Toate aceste mitologii revin acum în actualitate, odată cu otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, cu evenimentele de la Minsk și cu comemorarea ieri a unui episod aproape uitat, de acum 25 de ani, din războaiele iugoslave.
Otrăvirea lui Navalnîi: un «act criminal»
Kremlinul spune că „nu înțelege” graba cu care medicii germani au decis că Aleksei Navalnîi ar fi fost otrăvit, însă Parisul a mers de îndată și mai departe și a condamnat «actul criminal» căruia i-a fost victimă Navalnîi, cerând o anchetă „rapidă și transparentă”.
La Monde îl citează însă pe purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, care spune că nu vede pentru moment necesitatea unei anchete, deoarece încă nu e dovedit despre ce substanță e vorba. Peskov a spus că medicii germani n-au adus deocamdată niciun element nou.
Secretara lui Navalnîi, Kira Iarmîș, a comentat pe Twitter: „Era limpede că nu va fi investigată crima și că făptașul nu va fi găsit. Noi însă știm foarte bine cine e.”
„S-ar spune că Putin controlează în mod personal statul rus”, scrie în The Guardian Yana Gorokhovskaia. “Realitatea este însă mult mai periculoasă.” Articolul (disponibil liber pentru lectură) prezintă o detaliată și extrem de complexă radiogramă a structurilor și funcționării puterii din Rusia.
Svetlana Alexievici audiată la Minsk
Svetlana Alexievici, laureata premiului Nobel pentru Literatură în 2015, va fi audiată astăzi ca martor de către o comisie de anchetă desemnată de regimul lui Lukașenka, ale cărui organe represive continuă să aresteze organizatorii manifestaților.
Ultimii arestați sunt doi membri ai „Consiliului de coordonare” ai manifestațiilor, Serghei Dilevski şi Olga Kovalkova, care au fost ridicați luni de poliţie la intrarea în uzina de tractoare din Minsk (MTZ), împreună cu mai mulţi lideri ai greviştilor.
Șefa opoziției, Svetlana Țihanovskaia, s-a adresat ieri în direct, prin video, din Lituania, Parlamentului European, cerând sprijin pentru organizarea de noi alegeri. „Nu mai suntem opoziția”, a spus ea, citată de Politico. „Acum suntem majoritatea.”
Krajina: Croația cere iertare Serbiei
La Belgrad, în acest timp, cotidianul Politika scrie foarte favorabil și cu înțelegere despre comemorarea, ieri în Croația, a unui episod ambiguu al războaielor recente din Balcani. Acum 25 de ani, Croația punea capăt existenței autoproclamatei Republici sârbe Krajina. În august 1995, în cursul operațiunii Furtuna (Oluja), Croația a recucerit militar teritoriul numit Krajina, anexat de Serbia cu patru ani înainte, punând astfel capăt celor cinci ani de război.
Croația a reocupat acel teritoriu expulzând și făcând multe victime civile în populația sârbă, practicând astfel rapid ceea ce Serbia făcuse la rândul ei vreme de cinci ani: o curățare etnică aproape totală a provinciei. Anul acesta, pentru prima oară, guvernul croat și-a exprimat regretul pentru faptele comise atunci împotriva civililor sârbi, chiar dacă naționaliștii din ambele tabere refuză încă să-și vorbească.
Politika, la Belgrad, îl citează pe președintele croat, socialistul Zoran Milanović, care a participat la o ceremonie în satul Grubori, unde a spus că încă de pe atunci, în 1995, faptele comise de croați în regiune i-au provocat o „silă morală” (морални ужас).
La Zagreb, însă, Jutarnji List îl citează pe vicepreședintele croat Boris Milošević, care spune că: „Legitimitatea operațiunii Furtuna nu poate fi pusă la îndoială, iar Croația avea dreptul să-și ia înapoi teritoriile” de la sârbi. E revelator pentru complexitatea Balcanilor că acest vicepreședinte al Croației, Boris Milošević, este șeful Consiliului Național al Sârbilor din Croația și membru al Partidului Independent Sârb SDSS, aliat la putere cu HDZ al naționaliștilor croați... Zagreb vaut bien une messe.
Muntenegru, spălătoria de bani a Europei
Duminica următoare, 30 august, vor avea loc alegeri în Muntenegru, iar bine-cunoscutul săptămânal francez Charlie Hebdo, care obișnuiește să facă reportaje în ținuturi obscure, pe modelul Syldavia, din Europa de Est (pe lângă un minunat reportaj în Transnistria, Charlie Hebdo a mai realizat, de pildă, și unul în România la Tanacu, pe urmele părintelui exorcist), explică acum cititorilor occidentali pentru ce alegerile din Muntenegru sunt importante:
„Această țară membră în NATO și candidată la intrarea în Uniunea Europeană are legături foarte strânse cu Rusia, protectoare tradițională, încă din sec. XIX, a sârbilor și altor ortodocși din Balcani. O importantă colonie rusă este instalată permanent în Muntenegru. Primul patron din această țărișoară de 600.000 locuitori este combinatul de aluminiu al unui oligarh rus, iar sectorul turismului primește mari investiții rusești.”
Charlie Hebdo îl prezintă apoi (doar în ediția pe hârtie), pe fundal de Casino Royale, pe eternul Milo Ðukanović. Europol îl arată cu degetul din 2013 încoace, ca fiind legat de masivele fonduri rusești spălate în această țară mambru în NATO. Ðukanović evoluează în permanență foarte abil între UE și Moscova, știind în același timp că populația își simte permanent afinitatea cu Serbia vecină. De altfel, confiscarea anul trecut a proprietăților bisericii ortodoxe sârbe, larg majoritară, în profitul bisericii muntenegrine creată cu această ocazie a scos toată opoziția în stradă și a pus capăt proiectului de reformă electorală dorit de Europa.
În această "țară laundromat" Ðukanović se menține la putere doar jucând cartea naționalismului muntenegrin împotriva celui sârb. Dacă va câștiga și alegerile de duminică, Ðukanović va bate toate recordurile: el se află la putere din 1991, fie ca șef al guvernului, fie ca șef al statului, altfel zis... de mai multă vreme decât Lukașenka la Minsk!
Christopher Nolan, imperiul nimicului
Sub acest titlu (o trimitere apofatică la Imperiul semnelor al lui Roland Barthes), fiind azi ziua noilor filme care sosesc în cinematografe, Libération face o cronică nemiloasă mult așteptatului «Tenet» al lui Christopher Nolan, primul blockbuster de după carantină proiectat în toate marile săli și despre care s-a tot vorbit anticipativ pe un ton cvazi-religios.
În acest film grandios și glacial, „virtuozitatea tehnică nu poate să astupe vidul conținutului, lipsa vieții, absența sensului acestui film.” Tenet e „un obiect perfct, dar inutil, un sistem indiferent și rece de «pur divertissement». Acest reproș, care de obicei lasă nevătămat orice blockbuster hollywoodian, se lovește aici de simpla problemă care e aceea ce a înțelege ce se întâmplă în film : Tenet, căutând să demonstreze reversibilitatea timpului, este o experiență de gândire intensă de la care ne e greu să acceptăm că se încheie pe un nimic absolut.”
Greu de acceptat, într-adevăr, din partea unui film presupus a salva economia în fază terminală a cinematografiei mondiale, așa cum eroul filmului, «Protagonistul», trebuie să salveze planeta.
Facebook Forum