Chris Simion Mercurian este scriitoare, regizoare de teatru, absolventă a UNATC, secția Teatrologie și secția Regie Teatru. Este inițiatoarea proiectului „Grivița 53”, primul teatru privat din România construit de la zero de către comunitate, după 1946, prin donații și strângere de fonduri.
La sfârșitul lunii decembrie va avea loc recepția clădirii, după nouă ani de la vânzarea casei bunicii sale și de la cumpărarea terenului pe care este ridicat teatrul. Chris Simion e și inițiatoarea Festivalului de Teatru Independent „Undercloud”, ajuns anul acesta la a 17-a ediție.
A semnat regia pentru zeci de spectacole de teatru, iar la 16 ani a publicat prima ei carte. Când avea 20 de ani, a fondat împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner una din primele companii de teatru independent din România, Compania de Teatru D’AYA.
În 2017 a fost diagnostică cu cancer la sân. A trecut prin operație, chimioterapie, radioterapie. Mărturisește că a fost o experiență care i-a schimbat fundamental viața. Spune că e nevoie să vorbim despre această boală, care nu mai este o sentință de foarte mulți ani:
„Fiind un pacient oncologic, aș fi ipocrită să spun că a fost light. A fost cea mai complexă și hardcore experiență prin care am trecut, pentru că n-a lucrat pe un singur plan, doar pe cel fizic, a lucrat și în plan emoțional, și în plan mental. A durat și foarte mult, un an de zile tratament oncologic și încă cinci tratamentul hormonal”.
Crede că e foarte important să nu știi nimic despre boala asta, pentru că ai șansa să o depășești, așa cum a trecut ea însăși, cu zâmbetul pe buze, cu optimism și cu un curaj nebun:
„E ca la escaladă. Dacă nu te uiți în spate și nu vezi prăpastia, poți să urci oriunde, până la cer. În momentul în care începi să afli informații, să știi pe unde te afli, în ce situație ești, intervine inevitabil panica, frica și gestionezi mult mai greu situația.”
Ascultă podcastul SmartJob pe YouTube Music, Spotify, Apple Podcast.
Educația pe care o primim, cultura și toată dimensiunea socială în care ne petrecem existența ne fură traiectoria, crede regizoarea. Dacă am fi educați de mici că moartea nu e ceva negativ, că moartea e ceva firesc și natural, raportarea noastră la moarte ar fi cu totul alta:
„În plan spiritual, cancerul a fost o situație în care am aflat cine sunt în mod real, mi-am depășit limitele, mi-am vindecat traume, mi-am iertat și anihilat demoni. A adus iertare, a adus iubirea, a adus lumină. A fost de departe cea mai puternică experiență a mea de până acum.”
Mărturisește că tot zbuciumul de dinainte de a se îmbolnăvi, dorința și presiunea de a demonstra, de a face lucruri, de a primi validare, frustrările și complexele au fost extrem de necesare:
„Fac parte din mine, din construcția mea și din ceea ce sunt astăzi. Nu știu dacă aș fi ajuns la această bucurie de a mă întâlni cu mine și la această iubire față de mine altfel. Probabil că erau și alte căi, dar dacă nu le-am găsit, poate că n-au fost ale mele și-s valabile pentru alte ființe. Calea mea a fost să trec prin această boală.”
„Suntem ctitorii bolilor noastre”
Spune că, din această experiența cancerului de sân, a primit foarte multe daruri și a învățat foarte mult:
„A fost un dascăl incredibil de generos, excluzând, firește, latura traumatizantă. Te trezești, e o boală care te trezește, care te aduce în conștient. Am trăit foarte mulți ani din viața mea în trecut și în viitor. Am suferit inutil. Am lăsat emoții distructive să mă cucerească, să mă stăpânească ani de zile.”
Crede cu tot sufletul că suntem responsabili de corpul fizic, cum suntem și de cel emoțional și de cel mental și că „suntem ctitorii bolilor noastre.”
Spune că nu regretă nimic, pentru că nu a perceput acele greutăți ca pe o suferință dăunătoare corpului ei:
„Nu cred că e ceva fără sens în viața aceasta și cred că trăim fix ce avem nevoie să trăim, să ne întregim. Trebuie doar să vedem asta, să fim atenți, să nu ne risipim, să ne recunoaștem. E foarte important să nu te judeci acum pentru ce ai fost ieri, pentru că ieri ai fost altcineva și ești într-o permanentă schimbare, într-o permanentă transformare.”
Înainte de cancer, avea senzația că are tot timpul din lume. Avea, însă, timpul imaginar și controla foarte bine iluzia:
„Nu-l aveam pe cel autentic, esențial, real. A fost șansa mea să încep acest exercițiu și cred că poate să-l facă oricine fără să treacă printr-un cancer, ci pur și simplu conștientizând realitatea în care suntem și faptul că infinitul nu e nicidecum construit în viitor sau în trecut, ci în prezent, și e singurul timp pe care îl avem.”
„Să deschidem ferestrele prin care intră lumină”
La „Grivița 53” spune că nu construiește un imobil, ci reconstruiește un spirit. Din 1946, în România, nu s-a ridicat un teatru din inițiativă privată, de la zero, independent. Toate teatrele independente funcționează în spații deja existente:
„În '46 a fost ultima inițiativă făcută de inginerul constructor Liviu Ciulei și pe atunci se numea Teatrul Odeon, acum se numește Teatrul Nottara.”
De ce e vital să avem teatrul acesta construit de noi, de comunitate?
„Este asemenea unui spital. Dacă un spital te îngrijește fizic, un teatru te îngrijește emoțional și cultural. Nu poți să fii întreg ca ființă doar în plan fizic. Ai nevoie și de o întregire sufletească, iar cultura este instrumentul. Teatrul este instrumentul prin care poți să faci asta.”
Chris Simion Mercurian crede în memorie, crede că existăm amintindu-ne de ceea ce au făcut cei de dinaintea noastră:
„Avem responsabilitatea să continuăm ceea ce au făcut ceilalți. Menirea noastră este să nu uităm. Să fim foarte sinceri cu noi și să știm că putem să lăsăm o amprentă și suntem datori față de noi și față de cei care au fost înainte.”
Care e rolul artistului în societate, în prezent? Să deschidă ferestre pe care fiecare om le are în sufletul lui și în mintea lui și, dacă se poate, să deschidă ferestrele prin care intră lumină, spune regizoarea:
„Suntem ca o plăcintă, zicea bunica mea, pe care, dacă nu o lași să se coacă și o scoți mai devreme, n-ai cum să te bucuri de ea. Trebuie să ai răbdare cu sufletul tău și cu faptul că ești într-o permanentă transformare și că ai nevoie de timp, ai nevoie să integrezi tot, ai nevoie să nu te mai judeci, să nu te mai victimizezi, să nu te mai simți vinovat.”
Finalul vine, e inevitabil, face parte din natură, spune Chris Simion Mercurian, iar, în momentul în care îți asumi asta și integrezi asta în toate celulele tale, apar pacea și liniștea:
„Veșnicia este acum și aici. Nu căuta veșnicie în viitor. Nu te gândi că o să prinzi 80 de ani, 100 de ani. Fă-ți planuri, visează, dar rămâi cu mintea în prezent.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
