Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) precizează că toți candidații și-au depus declarațiile conform legilor legate de finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
AEP mai adaugă că situația financiară este cea valabilă până pe 27 noiembrie, ora 10:00.
Potrivit datelor AEP, trei candidați au avut zero venituri în campania electorală.
- Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru
- Sebastian-Constantin Popescu
- Călin Georgescu
Dintre aceștia, câștigătorul primului tur al alegerilor, Călin Georgescu, a declarat, potrivit AEP, că pe lângă venituri zero de susținere a campaniei, a avut și zero cheltuieli în campania electorală.
Potrivit legii, în termen de 15 zile de la data alegerilor, respectiv până cel mai târziu la data de 9 decembrie 2024, fiecare competitor electoral trebuie să depună la AEP un raport complet privind veniturile și cheltuielile din campanie precum și suma totală a datoriilor acumulate.
De asemenea, în termen de 30 de zile de la data alegerilor, respectiv până cel mai târziu la data de 23 decembrie 2024, mandatarii financiari coordonatori depun la AEP cererea de rambursare a cheltuielilor electorale, însoțită de documentele justificative prevăzute de normele metodologice, aferente cheltuielilor efectuate cu ocazia celor două tururi organizate pentru alegerile prezidențiale.
În urma depunerii cererilor de rambursare a cheltuielilor electorale, Autoritatea Electorală Permanentă verifică veniturilor și cheltuielilor electorale, în urma cărora se vor întocmi documentele de control, de rambursare/nerambursare și sancționare, după caz.
Rezultatele fiecărui control, precum și lista cuprinzând sancțiunile aplicate vor fi publicate pe pagina de internet a Autorității, www.finantarepartide.ro
„În cazul în care există probe/dovezi sau suspiciuni cu privire la încălcări ale legii privind legalitatea veniturilor sau a efectuării cheltuielilor în campania electorală, Autoritatea Electorală Permanentă va aplica sancțiunile legale aflate în competența sa și/sau va sesiza organele competente, după caz”, mai precizează AEP.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.