Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat neconstituțională întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prevăzută de articolul 155 din Codul penal.
În baza acestui articol din Codul penal, declarat neconstituțional de CCR, procurorii puteau întrerupe cursul prescripției prin administrarea de noi probe.
CCR a admis, astfel, excepția ridicată de omul de afaceri Adrian Mititelu, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.
Judecătorii CCR au constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, respectiv „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Decizia este favorabilă inculpaților în cazul cărora anchetele sau procesele au trenat, apropriind astfel termenul de prescriere a faptelor pentru care sunt anchetați sau judecați.
Or, în baza articolului declarat joi neconstituțional de CCR prescrierea intervine mai repede decât dacă ar fi fost întreruptă prin administrarea de noi probe.
Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media, pe lista potențialilor beneficiari ai deciziei CCR se află: Elena Udrea, Tudor Pendiuc - fost primar al Piteștiului, Laurențiu Duță - fost șef al CNSAS, Sorin Blejnar - fost șef al ANAF.
CCR: Nu am eliminat instituția întreruperii prescripției penale
După comunicatul inițial, Curtea Constituțională a venit cu o serie de precizări cu privire la decizia sa.
CCR amintește că a mai existat o decizie de neconstituționalitate cu privire la același articol din Codul Penal și în 2018, fără ca de atunci legiuitorul să „ia măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme.”
Curtea spune că, „în mod incorect și nejustificat, se reține încă o dată că prin decizia noastră am fi eliminat instituția întreruperii prescripției penale”.
Art.155 alin. (1) din Codul penal a avut până în aprilie 2018 următorul conținut : „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Întrucât sintagma „oricărui act de procedură în cauză” era neclară, imprevizibilă și incoerentă, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018, a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispozițiilor art.155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională.
Potrivit prevederilor Constituției și a Legii de organizare, această decizie era obligatorie, în sensul că legiuitorul trebuia să ia măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme și stabilirea unor condiții clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripției răspunderii penale, prin introducerea unor termeni univoci cu privire la condițiile și termenul întreruperii prescripției.
„Din 2018 și până în prezent, nu a fost luată nicio măsură, astfel încât prevederea „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea” a rămas neterminată și inaplicabilă. În aceste condiții, prin decizia prezentă s-a declarat neconstituțional textul rămas în vigoare”, spune CCR.
Urmează că legiuitorul să ia în sine măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018 și a prezentei decizii.
„Menționăm încă o dată că în mod incorect și nejustificat se reține că prin decizia noastră am fi eliminat instituția întreruperii prescripției penale”, mai spune CCR.
Ce spune ministrul Justiției
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că, până la publicarea deciziei CCR nu poate face speculaţii, dar că, dacă va fi cazul, în cadrul iniţiativei legislative cu privire la Codul penal, ministerul pe care-l conduce va viza şi articolul respectiv.
„Acest articol a mai fost în examenul CCR în 2018. A fost pronunţată atunci o decizie de neconstituţionalitate cu o anumită critică. Timp de patru ani, nici Parlamentul nu a reuşit să corijeze această lege. Noi avem la minister un proiect de lege care urmează să fie promovat, în perioada imediat următoare. Este în consultare cu Comisia Europeană şi ne vom adresa şi acestui articol. Nu pot face, în acest moment, speculaţii până nu vedem motivaţia CCR. Cunoaşteţi politica mea de a nu comenta dosare în curs şi în niciun caz nu pot să fac o gafă de a oferi vreuneia sau alteia din părţi vreun argument pe baza declaraţiei ministrului Justiţiei. Din punct de vedere al ministerului, care este iniţiatorul iniţiativei legislative, vom adapta, dacă este necesar, proiectul în curs şi fiecare să îşi facă atribuţiile", a explicat Cătălin Predoiu, citat de Agerpres.