„Trebuie să promovăm modernizarea apărării naționale și să facem din armata poporului un mare zid de oțel care asigură suveranitate națională, securitate și dezvoltare”, a spus președintele chinez, în ultima zi a ședinței Parlamentului, transmite agenția germană de presă (DPA).
Xi Jinping a fost confirmat, lucru fără precedent, pentru un al treilea mandat, de cinci ani, ca președinte.
Parlamentul a aprobat o creștere de peste 7% a fondurilor alocate armatei în acest an.
Președintele chinez a abordat și subiectul unificării cu Taiwan-ul, regiune pretinsă de China, dar care se autoguvernează, pe un ton mai degrabă precaut însă, mai notează agenția.
Totodată, Xi Jinping spune că Beijingul trebuie să aibă un rol mai important în privința guvernanței și a afacerilor internaționale, după ce a contribuit recent la redeschiderea relațiilor diplomatice între Arabia Saudită și Iran.
Pe de altă parte, noul premier chinez, Li Qiang spune că China și SUA trebuie să intensifice cooperarea în domeniul economic. Declarația vine pe fondul unor disensiuni iscate în ultima perioadă între cele două state.
Cele mai mari economii ale lumii sunt puternic conectate din punct de vedere economic și al schimburilor comerciale, a spus noul prim-ministru în prima sa conferință de presă, potrivit sursei citate.
„China și SUA pot și trebuie să coopereze”, a spus Li Qiang.
El a reluat însă declarații ale președintelui Xi Jinping, care acuzase SUA că încearcă să frâneze ascensiunea mondială a Chinei și mai degrabă să o izoleze.
Asta pe fondul tensiunilor legate de situația Taiwanului, reperarea unui balon de spionaj chinez pe teritoriul SUA, dar și suspiciunile legate de un posibila ajutor militar al Beijingului pentru sprijinirea invaziei rusești din Ucraina.
Tonul noului premier față de SUA a fost însă unul mai conciliant, mai notează agenția de presă.