Linkuri accesibilitate

Cazul bebelușului mort după botez. Preotul, cercetat pentru ucidere din culpă


Imagine generică
Imagine generică

Preotul Alexandru Mazarache a dobândit calitatea de suspect în dosarul de ucidere din culpă privind cazul bebeluşului care a murit după ce a fost botezat.

„Facem precizarea că persoana faţă de care se fac cercetări a dobândit calitatea de suspect, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articol 192, aliniat 1 din Codul Penal. Raportul de necropsie medico-legală urmează a fi înaintat la dosarul cauzei", a declarat miercuri presei purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Anca Panciuc, citată de corespondentul Agerpres la Suceava.

Preotul Alexandru Mazarache s-a autosuspendat de la slujire încă de luni până la finalizarea anchetei.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat, la rându-i, că va face propria anchetă pentru a stabili circumstanţele în care a murit bebeluşul după slujba botezului.


Un bebeluș de o lună și jumătate din Suceava a ajuns în stare gravă la spital după ce preotul l-a scufundat complet în apă, cu fața în sus, în timpul slujbei de botez. El a murit luni dimineață la spital, scrie Monitorul de Suceava.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajul Smurd care a intervenit la faţa locului, l-a resuscitat şi apoi l-a transportat la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Dan Teodorovici.

Din primele informații, la botez copilul ar fi fost scufundat complet în apă, cu fața în sus, la Biserica „Sf. Constantin și Elena” din cartierul Zamca din municipiul Suceava. Inițial, polițiștii au deschis dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Cum trebuie să fie scufundat un copil în cristelniță atunci când este botezat

Părintele Vasile Gavrilă, profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie București a declarat pentru Adevărul„Mânuțele copilului se lasă libere, preotul îl prinde pe copil astfel încât coloana vertebrală să nu fie pusă în pericol.

Nu i se astupă concomitent gura și nasul pentru că s-ar sufoca. Cu podul palmei i se astupă gura, iar cu degetele i se astupă urechile, iar nasul rămâne liber. Afundarea se face rapid și durează doar câteva secunde.

În momentul în care este introdus în apă, copilul este ținut cu palma de gât și cap, cu fața în jos, iar cu cealaltă mână stă între picioarele copilului pentru a putea să asigure verticalitatea și poziția cea mai bună pentru coloana vertebrală”.

Înregistrările apărute între timp în spațiul public arată că pruncul a fost scufundat în scăldătoare cu fața în sus.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG