Linkuri accesibilitate

CCR a amânat decizia privind completurile de 3 judecători, pentru o dată ulterioară pensionării unei judecătoare din procesul Dragnea


Liviu Dragnea nu s-a prezentat la procesul de la instanța supremă.
Liviu Dragnea nu s-a prezentat la procesul de la instanța supremă.

Decizia CCR privind constituirea completurilor de trei judecători, de care depinde printre altele și evoluția procesului liderului PSD Liviu Dragnea, a fost amânată pentru data de 5 iunie. La începutul lunii, una dintre judecătoarele din procesul lui Dragnea se pensionează.

Curtea Constituțională (CCR) a amânat din nou decizia privind conflictul constituțional dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, legat de completurile de 3 judecători specializate pe infracțiuni de corupție, pentru data de 5 iunie. Este a patra amânare în acest dosar.

Judecătorii au respins însă luni cererea PNL de a invalida sesizarea făcută la CCR de Florin Iordache, care fusese delegat la șefia Camerei Deputaților, de către Liviu Dragnea, pe atunci internat în spital.

Decizia este crucială pentru evoluția procesului liderului PSD Liviu Dragnea, care a fost condamnat de un complet de 3 judecători de la instanța supremă, la 3 ani și 6 luni de închisoare, în procesul privind angajările fictive de la Direcția de Asistență Socială din Teleorman.

De la 1 iunie, judecătoarea Luciana Mera, unul dintre cei 5 judecători care judecă faza de apel a procesului lui Dragnea, se pensionează, astfel că întregul proces riscă să se reia de la început, în faza de apel.

Sesizarea la CCR, privind problema completurilor de 3 judecători de la instanța supremă, care nu au specializări pe clase de infracțiuni, mai exact pe cele de corupție, a fost depusă de deputatul PSD Florin Iordache, în luna martie, în timp ce liderul PSD Liviu Dragnea se afla internat în spital. Sesizarea a fost făcută în numele Parlamentului, Dragnea delegându-l pe Iordache în locul său, la șefia Camerei Deputaților. Avocații lui Dragnea din procesul în care liderul PSD a primit deja o condamnare de 3 ani și jumătate au invocat și ei această problemă a completurilor de 3 judecători, în proces.

Florin Iordache, cel care a sesizat CCR în numele lui Liviu Dragnea, a susținut că Înalta Curte nu a aplicat legea 78/2000, iar neconstituirea completurilor specializate reprezintă o „sfidare a Parlamentului și a statului de drept”. Pe de altă parte, Cristina Tarcea, șefa ÎCCJ, a spus că toate completurile sunt specializate în fapte de corupție începând cu anul 2005, iar acum i se cere să ”pună cu mâna judecătorii”.

O eventuală decizie favorabilă a Curții l-ar ajuta pe Liviu Dragnea să scape de condamnarea la 3 ani și șase luni de închisoare primită în primă instanță, procesul urmând să se reia de la zero. Între timp faptele s-ar putea prescrie.

Nu doar Dragnea ar beneficia de o posibilă decizie de admitere dată de CCR, ci și alți condamnați pentru corupție, câteva sute, potrivit unei statistici a ÎCCJ. Printre ei: Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, condamnat deja în primă instanță la 8 ani de închisoare, Elena Udrea sau Radu Mazăre, ca și Alina Bica.

Șefa Înaltei Curți, Cristina Tarcea, a arătat într-o scrisoare adresată președintelui CCR, Valer Dorneanu, că din 19 state UE, doar unul – Austria, are complet specializat pe corupție la nivel de instanță supremă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG