O privire comparativă între averea declarată la începutul mandatului și cea deținută în prezent, patru ani mai târziu, de către primarii din București, arată că cea mai spectaculoasă schimbare pentru toți a fost cea a veniturilor salariale, care pentru unii s-au mărit chiar și de trei ori.
Așa cum arată pe hârtie ce au ales primarii să declare că dețin în conturi și proprietate, reiese că unii și-au sporit banii din conturi, alții colecțiile de bijuterii și artă, iar afaceriștii și-au menținut afacerile și și-au mai achitat din datorii. În cazul câtorva, soția sau fiul au ajuns să ocupe și ei poziții în aparatul bugetar.
Gabriel Mutu (PSD), primarul sectorului 6
Mutu poate fi considerat cel mai bogat primar din Capitală, conform declarațiilor sale de avere. El este de altfel și singurul căruia valoarea averii i-a sporit considerabil în cei patru ani de mandat: banii din conturi și cei ținuți cash aproape i s-au dublat, și-a mai achiziționat niște ceasuri și bijuterii, iar veniturile anuale i-au sporit.
Colecția de bijuterii de aur, ceasuri și tablouri a primarului sectorului 6 a ajuns, la finalul mandatului, la valoarea declarată de 189.000 de euro. Cu 4.000 de euro mai mult ca la începutul mandatului (s-au adăugat ceasuri de 2.000 de euro și bijuterii de 2.000 de euro).
Banii lichizi ai primarului Mutu se ridică la suma totală de circa 264.000 de euro. Cei mai mulți sunt ținuți în numerar, conform declarației sale de avere. Suma aproape s-a dublat față de începutul mandatului său, când se ridica la un total de circa 142.000 de euro.
Veniturile lui Gabriel Mutu au crescut și ele. Cel mai spectaculos, salariul lunar: dacă în 2015 câștiga, pe postul de senator PSD, circa 1.350 de euro pe lună (6.000 de lei), în 2019 salariul de primar al lui Mutu este de circa 2.900 de euro pe lună (13.700 de lei). La salariu, se mai adaugă însă și alte venituri, care ridică media lunară a lui Mutu la circa 10.000 de euro, conform situației declarate pe anul 2019.
Mutu mai obține venituri din dividende de la firma sa, din împrumuturi restituite tot de către firmele pe care le deține, dar și din închirierea unui spațiu comercial pe care îl deține în sectorul 6. Și aceste venituri au sporit: de la circa 65.000 de euro în 2015, la aproximativ 86.000 de euro pe ultimul an.
Un aspect interesant este chiria pe care Gabriel Mutu declară că o încasează pe spațiul său comercial de doar 126 de metri pătrați: dacă în 2015 lua circa 4.200 de euro pe lună, în prezent ia doar 1.500 de euro lunar, conform celei mai recente declarații de avere.
În rest, averea imobiliară a lui Gabriel Mutu a rămas neschimbată în acest mandat: un teren în București și două ale soției, spațiu comercial și un apartament tot pe numele soției.
Mutu a renunțat în acești patru ani la o Dacie din 2010 și la acțiunile dintr-o firmă. Mai deține însă alte 7 firme, în care investește bani sub formă de împrumuturi. Dacă la începutul mandatului le împrumutase cu peste 200.000 de euro, cea mai recentă situație declarată arată împrumuturi de aproape 110.000 euro.
Robert Negoiță (PSD), primarul sectorului 3
Afacerile în domeniul imobiliar ale lui Negoiță îi aduc acestuia și cea mai mare parte a averii sale, dar și cele mai mari datorii. Iar datoriile sunt mai mari decât averea, după cum reiese din declarațiile primarului, care indică faptul că în acești patru ani de mandat, averea lui Negoiță a intrat la apă. De altfel, datoriile, dar și veniturile din salariu, sunt singurele care i-au crescut considerabil lui Negoiță în acești ani.
Robert Negoiță mai deține 14 din cele 17 terenuri agricole de peste 14 hectare pe care le declara la începutul mandatului, în Popești Leordeni, precum și 11 dintre cele 14 loturi intravilane (inclusiv locuri de parcare) răspândite în Afumați, Voluntari, Popești Leordeni, Constanța și București.
Obișnuind să dezvolte blocuri de locuințe pe persoană fizică, afacere care i-a atras și dosarul penal de evaziune fiscală în care DNA îl acuză că nu a plătit TVA-ul aferent, Negoiță deținea, la începutul mandatului din 2016, 31 de imobile (apartamente și locuri de parcare), dar și case în Voluntari și Constanța. În prezent, mai deține doar 9 imobile. Multe i-au fost executate silit de ANAF, cu care Robert Negoiță se judecă de ani de zile, instanța netranșând nici după patru ani de când primarul a fost inculpat situația datoriei sale imputate de Fisc și de procurori.
