Decizia liderului chinez Xi Jinping de a-l investiga pe cel mai înalt general al țării ridică semne de întrebare profunde pentru vecinii Chinei cu privire la ambițiile Beijingului de a prelua controlul asupra Taiwanului.
Decizia suprinzătoare din 24 ianuarie, de a-l ancheta pe generalul său principal și fostul său aliat, Zhang Youxia, îl lasă pe Xi practic singur în vârful ierarhiei militare a țării.
Analiștii cu care a discutat RFE/RL spun că această mișcare are implicații majore pentru succesiune și că partenerii și rivalii Beijingului vor urmări îndeaproape noi tulburări în rândurile Partidului Comunist Chinez.
„Zeci de ani, China a proiectat imaginea unei țări care are planuri pe termen lung în ceea ce privește influența și care poate rivaliza cu Statele Unite ca superputere”, declară pentru RFE/RL Temur Umarov, cercetător la Centrul Carnegie Rusia Eurasia din Berlin.
„Dar acest lucru aduce multe întrebări și îndoieli cu privire la ceea ce se întâmplă în China și dacă Xi deține controlul asupra cercului său apropiat pe cât pare.”
Ce s-a întâmplat și de ce contează?
Deși sistemul politic opac al Chinei face dificilă stabilirea motivațiilor precise ale lui Xi, arestarea lui Zhang are loc înaintea unui summit important la Beijing cu președintele american Donald Trump, care va avea loc în aprilie.
Se întâmplă, totodată, în mijlocul unei perioade de manevre politice care duce, odată la cinci ani, la o remaniere a conducerii – adică în 2027, când se așteaptă ca Xi să candideze pentru un al patrulea mandat de lider.
Potrivit unei declarații a Ministerului Apărării, Zhang – care este vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale (CMC), cel mai înalt organ de conducere militară al Partidului Comunist Chinez – a fost investigat pentru presupuse „abateri disciplinare și juridice grave”.
Un alt general și membru al CMC, Liu Zhenli, este și el sub investigație pentru aceleași acuzații.
Într-un editorial din 25 ianuarie publicat în cotidianul armatei chineze se spune că Zhang și Liu „au trădat grav încrederea și așteptările” Partidului Comunist și ale CMC, „au alimentat probleme politice și de corupție care au subminat conducerea absolută a partidului asupra armatei și au amenințat fundamentul partidului”.
Wall Street Journal, care citează persoane familiarizate cu o informare internă la nivel înalt despre acuzații, relatează că Zhang a fost acuzat de scurgere de informații către Statele Unite despre programul de arme nucleare al țării și de acceptarea de mită în schimbul promovărilor în funcții militare de top.
RFE/RL nu a reușit să coroboreze independent informația.
Unii analiști spun că sunt sceptici cu privire la afirmațiile privind scurgerile de informații.
Neil Thomas, cercetător în politica chineză la Centrul pentru Analiza Chinei de la Institutul de Politici al Societății Asiatice, se întreabă într-o postare pe X de ce un „general călit în luptă” precum Zhang ar „trăda tot ce i-a dat sens în viață în ultimele decenii” pentru a-i transmite secrete principalului rival al Chinei.
Precum Xi, Zhang, membru al Biroului Politic al partidului, este unul dintre „prințișorii” Chinei, așa cum sunt cunoscuți descendenții bătrânilor revoluționari și ai înalților oficiali ai partidului.
Tatăl lui Zhang a luptat alături de tatăl lui Xi în timpul războiului civil chinez, care a dus la preluarea puterii de către forțele comuniste ale lui Mao, în 1949. Ambii au ajuns ulterior în funcții de conducere.
Zhang este, de asemenea, printre puținii generali chinezi cu experiență în luptă – el a luptat în conflictele sino-vietnameze din anii 1980.
Ancheta se adaugă, de asemenea, unei epurări mai ample a înalților oficiali militari chinezi, care a avut loc în ultimii ani.
Din 2023 până în toamna anului 2025, aproximativ 20 de generali au fost epurați. Șase erau din Forța de Rachete, care controlează arsenalul de rachete terestre al Chinei, atât nucleare, cât și convenționale.
În urma acestora și a faptului că Zhang și Liu sunt acum investigați, CMC-ul format din șapte membri a rămas cu un singur ofițer activ și doi membri permanenți în total, celălalt fiind însuși Xi.
Ce înseamnă pentru vecinii Chinei?
Episodul cu Zhang – cel mai puternic general al Chinei, membru al Biroului Politic și una dintre puținele persoane cu influența necesară pentru a se opune oricăruia dintre planurile de succesiune ale lui Xi – ridică semne de întrebare cu privire la nivelul de nemulțumire din rândurile elitei chineze.
Acest lucru este cu siguranță pe radarul partenerilor regionali ai Beijingului din Asia Centrală, care văd sistemul politic al Chinei ca pe un far de stabilitate, rezistent la unele dintre tulburările cu care s-au confruntat guvernele din Asia Centrală de la prăbușirea Uniunii Sovietice.
„Această epurare și sentimentul de instabilitate pe care îl aduce vor fi în mintea factorilor de decizie din Asia Centrală”, declară Umarov pentru RFE/RL.
Zhang s-a întâlnit în mod regulat cu lideri de top din întreaga lume, a făcut, de-a lungul anilor, vizite importante în Statele Unite și a interacționat cu oficiali din Pakistan până în Vietnam.
De asemenea, a fost copreședinte al Comisiei Interguvernamentale Ruso-Chineze pentru Cooperare Militară-Tehnică și a făcut mai multe vizite la Moscova pentru a se întâlni cu oficiali de rang înalt. Ultima sa călătorie în capitala rusă a fost în noiembrie, când s-a întâlnit cu ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov.
Umarov susține că este puțin probabil ca această mișcare să afecteze cooperarea în materie de securitate cu vecinii Chinei.
În cazul Asiei Centrale, legăturile, spune el, au devenit „instituționalizate” de-a lungul anilor și cooperarea în materie de securitate dintre Beijing și regiune are loc pe mai multe niveluri, de la poliție la vânzări de arme.
Ce înseamnă pentru Taiwan?
Această mișcare are, de asemenea, potențiale implicații pentru vecinii Chinei Pacific, în special Taiwan, democrația autoguvernată pe care China o consideră propriul teritoriu.
Analiștii spun că înlăturarea lui Zhang ar putea afecta pregătirea militară a Chinei și ambițiile viitoare față de Taiwan. Xi a numit în repetate rânduri unificarea cu insula ca fiind „de neoprit” și a promis că va cuceri insula cu forța, dacă va fi necesar.
La finalul lui 2025, China a lansat unele dintre cele mai mari exerciții militare din jurul Taiwanului de până acum, iar China trimite în mod regulat avioane și nave în spațiul aerian și apele Taiwanului pentru a-și testa pregătirea.
„Vom continua să monitorizăm îndeaproape schimbările anormale la nivelurile superioare ale conducerii partidului, guvernului și armatei chineze”, le-a spus reporterilor, pe 26 ianuarie, ministrul Apărării din Taiwan, Wellington Koo. „Nu vom lăsa ca epurarea vreunei persoane să ne facă să ne lăsăm garda jos sau să slăbim nivelul de pregătire pentru război.”
Drew Thompson, fost strateg pentru Asia la Pentagon, în prezent la Școala de Studii Internaționale S. Rajaratnam (RSIS) de la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, spune că epurarea are implicații și pentru Taiwan, și pentru Statele Unite, care sunt principalul susținător al Taipeiului și îi oferă un sprijin militar vital.
„Pentru ca o strategie de descurajare a SUA să fie eficientă, e nevoie ca Xi Jinping să fie înconjurat de generali competenți care să-i ofere sfaturi obiective”, a scris Thompson în newsletterul lui.
Thompson spune că consolidarea CMC de către Xi vine cu „riscuri operaționale ca Xi să fie consiliat de și să încerce să comande o armată de un milion de oameni prin intermediul unui comitet format dintr-un singur om” și că își face griji „pentru consecințele faptului că altcineva decât Zhang Youxia îi oferă lui Xi Jinping sfaturi militare”.
„Fără Zhang Youxia în CMC, riscul unui calcul greșit crește”, adaugă el.
articol preluat de la rferl.org
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.