Linkuri accesibilitate

Charlie Hebdo: patru ani de la masacru (VIDEO)


Un număr din Charlie Hebdo, iunie 2018

În urmă cu exact patru ani, pe 7 ianuarie 2015, parizienii încă prinși în aburii sărbătorilor se trezeau cu știrea șocantă a celui mai brutal și criminal atac împotriva presei în Europa de la al Doilea Război Mondial încoace: masacrul de la Charlie Hebdo, exact în ziua în care apărea și romanul lui Michel Houellebecq Soumission.

Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:54 0:00
Link direct

Deși au trecut doar patru ani, se poate acum vedea că acel atac, soldat cu 12 morți, aproape toți membri ai redacției, a marcat, într-un fel, sfârșitul erei inocenței. Atunci a fost ucisă și iluzia progresului infinit al moravurilor și toleranței reciproce în care se scălda Occidentul de un sfert de secol, de la căderea Zidului Berlinului și a comunismului odată cu el.

A fost o mare lovitură, unii spun chiar finală, dată proiectului multiculturalismului, dată ideii generoase că grupuri sociale provenite din culturi și civilizații diferite, sau chiar antagoniste, pot conviețui în armonie într-un Occident care e o societate deschisă, cum spunea Karl Popper, și care își tolerează și inamicii.

Mii de oameni la Paris s-au solidarizat cu victimele atacului asupra revistei „Charlie Hebdo”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:47 0:00

Cei de la Charlie Hebdo nu s-au dezis nici de atunci. Gata oricând să testeze umorul și clișeele și miturile europenilor, ei au trecut chiar, în 2018, prin surpriza de a-și pune în spate mase de români, în urma unei caricaturi cu Simona Halep, după victoria sa la Roland Garros.

Dan Alexe cu exemplarele incriminate la București din Charlie Hebdo
Dan Alexe cu exemplarele incriminate la București din Charlie Hebdo

Am participat de altfel un pic la acea uriașă glumă, ba chiar am și scris în Charlie Hebdo despre asta.

Am mai participat și la un reportaj al Charlie Hebdo despre călugărul exorcist de la Tanacu, iar mai recent chiar scriu în revistă, cu reportaje și articole de la Bruxelles, ceea ce fusese pentru mine un vis din adolescență.

Atunci însă, în 2015, după oroarea crimelor a venit oroarea reacțiilor la crimă. Mulți s-au descalificat atunci moral, inclusiv docți comentatori de la noi, precum Pleșu, criticând morții și făcându-se complicii unei abominable crime împotriva spiritului pe care ei pretind că îl reprezintă. Au criticat morții pentru că au spus că „merseseră prea departe” publicând anumite caricaturi și că „există limite în libertatea presei.”

Sau un text al jurnalistului Cristian T. Popescu (CTP) despre masacrul presei de la Paris în care el spunea:

-- „Eu nu sunt foarte de acord cu publicarea acelor caricaturi, cei care le publica le știu a fi insultatoare pentru acești religioși islamici. Există si limite în această libertate a presei.”

O asemenea afirmație este obscenă si inacceptabilă și aduce inexorabil victoria extremiștilor. În realitate, nimic, dar absolut NIMIC nu trebuie să fie dincolo de ironie și sarcasm și îndoială. Pentru asta, acum două secole, am avut Iluminismul și pe Voltaire și critica religiilor. Un jurnalist și un intelectual nu poate să spună, cum a făcut și Pleșu, că are dreptul „în numele libertăţii de expresie, să ceară public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie”.

„Je suis Charlie” la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:04 0:00

Ne amintim pe dată de Republica lui Platon, unde filosoful, prin gura lui Socrate, propune un strict control al artelor, astfel încât imaginile si ideile licențioase sa nu perturbe liniștea populației.

În mica societate perfectă a lui Platon, în distopia lui sufocantă, breslele trebuie să se ocupe de meseriile lor, jandarmeria polisului de ale ei, iar „înțelepții”, „legiuitorii”, „oamenii de specialitate”, veghează ca anumite tipuri de vers, muzică și armonii, ca anumiți tropi și teme poetice să nu tulbure bunul mers al societății. Artizanul, spune Socrate, nu trebuie să audă muzică lascivă. Mesajele morbide și defetiste sunt interzise. In final – poeții originali și recalcitranți, cei care nu urmează linia estetică a societății vor fi goniți, expulzați.

Karl Popper in Societatea deschisă și dușmanii ei, avertiza deja că Republica lui Platon este o societate totalitară. Platon o propunea fățiș, ca pe un mecanism gata rodat și bun de aplicat. Cei de la Charlie Hebdo sunt însă în continuare acolo, amintindu-ne că numai tiraniile impun bună-cuviința prin lege și prin forța poliției.

Internațional - Multimedia

„Un lunetist te va ucide” - 15 ani de la drama din Beslan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
XS
SM
MD
LG