Astfel, datoria lui Negoiță către ANAF, cu tot cu penalități, a ajuns să se ridice la 250 de milioane de lei în 2019 (peste 52 de milioane de euro), față de 181 de milioane de lei cât era la începutul acestui mandat. În 2015, ANAF a executat silit zeci de apartamente și locuri de parcare deținute de Negoiță în complexul rezidențial Confort City.
Și datoriile lui Negoiță către alte primării au crescut în acești ani, de la 2,8 milioane de lei la 3,7 milioane de lei (circa 750.000 de euro). Singurele datorii care au scăzut sunt cele către propriile sale firme. Negoiță mai are de achitat și un credit la bancă de 1 milion de euro.
Acțiunile majoritare ale lui Negoiță la parcul acvatic din Otopeni, Magic Water Park, și la firma de imobiliare Domus Stil Real Estate Solutions, au rămas evaluate la aceeași valoare totală de 52 de milioane de lei (circa 11 milioane de euro).
În conturi, primarul sectorului 3 nu declară mare lucru, doar circa 7.500 de euro, o fluctuație de doar 500 de euro față de începutul mandatului. El nu declară nici autovehicule, nici bijuterii sau artă în proprietate.
Ce i-a crescut în mod cert lui Negoiță este însă salariul încasat de la stat: dacă la început de mandat ridica circa 1.200 de euro pe lună ca primar, în prezent salariul său a ajuns la aproape 2.900 de euro pe lună (13.700 de lei).
În acest mandat, unul dintre fiii lui Robert Negoiță, Rafael, a devenit angajat al unei companii municipale din subordinea primăriei Sector 3, Administrația Domeniului Public București, de unde ridică un salariu modic de circa 1.600 de lei pe lună, conform declarației de avere a tatălui.
Gabriela Firea (PSD), primarul Capitalei
Averea Gabrielei Firea nu a sporit considerabil pe parcursul celor patru ani de mandat, însă este una dintre cele mai consistente ale primarilor bucureșteni.
Anul trecut, Firea și-a vândut cele două loturi de pădure pe care le deținea în Voluntari, încasând pe ele circa 41.500 de euro de la o persoană fizică, Gabriel Popescu. În rest, Firea nu mai declară alte proprietăți imobiliare, ea locuind în casa soțului ei, primarul din Voluntari, Florentin Pandele. La începutul mandatului, Firea și-a vândut o casă pe care o deținea pe strada Erou Iancu Nicolae, din Voluntari, încasând atunci 240.000 de euro.
Gabriela Firea mai declară bijuterii în valoare de 130.000 de euro și tablouri în valoare de 110.000 de euro, valoarea acestora rămânând neschimbată în acest mandat. Firea deține același autoturism ca și în urmă cu 4 ani, un Mercedes Benz din 2010.
Banii din conturile Gabrielei Firea au crescut de la circa 3.000 de euro la începutul mandatului, la circa 15.000 de euro în prezent. Primarul Capitalei și-a achitat un credit la care mai avea de plată în jur de 43.000 de euro și a recuperat mai mult de jumătate din împrumuturile de 86.000 de euro, acordate unor persoane fizice (foști colaboratori apropiați de-ai săi, din presă).
Ca și celorlalți primari, Gabrielei Firea i-a crescut salariul spectaculos: dacă în 2016 ridica, din Senatul României, un salariu lunar de circa 1.250 de euro, în prezent salariul său de primar general se ridică la aproape 3.200 de euro pe lună (peste 15.000 de lei), conform declarațiilor sale de avere.
Daniel Florea (PSD), primarul sectorului 5
Fost deputat PSD, banii lui Florea proveneau din casa de avocatură la care era asociat. În timpul mandatului de primar, averea sa a crescut cu un apartament în București (acum are două, unul de 90 mp, cel nou de 47 mp). În rest, situația imobiliară declarată arată neschimbată – un teren agricol de 2.500 mp în Călimănești, județul Vâlcea.
Colecția de bijuterii și ceasuri a lui Florea a sporit cu 5.000 de euro în valoare, ajungând la 70.000 de euro în total (jumătate ceasuri, jumătate bijuterii).
De-a lungul mandatului, flota auto înregistrată pe numele lui Daniel Florea s-a mai micșorat: el deține în prezent un Volkswagen Eos și un Audi Q7 (răscumpărat de la casa de avocatură unde era asociat, la valoarea de 25.000 de euro). Au dispărut din declarațiile de avere un Volkswagen Touareg și un BMW seria 5, pe care îl răscumpărase tot de la casa lui de avocatură, la valoarea de 25.000 de euro.
Și banii declarați în conturi de Daniel Florea au scăzut față de începutul mandatului, de la circa 27.000 de euro, la aproape 17.000 de euro.
Salariul lui Florea a crescut considerabil, ca și în cazul celorlalți primari: de la cel de deputat PSD, de circa 1.300 de euro pe lună, la cel de primar, de circa 2.800 de euro pe lună (13.415 lei).
Totuși, față de începutul mandatului, veniturile lui Florea au scăzut, pentru că nu mai încasează bani de la casa de avocatură unde era asociat. În 2016, primarul sectorului 5 declara că încasase în anul precedent 1,7 milioane de lei dividende și 576.000 de euro contra acțiunilor pe care le deținea, de la casa de avocatură Florea și Asociații. Până în 2022, Florea mai are totuși de încasat 25.000 de euro de la foștii săi parteneri de avocatură.
Soția primarului, Andreea Florea, a evoluat și ea în funcție. La începutul mandatului, ea lucra la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), responsabilă cu educația financiară la Direcția Protecția Consumatorului. Finalul mandatului lui Florea o găsește în funcția de membră a directoratului companiei Transelectrica, de unde încasează un salariu lunar de circa 3.600 de euro, conform declarației de avere a soțului.
Daniel Băluță (PSD), primarul sectorului 4
Averea declarată a primarului din sectorul 4 a rămas aproape neschimbată pe hârtie, în cei patru ani de mandat. I-au crescut doar dividendele încasate de la cabinetul său de stomatologie, unde lucrează soția și alte rude de-ale sale.
Băluță și-a schimbat mașina în acest mandat, trecând de la un Rover din 2012 la un Volkswagen Tiguan. Salariul său a crescut spectaculos: de la sub 900 de euro pe lună cât câștiga ca viceprimar al lui Cristian Popescu Piedone, la circa 2.300 de euro pe lună în prezent (circa 11.000 de lei).
Veniturile lui Băluță sunt suplimentate de dividendele cabinetului stomatologic, BD Medical 2002, care au crescut de la 27.000 de lei în 2015, la 125.000 de lei în 2019. Astfel, un venit mediu lunar cumulat pentru primarul sectorului 4 se ridică la circa 5.500 de euro pe lună, conform celei mai recente declarații de avere. În acest mandat, Băluță a contractat un credit de 80.000 de lei.
În rest, averea sa imobiliară rămâne neschimbată față de începutul mandatului: un teren intravilan și o casă în sectorul 4, donate de părinții săi, precum și un apartament în București.
Băluță mai declară bijuterii și artă în valoare de 15.000 de euro și 20.000 de euro în cash, la fel ca și acum 4 ani. Conform declarațiilor de avere, fratele lui Băluță, Andrei, nu i-a returnat încă primarului 50.000 de lei împrumutați.
Andreea Băluță, soția primarului, a rămas la cabinetul de stomatologie al familiei, dar între timp s-a înscris la doctorat și predă la Universitatea de Medicină Carol Davila din București, conform declarației de avere a primarului.
Mihai Mugur Toader (PSD), primarul sectorului 2
Lipsit aproape total din peisajul public în cei patru ani de mandat, Toader a acumulat după 4 ani de mandat un Renault vechi din 2005 și circa 29.000 de euro în conturi. Salariul i s-a triplat însă: de la sub 900 de euro cât câștiga ca viceprimar în sectorul 2, a ajuns să ridice lunar aproape 2.900 de euro (13.700 lei), de la Primărie.
Averea imobiliară a primarului de la sectorul 2 a rămas constantă – terenuri moștenite în județul Argeș, un apartament în București și o cotă parte dintr-o casă de vacanță.
Toader mai declară bijuterii și lucrări de artă în valoare de 10.000 de euro, precum și o datorie pe care o are de achitat la o persoană fizică, în valoare de 30.000 de euro.
Gloria Toader, soția primarului, lucra la Hidro Tarnița în urmă cu 4 ani, iar în prezent a ajuns consilieră la Ministerul Finanțelor, unde câștigă un salariu lunar de circa 1.600 de euro (7.500 lei).
Dan Tudorache (PSD), primarul sectorului 1
Cel mai bogat sector al Capitalei are și cel mai puțin avut primar. Averea lui Tudorache a rămas practic neschimbată în acești 4 ani de mandat, dacă e să te iei după declarațiile sale de avere.
Singura evoluție este cea a salariului, care i s-a dublat: ca deputat câștiga circa 1.100 de euro pe lună (5.000 de lei), acum ca primar ridică lunar în jur de 2.300 de euro (11.000 de lei).
În rest, primarul nu declară proprietăți imobiliare, nici bani în conturi, și a renunțat la trei autoturisme Toyota în acești patru ani de mandat.
Facebook Forum