totul scanez și trimit pe mail! Și am dat…partea asta de…ne-au cerut ei acuma, ultima dată…contractul de la prestatorul servicii epidemiolog… ăăă…structura compartimentului, fișele de post, contractele de muncă…
Fiica lui Vasile Rîmbu: Da, e normal…
Jurista: îhî…
Fiica lui Vasile Rîmbu: …toate documentele…

Jurista, acuzată și ea în același dosar de către procurorii anticorupție - tot pentru dezvăluirea de informații nedestinate publicității, i-ar fi oferit sfaturi fiicei directorului și încerca să facă conexiuni cu privire la ce puteau face anchetatorii cu informațiile.

Jurista: (...) Dacă vrei, sincer, părerea mea: la un moment dat, lucrurile se vor bate cap în cap! Din ce am citit eu în răspunsul lui! Și este bine ca și domnul manager să fie foarte prudent în ceea ce-l privește, indiferent de situație…ei, practic, fiecare…vor…vor…se vor uita să dea vina în altă parte! Asta este părerea mea!
Fiica lui Vasile Rîmbu: …da de ce a…răspunsul…a dat un răspuns elaborat….în ce sens?
Jurista: foarte elaborat! Deci, am un răspuns elaborat, cred că are patru sau cinci pagini în care explică situația de fapt!
Fiica lui Vasile Rîmbu: îhî…
Jurista: Dar mod….dar din …din cuprins….asta este părerea mea la prima lectură…
Fiica lui Vasile Rîmbu: da…
Jurista: …n-am stat să-l citesc ...(neinteligibil)...
Fiica lui Vasile Rîmbu: da..
Jurista: Nici n-am avut timp! Nu de alta: nu vreau să-l vadă nimeni! El este, momentan, securizat la mine, știi…
Fiica lui Vasile Rîmbu: da…
Jurista: …nu vreau să intre în circuit să… pentru că la noi foarte ușor ajung informațiile în presă, peste tot, știi…
Fiica lui Vasile Rîmbu: Da, normal…
Jurista: Prima mea impresie a fost, citindu-l, că a responsabilizat de la conducerea spitalului până la conducerea Consiliului Județean, pe toată lumea, că a fost în cunoștință de cauză și că nici o măsură care a luat-o, n-a luat-o, cumva, de capul lui, știi…
Fiica lui Vasile Rîmbu: Îhî….
Jurista: …că toată lumea a fost informată! Că toate demersurile au fost făcute au fost…aduse la cunoștință, ori verbal, ori pentru ele a avut aprobarea, verbală sau tacită, știi…
Fiica lui Vasile Rîmbu: Îhî….
Jurista: Și de aicea mi-am dat seama, clar, după răspuns, este întocmit de un avocat! Nu știu exact cine este apărătorul ales…
Fiica lui Vasile Rîmbu: Da, da, da!
Jurista: Ideea este că pe asta va merge! Deci, asta este păre….feeling-ul meu când am citit! Ăăăă…că nu a făcut nimica singur, știi…
Fiica lui Vasile Rîmbu: Îhî…
Jurista: …și că pentru fiecare lucru….asta…”am avut o aprobare…c-a fost verbală, c-a fost un consimțământ, că o fost o discuție telefonică”….știi….ăăă…cum să-ți spun…este făcută așa o descriere a situației de ansamblu în care sunt menționate foarte multe persoane….domnul manager, domnul președinte, nu mai știu cine… „am sunat, m-am consultat, mi-a dat acordul”…. știi… în sensul ăsta este elaborat…!

Vasile Rîmbu este candidatul PSD la Primăria Suceava. Anunțul DNA nu l-a oprit să își promoveze în continuare proiectele. El a postat pe rețelele sociale că se află la Barcelona, în Spania, la City Expo World Congress, pentru a găsi soluții de „elaborare a unei strategii care să vizeze creșterea calității vieții cetățenilor din municipiul Suceava.”

Nici el, nici purtătorul de cuvânt al PSD, nu au răspuns întrebărilor Europei Libere despre dosarul DNA.

Ce s-a întâmplat la Suceava în 2020, în pandemia de COVID

Suceava a fost cel mai afectat județ la începutul pandemiei de COVID-19. La finalul lunii martie, 2020, întreg județul a intrat în carantină, după ce numărul de decese ajunsese la 13, în mai puțin de o săptămâna.

Presa locală a relatat că, printr-o decizie managerială, toți angajații spitalului trebuiau să se prezinte la lucru, indiferent dacă sunt bolnavi sau nu de COVID. Șase luni mai târziu, Vasile Rîmbu era trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

La momentul izbucnirii scandalului, la Spitalul Județean Suceava 150 de pacienți și cadre medicale erau infectate, jumătate din numărul înregistrat la nivel național. 90 dintre ei erau medici și asistente.

Suceava a fost considerată un focar periculos de coronavirus, după o serie de greșeli manageriale și nerespectarea procedurilor: amestecarea pacienților bolnavi cu cei sănătoși, convocarea medicilor suspecți de coronavirus, la spital, la un loc cu cei sănătoși, prin invocarea în fals a unui așa-zis ordin de ministru.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG