Iulian Dumitrescu a intrat în politică în 2010. Tot atunci a început să iasă, discret, din afaceri. Companiile la care era acționar erau abonate, pe bandă rulantă, la contracte cu Consiliul județean Călărași sau autorități publice locale mai mici din Călărași, Prahova sau Ilfov. În 2012, Iulian Dumitrescu a devenit senator liberal, pe listele de la Călărași, iar, în 2016, a fost ales în Prahova, județul său natal. La finalul anului trecut, a schimbat fotoliile - pe cel de senator, cu cel de președinte de Consiliu Județean. Tot în Prahova.
Averea
Iulian Dumitrescu deține, conform declarației de avere depuse la intrare în funcția județeană, două apartamente în București - unul are 144 de metri pătrați, celălalt de 45 de metri pătrați, cumpărate în 2004 și 2008, deținute împreună cu soția sa Alexandra Paula Dumitrescu, și un Land Rover, din 2014.
Pe parcursul celor două mandate de senator, din declarațiile de avere ale senatorului se evidențiază două terenuri care i-au adus venituri importante - unul lângă București, în comuna Berceni, iar celălalt în Răzvad, județul Dâmbovița, un apartament de 56 de mp, în București și o mașină de lux.
Terenurile - unul de 5000 de metri pătrați, obținut din comasarea a două parcele de 2500 de metri pătrați, situat în comuna Berceni și celălalt de 16.320 de metri pătrați, obținut tot din alipire - i-au adus, pe parcursul perioadei în care le-a deținut, venituri de aproape 1 milion de euro, din chirie și vânzare. Cele două suprafețe au fost vândute firmei Bucegi Invest S.A. pentru 969.000 de lei, respectiv 775.200 de lei.
Suma obținută din vânzarea terenului din comuna Berceni este mai mică decât suma obținută drept chirie pentru același teren, în 2016.
Bucegi Invest S.A., actuală Bucegi Invest SRL, este o societate înființată în 2012 de Motorga Ion. Acesta a ieșit din societate în 2015, după ce a vândut acțiunile lui Grigore Vasile Viorel și Lambrea Angelica Marilena.
Este anul în care senatorul Iulian Dumitrescu încheie contractul de închiriere pentru terenul din comuna Berceni, care i-a adus venituri importante. Cei din urmă au mai preluat, de-a lungul vremii, și acțiuni deținute de Iulian Dumitrescu la alte societăți comerciale, după intrarea acestuia în politică. Bucegi Invest S.A. este și societatea la care soția lui Iulian Dumitrescu, Alexandra Paula, lucrează ca director de vânzări.
Afacerile
Conform datelor de la Registrul Comerțului, Iulian Dumitrescu mai apare, în momentul de față, în registre în șase societăți toate radiate - DELTA CONTCONSULT SRL, DGM AGREGATE SRL, LAUCRIST SRL, LONE SRL, OMEGA PRODUCTION SRL si EURO GRUP DG TRANSPORT SRL. Dumitrescu a început să renunțe la afaceri, în 2012, când a fost ales senator.
Actualul președinte al Consiliului Județean Prahova a fost asociat cu Grigore Vasile Viorel, cel care a preluat firma Bucegi Invest S.A, în 2015, în firma Euro Grup D.G. Societatea a câștigat, între 2007-2012, 11 licitații de la Consiliul Județean Călărași, condus de un liberal, a căror valoare se ridică la 14,65 milioane de euro.
Societatea în care a fost asociat Iulian Dumitrescu a mai câștigat alte 25 de contracte cu primăriile din comuna Berceni, Predeal, alte primării din județul Călărași. Valoarea totală a acestora s-ar ridica la aproape 30 de milioane de euro, conform datelor de pe site-ul de licitații publice.
În 2013, Iulian Dumitrescu chiar în timpul primului mandat, mai înființează o o firmă Antinori S.R.L pe care, câteva luni mai târziu, o cedează mamei sale.
Cum apare Iulian Dumitrescu în dosarul luării de mită
”Dumitrescu Iulian: Am o întrebare punctuală.
Drulă Cătălin: Ia zi!
Dumitrescu Iulian: Să-mi zici cu ARSVOM-ul, dacă … Ce interes ai, dacă mai ni-l lași nouă? E ceva la Constanța …
Drulă Cătălin: Da… Băi …
Dumitrescu Iulian: Știu că ai niște jocuri, niște, na, presiuni, sau dacă ai …
(…)
Dumitrescu Iulian: Zi direct, dom’le, vreau să-l omor, am un interes sau … Deocamdată am interes pentru organizația Constanța io, ca să-ți zic mai direct, să-l ții p-ăla.
Drulă Cătălin: Și care , ăă, adică tu ce părere ai despre omul ăsta? Sau ce …
Dumitrescu Iulian: El e ok, așa. Celălalt, dinainte …
Drulă Cătălin: Manole, nu?
Dumitrescu Iulian: Da. Celălalt dinainte a fost cu niște probleme, sunt niște probleme cu Curtea de Conturi, nu știu dacă știi tu, dar nu e pe mandatul lu ăsta. Pe mandatul la celălalt, să știi. Adică, dacă poți să mai mi-l lași o perioadă sau așa, îmi spui.
(…)
Dumitrescu Iulian: Dacă nu vrei să mi-l schimbi, ăăă, dacă vrei să-l vezi sau măcar să verifici sau mai știu io ce …
Drulă Cătălin: Da, mă, îți dai seama …
Dumitrescu Iulian: … ține-l în dreptul meu că Huțucă nu te știe și n-are el treabă cu tine, Huțucă de la Constanța.
Drulă Cătălin: Te-a întrebat de …
Dumitrescu Iulian: Da, i-am spus lasă că vorbesc io cu tine.”
(…)
George Cătălin Stângă, deputatul de Galați, la al doilea mandat
Celălalt protagonist al interceptărilor realizate de DNA este deputatul de Galați, George Cătălin Stângă. Aflat la cel de-al doilea mandat în Camera Deputaților pe listele PNL, George Cătălin Stângă are, conform declarației de avere, un teren de 1000 de metri pătrați în comuna Vânători, Galați, o casă de aproape 140 de mp în aceeași localitate și un apartament de 50 de metri pătrați în orașul Galați.
Toate sunt deținute împreună cu soția, Geanina. Are in conturi, peste 200 de mii de lei si datorii care însumează 480 de mii de lei. Este președintele PNL Galați și membru în Biroul Național Permanent al PNL. Oficial, George Cătălin Stângă, nu are nicio afacere.
Cum apare George Cătălin Stângă în interceptările DNA
În interceptările DNA, este surprinsă o discuție între senatorul liberal Stângă și ministrul Drulă care se referă la menținerea în funcții a doi directori de instituții din subordinea ministrului Transporturilor, fapt care l-ar ajuta pe Stângă în competiția internă din filiala PNL Galați, în vederea alegerilor ce urmează în partid.
George Stângă: Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.
Cătălin Drulă: Te referi la APDM și la AFDJ (Agenția pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare și Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, n.r.)?
George Stângă: Da.
Cătălin Drulă: Păi…., ți-am spus că soluția pentru mine este să le prelungesc mandatele, da nu e patru luni, este două luni prelungirea.
Interceptările apar într-un dosar în care Daniel Manole (director general al ARSVOM) este acuzat de luare de mită, iar Petru Ogrinji (administratorul firmei SC Suszi SRL care a livrat navele Ministerului Transporturilor), Cristian Antohi (administratorul SC Tehnorex International SRL, una dintre firmele acuzate de spălare de bani), Valeriu Iorga (administratorul SC Blue Line SRL, o altă firmă acuzată de spălare de bani) și Ion Macovei (SC Concif Baza de Aprovizionare SRL, a treia firmă de apartament, la rândul ei intermediară a tranzacțiilor) au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Ei sunt cercetați pentru că ar fi participat la achiziția a patru nave în valoare de 85 de milioane de lei de la o firmă care le cumpăra la rândul ei prin intermediul unor firme suveică cu activitate infimă și câțiva angajați.
George Stângă a fost ales vineri în fruntea organizației PNL Galați.
Facebook Forum