Linkuri accesibilitate

Certurile din coaliție, test pentru rocada premierilor


Premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-au înțeles să facă schimb de locuri la palatul Victoria în primăvara lui 2023. Neînțelegerile din coaliție se adâncesc pe teme sensibile și importante pe măsură ce alegerile se apropie. Va rezista coaliția?
Premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-au înțeles să facă schimb de locuri la palatul Victoria în primăvara lui 2023. Neînțelegerile din coaliție se adâncesc pe teme sensibile și importante pe măsură ce alegerile se apropie. Va rezista coaliția?

Frecvența certurilor dintre PSD și PNL pe teme nerezolvate de prea mult timp creionează un peisaj în care partidele parcă s-ar afla în opoziție și nu împreună la guvernare. Cum rotația premierilor se apropie, la fel și alegerile, scandalurile ar putea prefigura un divorț înainte de termen.

Două sunt marile subiecte pe care PSD și PNL nu reușesc să găsească un numitor comun: majorarea pensiilor și reglementarea prețurilor la energie. Nu este clar dacă în balanță atârnă mai greu lipsa de competență sau populismul cu bătaie electorală.

Cert este că ambele chestiuni nu-și găsesc o soluție deși iarna și jaloanele din Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) bat la ușă. Pe fondul creșterii nemulțumirii populației, PSD și PNL încearcă să arunce pisica nerealizărilor în curtea celuilalt.

Se rupe coaliția? Avantaje și dezavantaje

Suita de bâlbâieli și acuze, de variante peste variante aruncate în spațiul public arată că, de fapt, coaliția funcționează cu mari poticneli și că s-a intrat în logica schimbării de gardă la Palatul Victoria. PSD și PNL acționează, deși nu și-au formulat o strategie clară pentru acest moment- primăvara lui 2023.

Oficial, nimeni nu pune la îndoială rocada premierilor. Marcel Ciolacu a spus în august că dacă ea nu se va face, alternativa e organizarea de alegeri anticipate.

„Protocolul este clar. Dacă nu se face această rotativă, altă variantă decât alegeri anticipate nu există”, spunea el.

Reacţia de acum trei luni a venit în contextul în care liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţinea că a-l schimba pe Nicolae Ciucă în 2023, „cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun”.

Risc pentru PSD: va deconta guvernarea înainte de alegeri

Calculele celor două partide pot ține cont de cu totul alte considerente decât cele clamate oficial. De exemplu, pentru Marcel Ciolacu ar putea fi neconvenabil să preia guvernarea cu un an înainte de alegeri, situație în care PSD va deconta criza și toate rateurile executivului.

În ecuație intră și reformele asumate prin PNRR, care nu sunt populare, dar a căror neîndeplinire duce la pierderea banilor.

Cu Marcel Ciolacu premier, PNL va renunța la a mima solidaritatea și va adopta o retorică de opoziție (o face de pe acum), neavând de pierdut dacă joacă la două capete. Practic, PSD se va putea trezi cu critici din toate direcțiile, care vor alimenta frustrările populației în prag de alegeri.

Un eventual refuz al preluării funcției de premier ar trebui să fie însă bine argumentat de PSD în fața propriului activ de partid, primari, consilieri și baroni locali, care s-ar putea trezi văduviți de resursa de bani de la buget. Motivul va fi greu de găsit, mai ales că PSD este cel care insistă pe ideea rocadei, la un moment dat avansând chiar că sistemul ar putea funcționa și după alegerile din 2024. Mult mai avantajos pentru PSD ar fi ca liberalii să refuze să cedeze funcția de premier.

Pe de altă parte, PSD a mai părăsit coaliții - cea cu PDL în 2009, când a ieșit de la guvernare, intrând în opoziție cu doar câteva luni înainte de alegeri.

Profesorul și analistul politic Andrei Țăranu spune că dacă PSD nu va fi la guvernare are interesul să provoace alegeri anticipate pentru a scoate funcția prezidențială din ecuația alegerilor (în 2024 vor fi patru rânduri de alegeri: europene, locale, parlamentare și prezidențiale).

„PSD va avea problemele în 2024, fiind partidul aflat la guvernare, care organizează alegerile, nu îi va fi foarte ușor. Dacă nu se va produce rocada vor face alegeri anticipate tocmai ca să lase postul de președinte în ofsaid”, spune Andrei Țăranu pentru Europa Liberă.

