Prezența la vot a scăzut de la 76,29% în 1992 la 39, 39% în 2016 și 31, 9% la ultimele alegeri parlamentare, cele din 2020. Iar absenteismul în rândul tinerilor este unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene. La alegerile din 2020, au participat doar 26% dintre tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, adică, în medie, pe județe undeva în jurul a 10.000 de persoane.
Un lucru de bun simț devine tot mai evident: calitatea clasei politice și a guvernării s-au degradat constant.
Anul care a trecut de la venirea la putere a coaliției PSD-PNL-UDMR s-a remarcat prin lipsa reformelor în zone cheie, cum ar fi justiția, educația, administrația, sănătatea sau sistemul de pensii, a izbucnit criza energetică, generată și de războiul din Ucraina, iar creșterea inflației a dus, evident, la nemulțumirea populației. Chiar dacă protestele sunt reduse prin comparație cu cele din alte tări, asta nu înseamnă că tot mai multe segmente ale populației nu resimt criza și proasta ei gestionare. Lucru demonstrat și de sondajele de opinie care arată o scădere accentuată a încerederii în liderii politici și principalele instituții ale statului.
Cinci sunt motivele pentru care electoratul se simte mai mult decît altă dată dezamăgit de politică.
1. Prestația Coaliției de la guvernare
Subiectul facturilor la energie și al măririi pensiilor s-a transformat într-o epopee a bâlbâielilor, răzgândirilor și declarațiilor fără acoperire care durează de peste un an de zile. Mai grav, din interminabilele controverse oamenii pot să vadă nu doar „incompetența” ci și „populismul” factorilor de decizie, care se reflectă direct asupra nivelului lor de trai, spune pentru Europa Liberă sociologul Mircea Kivu.
„Toate bâlbîielile astea penibile cu facturile și cu pensiile nu fac decât să agreveze un trend deja existent al dezgustului față de politică. Mă tem că situația s-ar putea agrava”.
În fapt, electoratul mai sărac care pune mai puțin preț pe valori, principii și reforme și care este, pe bună dreptate, speriat de creșterea prețurilor, inflație și scăderea nivelul de trai până la limita de jos a suportabilității, este tot mai demotivat și mai cuprins de lehamite.
„Ei sunt pragmatici, spun că e tot una si cu unii, și cu alții, pentru ce să mă mai duc la vot. Nu-mi mai pasă de politică, pentru că tot nu rezolv nimic indiferent cu votez”, explică Mircea Kivu.
Virginia Aursulesei, inginer de profesie, astăzi pensionară, spune pentru Europa Liberă că pensionarii sunt dezamăgiți, nu mai văd numic încurajator, „nicio luminiță la capătul tunelului”.
„Se fură mult, se minte mult, cam asta e, parcă nu mai are România patrioții aceia care au lăsat ceva în urmă. Mai aveam totuși oameni de valoare, dar nu mai văd lideri, nici în politică, dar nici în societate, parcă 's-au dat la fund' și s-au aliat cu toții. Nu văd mari speranțe nici dinspre tineri, care zici că ar trebui să vină cu altă mentalitate, să schimbe ceva”.
Domnul Vili (60 de ani), pensionar și el, fost pompier, spune de asemenea că este tot mai sătul de politica actuală, de la an la an.
„De aproximativ un an nu mă mai uit la politică, m-am lămurit și prefer să am grijă de nepoată”.
Spune că an după an dezamăgirea față de clasa politică i s-a accentuat și că politicienii nu au făcut mare lucru ca să îmbunătățească substanțial nivelul de trai.
„Se discută acum de mărirea pensiilor, dar una e o mărire de 5-6% la o pensie de 10.000 de lei și alta la una de 1.000-2.000 de lei. Am fost plecat aproape 10 ani în străinătate, cu mari sacrificii, aproape că nu mi-am văzut fata crescând, în timpul ăsta și m-am ales și cu o boală. De ce nu fac ceva ca oamenii să nu mai fie nevoiți să plece?”, conchide el.
2. Lipsa alternativei
Situația este complicată de faptul că în acest moment cel puțin nu pare să existe alternativă, un partid în afara coaliției stânga- dreapta care să reușească să mobilizeze și în care electoratul să-și ancoreze speranțele. Dezamăgirea și lehamitea sunt mult mai mari decît în trecut, spune pentru Europa Liberă sociologul Gelu Duminică
„Nu mai există alternativă, a fost USR care putea să mobilizeze, să înflăcăreze un anumit tip de electorat, nu mai e nici el. Iar partidele noi, alianțele liberale sau pentru patrie, nu au aproape nicio șansă”, explică Gelu Duminică.
Momentul bun, cum îl numește Mircea Kivu, al USR-ului din 2010-2012, când a apărut o mișcare printre oamenii tineri, în jur de 30-40 de ani, care au dorit să schimbe ceva în Romînia și au înțeles să se implice în viața civică și politică, a trecut.
”Momentul acela s-a pierdut, așa cum a fost momentul de entuziasm al Convenției Democratice, dar prestația slabă a dus la dezamăgirea care l-a adus pe Vadim turul doi. Mă tem că se repetă povestea”, spune Mircea Kivu.
3. Inexistența liderilor
Chiar dacă actuala coaliție a „consfințit ideile celor care nu voiau să voteze”, unul dintre factorii esențiali care poate atrage oamenii spre politică și, implicit, spre cabina de vot, este emoția. Fie cea generată de lideri carismatici, fie de idei motivaționale, sau de diverse evenimente. Din păcate, deocamdată lipsesc complet și astea. Nu există niciun lider sau partid care să inspire și să dea speranță.
„Avem lipsă mare de lideri, nu mai există liderul care să înflăcăreze, să genereze emoție”, susține sociologul Gelu Duminică.
Inexistența unor lideri care măcar să inspire încredere, dacă nu emoție, se reflectă cel mai bine în sondajele de opinie.
De pildă, un sondaj Avangarde din august arăta că președintele Klaus Iohannis se bucura de o încredere de doar 15%, iar premierul Nicolae Ciucă de una de 18%, în top plasându-se liderul PSD Marcel Ciolacu cu 25%, dar care se afla mult sub cota propriului partid- 37%.
Lipsa liderilor care să fie locomotive pentru propriile partide, dar și să lanseze idei și programe, care să fie dincolo de simplele promisiuni electorale în care prea puțini mai cred, se reflectă și în absența temelor de dezbatere ancorate în marile provocări ale momentului.
„Societatea civilă nu mai are în cine să creadă și pe cine să sprijine”, concluzionează Mircea Kivu.
Mirela (50 de ani), chimist, spune că peisajul politic nu se poate compara cu cel de acum 20-30 de ani, dar „ideea este că se poate și mai mult și mai bine, în unele domenii, de exemplu, în agricultură”.
„Cred că e nevoie de mai multă competență în anumite domenii, asta lipsește cu desăvârșire. Probabil sunt lideri, dar nu sunt în funcțiile unde ar trebui, pentru că numirile în funcții importante se fac pe criterii politice”, spune ea pentru Europa Liberă.
4 Alianța PSD-PNL
Coaliția venită la putere acum un an de zile a fost privită ca o soluție pentru ieșirea din criza guvernamentală, generată de prelungitele conflicte dintre PNL și USR, dar și de cele din interiorul acestor două partide.
O bună parte a electoratului liberal a fost însă dezamăgit de această alianță cu adversarul partidului, așa numita „ciumă roșie”. O dezamăgire care continuă să își pună amprenta asupra atitudinii față de politică.
Este un electorat din zona de dreapta care crede în principii și valori și care nu poate trece peste această alianță, explică Gelu Dumincă.
„Toate alianțele și jocurile politice care s-au făcut în ultimii trei ani nu au făcut decât să consfințească faptul că politica e o mizerie. Aceștia văd clar acum că corb la corb nu-și scoate ochii, cum face alianța PNL-PSD”, explică Gelu Duminică.
Vladimir Răduță, 20 de ani, student, susține că trebuie mers la vot chiar dacă acum pare că nu mai există speranță.
„Clar trebuie să mergem la vot, chiar dacă poate uneori pare că alegem răul mai mic, sau nu o să schimbăm cu nimic, pentru că tot zicem (că) PSD-ul sau PNL-ul, sau mai știu eu ce partid iese, dar trebuie să mergem la vot, pentru că, chiar dacă acum pare că nu avem speranță, dar trebuie să continuăm să facem acest lucru. Nu există alternativă la a nu vota, nu, trebuie să votăm”, spune el pentru Europa Liberă.
5. Unde-i răul cel mai mic?
Un laitmotiv al politicii ultimelor două decenii este votul pentru „răul cel mai mic”, semn tot al lipsei reale de alternativă. A fost considerat o manifestare a pragmatismului și neabandonului politicului.
Dar „vremea când se mergea la vot ca să alegem răul cel mai mic a trecut”, spune Mircea Kivu.
Problema este că oamenii nu mai văd acum unde se află răul cel mai mic, lucrurile fiind extrem de confuze, ceea ce crește riscul depistării lui în zona extremistă a politicii.
„Un partid extremist are toate șansele să fie numărul doi în opțiunile electoratului”, spune Gelu Duminică.
Sintagma alegerii răului cel mai mic nu e decât o consecință a realității politice, susține Mirela (50 de ani), chimist.
„Nu ai opțiuni și atunci sigur că ajungi la o alegere de compromis. Au fost și dăți când chiar am crezut în ce am votat, dar în general a apărut apoi dezamăgire”.
Încrederea în instituții s-a prăbușit
Principala instituție a democrației românești, parlamentul, se află efectiv la coada clasamentului încrederii, cu 17%, în timp ce guvernul și președintele sunt cotați cu 20%. Până și Biserica și Armata care se plasau până acum pe primele poziții au fost detronate. Cât despre spitale, acestea o cotă de încredere de doar 15%, iar educația de 29%, cu doar un procent mai mult decât o instituție de forță cum este SRI-ul.