Risc pentru PNL: nu poate guverna minoritar

Din punctul de vedere al PNL, predarea funcției de premier la rocadă aduce mai multe dezavantaje. În primul rând, Nicolae Ciucă riscă să dispară din peisajul politic. Actuala lui autoritate ca președinte PNL vine, în mare măsură, din funcția de la palatul Victoria. Partidul riscă să intre, din nou, în ecuația luptei pentru putere.

În al doilea rând, PNL nu are în acest moment un vector de imagine care să contrabalanseze pierderea autorității conferite de funcția de premier.

În sfârșit, chiar dacă nu vor avea loc alegeri anticipate, așa cum amenință Marcel Ciolacu – deși nu este exclus să se strângă numărul suficient de voturi - plecarea PSD de la guvernare ar aduce PNL în situația de a guverna minoritar, ceea ce, din perspectiva alegerilor, este sinucidere curată.

Acutizarea certurilor din coaliție poate fi un semnal că PNL și PSD își pregătesc pozițiile pentru viitoarele confruntări electorale, afirmă sociologul și analistul Ovidiu Voicu.

Așa cum arată situația în ultima perioadă se pare că lucrurile se îndreaptă în direcția unei rupturi, deși ambele scenarii sunt pe masă.

În opinia lui Ovidiu Voicu, tensiunea este menținută tocmai pentru că PSD vrea să-și păstreze deschise opțiunile „de a negocia de pe poziții de forță în eventualitatea în care PNL nu va renunța la premier și va trebui să atace din opoziție alegerile din 2024”.​

Cine câștigă războiul pensiilor

În cazul majorării pensiilor fiecare partid vine cu propria variantă- PNL insistă pentru o mărire de minimum 15%, în timp ce PSD merge pe una de 10-12%, invocând lipsa de venituri bugetare pentru o creștere mai mare. Ministrul Finanțelor, cel care trebuie să găsească resursele în buget, este de la PSD, așa că partidul poate fi arătat lesne cu degetul.

Raluca Turcan, de pildă, în acord cu președintele Iohannis, care s-a amestecat și el în subiect, plusează și spune că „pensiile pot fi mărite și cu 25% și nici atunci nu s-ar atinge pragul de 9,4% din PIB inclus în PNRR”. Este pragul împotriva căruia PSD, în frunte cu ministrul Marius Budăi, s-a pronunțat de la bun început și pe care Marcel Ciolacu a promis că îl va renegocia. Zadarnic însă, Comisia Europeană nu a fost de acord, iar vizita la Bruxelles a premierului Ciucă nu a ajutat prea mult.

PSD preia comanda ostilităților pe factura la energie

Aflat pentru prima oară în situația inconfortabilă de a pleda pentru o majorare „rezonabilă” a pensiilor, PSD fiind prin tradiție partidul care se luptă pentru pensionari, care constituie un segment important al electoratului său, social- democrații contraatacă pe subiectul facturilor la energie. Iar aici, degetul acuzator este îndreptat cu ușurință spre liberali și ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ciolacu a anunțat un mecanism care s-ar putea finanța cu 2,2 miliade de euro, disponibile prin Fondul de Coeziune 2014-2020, pe care însă unii liberali „nu l-au înțeles”.

„PSD a preluat inițiativa de a pune pe masa Coaliției un model de reglementare a pieței de energie, după ce numeroasele apeluri adresate Ministerului Energiei au rămas fără răspuns”, a spus Ciolacu.

Liderul PSD l-a mai acuzat pe Virgil Popescu că a pierdut banii europeni pentru comercializarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon, care puteau fi accesate de Ministerul Energiei încă din octombrie 2021. „Asta, evident, dacă ministrul Virgil Popescu ar fi avut vreo minimă preocupare să-i ajute pe români”, a punctat acid Ciolacu.

Bugetul așteaptă decizia politică

Bugetul pe anul viitor ar fi trebui prezentat în octombrie, dar a fost amânat pentru jumătatea lui noiembrie. În cel mai fericit caz, după cum au declarant surse social- democrate pentru Europa Liberă. „Construcția bugetului nu este o treabă simplă, mai ales în contextul plafonării prețurilor la energie, iar aici decizia este una politică. Liberalii profită de faptul că miniștrii muncii și finanțelor sunt ai noștri și joacă populist”, ne spune sursa menționată.

De altfel, chiar liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că PNL și președintele au devenit „nervoși” și le transmite că „nu poți să construiești un buget sănătos, dacă tu nu ai rezolvat situația energiei. Pentru că nu ai de unde să dai. Nu poți să mergi pe o zonă sustenabilă dacă tu nu știi...Părerea mea e că prioritatea e legislația pe energie. Să închidem cu ordonanța din Parlament”.

XS
SM
MD
LG